ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 423/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: În perioada 13 decembrie – 24 decembrie 1999 și 10 – 14 ianuarie 2000, Direcția de Control Financiar Dolj a fectuat un control la SC I.U.G. SA Craiova, vizând cauzele încasării valutei din exportul de mărfuri, realizate în perioada 1997 – 1998. Procurorul financiar, analizând actul de control și probele ce au stat la baza verificării financiare, a concluzionat că nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, ci operează elementele răspunderii contractuale, de competența instanțelor de drept comun și cum sumele reclamate pot fi solicitate de la beneficiarii cumpărători ai produselor, nu se impune judecarea litigiilor, de instanțele Curții de Conturi.

În cauză, Procurorul financiar a dispus clasarea cauzei, soluție menținută, prin respingerea plângerii organului de control, și de către Procurorul general financiar. Împotriva soluției date de Procurorul general financiar, Direcția de Control Financiar Dolj a formulat cerere de reexaminare, susținându-și propriul act de control, și că SC I.U.G. SA nu poate acționa pe o altă cale pentru recuperarea prejudiciului, cerere admisă de Curtea de Conturi, prin decizia nr. 99 din 8 noiembrie 2000, fiind sesizat Colegiul juridicțional, cu judecarea în primă instanță, a faptelor și a persoanelor menționate în actul de control nr. 33 din 17 ianuarie 2000. Împotriva acestei decizii cu nr. 99/2000, ponunțată de Curtea de Conturi, în compunerea prevăzută de art. 56 din Legea nr. 94/1992, au fost declarate recursuri de către Procurorul general financiar, precum și de către G.O., D.M.

și T.M., persoane din conducerea SC I.U.G. SA, făcute răspunzătoare de pretinsul prejudiciu, de către Direcția de Control Financiar. S-a susținut în recursuri că nu se poate pretinde că Direcția de Control Financiar are calitate în a formula cerere de reexaminare, roul său fiind limitat în a verifica și încheia actul de control, iar pe de altă parte, în cauză nu este dovedită existența unui prejudiciu cert și actual, că ne aflăm în prezența unei răspunderi contractuale. Sesizată cu soluționarea recursului, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 2627 din 28 iunie 2001, a admis recursurile, a casat decizia nr. 99/2000 și a trimis cauza la Curtea de Conturi, pentru rejudecare, completului constituit conform art. 56 din Legea nr. 94/1992, cu constatarea că din cuprinsul deciziei nr. 99/2000, nu rezultă motivele de drept care au condus la soluția adoptată.

Reinvestită cu judecarea după casare, a cererii de reexaminare, Curtea de Conturi s-a pronunțat prin decizia nr. 18 din 22 mai 2002, în sensul că a admis cererea de reexaminare împotriva rezoluției din dosar și a actului de respingere a plăngerii, act aparținând Procurorului general finaicar, pe care le desființează. A sesizat Colegiul jurisdicțional Dolj, cu judecarea în primă instanță, a faptelor și persoanelor menționate la pct. 1, 2 și 3 din procesul-verbal de control nr. 33/2000.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Conturi a României, completul format conform art. 56 din Legea nr. 94/1992, a reținut că în cele trei contracte externe, societatea a fost păgubită, deoarece a suferit pierderi, prin neîncasarea sumelor cuvenite cu titlu de preț, pentru produsele fabricate și livrate, că prejudiciul este cert, că nu este reală răspunderea contractuală, efectele contractelor epuizându-se o dată cu livarrea produselor, că este dovedit că cei trei responsabili cu derularea contractelor, nu și-au îndeplinit corespunzător sarcinile de serviciu. S-a apreciat de Curtea de Conturi, că sunt întrunite, în general, condițiile răspunderii civile delictuale, deși actele din dosar probează și existența unei răspunderi contractuale, că distincția era posibilă, dacă organul constatator ar fi insistat asupra acestui aspect,sau procurorul financiar restituia cauza, pentru completare.

