ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1602/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

25 septembrie 2001, SC F.L.G. SRL Făget a solicitat, în contradictoriu cu

Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Regională Vamală Interjudețeană

Timișoara suspendarea de urgență a executării titlului de creanță constând în procesul

verbal de control nr. 20590 din 17 septembrie 2001 (devenit titlu executoriu,

conform art. 25 din O.U.G.nr. 11/1996, modificată, la expirarea termenului de

plată stabilit de organul de control) întocmit de Direcția Regională Vamală

Interjudețeană Timișoara prin Serviciul de Supraveghere Vamală, prin care s-a

dispus obligarea societății la plata sumei de 1.039.618.048 lei până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în contencios administrativ

introdusă împotriva deciziei organelor Ministerului Finanțelor Publice,

respectiv până la soluționarea definitivă a căii administrative de atac

prevăzute de O.U.G. nr. 13/2001.

În motivarea cererii sale

recurenta-reclamantă a arătat că titlul executoriu urmează căile de atac

administrative prevăzute de lege, nefiind pronunțată o hotărâre definitivă cu

privire la aceasta și că în situația în care ar fi pus în executare înainte de

finalizarea procedurii speciale prevăzute de O.U.G.nr. 13/2001 procedura de

întoarcere a executării ar fi extrem de anevoioasă, iar prejudiciul pe care

l-ar suferi ar fi insurmontabil, ducând la incapacitatea sa de plată deși

obligațiile sale bugetare au fost stabilite în mod greșit.

În drept, a invocat dispozițiile

art. 9 din Legea nr. 29/1990 și cele ale art. 581 C. proc. civ.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 376 din 9

octombrie 2001, a admis cererea reclamantei și în temeiul art. 9 din Legea nr.

29/1990 a suspendat executarea procesului verbal nr. 20590/17 septembrie 2001,

până la soluționarea dosarului nr. 6808/CA/2001 al Curții de Apel Timișoara,

reținând doar că din cererea acesteia rezultă că executarea respectivului

proces-verbal ar aduce prejudicii grave și iminente activității ei economice.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs Direcția regională Vamală Interjudețeană Timișoara în numele și

pentru Direcția Generală a Vămilor și invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

arătând, în esență, că această sentință este lipsită de temei legal în cauză

făcându-se o greșită aplicare a art. 9 din Legea nr. 29/1990.

Astfel, recurenta arată că instanța

de fond în mod greșit a admis cererea, deși reclamanta nu a dovedit existența

unui pericol sau a producerii unei pagube iminente.

Totodată, recurenta susține și că

împotriva reclamantei nu a fost începută procedura de executare silită motiv

pentru care nu se poate suspenda un act care nu a fost pus în executare.

În plus, critica vizează și faptul

că instanța de fond nu a ținut cont de prevederile art. 403 alin. (1) C. proc.

civ. referitoare la necesitatea depunerii unei cauțiuni.

Examinând sentința atacată în raport

cu toate criticile formulate, actele dosarului, precum și cu dispozițiile

legale incidente pricinii se constată că recursul este fondat pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform dispozițiilor art. 9 din

Legea nr. 29/1990 în cazuri bine justificate și pentru a se preveni producerea

unei pagube iminente, reclamantul poate cere instanței să dispună suspendarea

actului administrativ până la soluționarea acțiunii. Din coroborarea

prevederilor acestui text cu celelalte dispoziții ale Legii nr. 29/1990 rezultă

fără echivoc că prima condiție de admisibilitate a unei astfel de cereri este

aceea ca reclamantul să fi solicitat anularea actului a cărui suspendare se

solicită ori în cadrul aceleiași acțiuni ori printr-o acțiune separată,

anterioară sau concomitentă cererii de suspendare.

Pe de o parte, se constată, că în

cauză, la câteva zile după întocmirea procesului verbal de verificare din 17

septembrie 2001, respectiv la 24 septembrie 2001 reclamanta a solicitat Curții

de Apel Timișoara anularea deciziei Ministerului Finanțelor Publice

(necomunicată), anularea procesului verbal de control și exonerarea de la plata

sumei de 1.039.618.048 lei ca nedatorată, precizând că s-a adresat instanței,

întrucât Ministerul Finanțelor Publice nu a soluționat contestația pe care a

formulat-o împotriva procesului verbal, considerând că astfel sunt îndeplinite

condițiile art. 5 din Legea nr. 29/1990.

