ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5665/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București, la data de 20 februarie 2004, reclamanta T.(B.)D. a chemat în judecată pe pârâții B.M., B.L., A.A.J., pentru ca prin sentința ce instanța va pronunța să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2003 din 27 aprilie 2001. În motivarea acțiunii, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 953, art. 956, art. 957 și art. 960 C. civ., reclamanta a arătat că pârâtul B.M., în calitate de coproprietar asupra imobilului situat în București, a vândut cota indiviză de ½ din dreptul de proprietate cu privire la imobilul mai sus arătat, înainte de ieșirea din indiviziune cu aceasta, fără a avea consimțământul său.

Cererii de chemare în judecată, pârâtul A.A.J. i-a opus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât nu este parte în contractul de vânzare cumpărare, ci în calitate de notar a perfectat înscrisul autentic încheiat între vânzătorul B.M. și cumpărătorul C.P.T. Prin sentința civilă nr.3057 din data de 20 aprilie 2004, Judecătoria sectorului 3 București, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului A.A.J. și a respins acțiunea îndreptată împotriva acestuia. A disjuns cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții B.M., B.L. și a acordat termen la 18 mai 2004. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut în esență, că notarul public nu este parte contractantă, având atribuții specifice, reglementate de Legea nr. 36/1995, fiind autorizat să îndeplinească un serviciu de interes public.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, iar prin decizia nr. 2176 pronunțată la 10 noiembrie 2004, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins această cale de atac, confirmând soluția primei instanțe. Această din urmă decizie a făcut obiectul criticilor promovate de reclamanta T.(B.)D., prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului. Decizia dată în apel a fost comunicată recurentei-reclamante T.D. la data de 2 decembrie 2004, astfel cum rezultă din „dovada de comunicare” (aflată la dosarul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă), iar motivele de recurs au fost înregistrate la 23 mai 2005, cu depășirea termenului de 15 zile, defipt de prevederile art. 301 C. proc.

civ., potrivit cu care „termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel”. Cum, în speță, calea de atac nu a fost motivată înlăuntrul termenului de recurs, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 306 alin. (1) din același cod, în temeiul cărora „recursul este nul dacă nu a fost motivat în termen legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin. (2). Având în vedere că în cauza dedusă judecății nu pot fi invocate motive de ordine publică, în sensul prevederilor alin. (2) al aceluiași text procedural, instanța va constata nul recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Constată nul recursul declarat de reclamanta T.D. împotriva deciziei nr. 2176 din 10 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 27 iunie 2005.