ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2474/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 13

decembrie 2002, la Curtea de Apel București, C.M.I. a formulat recurs împotriva

sentinței civile nr. 986/2002, pronunțată de Curtea de Apel București,

solicitând casarea hotărârii pronunțate pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, recurentul

a susținut că procesul verbal nr. 410179 din 24 ianuarie 2002 încheiat de

Direcția Generală de Control și Audit Public Intern din cadrul Ministerului

Finanțelor Publice este nul absolut, deoarece organul care a realizat controlul,

respectiv Direcția Generală de Control și Audit Public Intern din cadrul

Ministerului Finanțelor Publice nu era competentă să realizeze controlul în

urma căruia s-a încheiat acest proces verbal.

Astfel, sub acest aspect s-a

precizat că Direcția Generală de Control și Audit Public Intern este o Direcție

Internă în cadrul Ministerului Finanțelor, deci ea nu este competentă să

controleze activitatea unor comisii constituite din membrii mai multor

ministere și alte instituții publice – B.N.R., F.P.S.

Conform H.G. nr. 362/1994,

modificată prin H.G. nr. 19/1999, componența Comisiei interdepartamentale

pentru avizarea modalităților de încasare a creanțelor României din activitatea

de comerț exterior și alte activități externe derulate în baza acordurilor guvernamentale

și comerciale înainte de 31 decembrie 1989 era: secretarul general adjunct din

Ministerul Finanțelor și alți 8 membri din care 3 reprezentau Ministerul

Finanțelor, 2 - Ministerul Industriei și Comerțului, 1 - B.N.R. și 1 -

Ministerul Comerțului.

S-a mai subliniat de recurent că:

Comisia Interdepartamentală, constituită în baza O.G. nr. 59/1994 privind

reglementarea operațiunilor de import-export care se derulează prin cliring,

barter și cooperare economică internațională, în baza acordurilor comerciale și

de plăți guvernamentale, are următoarea componență: un președinte și 10 membri

dintre care 3 reprezintă Ministerul Finanțelor, 2 - Ministerul Comerțului, 1 -

Ministerul Afacerilor Externe, 1 - Banca Națională a României, 1 - Ministerul

Industriilor, 1 - F.P.S., 1 - Ministerul de Interne.

Recurentul a precizat că aceste

comisii nu sunt structuri interne ale Ministerului Finanțelor, ci erau compuse

din membri mai multor instituții publice și nu puteau fi controlate de către o

Direcție Internă a Ministerului Finanțelor Publice, astfel încât actul de

control și decizia emisă în soluționarea contestației sunt lovite de nulitate

absolută.

Recurentul a subliniat faptul că

această Direcție de Control a sesizat într-o oarecare măsură necompetența sa în

privința controlului celor 2 comisii, pentru că atunci când a stabilit

presupusul prejudiciu de peste 18 miliarde lei, l-a pus doar în sarcina

membrilor din comisie care reprezentau Ministerul Finanțelor.

În subsidiar recurentul a invocat și

netemeinicia și nelegalitatea hotărârii (art. 304

1

C. proc. civ.),

întrucât atât ordinul comun nr. 1547/1994 de aprobare a Procedurilor

modalităților și tehnicilor privind recuperarea creanțelor României provenite

din activitatea de comerț exterior și cooperare economică internațională,

derulată înainte de 31 decembrie 1989, cât și ordinul comun nr. 2362/1996 de

aprobare a Procedurilor modalităților de decontare a c/val. soldurilor din

conturile de cliring, barter și cooperare economică internațională nu au fost

publicate în Monitorul Oficial, publicarea fiind obligatorie (H.G. nr.

390/1993, H.G. nr. 449/1994 și H.G. nr. 581/1997).

Deci, susține recurentul ordinele

comune sus-citate și care au un caracter de acte normative, nu sunt în vigoare.

A mai precizat recurentul că temeiul

constituirii celor 2 comisii, precum și al activității lor, sunt Legea nr.

