Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.10.2003
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3339/2003

HOTĂRÂRE
21.10.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3339/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 29 ianuarie 2003, P.V. a solicitat ca în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj să se dispună anularea hotărârii nr. 5257 din 11 noiembrie 2002, prin care comisia constituită pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, i-a respins cererea de acordare a drepturilor prevăzute în aceste acte normative. De asemenea, a cerut obligarea pârâtei să-i acorde drepturile respective, cu începere de la data de 1 decembrie 2002. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că urmare aplicării Dictatului de la Viena, părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, situată în Ardealul de Nord, în orașul Turda.

Deși a făcut dovada nașterii în localitatea respectivă, în timpul refugiului părinților, pârâta i-a respins cererea cu o motivare eronată, care ignoră starea de fapt reală, precum și reglementarea conținută în actele normative invocate în cerere. Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 232 din 19 martie 2003 a admis acțiunea astfel cum a fost formulată. Instanța a reținut că dispozițiile legale aplicabile persoanelor strămutate nu prevăd, în mod imperativ, înlăturarea celor născuți în refugiu de la acordarea drepturilor bănești pretinse. Ținând seama și de contextul general în care cetățenii români au suferit prejudicii prin refugiere, s-a apreciat că pentru motive de echitate nu se justifică aplicarea unui tratament discriminatoriu minorilor – refugiați împreună cu părinții sau născuți în refugiu – statul având îndatorirea de protecție și sprijin egal a tuturor cetățenilor săi.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj. Recurenta a susținut că în mod eronat prima instanță a admis acțiunea deoarece reclamanta P.V. nu și-a schimbat domiciliul (fiind născută în orașul Turda) și nici nu a suferit persecuții pentru motive etnice. Prin urmare, ea nu putea fi încadrată în categoria persoanelor refugiate, prevăzută de art. 2 din H.G. nr. 127/2002. Critica este neîntemeiată. Cu actele de stare civilă și legitimația de refugiat a mamei sale, eliberată de autoritatea publică competentă, reclamanta P.V. a dovedit faptul nașterii la data de 14 mai 1942 în orașul Turda, în timpul refugiului părinților din Ardealul de Nord, determinat de aplicarea Dictatului de la Viena.

Perioada de refugiu a fost cuprinsă între 14 mai 1942 și 6 martie 1945. Curtea de Apel Cluj a reținut corect această stare de fapt ca și concluzia că Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, nu-i exclude pe cei născuți în timpul refugiului de la beneficiul instituit prin art. 1 lit. c) al O.G. nr. 105/1999, de vreme ce alături de părinți, ei au suportat, indiscutabil, aceleași privațiuni datorate strămutării în altă localitate decât aceea de domiciliu. Norma juridică în vigoare, nu face nici o distincție între persoanele refugiate ca urmare a unor acte de persecuție pentru motive etnice și persoanele născute în timpul refugiului părinților lor. Având în vedere aceste considerente și în lipsa unor motive de casare de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc.

civ., urmează a se respinge recursul ca nefondat.

DECIDE Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 232 din 19 martie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședința publică, astăzi 21 octombrie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-10-14
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3175/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 28 ianuarie 2003, C.D. a solicitat ca în contradictoriu cu Casa Județeană de pensii Cluj să se dispună anularea hotărârii nr. 6070 din 6 decemb
ÎCCJ 2003-10-23
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3441/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 25 februarie 2003, S.D. a solicitat ca în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj, să se dispună anularea hotărârii nr. 7153 din 27 ian
ÎCCJ 2005-03-22
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1879/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta B.M. a chemat în judecată, Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând anularea
ÎCCJ 2003-06-10
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2271/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 81 din 22 ianuarie 2003 a Curții de Apel Cluj s-a admis acțiunea introdusă de reclamanta C.M. împotriva Casei de Pensii a județul
ÎCCJ 2004-03-02
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 882/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 4 iulie 2003, L.G. a solicitat ca în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii a județului Maramureș, să se dispună anularea hotărârii nr. 135
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă