ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 485/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 436/2001,

pronunțată la data de 28 noiembrie 2001, în dosarul nr. 6476/2001, format ca

urmare a declinării competenței de la Tribunalul Maramureș, a dosarului nr.

4295/2001, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ,

a respins acțiunea formulată de reclamantul C.P., împotriva Casei Județene de

Pensii Maramureș, prin care a solicitat anularea hotărârii nr. 2999 din 10

iulie 2001, a Comisiei pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, din cadrul

autorității publice pârâte.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut următoarele:

În motivarea acțiunii, reclamantul a

susținut, în esență, că este beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999,

având statutul de strămutat din localitatea de domiciliu, Rădăuți – Suceava,

într-o altă localitate de pe teritoriul României, Corabia – Romanești, unde a

fost nevoit să se refugieze.

Curtea de apel, în considerentele

soluției de respingere a acțiunii, a reținut, în esență, că situația

reclamantului nu se încadrează în prevederile art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobate prin Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei soluții a formulat

recurs, reclamantul, susținând, în esență, că instanța de fond a interpretat și

aplicat greșit prevederile legale în materie, ignorând că noțiunea de strămutat

este similară cu cea de refugiat, iar din probele administrate a rezultat că el

a fost nevoit să se refgieze la data de 1 februarie 1944, din localitatea de

domiciliu Rădăuți, județul Suceava, ca urmare a intrării trupelor sovietice pe

teritoriul României.

Recursul este nefondat.

Din probele administrate în cauză

rezultă că, într-adevăr, recurentul-reclamant, la 1 februarie 1944 și-a părăsit

localitatea de domiciliu, orașul Rădăuți, județul Suceava și s-a stabilit

pentru o perioadă în orașul Corabia, județul Romanești, refugiindu-se ca urmare

a evenientelor legate de intrarea și înaintarea trupelor sovietice pe

teritoriul României, în cel de al doilea război modial.

Potrivit prevederilor art. 1 lit. c)

din O.G. nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate

de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940,

până la 6 martie 1945, din motive etnice, aprobată, modificată și completată

prin Legea nr. 189/2000, beneficiciază de drepturile acordate prin această

ordonanță, persoana, cetățean român, care în perioada arătată, a avut de

suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate,

decât cea de domiciliu.

Este adevărat că potrivit art. 2 din

Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999. aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin

persoană strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanței, se

înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să își schime

domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate

și persoanele refugiate.

Dar, așa cum rezultă, de altfel, în

mod expres, acest refugiu trebuie să se se fi produs ca urmare a persecuțiilor

la care fusese supusă persoana respectivă, din motive etnice.

Or, în cauză, este stabilit că

reclamantul a fost nevoit să se refugieze din localitatea de domiciliu, ca

urmare a unor evenimente de război: intrarea și înaintarea pe teritoriul

României, a trupelor sovietice, în cadrul operațiunilor militare din a doua

parte a celui de al doilea război mondial.

Este de necontestat că și persoanele

care s-au refugiat în localitățile de domiciliu, ca urmare a unor evenimente de

război, au avut de suferit toate consecințele nefavorabile situației de

refugiat, dar legiuitorul, prin O.G. nr. 105/1999, nu a urmărit să acorde

drepturi compensatorii, și acestei categorii de persoane.

Astfel fiind, cu motivarea de mai

sus, soluția Curții de apel este legală și temeinică, urmând ca recursul să fie

respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.P.,

împotriva sentinței civile nr. 436 din 28 noiembrie 2001, a Curții de Apel

Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 februarie 2003.