29/1994, O.G. nr. 59/1994, precum și hotărârile emise de Guvern în aplicarea

lor; H.G. nr. 362/1994, modificată de H.G. nr. 19/1995, H.G. nr. 732/1994 și

H.G. nr. 202/1995. Deci, constituirea și activitatea celor 2 comisii are temei

legal și în ipoteza nevalabilității celor 2 ordine în speță.

De asemenea, pe fondul cauzei,

recurentul a subliniat că decizia de anulare a scadenței de plată la 180,

respectiv 360 de zile este conformă reglementărilor în vigoare a celor 9,

respectiv 11 membri ai celor 2 comisii și că, prin recuperarea anticipată a

creanțelor din Vietnam, Statul român a realizat un beneficiu de

18.238.361.092.500 lei, sumă ce a fost utilizată conform Legii nr. 81/1999 a datoriei

publice a României, pentru serviciul datoriei publice.

În aceste condiții, deci, nu se

putea reține în sarcina recurentului responsabilitatea menționată.

Ministerul Finanțelor Publice a

depus o întâmpinare prin care solicită respingerea recursului declarat,

susținând că echipa de inspecție a respectat dispoziția ministrului finanțelor

de a efectua control, astfel că Direcția Generală de Control și Audit Public

Intern era competentă a face inspecțiile și, deci, actele contestatoare

întocmite sunt legale. S-a mai susținut prin întâmpinare că nepublicarea

ordinului nr. 1547/1994 al Ministerului Finanțelor, Ministerul Afacerilor

Interne și Ministerului Comerțului privind aprobarea procedurilor și

modalitățile de încasare și de decontare a c/val. creanțelor recuperate în baza

Legi nr. 29/1994, precum și tehnicile de analiză și selecție a ofertelor, de

reorganizare și de prezentare a prevederilor de mandat, precum și ordinul nr.

2362/1996 al Ministerului Finanțelor, Ministerului Industriilor, Ministerului Comerțului

și F.P.S. (privind aprovizionarea produselor și modalităților de decontare a

c/val. soldurilor din conturile de cliring, barter și cooperare economică

internațională nu este întemeiată, întrucât chiar nepublicate, recurentul știa

de ele.

Cât privește fondul cauzei intimatul

Ministerul Finanțelor susține că, de asemenea, recursul este neîntemeiat.

Din actele cauzei, Curtea Supremă de

Justiție constată că prin sentința nr. 986 din 24 octombrie 2002 a Curții de

Apel București, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul C.M.I. în

contradictoriu cu Ministerul Finanțelor, ca neîntemeiată.

Acțiunea a avut ca obiect potrivit

cererii recurentului-reclamant anularea procesului verbal de inspecție nr.

410179 din 24 ianuarie 2002 întocmit de Direcția Generală de Control și Audit

Public Intern din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și anularea deciziei

nr. 26 din 22 februarie 2002 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Direcția

Generală de Control și Audit Public Intern, în ceea ce privește respingerea

capetelor de cerere nr. 1 și 3 din contestație.

Instanța de fond a apreciat actele

administrative atacate ca fiind legale, reclamantul neavând un drept recunoscut

de lege, vătămat.

S-a mai reținut că efectuarea

controlului de către Direcția Generală de Control și Audit Public Intern din

Ministerul Finanțelor s-a făcut în baza ordinului de serviciu nr. 410179 din 24

ianuarie 2002, chiar dacă comisia controlată este o comisie interdepartamentală

ce nu este o structură internă a Ministerului Finanțelor.

Cât privește republicarea ordinelor

nr. 1547/1994 și nr. 2362/1996 nu a fost reținută de instanță pentru că

ordinele au fost trimise spre publicare (deci, chiar dacă la data controlului

ele nu erau publicate) și ele reglementau activitatea Comisiei Interdepartamentale

al cărei președinte era reclamantul. Nu s-a contestat de instanță că

reclamantul nu a luat parte la emiterea ordinelor în discuție.

