ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1833/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1453,

pronunțată la data de 19 decembrie 2003, în dosarul nr. 3437/2003, secția

comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Alba a admis acțiunea

formulată de reclamanta SC V.E. SRL, împotriva pârâtei SC A.R.A.G.I.R. SA, pe

care a obligat-o să plătească reclamantei suma de 20.362 euro sau contravaloarea

în lei la data efectuării plății, cu titlu de despăgubiri; suma de 1067,7 euro,

cu titlu de dobândă legală de 6% pe an în perioada 13 decembrie 2002 – 11 noiembrie

2003 și suma de 28.297.004 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reținând

din probele administrate prejudiciul suferit de reclamantă prin avarierea, la

data de 25 septembrie 2002 a autovehiculului asigurat la data de 25 septembrie

2002, făcând aplicarea art. 9 și 27 din Legea nr. 136/1996 și a dispozițiilor art.

107 și 87 din Condițiile de asigurare convenite de părți ca și a art. 1088 C.

civ., O.G. nr. 9/2000.

Apelul formulat de pârâtă împotriva

sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, de secția comercială și de contencios

administrativ a Curții de Apel Alba Iulia, prin decizia nr. 129/ A, pronunțată

la data de 30 aprilie 2004, în dosarul nr. 1614/2004.

Spre a hotărî astfel, instanța de

control judiciar a reținut, că suma cuvenită reclamantei drept despăgubire a fost

stabilită potrivit convenției părților cu respectarea dispozițiilor art. 969-970

C. civ., față de valoarea reală asigurată a lucrului și valoarea estimativă a

reparațiilor stabilită prin raportul de expertiză tehnică de specialitate,

întocmit în cauză și că aceasta este îndreptățită la dobânda legală chiar de la

data producerii riscului asigurat iar, cu referire la neplata ratelor scadente

aferente pentru perioada asigurată de către asigurat, a apreciat că, în lipsa

cererii reconvenționale, instanța nu se poate pronunța, din oficiu, asupra acestui

aspect.

Împotriva deciziei pronunțată în

apel a formulat recurs apelanta pârâtă, SC A.R.A.G.I.R. SA, invocând ca temei

de drept al cererii sale dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs

s-a arătat, în esență, că instanța de apel a interpretat, greșit, contractul de

asigurare intervenit între părți, reprezentat de polița de asigurare, ignorând

condițiile de asigurare ce fac parte integrantă din contractul încheiat între

părți, referitoare la ratele aferente primei de asigurare, neachitate de

asigurat; a încălcat, prin aceasta, dispozițiile art. 969-970 C. civ., iar prin

respingerea cererii de administrare a unei noi expertize tehnice auto și a

probei cu înscrisuri, dispozițiile art. 292 C. proc. civ. și a aplicat, greșit,

dispozițiile legale referitoare la dobânzi în lipsa dovezii că acestea sunt

datorate, bazându-se pe calculul, eronat, al reclamantei.

Intimata a solicitat, prin

întâmpinare, respingerea recursului, ca nefondat, apreciind ca fiind legală și

temeinică decizia atacată.

Recursul este nefondat.

Astfel, este de observat că din

dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu

rezultă în ce constă interpretarea, greșită, de către instanța de apel a

actului juridic dedus judecății, iar critica referitoare la ignorarea

condițiilor de asigurare cu referire la ratele de primă, restante, care excede

incidenței acestui text legal, este, deopotrivă, neîntemeiată, întrucât

considerentele hotărârii atacate evocă aceste condiții ca și motivul pentru

care, în lipsa legalei investiri, ratele aferente primei de asigurare nu pot

constitui obiect al judecății, perspectivă care înlătură, ca neîntemeiată și

critica încălcării art. 969-970 C. civ.

Cum apelanta a invocat prin motivele

de apel, conform cerințelor art. 292 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., doar proba

cu înscrisuri nu și proba cu expertiză tehnică pe care a solicitat-o, în

considerarea tezei a II-a a evocatului text legal, la data de 30 aprilie 2004,

când pricina se afla în stare de a fi judecată, soluția de respingere a acestei

probe, nu și a celei cu înscrisuri cum, greșit, susține recurenta, în

condițiile în care administrarea acesteia nu rezulta, cu necesitate, din

dezbateri iar, în cauză, cu ocazia judecății în fața primei instanțe, se

efectuase atât o expertiză tehnică cât și o contraexpertiză, nu justifică

critica încălcării art. 292 C. proc. civ.

Având în vedere că datoriile

comerciale, astfel cum prevede art. 43 C. com., produc dobândă, de drept, din

ziua când devin exigibile, iar fixarea cuantumului acestora de către

judecătorii fondului în condițiile prevăzute de O.G. nr. 9/2000 este o

chestiune de fapt ce excede controlului acestei instanțe, se constată că nici

critica greșitei aplicări a acestor dispoziții legale nu induce incidența art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Așa fiind, constatând neîndeplinite

cerințele art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., Curtea, în temeiul art. 312 alin.

(2) teza II-a C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat în

cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta SC A.R.A.G.I.R. SA București, împotriva deciziei civile nr. 129/

A din 30 aprilie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de

contencios administrativ.

I

revocabilă

.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 16 martie 2005.