Împotriva acestei decizii cu nr. 18/2002, au declarat recurs G.O., D.M. și T.M., în care au criticat decizia, ca neconvingătoare, considerentele conținând argumente contradictorii, că nu s-a motivat nici de această dată, calitatea și competența organului de control, de a formula cererea de reexaminare. Examinând recursul sub aspectul criticilor și dispozițiilor art. 304 și 312 C. proc. civ., se constată că acesta este întemeiat, pentru considerentele ce se vor expune. Prin actul denumit proces-verbal nr. 33 din 17 ianuarie 2000, s-a constatat că la contractele comerciale încheiate de SC I.U.G. SA Craiova, cu firma BF E. DRL Italia (comanda nr. 879/98), D SRL Italia (comanda nr. 5010/98) și R. GmbH Germania (comanda nr. 980340/98, nu a fost încasată în totalitate, c/val prețurilor cuvenite pentru produsele livrate.

Procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi Dolj, analizând actul de control și clauzele comenzilor respective, a dispus prin rezoluția din 14 februarie 2000, clasarea, în cauză operând răspunderea contractuală, soluție menținută de Procurorul general financiar, dar care a fost supusă unei cereri de reexaminare declarată de Direcția de Control Financiar. Se impune a constata sub acest aspect că în conformitate cu prevederile art. 39 din Legea nr. 94/1992, așa cum a fost completat prin Legea nr. 77/2002, organul de control și părțile interesate pot face cerere de reexaminare împotriva soluției procurorului financiar, fiind, deci, lămurite susținerile contrarii, care nu acordau calitatea organului de control și deci, această critică nu se justifică.

Curtea constantă că, în speță, Pocurorul financiar și procurorul general financiar corect au concluzionat că pretinsul prejudiciu rezultă din nerespectarea clauzelor unei convenții – prejudiciul, dacă există, fiind tocmai consecința acestei neexecutări, că este vorba, deci, de răspunderea civilă contractuală, adică există un contract comercial, aceste contracte sunt valabil încheiate, ele au fost încheiate între SC I.U.G. SA și firmele respective, iar prejudiciul este cauzat, ca urmare a neîndeplinirii unei obligații născute din contractele încheiate. Aceste condiții îndeplinite cumulativ, demonstrează existența răspunderii contractuale. În acest sens sunt și clauzele, condițiile generale semnate de părți, ca și trimiterea la regulile INCOTERMS 1990 și acțiunile formulate de SC I.U.G.

SA Craiova, la Tribunalul București, secția comercială. Așadar, răspunderea civilă contractuală constituie o aplicație a regulii răspunderii civile într-o ipoteză calificată, anume aceea a unui prejudiciu care rezultă din neîndeplinirea unei obligații contractuale preexistente, cum este cazul contractelor din cauză, în vreme ce răspunderea civilă delictuală apare ca o sancțiune prevăzută de o regulă generală. Față de motivele ce au îndreptățit, cu deplin temei dovedit de actele societății comerciale, procurorul financiar și apoi, procurorul general financiar să constate că nu este cazul a se sesiza colegiul juridicțional, se aplică regula răspunderii civile contractuale. Prin nesocotirea aceste reguli s-ar ocoli legea, căci dispozițiile ce reglementează fiecare formă de răspundere, sunt unitare, ceea ce interzice contopirea dispozițiilor cuprinse în ambele, ajungându-se astfel la o a treia formă de răspundere, neprevăzută de lege.

În raport cu aceste considerente, urmează a se admite recursul formulat împotriva deciziei nr. 18/2002, se va casa această decizie, iar cererea de reexaminare urmează, deci, a fi respinsă, ca inadmisibilă, față de constatarea că în speța analizată, se aplică regulile răspunderii civile contractuale. Obligă la 3.000.000 lei, cheltuieli de judecată către recurenții-pârâți, conform art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de G.O., D.M. și T.M., împotriva deciziei nr. 18 din 22 mai 2002, a Curții de Conturi, în compunerea prevăzută de art. 56 din Legea nr. 94/1992. Casează decizia atacată. Respinge cererea de reexaminare, ca inadmisibilă. Obligă intimații la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 3.000.000 lei, către recurenți. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2003.