Cât privește imputarea sumei (chiar

dacă practic nu a existat un import propriu-zis), marfa netranzitând România,

s-a imputat comisiei că s-a acordat un termen de plată mai mare de 90 de zile,

respectiv 180 de zile.

De asemenea, s-a reținut că

reclamantul a semnat convenția nr. 230313 din 26 noiembrie 1998, încheiată

între Ministerul Finanțelor și SC E.I. SRL în care s-a stabilit modalitatea de

garantare a importurilor sub formă de scrisoare de garanție bancară sau prin

crearea de depozite bancare la termen.

Curtea Supremă de Justiție constată

că sentința atacată de recurent este nelegală și netemeinică, astfel încât prin

admiterea recursului, aceasta va fi casată.

Organul emitent al celor 2 acte

administrative atacate în cauză, deci titularul competenței, autorul acestora

este Direcția Generală de Control și Audit Public Intern

din cadrul

Ministerului Finanțelor Publice.

Acest organ nu este competent să se

pronunțe asupra activității celor 2 comisii controlate în cauză și care sunt

comisii interdepartamentale constituite din persoane ce fac parte din diferite

ministere și alte instituții publice (fapt necontestat de altfel în cauză), iar

nu numai din Ministerul Finanțelor.

Direcția Generală de Control și

Audit Public Intern, așa cum o arată denumirea, este o direcție internă din

cadrul Ministerului Finanțelor, deci ea nu este competentă să controleze

activitatea unor comisii constituite din membrii mai multor ministere și alte

instituții publice – B.N.R., F.P.S.

Comisia interdepartamentală pentru

avizarea modalităților de încasare a creanțelor României din activitatea de

comerț exterior și din alte activități externe, derulate în baza acordurilor

guvernamentale și comerciale înainte de 31 decembrie 1989 – comisie instituită

în baza H.G. nr. 362/1994, modificată prin H.G. nr. 19/1999 și a Legii nr.

29/1994, este compusă din secretarul general adjunct din Ministerul Finanțelor

și alți 8 membri din care 3 reprezintă Ministerul Finanțelor, 2 - Ministerul

Industriei și Comerțului, 1 - B.N.R. și 1 - Ministerul Comerțului.

Comisia Interdepartamentală,

constituită în baza O.G. nr. 59/1994 privind reglementarea operațiunilor de

import - export care se derulează prin cliring, barter și cooperare economică

internațională în baza acordurilor comerciale și plăți guvernamentale, este

compusă din președinte și 10 membri, din care 3 reprezintă Ministerul

Finanțelor, 2 - Ministerul Comerțului, 1 - Ministerul Afacerilor Externe, 1 -

B.N.R., 1 - Ministerul Industriilor, 1 - F.P.S. și 1 - Ministerul de Interne.

Aceste 2 comisii nu sunt structuri

interne subordonate Ministerului Finanțelor Publice, controlul putând fi

efectuat în condiții legale de organe de control nesupuse ierarhiei

administrative față de Ministerul Finanțelor, cu atât mai mult cu cât

activitatea comisiei presupune un concurs de competențe al mai multor

ministere.

Emiterea actelor administrative,

fără ca organul emitent să aibă competența materială a emite acel act,

determină nulitatea absolută a actului, în speță al celor 2 acte administrative

contestate de recurent.

Așa fiind, constatându-se nulitatea

absolută a actelor emise, recursul declarat va fi admis nemaiprocedându-se la cenzura

fondului acestor acte, cât timp ele au fost emise de organe administrative

necompetente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de C.M.I.

împotriva sentinței civile nr. 986 din 24 octombrie 2002 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința și în fond, admite

acțiunea, anulează procesul verbal de inspecție nr. 410179 din 24 ianuarie 2002

și decizia nr. 26 din 22 februarie 2002 emise de Ministerul Finanțelor Publice.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 20 iunie 2003.