ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1801/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

21 mai 2002, reclamanta L.M.G. a solicitat anularea procesului-verbal de

inspecție nr. 410179 din 24 ianuarie 2002 întocmit de Ministerul Finanțelor

Publice, Direcția Generală de Control și Audit Public Intern și anularea

deciziei nr. 28 din 22 februarie 2002 emisă de același pârât.

În motivarea acțiunii s-a arătat că

Ordinele nr. 1547/1994 și nr. 2362/1996, a căror încălcare i-a fost imputată,

nu sunt în vigoare pentru că nu au fost publicate în Monitorul Oficial; în ce

privește responsabilitatea neverificării contractului de gaj cu deposedare de

acțiuni și semnarea contractului de gaj, fără a face o verificare a calității

gajului și fără avizul Direcției Juridice din Ministerul Finanțelor, s-a arătat

că în cauză garantarea s-a făcut sub o altă formă, organul de control neavând

competența materială de a verifica activitatea Comisiei Interdepartamentale sub

acest aspect; referitor la responsabilitatea urmăririi depunerii scrisorilor de

garanție bancară s-a precizat că reglementările legale nu prevăd o dată limită

pentru depunerea tuturor documentelor necesare derulării importului; în ce

privește aprobarea decalării termenului de plată cu încă 180 zile, reclamanta a

menționat că aceasta nu a făcut-o din proprie inițiativă, existând o hotărâre a

Comisiei pe care a respectat-o; în legătură cu modificarea prevederilor privind

modalitatea de garantare s-a precizat că nu s-a încălcat o prevedere expresă a

legii și că a fost determinată de necesitatea urgentării derulării

operațiunilor respective; reclamanta a mai apreciat că este nelegală stabilirea

în sarcina sa a răspunderii pentru efectuarea unui import de SC R.H. SRL, fără

a avea o convenție valabilă cu Ministerul Finanțelor, deoarece debitorul, în

baza convenției, a fost exonerat de plata penalităților de întârziere și

obligația nu se transferă terților, cum sunt cei menționați de auditori.

Prin sentința civilă nr. 996 din 24

octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ,

acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Instanța a reținut că a fost legal

controlul inspectorilor de specialitate din cadrul Ministerul Finanțelor

Publice, Direcția Generală de Control și Audit Public Intern, întrucât a avut

la bază Ordinul de serviciu nr. 118 din 26 ianuarie 2001, dat conform

rezoluției semnate de ministrul finanțelor și a fost efectuat în temeiul art. 2

lit. o) din O.G. nr. 119/1999 și Legea nr. 301/2002.

În ce privește nepublicarea în

Monitorul Oficial a ordinelor nr. 1547/1994 și nr. 2362/1996 s-a constatat că

au fost publicate în perioada 9 aprilie 1997 – 26 mai 1997 și că au caracter

administrativ, reglementând activitatea internă a Comisiei Interdepartamentale

în cadrul căreia a funcționat reclamanta, în calitate de director general

adjunct.

Referitor la încălcarea prevederilor

ordinelor, prin acordarea unor termene de plată mai mari de 90 de zile,

instanța a constatat că reclamanta nu a respectat O.M.F. nr. 1547/1994, în fapt

fiind vorba de o înlesnire la plată, care se putea acorda numai pentru sumele

neachitate la termenele stabilite, iar în cauză termenele nu expiraseră.

În legătură cu neverificarea

contractului de gaj cu deposedare de acțiuni, instanța a apreciat că scrisoarea

de garanție bancară era modalitatea de garantare conform notei Comisiei din

care făcea parte reclamanta.

În ce privește decalarea termenului

de plată cu încă 180 zile, s-a reținut că reclamanta, împreună cu trei membri

ai Comisiei, au aprobat această decalare SC E.P. SRL, iar adresa nr. 305513 din

2 decembrie 2000 a fost semnată numai de reclamantă.

