ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 551/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 8 iulie 2003 pe rolul

Judecătoriei Bălcești, județul Vâlcea, sub nr. dosar 1257/2003, reclamanta I.M.

a chemat în judecată pe pârâtul D.G., solicitând instanței ca prin hotărârea ce

se va pronunța să se constate nulitatea absolută totală a contractului de

vânzare-cumpărare autentificat de BNP D.I.M. din Drăgășani sub nr. 1176 din 6

iunie 2000.

În motivarea cererii de chemare în

judecată, reclamanta a arătat că după decesul soțului său în anul 1999,

rămânând singură, pârâtul s-a oferit să o ajute la treburile gospodărești și,

prin comportamentul său, a ademenit-o să încheie un contract de întreținere

prin care reclamanta să îi cedeze casa și terenul, iar pârâtul să îi ofere

întreținerea, sens în care, la data de 6 iunie 2000, pârâtul a dus-o la notar,

unde a discutat separat cu acesta și, după ce actul a fost redactat, i s-a

cerut să-l semneze fără să i se citească, ea având și grave probleme de

sănătate, fiindu-i afectată vederea, astfel că, în realitate, nu a știut că s-a

încheiat un contract de vânzare-cumpărare.

Mai arată reclamanta faptul că nu a

primit nici un leu din prețul stipulat în contract și că, fiind convinsă că

semnează un contract de întreținere, în cauză este vorba de o eroare obstacol,

distructivă de voință, falsa prezentare căzând asupra naturii actului încheiat

error

in negotio

, așa încât contractul este nul absolut.

În drept au fost invocate

dispozițiile art. 948 și urm. C. civ., iar în cauză au fost administrate probe,

respectiv înscrisuri, interogatoriul pârâtului și martori, propuși de

reclamantă.

Prin sentința civilă nr. 1178 din 11

noiembrie 2003, Judecătoria Bălcești a respins acțiunea, reținând, în esență,

că s-a cerut constatarea nulității absolute pentru eroare obstacol asupra

naturii juridice a actului, invocându-se o cauză de nulitate relativă, lipsa

consimțământului, mai concret vicierea sa prin mijloace dolosive și că

reclamanta, prin probele administrate, nu a adus dovezi certe care să conducă

la convingerea că a fost în eroare la întocmirea actului autentic sau că

pârâtul, prin acțiunile sale, ar fi contribuit la vicierea consimțământului

reclamantei.

Instanța de fond a arătat, de asemenea, în motivarea

soluției, că situația de fapt și probele administrate conduc la prezumția

simplă a interesului reclamantei, la momentul întocmirii actului, de a proceda

la vânzarea-cumpărarea imobilelor proprietatea sa, față de persoana

cumpărătorului și nu de a încheia un contract de întreținere, pentru că

pârâtul, fiind un bărbat tânăr, fără posibilități materiale, nu ar fi dispus de

calitățile necesare unei persoane care să se angajeze la întreținerea unei

femei în vârstă și bolnavă.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel reclamanta I.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie

și arătând că, în mod greșit prima instanță a apreciat că s-a cerut constatarea

nulității actului de vânzare-cumpărare pentru eroare obstacol asupra naturii

juridice a actului, invocându-se o cauză de nulitate relativă, respectiv

vicierea consimțământului prin dol.

Reclamanta a mai susținut, prin

motivele de apel, că singurul motiv pe care l-a invocat pentru nulitatea

actului a fost acela al erorii asupra naturii acestuia, având credința că

potrivit înțelegerii cu pârâtul a semnat un contract de întreținere și nu unul

de vânzare-cumpărare și că, prin probele administrate a dovedit faptul că este

o persoană bolnavă cu grave probleme de vedere, ceea ce a făcut ca să semneze

actul fără să-i cunoască conținutul, act care nu i-a fost citit de notar și că

pârâtul nu i-a achitat prețul, fiind o persoană fără posibilități materiale.

Prin decizia civilă nr. 711/A din 7

aprilie 2004, Curtea de Apel Pitești a admis apelul, a schimbat în tot sentința

atacată în sensul că, pe fond, a admis acțiunea și a constatat nulitatea

absolută a contractului de vânzare-cumpărare intervenit între părți.

Pentru a decide astfel, curtea de

apel a reținut, în esență, că în mod greșit prima instanță a concluzionat că

situația de fapt și probatoriul de la dosar conduc la prezumția simplă a

interesului reclamantei, la data întocmirii actului, de a proceda la vânzarea

casei și terenului aferent pârâtul, când, în realitate, s-a dovedit în cauză

faptul că voința internă a reclamantei de a vinde imobilul său pârâtului pur și

simplu, nu a existat, eroarea reclamantei dând naștere la un dezacord între ea

și pârât, eroare care echivalează cu lipsa de consimțământ a acesteia, adică de

acord, astfel că, în speță, actul juridic este lipsit de un element esențial,

de fond, care îi condiționează formarea, sancțiunea intervenită, în această

situație, fiind nulitatea absolută.

