ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5665/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei sectorului 3 București, la data de 20 februarie 2004, reclamanta T.(B.)D.

a chemat în judecată pe pârâții B.M., B.L., A.A.J., pentru ca prin sentința ce

instanța va pronunța să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare

cumpărare autentificat sub nr. 2003 din 27 aprilie 2001.

În motivarea acțiunii, întemeiată în

drept pe dispozițiile art. 953, art. 956, art. 957 și art. 960 C. civ.,

reclamanta a arătat că pârâtul B.M., în calitate de coproprietar asupra

imobilului situat în București, a vândut cota indiviză de ½ din dreptul

de proprietate cu privire la imobilul mai sus arătat, înainte de ieșirea din

indiviziune cu aceasta, fără a avea consimțământul său.

Cererii de chemare în judecată,

pârâtul A.A.J. i-a opus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei

calității sale procesuale pasive, întrucât nu este parte în contractul de

vânzare cumpărare, ci în calitate de notar a perfectat înscrisul autentic

încheiat între vânzătorul B.M. și cumpărătorul C.P.T.

Prin sentința civilă nr.3057 din

data de 20 aprilie 2004, Judecătoria sectorului 3 București, a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului A.A.J. și a respins acțiunea

îndreptată împotriva acestuia.

A disjuns cererea formulată de

reclamantă în contradictoriu cu pârâții B.M., B.L. și a acordat termen la 18

mai 2004.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut în esență, că notarul public nu este parte contractantă, având

atribuții specifice, reglementate de Legea nr. 36/1995, fiind autorizat să

îndeplinească un serviciu de interes public.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, iar

prin decizia nr. 2176 pronunțată la 10 noiembrie 2004, Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă, a respins această cale de atac, confirmând soluția primei

instanțe.

Această din urmă decizie a făcut

obiectul criticilor promovate de reclamanta T.(B.)D., prin intermediul căii

extraordinare de atac a recursului.

Decizia dată în apel a fost

comunicată recurentei-reclamante T.D. la data de 2 decembrie 2004, astfel cum

rezultă din „dovada de comunicare” (aflată la dosarul Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă), iar motivele de recurs au fost înregistrate la 23 mai

2005, cu depășirea termenului de 15 zile, defipt de prevederile art. 301 C.

proc. civ., potrivit cu care „termenul de recurs este de 15 zile de la

comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel”.

Cum, în speță, calea de atac nu a

fost motivată înlăuntrul termenului de recurs, Înalta Curte va face aplicarea

dispozițiilor art. 306 alin. (1) din același cod, în temeiul cărora „recursul

este nul dacă nu a fost motivat în termen legal, cu excepția cazurilor

prevăzute în alin. (2).

Având în vedere că în cauza dedusă

judecății nu pot fi invocate motive de ordine publică, în sensul prevederilor

alin. (2) al aceluiași text procedural, instanța va constata nul recursul

declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nul recursul declarat de

reclamanta T.D. împotriva deciziei nr. 2176 din 10 noiembrie 2004 a Curții de

Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 27 iunie 2005.