ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3865/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3865/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 24 iunie 2003, reclamanta K.M. a solicitat anularea hotărârii nr. 305 din 30 mai 2003, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș și recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000, motivând că a avut statutul de persoană refugiată din motive etnice.
Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a pronunțat sentința civilă nr. 1137 din 7 octombrie 2003, prin care a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 1305 din 30 mai 2003 și a obligat pârâta să recunoască reclamantei, statutul de refugiat pe perioada 20 septembrie 1944 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 mai 2003. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta s-a născut în localitatea în care părinții săi au fost strămutați din motive etnice și a avut statutul de refugiat, până la încetarea motivului strămutării, îndeplinind condițiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru a beneficia de drepturile acordate prin această lege.
Împotriva acestei sentințe și în termen legal, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș, solicitând casarea hotărârii și pe fond, respingerea acțiunii formulate de reclamantă. Recurenta a susținut că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, în condițiile în care O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, nu cuprinde prevederi referitoare la persoanele care s-au născut în perioada de strămutare a părinților lor. De asemenea, recurenta a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere adresa nr. 1516/DS/G din 2 august 2002 întocmită de Ministerul Justiției și Precizările nr. 1026 din 29 martie 2002 ale Casei Naționale de Pensii, potrivit cărora beneficiază de prevederile art. 1 lit. c) din O.G.
nr. 105/1999, copiii născuți în timpul călătoriei spre localitatea de refugiu sau concepuți înainte de strămutare și născuți după strămutarea părinților în acea localitate, iar intimata-reclamantă nu s-a aflat în această situație, fiind născută în perioada de strămutare a părinților săi. Recursul este nefondat și urmează să fie respins, pentru următoarele considerente: Instanța de fond a apreciat judicios, ca fiind îndeplinite în cauză, prevederile Legii nr. 189/2000, pentru că de la data nașterii sale, intimata-reclamantă K.M. a avut, asemenea părinților săi, statutul de persoană refugiată din motive etnice. Astfel, instanța de fond a reținut că strămutarea din motive etnice a afectat stabilitatea domiciliului pentru întreaga perioadă cât a durat, până la 6 martie 1945, și pentru toți membrii familiei intimatei, refugiați din motive etnice în altă localitate, în sensul că aceștia nu au mai avut în perioada respectivă, o locuință statornică sau principală.
Curtea va respinge apărarea recurentei privind interpretarea dată dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, prin adresa nr. 1516/DS/G din 2 august 2002 a Ministerului Justiției și prin Precizările nr. 1026 din 29 martie 2002 ale Casei Naționale de Pensii, întrucât cele două acte administrative nu au fost depuse la dosarul cauzei și prin natura lor juridică, nu pot avea drept consecință, modificarea sau completarea legii, în baza cărora au fost emise. Față de considerentele expuse și constatând că potrivit art. 304 și 304 1 C. proc. civ., nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Maramureș împotriva sentinței civile nr. 1137 din 7 octombrie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.