ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 31.01.2003

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 386/2003

HOTĂRÂRE
31.01.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 386/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

M.D., în contradictoriu cu Arhivele

Naționale din România, din cadrul Ministerului de Interne, a solicitat

obligarea pârâtei să-i elibereze o copie de uz oficial, cu mențiunea „copie

conformă cu originalul”, de pe titlu de proprietate a imobilului situat în București,

care a fost proprietatea lui M.N., până la Decretul de naționalizare nr.

92/1950, obligarea pârâtei la plata sumei de 10 milioane lei/zi, cu titlu de

daune cominatorii, începând cu primul termen de judecată și până la data

înmânării oficiale a titlului de proprietate, precum și la 1.400.000 dolari

SUA, reprezentând valoarea imobilului, în ipoteza în care refuzul eliberării

actului solicitat, duce la pierderea dreptului reclamantului, de a cere în

termen, restituirea imobilului, în baza Legii nr. 10/2001, cu cheltuieli de

judecată.

La 29 noiembrie 2001, reclamantul a

depus o completare a acțiunii, prin care a solicitat introducerea în cauză, în

calitate de pârâtă, a Primăriei municipiului București și a Primăriei

sectorului 5 București și a solicitat ca în cazul în care prima pârâtă nu mai

deține actul de proprietate al imobilului, să se constate sau să se recunoască

existența titlului de proprietate.

Tribunalul București, secția a V-a

civilă și de contencios administrativ, prin sentința nr. 149 din 28 februarie

2001, a declinat competența de soluționare a cauzei în baza art. 3 pct. 1 C.

proc. civ., în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ.

Prin sentința nr. 589 din iunie

2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins

acțiunea formulată împotriva Arhivelor Naționale – Ministerul de Interne, ca

neîntemeiată.

A admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a Primăriei sectorului 5 și a respins acțiunea față de

aceasta.

A admis excepția inadmisibilității

în contencios administrativ, a cereri accesorii formulată de reclamant, cu

privire la Primăria municipiului București și a respins cererea.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că Arhivele Naționale au răspuns reclamantului, astfel că nu se poate

reține refuzul nejustificat, în sensul art. 1 teza a II-a din Legea nr.

29/1990, a contenciosului administrativ.

Cu privire la Primăria sectorului 5,

s-a reținut că reclamantul nu i s-a adresat cu vreo cerere, iar imobilul în

discuție se află situat pe raza acestui sector.

Referitor la cererea accesorie

formulată împotriva Primăriei municipiului București, s-a reținut că are

caracterul unei cereri în constatare, ce excede contenciosului administrativ.

Considerând hotărârea netemeinică și

nelegală, reclamantul a declarat recurs și a solicitat admiterea lui și casarea

sentinței.

Se arată că că instanța nu a

analizat respingerea cererii principale, prin care a solicitat obligarea

pârâtei să elibereze o copie a actului de proprietate. La dosar a depus trei

acte oficiale care atestă că imobilul în cauză este proprietatea lui M.N., de

la care a fost preluată proprietatea, prin naționalizare. Faptul că pârâta a

răspuns că M.N. nu este găsit ca proprietar în C.F. din 1940, nu poate fi

considerat un răspuns la solicitarea făcută, întrucât probele prezentate

infirmă aceste susțineri, iar instanța era obligată să elucideze această

problemă.

Nejustificat s-a respins cererea

completatoare, reținându-se inadmisibilitatea, deși prevederea de la art. 17 C.

proc. civ., dispune la modul imperativ, că cererea accesorie este în căderea

instanței competente să judece cererea principală.

Recursul este fondat.

Obiectul acțiunii principale il

constituie obligarea Arhivelor Naționale, din cadrul Ministerului de Interne,

l-a eliberarea unei copii de uz oficial, cu mențiunea copiei „conformă cu

originalul”, de pe titlul de proprietate a imobilului din București, care a

fost proprietatea lui M.N., până la trecerea în proprietatea statului, prin

actul naționalizării – Decretul nr. 92/1950 poziția 5362.

Instanța a respins acțiunea,

reținând că nu există un refuz nejustificat, conform art. 1 din Legea nr.

29/1990, a contenciosului administrativ, având în vedere adresele nr.

29873/2001 și nr. 28534/2000, prin care i s-a răspus reclamantului, în sensul

că în C.F. din 1940, autorul reclamantului nu figurează ca proprietar al

imobilului în discuție.

Soluția pronunțată este criticabilă,

întrucât reclamantul tocmai acest răspus îl contestă în mod justificat, aducând

și acte din care rezultă altă situație.

Deși actul eliberat de Arhivele

Naționale arată că imobilul nu îl are ca proprietar pe M.N., din adresa

Biroului Fond Locativ Titan rezultă că imobilul în discuție este proprietatea

lui M.N. și a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950, fiind ocupat de

chiriași.

În situația dată, cum răspunsul

Arhivelor Naționale nu privește datele solicitate, se impunea ca instanța să

revină cu adresă la acesta și să-l oblige să răspundă față de datele

contradictorii existente, pentru clarificarea situației imobilului (cine este

proprietarul și când a fost naționalizat), iar dacă situația relatată de

reclamant este reală, trebuie să-i elibereze o copie conformă cu originalul de

pe actul de proprietate.

Pentru rezolvarea acestui aspect, se

impune admiterea recursului și casarea sentinței, cu trimitere spre rejudecare,

la aceiași instanță, în baza art. 313 C. proc. civ.

În mod justificat, instanța a

reținut lipsa de calitate procesuală pasivă a Primăriei sectorului 5 București,

imobilul în discuție nefigurând în raza acestui sector.

Față de caracterul constant al cererii completatoare, cerere

ce excede contenciosul administrativ, se justifică reținerea excepției de

inadmisibilitate și respingerea cererii față de Primăria municipiului

București.

Admite recursul declarat de M.D., împotriva

sentinței civile nr. 589 din 5 iunie 2002, a Curții de Apel București, secția

de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre

rejudecare, la aceiași instanță.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-03-07
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 921/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: L.M., în contradictoriu cu Arhivele Naționale din România, din cadrul Ministerului de Interne, a solicitat obligarea pârâtei să-i elibereze copie de uz of
ÎCCJ 2003-02-26
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 749/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta R.A. “L.” și continuat de R.A. “Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” împotriva deciziei nr.386 din 28 iunie 2001 a Curții de Apel București – secția a IV a civilă. La apelul nom
ÎCCJ 2003-01-22
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 160/2003
competență materială invocată de reclamanți, dată fiind valoarea imobilului de 300.412.000 lei, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. La această instanță, cauza a fost înregistrată sub nr. 4459
ÎCCJ 2003-11-04
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4462/2003
Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele : Prin sentința civilă nr. 0343 din 26 octombrie 1994 a Judecătoriei sectorului 1 București s-a admis acțiunea în revendicare formulată de reclam
ÎCCJ 2005-01-12
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 60/2005
Asupra recursului de față, constată: Prin cererea înregistrată sub nr. 4406 din 4 iunie 2001 la Tribunalul București, reclamantul B.G. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul București, prin reprezentanții săi consiliul general și primar
Sursă