Împotriva acestei decizii a

exercitat calea de atac a recursului pârâtul D.G., arătând că instanța de apel

nu a apreciat just probele administrate în cauză și a ajuns la o concluzie

greșită.

În dezvoltarea motivelor de recurs

s-a susținut că înscrisul autentic se bucură de o prezumție de validitate,

astfel acesta face dovada până la înscrierea în fals, în cauză fiind incidente

prevederile art. 1173 alin. (1) și art. 1192 alin. (2) C. civ. și că, situația

de fapt prezentată de reclamantă nu corespunde realității, iar motivarea

acțiunii și probele efectuate de către aceasta se referă la vicierea

consimțământului prin dol sau viclenie, care atrage anulabilitatea actului

juridic, deci nulitatea relativă, potrivit art. 960 C. civ.

Recursul este fondat în sensul și

pentru considerentele ce se vor expune.

Reclamanta I.M., prin cererea de

chemare în judecată și, ulterior, prin motivele de apel, a arătat că pârâtul,

după ce s-a oferit să o ajute în gospodărie, a ademenit-o, prin comportamentul

său, să încheie un contract de întreținere, prin care să îi cedeze casa și

terenul, iar acesta să îi ofere întreținerea de care are nevoie, ea fiind o

persoană în vârstă și bolnavă. De asemenea, a mai susținut reclamanta că, la

data încheierii actului, pârâtul a discutat separat cu notarul, după care i s-a

cerut să semneze contractul, fără ca acesta să îi fie citit, ea având probleme

cu vederea, așa încât ulterior a realizat că a semnat, de fapt, un contract de

vânzare-cumpărare și nu unul de întreținere, așa cum convenise cu pârâtul și

pentru care, în plus, nu i s-a plătit prețul de 30.000.000 lei înscris în act.

Pe de altă parte, pârâtul D.G. a

arătat, în răspunsul la interogatoriu și prin motivele de recurs, că reclamanta

a cunoscut faptul că se încheie un contract de vânzare-cumpărare, acest lucru

aducându-i-se la cunoștință în mod expres de către notar și că i-a plătit

prețul întreg, banii provenind din salariul său (este angajat ca gestionar) și

de la părinți, care sunt oameni gospodari, crescători de animale pe care le

vând. Pârâtul a mai susținut că la data încheierii actului, reclamanta nu avea

probleme atât de mari cu vederea, acestea accentuându-se ulterior, așa cum

dovedesc și actele medicale depuse la dosar, precum și faptul că, la data

întocmirii contractului de vânzare-cumpărare, reclamanta avea o casă și în

București pe care a vândut-o ulterior. Pârâtul a arătat că, în calitate de

proprietar, a făcut îmbunătățiri la imobil și, cu toate acestea, este alungat

din gospodărie de către reclamantă.

Față de susținerile părților și

probele administrate, în cauză, situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită.

Or, potrivit art. 129 alin. (5) C.

proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale

pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza

stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării

unei hotărâri temeinice și legale.

Cum instanțele de fond și apel au

soluționat cauza fără a completa probatoriul pentru o corectă stabilire a

situației de fapt, în vederea unei juste soluționări a cauzei, hotărârile

pronunțate sunt supuse casării.

În conformitate cu prevederile

art.314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaței și Justiție hotărăște asupra fondului

pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul

aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite

și, cum în speță, acest lucru nu s-a întâmplat, recursul urmează a fi admis iar

decizia atacată, precum și sentința instanței de fond casate, cauza urmând a fi

trimisă spre rejudecare.

Cu prilejul rejudecării cauzei,

instanța de trimitere va aprecia și va dispune administrarea dovezilor necesare

în vederea completării probatoriului în sensul celor mai înainte arătate pentru

o corectă stabilire a situației de fapt și o justă soluționare a pricinii.

De asemenea, vor fi avute în vedere

toate susținerile și apărările părților în proces.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul D.G. împotriva deciziei

civile nr. 711/A din 7 aprilie 2004 a Curții de Apel Pitești.

Casează decizia recurată, precum și sentința civilă nr. 1178

din 11 noiembrie 2003 a Judecătoriei Bălcești și trimite cauza pentru

rejudecare la această din urmă instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2005.