Instanța a apreciat că SC R.H. SRL,

în calitate de importator, nu avea o concurență valabilă cu Ministerul

Finanțelor Publice, de garantare a importurilor din Vietnam, astfel încât și

această susținere a reclamantei a fost înlăturată. Din cuprinsul fișei postului

reclamantei, instanța de fond a concluzionat că reclamanta, în calitatea sa de

director adjunct la Direcția Datorie Publică Externă, are o răspundere

solidară, iar actele contestate sunt legale.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs în termen reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea recursului s-a arătat,

în esență, că instanța a apreciat eronat faptul că Direcția Generală de Control

și Audit Public Intern din Ministerul Finanțelor Publice era competentă să

realizeze inspecția și să încheie actul de control contestat, deoarece direcția

respectivă este internă Ministerului Finanțelor Publice, iar cele două comisii

controlate sunt interdepartamentale; ordinele nr. 1547/1994 și nr. 2362/1996 nu

au fost publicate în Monitorul Oficial, astfel încât nu sunt valabile și nu au

fost aduse la cunoștința reclamantei; nu s-au încălcat prevederile Ordinului

nr. 1547/1994, deoarece marfa nu a tranzitat România, iar termenul de plată nu

se putea stabili în funcție de data importului, astfel încât s-a avut în vedere

data conosamentului; răspunderea reclamantei nu este solidară, astfel cum

greșit a apreciat instanța, pentru că în procesul-verbal nu se prevede acest

lucru și nici nu este indicat temeiul legal al răspunderii; s-a reținut în mod

greșit că reclamanta era director adjunct în Comisia Interdepartamentală,

aceasta fiind director adjunct în Ministerul Finanțelor și numai membru în

Comisie; instanța a apreciat greșit că scrisoarea de garanție bancară era

singura modalitate de garantare și că a fost păgubitoare garantarea făcută,

întrucât valoarea acțiunilor a fost stabilită de raportul de expertiză

necontestat de intimat; instanța a omis să se pronunțe asupra criticilor aduse

actelor atacate în ce privește stabilirea și menținerea responsabilității

urmăririi depunerii scrisorilor de garanție bancară sau oricărei alte

modalități de garantare; întrucât reclamanta nu avea atribuții în acest sens;

s-a reținut în mod greșit responsabilitatea reclamantei privind aprobarea

decalării termenului de plată cu încă 180 zile; instanța a omis să se pronunțe

asupra responsabilității reclamantei pentru modificarea în cazul anumitor Note

ale Comisiei Interdepartamentale și Convenții, a prevederilor referitoare la

modalitatea de garantare din scrisoarea de garanție bancară în contracte de gaj

cu deposedare de acțiuni; instanța a reținut, în mod greșit, răspunderea

reclamantei pentru efectuarea unui import de către SC R.H. SRL, fără a avea o Convenție

valabil încheiată cu Ministerul Finanțelor și respectiv, garanții valabile,

întrucât Convenția rămâne în vigoare pe toată durata executării contractului;

s-a apreciat greșit că răspunderea este solidară; nu se precizează ce atribuții

a încălcat reclamanta din cele menționate de fișa postului; instanța a respins,

în mod greșit, proba cu interogatoriu, ca neutilă cauzei.

Verificând probele administrate în

funcție de motivarea recursului, Curtea reține următoarele.

Procesul-verbal nr. 410179 din 24

ianuarie 2002 a fost întocmit de o echipă de auditori din cadrul Ministerul

Finanțelor Publice, Direcția Generală de Control și Audit Public Intern.

Obiectul inspecției l-a reprezentat modul de constituire, urmărire și încasare

a debitelor de la societățile comerciale care au efectuat importuri, în contul

recuperării creanțelor României din R.S. Vietnam și în cadrul lichidării

contului de cliring-cooperare pe relația Bangladesh, astfel cum se menționează

în preambulul procesului-verbal. De asemenea, preambulul precizează și baza

legală a controlului, acte normative printre care se enumeră: H.G. nr. 362/1994

privind constituirea Comisiei Interdepartamentale pentru avizarea modalităților

de încasare a creanțelor României din activitatea de comerț exterior și alte

activități externe, derulate în baza acordurilor guvernamentale și comerciale

înainte de 31 ianuarie 1989; Ordinul comun al Ministerului Finanțelor,

Ministerului Comerțului, Ministerul Afacerilor Externe nr. 1547/1994; Ordinul

comun al Ministerului Finanțelor, Ministerului Comerțului, Ministerul

Afacerilor Externe, Ministerul Industriilor, F.P.S., Banca Națională nr.

2362/1996, emis în baza O.G. nr. 59/1994.

În finalul procesului-verbal se

prevede: „având în vedere faptul că unii dintre membrii Comisiei Interdepartamentale

au participat la elaborarea Ordinului nr. 1547 din 6 decembrie 1994, în opinia

auditorilor, membrii Comisiei Interdepartamentale au îndeplinit, cu știință, în

mod defectuos prevederile acestui ordin și prin aceasta, au prejudiciat statul român

cu suma de 18.709.997.688 lei”.

