ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2752/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Tribunalul Hunedoara, secția comercială, prin

sentința nr. 461 din 20 martie 2001, a admis acțiunea formulată de reclamantul

N.Ș. și a obligat pe pârâta SC I.R.I.C. SA București la plata sumei de

75.000.000 lei, reprezentând despăgubiri, fiind admisă în același sens și

cererea de intervenție formulată de SC C.C. SRL Deva.

În motivarea sentinței se arată că, prin contractul

de asigurare încheiat la 13 noiembrie 1998, reclamantul, asociat unic al

societății SC C.C. SRL, și-a asigurat autoturismul marca Aro, proprietatea

societății interveniente, pentru daune materiale, incendiu sau furt, la valoarea

totală de 75.000.000 lei.

Cum cazul asigurat s-a produs, autoturismul fiind

incendiat și complet distrus în evenimentul rutier produs la 2 aprilie 1999,

față de prevederile art. 6 din Condițiile generale, pârâta a fost obligată la

suma asigurată de 75.000.000 lei, apreciindu-se că nu se impune acordarea

actualizării față de limita maximă a sumei acordată și nici acordarea de daune

rezultate din lipsa de folosință a bunului asigurat și daune morale, față de

prevederile art. 13 din Condițiile generale și dovezile administrate.

Curtea de Apel Alba-Iulia, secția comercială, prin

decizia nr. 15 din 8 februarie 2002, a admis apelul declarat de reclamantul N.Ș.,

a schimbat în parte sentința apelată și a obligat pârâta asigurătoare la plata

sumei de 171.868.808 lei, reprezentând daune actualizate la nivelul inflației,

menținând celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Prin aceeași decizie, apelul declarat de pârâta SC

I.R.I.C. SA a fost respins, ca nefondat, și, ca tardiv declarat, apelul

intervenientei SC C.C. SRL Deva.

S-a apreciat întemeiată critica reclamantului,

privind neacordarea actualizării față de prevederile art. 1084 C. civ. și

constatările raportului de expertiză efectuat în cauză și ca neîntemeiată

critica pârâtei, privind prescripția dreptului la acțiune raportat la data

producerii evenimentului asigurat, 2 aprilie 1999 și data introducerii

acțiunii, 29 iulie 1999, acesta fiind în cadrul termenului de 2 ani prevăzut de

art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958.

Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta SC

I.R.I.C., pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.,

solicitând casarea acesteia și, pe fond, respingerea acțiunii.

Criticile vizează, în esență:

regulilor de procedură, prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., sub

sancțiunea nulității, întrucât instanța nu s-a pronunțat mai întâi asupra

excepției prescripției, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ.;

asigurare a fost încheiat cu SC C.X. SRL, reclamantul N.Ș. neavând calitate

procesuală activă;

atât cererea principală, cât și cererea de intervenție, ele fiind similare, iar

analiza probelor s-a făcut superficial, deoarece incendiul autoturismului a

fost consecința unui scurt circuit, deci, proastei întrețineri a acestuia;

evenimente asigurate: incendiul și căderea în prăpastie, aceasta, deoarece, din

declarația conducătorului auto și procesul-verbal al poliției, a rezultat că

evenimentul căderii în prăpastie a avut loc la 2 aprilie 1999, iar din

documentele detașamentului de pompieri, rezultă că incendiul s-a produs a doua

zi.

Recursul nu este fondat.

Examinând actele de la dosar, se constată că prima

instanță a admis acțiunea pe fond, obligând pârâta asigurătoare la plata sumei

de 75.000.000 lei. Astfel, cum rezultă și din istoricul mai sus prezentat,

singura critică a pârâtei împotriva sentinței formulată în motivele de apel a

constat în nepronunțarea instanței de fond asupra excepției prescripției.

Procedând la analiza acesteia, instanța de apel a apreciat că ea nu poate fi

primită și, în consecință, apelul promovat de pârâtă a fost respins ca

nefondat.

Admițându-se apelul reclamantei, sentința a fost

schimbată, în sensul acordării sumei cerute, actualizată cu indicele inflației,

menținându-se în rest dispozițiile sentinței.

Cum în motivele de recurs acest aspect nu a fost

criticat, iar criticile ce au fost formulate nu au făcut și obiectul apelului,

acestea nu pot fi analizate

omisso medio

, decât cu încălcarea unui grad

de jurisdicție, în raport cu prevederile art. 316 raportat la art. 294 alin.

(1) C. proc. civ.

Decizia atacată nefiind afectată nici de motive de

ordine publică, în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Curtea va respinge

recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta, SC

I.R.I.C. București, împotriva deciziei nr. 15/A din 8 februarie 2002 a Curții

de Apel Alba-Iulia, secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 27 mai 2003.