ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3129/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC L.R. SA a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu pârâtul și pe calea contenciosului administrativ, să dispună anularea parțială a procesului-verbal nr. 1446 din 20 noiembrie 2002, anularea obligației de plată în sumă de 7.283.300.997 lei cu titlu T.V.A. și penalizări de întârziere în sumă de 183.387.111 lei, precum și reducerea sumei reprezentând majorări de întârziere de la 3.250.301.419 lei la 836.019.479 lei, recunoașterea dreptului de rambursare a sumei de 13.598.718.276 lei cu titlu de T.V.A. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în cauză, se aplică prevederile art. 14 din O.U.G.nr.

17/2000, discounturile acordate clienților fiind de natura reducerilor de prețuri. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 295 din 5 martie 2003, a admis excepția inadmisibilității acțiunii, dispunând respingerea ca inadmisibilă a acesteia. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamanta a atacat la instanța de contencios administrativ procesul-verbal nr. 1446/2002, ori O.U.G. nr. 13/2001 și Legea nr. 29/1990 nu permit atacarea în instanță a unui act premergător. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC L.R. SA București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut, în esență, că instanța de fond nu a avut în vedere întregul pachet de documente depuse cu ocazia introducerii acțiunii, întrucât atacând procesul verbal și făcând mențiune despre decizie și anexând-o, se înțelege că este atacată și aceasta, pentru că nu se putea obține anularea parțială a procesului-verbal dacă nu ar fi avut în vedere și decizia emisă ca răspuns la contestația formulată. Referitor la fondul cauzei a susținut că pe durata campaniei promoționale, societatea acordă clienților săi o reducere de preț și nu bunuri în vederea stimulării vânzărilor, iar în ceea ce privește consemnarea în unele facturi a acestor reduceri de preț se poate constata că a fost o eroare la emiterea facturilor prin înscrierea ca unitate de măsură „tone” în loc de „lei”.

În consecință, recurenta a susținut că nu datorează T.V.A. în sumă de 20.882.019.273 lei pentru reducerile de preț acordate pe perioada campaniei promoționale, solicitând rambursarea sumei de 13.598.718.276 lei cu titlu de T.V.A.; a penalităților de întârziere în sumă de 183.387.111 lei și reducerea majorărilor de întârziere de la 3.250.301.419 lei la 836.019.479 lei. Recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează. În fapt, în perioada ianuarie 2000 - iunie 2002 organe de control din cadrul Direcției Generale de Îndrumare și Control Fiscal a Ministerului Finanțelor au efectuat un control la sediul SC L.R. SA, privind modul de calcul și virare a impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și a cererilor de rambursare și de compensare a T.V.A.

Astfel, prin procesul verbal nr. 1446 din 20 noiembrie 2002 s-a stabilit în sarcina societății obligația de a plăti T.V.A. în sumă de 7.283.300.997 lei, majorări de întârziere în sumă de 3.250.301.419 lei și penalități de întârziere calculate la nivelul sumei de 183.387.111 lei. Aceste sume au fost reținute în sarcina societății pe considerentul nerecunoașterii discount-urilor acordate de aceasta clienților săi ca fiind de natura reducerilor de prețuri pentru care nu există obligația de a se colecta T.V.A., ci au fost tratate ca reprezentând bunuri acordate de societate direct clienților în vederea stimulării vânzărilor pentru care exista obligația de a se colecta T.V.A., în cazul în care acordarea de astfel de bunuri nu era precizată în contractele de vânzare-cumpărare, dar în condițiile existenței de dispoziții contractuale exprese nu exista obligația colectării de T.V.A.

Mai înainte, însă, de a trece la soluționarea în fond a cauzei urmează a se constata că prin acțiunea introductivă de instanță, reclamantul a solicitat atât anularea parțială a procesului-verbal nr. 1446 din 20 noiembrie 2002, cât și schimbarea în totalitate a deciziei nr. 575 din 17 decembrie 2002 emisă de Ministerul Finanțelor Publice – Direcția de Soluționare a Contestațiilor, aspect asupra căruia, însă, instanța de fond nu s-a pronunțat. Nepronunțându-se cu privire la cererea de anulare a deciziei nr. 575/2002 și judecând cauza, în fond, curtea de apel a dat o hotărâre supusă casării potrivit art. 304 pct. 6 C. proc. civ. În consecință, recursul urmează a fi admis în conformitate cu prevederile art. 313 C. proc.

civ., se va casa sentința atacată și cauza va fi trimisă spre rejudecare la aceeași instanță. Cu prilejul rejudecării instanța de trimitere va examina sub forma unor apărări de fond și celelalte susțineri din motivele de casare formulate, a căror analiză în această fază procesuală devine inutilă față de rezolvare dată recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC L.R. SA București împotriva sentinței civile nr. 295 din 5 martie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2003.