ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1899/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată

următoarele:

La 15 februarie 2000 reclamanta N.E. a chemat în

judecată pe pârâții Consiliul Local al Municipiului Ploiești și Primăria

Municipiului Ploiești pentru retrocedarea terenului de 330 mp situat în

Ploiești.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că terenul

a fost proprietatea părinților săi M. și I.E. conform actului de

vânzare-cumpărare din 1925. În baza Legii nr. 58/1974 părinții ei au fost

expropriați, dar pe terenul expropriat nu s-a construit până în prezent nimic.

Tribunalul Prahova, prin sentința nr. 130 din 27

aprilie 2000 a admis acțiunea precizată ulterior de reclamantă și a dispus

retrocedarea terenului de 450 mp, teren identificat conform raportului de

expertiză B.M. S-a reținut că terenul a fost expropriat prin Legea nr. 58/1974

și în  prezent suprafața de 450 mp este liberă de construcții sau detalii de

sistematizare.

Curtea de Apel Ploiești prin decizia 78 din 21

aprilie 2000 a respins ca nefondat apelul formulat de Consiliul local Ploiești.

Recursul declarat de Consiliul local Ploiești

împotriva deciziei 78/2000 a fost admis de Curtea Supremă de Justiție, prin

decizia 1199 din 23 februarie 2001 și s-a trimis cauza spre rejudecarea

fondului, la Tribunal. S-a constatat că instanțele au admis acțiunea fără a

lămuri o serie de neclarități referitoare la dimensiunea terenului și la faptul

dacă este sau nu cuprins în planul de sistematizare.

Rejudecând cauza, Tribunalul Prahova prin

sentința civilă nr. 246 din 12 septembrie 2001 a admis în parte acțiunea și a

dispus retrocedarea suprafeței de teren de 330 mp situat în Ploiești.   S-a

reținut că reclamanta a fost proprietara unui teren de 330 mp până în 1974 când

a fost expropriată, teren care nu a fost supus scopului pentru care a fost

expropriat și nu este inclus în planul de sistematizare, susținerile în acest

sens ale pârâtei nefiind dovedite.

Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr. 5 din 8

februarie 2002 a respins apelul declarat de Municipiul Ploiești în

contradictoriu cu reclamanta care, decedând pe parcursul procesului a fost

înlocuită de moștenitoarea sa, T.D.A.

Din criticile formulate s-a reținut una singură,

anume aceea că exproprierea s-a făcut nu în temeiul Legii nr. 58/1974 ci în

temeiul Decretului nr. 88/1986 (po.287), dar soluția de admitere a acțiunii

reclamantei fiind corectă în raport de dispozițiile art. 33 din Legea nr. 33/1994,

s-a menținut decizia tribunalului.

Au fost respinse celelalte critici.

S-a considerat ca irelevantă, din

punctul de vedere al restituirii, împrejurarea că reclamanta a încasat

despăgubiri pentru terenul expropriat.

Nici împrejurarea că reclamanta s-a

adresat ulterior cu o notificare Primăriei Ploiești în temeiul Legii nr. 10/2001

nu conduce la concluzia că nu putea continua procesul început pe calea dreptului

comun, pentru care a optat de altfel, conform art. 47 din această lege, prin nerenunțarea

la judecată sau cererea suspendării ei.

S-a considerat de asemenea că în

cauză nu operează autoritatea de lucru judecat în raport de Decretul nr. 294/1998

deoarece acțiunea de revendicare ce a format obiectul unui dosar anterior a

fost respinsă pe excepția inadmisibilității unei acțiuni în revendicare și nu

s-a intrat în judecarea fondului, prezenta acțiune fiind introdusă după

apariția deciziei VI/1999 a Curții Supreme de Justiție, dată în interesul

legii, prin care s-a statuat că dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 sunt

aplicabile și în cazul acțiunilor având ca obiect exproprieri anterioare

apariției Legii nr. 33/1994.

Împotriva acestei decizii pârâtul a

declarat recurs aducând mai multe critici referitoare la:

- autoritatea de lucru judecat,

conform sentinței 294 din 14 decembrie 1998 a Tribunalului Prahova, motiv

invocat și în apel dar neexaminat de Curtea de apel care nu s-a pronunțat pe

acest aspect;

- neconformarea instanțelor la dispozițiile

deciziei 1199/2001 a Curții Supreme de Justiție care a dispus completarea

probelor referitor la întinderea dreptului de proprietate al reclamantei;

- ignorarea împrejurării că scopul

exproprierii a fost atins prin lărgirea străzii   și amenajarea trotuarelor;

- respingerea expertizei contabile solicitate

prin motivele de apel pentru obligarea reclamantei la returnarea despăgubirilor

încasate pentru expropriere la valoarea actualizată;

- neaplicarea Legii nr. 10/2001,

deși aceasta intervenise pe parcursul procesului.

Recursul este nefondat urmând a fi

respins ca atare pentru considerentele de mai jos.

În mod corect, folosind o amplă

motivare, instanța de apel a respins criticile formulate și care în parte s-au

reiterat în prezentul recurs (aspectele referitoare la neaplicarea Legii nr. 10/2001,

atingerea scopului exproprierii și autoritatea de lucru judecat, acest din urmă

aspect fiind analizat în decizie).

Instanța de apel a urmat

dispozițiile deciziei de casare stabilind întinderea dreptului pretins de

reclamantă, schimbând motivarea tribunalului dar păstrând aceeași soluție și

verificând acest drept prin prisma obiectivelor stabilite prin decizia

1199/2001 a Curții Supreme de Justiție.

Cât privește respingerea unor probe

solicitate de pârâtă în acest scop, este de remarcat că instanța de casare nu a

fixat dispoziții imperative. Cât privește probele de administrat, s-a arătat că

este necesar a se „lămuri” și a se „elucida” cât din suprafața expropriată este

cuprinsă în planul actual de sistematizare.

Corect s-a respins cerere de

expertiză topografică și respectiv contabilă față de împrejurarea că la

expertiza efectuată de N.D.M. pârâtul nu a avut obiecțiuni. Analiza dreptului

de proprietate pentru pretențiile formulate de reclamantă s-a făcut prin prisma

actelor depuse la dosar, astfel că expertiza contabilă s-a dovedit a fi de

prisos, în lipsa unei cereri de despăgubiri din partea pârâtei.

Constatând că decizia curții de apel este legală

și temeinică se va respinge recursul ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de

Consiliul Local al Municipiului Ploiești împotriva deciziei nr. 5 din 8

februarie 2002 a Curții de Apel Ploiești ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi  13 mai 2003.