În cuprinsul procesului-verbal se

face referire și la responsabilitatea reclamantei pentru producerea

prejudiciului, aceasta fiind membră în Comisia Interdepartamentală și director

adjunct în Ministerul Finanțelor Publice.

Întregul proces-verbal de control

analizează activitatea Comisiilor Interdepartamentale și stabilește

responsabilitatea tuturor membrilor comisiilor, astfel cum se menționează la

fiecare capitol din procesul-verbal, precum și în decizia nr. 28/2002, prin

care s-a respins contestația petentei formulată împotriva procesului-verbal de

inspecție.

Precizarea din preambulul

procesului-verbal, în sensul că inspecția s-a efectuat la Direcția Generală a

Finanțelor Publice Externe, nu este relevantă deoarece din cuprinsul actului

rezultă cu claritate că a fost verificată activitatea Comisiei

Interdepartamentale pentru avizarea modalităților de încasare a creanțelor

României din activitatea de comerț exterior înainte de 31 decembrie 1989,

precum și a Comisiei Interdepartamentale, constituită în baza O.G. nr. 59/1994

privind reglementarea operațiunilor de import-export care se derulează prin

cliring, barter și cooperare economică internațională în baza acordurilor

comerciale și de plăți guvernamentale.

Curtea constată că procesul-verbal

contestat este nul, întrucât organul de control nu a avut competența legală de

a efectua controlul asupra activității Comisiilor Interdepartamentale. Acestea

erau constituite din persoane care făceau parte din diferite ministere și alte

instituții publice, iar D.G.C.A.P.I din Ministerul Finanțelor Publice este o

direcție internă a Ministerului Finanțelor, care nu poate controla respectivele

comisii, care sunt structuri interdepartamentale.

Potrivit art. 2 lit. c) din O.G. nr.

119/1999, modificată, auditul public intern este o activitate organizată

independent în structura unei instituții publice și în directa subordonare a

conducătorului acesteia, care constă în efectuarea de verificări, inspecții și

analize ale sistemului propriu de control intern.

Cele două Comisii

Interdepartamentale au fost constituite conform H.G. nr. 362/1994 în baza Legii

nr. 29/1994 și în baza O.G. nr. 59/1994, acte normative care prevăd că acestea

sunt structuri interdepartamentale care, semestrial, întocmesc informări cu

privire la recuperarea creanțelor externe ale statului, care se prezintă

guvernului.

Cum în speță, Comisiile

Interdepartamentale nu sunt instituții subordonate Ministerului Finanțelor și

nici nu fac parte din structura acestuia, controlul efectuat de D.G.C.A.P.I. nu

circumscrie nici dispozițiilor art. 7 din O.G. nr. 119/1999, modificată, care

prevăd că auditul intern se exercită asupra tuturor activităților desfășurate

de către instituția publică sau care sunt responsabilitatea acesteia, inclusiv

asupra activității instituțiilor subordonate.

În concluzie, organul de control

neavând competența legală de a efectua controlul asupra activității Comisiilor

Interdepartamentale, procesul-verbal încheiat este nelegal, iar decizia nr.

28/2002 emisă de Ministerul Finanțelor Publice, D.G.C.A.P.I., dată cu

încălcarea legii.

Ca urmare a acestei constatări,

acțiunea se impunea a fi admisă, iar actele atacate, anulate.

Cum instanța de fond a apreciat

greșit că actele contestate sunt conforme cu legea, a pronunțat o sentință

nelegală și netemeinică, hotărâre care va fi modificată în sensul de mai sus,

în urma admiterii recursului, în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ., cu

referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Având în vedere dezlegarea dată

pricinii, ca urmare a temeiniciei primului motiv de recurs, care are prioritate

în analizarea cauzei, celelalte motive nu se vor verifica.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de L.M.G.,

împotriva sentinței civile nr. 996 din 24 octombrie 2002 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ.

Modifică sentința atacată și în

fond, admite acțiunea formulată de reclamanta L.M.G.

Anulează procesul-verbal de

inspecție nr. 410179 din 24 ianuarie 2002, întocmit de Ministerul Finanțelor

Publice, Direcția Generală de Control și Audit Public Intern și decizia nr. 28

din 22 februarie 2002, emisă de același pârât.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 mai 2003.