ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 386/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: M.D., în contradictoriu cu Arhivele Naționale din România, din cadrul Ministerului de Interne, a solicitat obligarea pârâtei să-i elibereze o copie de uz oficial, cu mențiunea „copie conformă cu originalul”, de pe titlu de proprietate a imobilului situat în București, care a fost proprietatea lui M.N., până la Decretul de naționalizare nr. 92/1950, obligarea pârâtei la plata sumei de 10 milioane lei/zi, cu titlu de daune cominatorii, începând cu primul termen de judecată și până la data înmânării oficiale a titlului de proprietate, precum și la 1.400.000 dolari SUA, reprezentând valoarea imobilului, în ipoteza în care refuzul eliberării actului solicitat, duce la pierderea dreptului reclamantului, de a cere în termen, restituirea imobilului, în baza Legii nr. 10/2001, cu cheltuieli de judecată.

La 29 noiembrie 2001, reclamantul a depus o completare a acțiunii, prin care a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Primăriei municipiului București și a Primăriei sectorului 5 București și a solicitat ca în cazul în care prima pârâtă nu mai deține actul de proprietate al imobilului, să se constate sau să se recunoască existența titlului de proprietate. Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, prin sentința nr. 149 din 28 februarie 2001, a declinat competența de soluționare a cauzei în baza art. 3 pct. 1 C. proc. civ., în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Prin sentința nr. 589 din iunie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea formulată împotriva Arhivelor Naționale – Ministerul de Interne, ca neîntemeiată.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei sectorului 5 și a respins acțiunea față de aceasta. A admis excepția inadmisibilității în contencios administrativ, a cereri accesorii formulată de reclamant, cu privire la Primăria municipiului București și a respins cererea. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că Arhivele Naționale au răspuns reclamantului, astfel că nu se poate reține refuzul nejustificat, în sensul art. 1 teza a II-a din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ. Cu privire la Primăria sectorului 5, s-a reținut că reclamantul nu i s-a adresat cu vreo cerere, iar imobilul în discuție se află situat pe raza acestui sector. Referitor la cererea accesorie formulată împotriva Primăriei municipiului București, s-a reținut că are caracterul unei cereri în constatare, ce excede contenciosului administrativ.

Considerând hotărârea netemeinică și nelegală, reclamantul a declarat recurs și a solicitat admiterea lui și casarea sentinței. Se arată că că instanța nu a analizat respingerea cererii principale, prin care a solicitat obligarea pârâtei să elibereze o copie a actului de proprietate. La dosar a depus trei acte oficiale care atestă că imobilul în cauză este proprietatea lui M.N., de la care a fost preluată proprietatea, prin naționalizare. Faptul că pârâta a răspuns că M.N. nu este găsit ca proprietar în C.F. din 1940, nu poate fi considerat un răspuns la solicitarea făcută, întrucât probele prezentate infirmă aceste susțineri, iar instanța era obligată să elucideze această problemă. Nejustificat s-a respins cererea completatoare, reținându-se inadmisibilitatea, deși prevederea de la art. 17 C. proc.

civ., dispune la modul imperativ, că cererea accesorie este în căderea instanței competente să judece cererea principală. Recursul este fondat. Obiectul acțiunii principale il constituie obligarea Arhivelor Naționale, din cadrul Ministerului de Interne, l-a eliberarea unei copii de uz oficial, cu mențiunea copiei „conformă cu originalul”, de pe titlul de proprietate a imobilului din București, care a fost proprietatea lui M.N., până la trecerea în proprietatea statului, prin actul naționalizării – Decretul nr. 92/1950 poziția 5362. Instanța a respins acțiunea, reținând că nu există un refuz nejustificat, conform art. 1 din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, având în vedere adresele nr. 29873/2001 și nr. 28534/2000, prin care i s-a răspus reclamantului, în sensul că în C.F.

din 1940, autorul reclamantului nu figurează ca proprietar al imobilului în discuție. Soluția pronunțată este criticabilă, întrucât reclamantul tocmai acest răspus îl contestă în mod justificat, aducând și acte din care rezultă altă situație. Deși actul eliberat de Arhivele Naționale arată că imobilul nu îl are ca proprietar pe M.N., din adresa Biroului Fond Locativ Titan rezultă că imobilul în discuție este proprietatea lui M.N. și a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950, fiind ocupat de chiriași. În situația dată, cum răspunsul Arhivelor Naționale nu privește datele solicitate, se impunea ca instanța să revină cu adresă la acesta și să-l oblige să răspundă față de datele contradictorii existente, pentru clarificarea situației imobilului (cine este proprietarul și când a fost naționalizat), iar dacă situația relatată de reclamant este reală, trebuie să-i elibereze o copie conformă cu originalul de pe actul de proprietate.

Pentru rezolvarea acestui aspect, se impune admiterea recursului și casarea sentinței, cu trimitere spre rejudecare, la aceiași instanță, în baza art. 313 C. proc. civ. În mod justificat, instanța a reținut lipsa de calitate procesuală pasivă a Primăriei sectorului 5 București, imobilul în discuție nefigurând în raza acestui sector. Față de caracterul constant al cererii completatoare, cerere ce excede contenciosul administrativ, se justifică reținerea excepției de inadmisibilitate și respingerea cererii față de Primăria municipiului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.D., împotriva sentinței civile nr. 589 din 5 iunie 2002, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare, la aceiași instanță. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2003.