Așadar, din chiar acțiunea de

anulare a actului administrativ, rezultă cu certitudine că reclamanta s-a

adresat instanței înainte de epuizarea căilor administrativ jurisdicționale și,

mai mult, a atacat și decizia Ministerului Finanțelor Publice care nu numai că

nu există, dar nici nu a făcut dovada că a contestat procesul verbal pe căile

administrativ-jurisdicționale în vederea pronunțării acesteia. În plus, chiar

în ipoteza în care intimata-reclamantă a contestat procesul verbal pe căile

administrativ jurisdicționale, se constată că perioada scursă între întocmirea

acestuia (17 septembrie 2001) și data înregistrării acțiunii de anulare (24

septembrie 2001) și a celei de suspendare (25 septembrie 2002) nu justifică

eludarea dispozițiilor legale referitoare la suspendarea executării unui act de

control în timpul cât acesta este supus controlului administrativ

jurisdicțional.

Prin urmare se constată că

modalitatea inedită utilizată de reclamantă nu concordă cu dispozițiile legale

mai sus arătate.

Pe de altă parte, se constată că și

în situația în care s-ar considera că reclamanta ar fi formulat corect

sesizarea, în mod greșit a reținut instanța de fond că sunt îndeplinite

condițiile art. 9 din Legea nr. 29/1990.

Este cunoscut că printre

caracteristicile regimului juridic al suspendării actului administrativ

esențial este caracterul de excepție a acestei operațiuni juridice prin

intermediul căreia se realizează o întrerupere a producerii de efecte juridice,

determinat de trăsătura generală a actelor administrative de a fi executorii

din oficiu (

executio ex officio

), ceea ce semnifică faptul că

imposibilitatea executării lor trebuie să fie legitimată de situații speciale

și în limitele acelor situații.

Acesta este și motivul pentru care,

pe de o parte, suspendarea de drept a actului administrativ dedus judecății,

deci suspendarea intervenită

ope legis

este expres și limitativ

prevăzută de lege. Pe de altă parte, în conformitate cu art. 9 din Legea nr.

29/1990 și instanța de judecată este îndrituită să dispună suspendarea

executării unui act administrativ dedus judecății, dar numai în cazuri bine

justificate și pentru a preveni producerea unei pagube iminente.

Interpretarea textului art. 9 din

Legea nr. 29/1990 nu poate fi decât în sensul că acesta impune două condiții

care trebuie întrunite cumulativ, respectiv existența cazului bine justificat

și pentru a se preveni producerea unei pagube iminente.

Existența unor înscrisuri prin care se dovedește stabilirea

unor obligații bugetare în sarcina unui agent economic nu poate conduce automat

la concluzia că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 9 din

Legea nr. 29/1990, iar existența pretinselor perturbări ale activității și

prejudicii aduse intimatei-reclamante nu se poate prezuma, ci trebuia dovedită.

Aceasta cu atât mai mult cu cât nu s-a pus în balanță nici măcar cifra de

afaceri a acesteia (ca indicator care măsoară performanța economică a firmelor)

cu suma contestată.

Or, în cauză nu s-au administrat

dovezi în sensul celor pretinse de reclamantă și reținute de instanța de fond.

În aceea ce privește motivul de

recurs referitor la neîndeplinirea condițiilor art. 403 C. proc. civ., se

constată că acesta nu poate fi primit întrucât cererea a fost formulată și

admisă în baza art. 9 din Legea nr. 29/1990 care constituie o dispoziție

specială a unei legi organice.

Prin urmare, constatându-se că nu

pot fi reținute existența unor motive care să creeze de la început o îndoială

puternică asupra legalității actului administrativ contestat și nici faptul că

prin executarea actului administrativ intimata-reclamantă ar fi supusă unei

vătămări iminente și ireparabile, se va admite recursul, se va casa sentința

atacată și se va respinge cererea de suspendare a executării actelor supuse

controlului de legalitate a instanței de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Direcția

Regională Vamală Interjudețeană Timișoara în numele și pentru Direcția Generală

a Vămilor împotriva sentinței civile nr. 376 din 9 octombrie 2001 a Curții de

Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și în fond

respinge cererea formulată de SC F.L.G. SRL Făget.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 aprilie 2003.