ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1246/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1246/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data
de 21 iunie 1999, S.C. W.D.I. SRL Craiova a solicitat anularea dispoziției nr.
82 din 3 octombrie 1997 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice și
Controlului Financiar de Stat a județului Dolj prin care a fost menținută ca datorată
suma de 2.041.616.700 lei, reprezentând accize, stabilită ca obligație de plată
prin procesul verbal întocmit de reprezentanții Direcției Controlului Financiar
de Stat a județului Dolj la 8 august 1999, precum și a deciziei nr. 1192 din 4
iunie 1999 a Ministerului Finanțelor prin care acesta a hotărât că nu se poate
învesti cu soluționarea pe fond a plângerii formulate împotriva dispoziției
respective, întrucât cauza constituie obiectul unui dosar penal.
În motivarea acțiunii reclamanta a
arătat că în mod greșit organul de control a reținut că datorează accize,
pentru că nu ea avea calitatea de producător de băuturi alcoolice, ci SC T.D.
SRL Craiova, potrivit contractului nr. 1/1997, căreia îi revenea obligația de
plată a accizelor.
Curtea de Apel Craiova. secția de
contencios administrativ, prin sentința nr. 437 din 8 octombrie 1999 a admis
acțiunea reclamantei și a anulat actele atacate, exonerând-o pe aceasta de
răspundere.
Pentru a se pronunța în acest sens
instanța de fond a reținut, în esență, că, în raport cu faptul că prin decizia
penală nr. 1418 din 26 august 1999 a Curții de Apel Craiova administratorii
societății reclamante au fost obligați la plata accizelor și T.V.A. către
Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat a
județului Dolj printre care se regăsesc și sumele stabilite prin actul de
control atacat, societatea reclamantă nu mai datorează și ea aceleași sume la
bugetul de stat, fiind stabilit cu autoritate de lucru judecat că prejudiciul
cauzat statului se datorează administratorilor condamnați, iar nu societății.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului
Financiar de Stat Dolj în nume propriu, în numele Direcției Controlului
Financiar de Stat Dolj și în numele Ministerului Finanțelor, criticând-o pentru
netemeinicie și nelegalitate, susținând în principal că faptul că cei doi
asociați ai societății reclamante au fost condamnați penal pentru cauzarea
debitelor reținute în procesul verbal de control financiar nu justifică
anularea actului de control. Aceasta întrucât, susține recurenta, cei doi au
fost condamnați la plata unor sume cu titlu de despăgubiri către
recurenta-pârâtă pentru săvârșirea infracțiunilor de fals și evaziune fiscală
și nu cu titlu de accize și T.V.A. către bugetul de stat pentru societatea
intimată-reclamantă.
Totodată, recurenta-pârâtă arată că
hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv atât a art. 1
alin. (2) din Legea nr. 42/1993 privind regimul accizelor, cât și a art. 11 din
Legea nr. 29/1990.
Astfel, arată recurenta, instanța de
fond nu a avut în vedere că numai societatea poate avea calitatea de
contribuabil și că instanța penală a reținut acest aspect.
În fine, se susține și că nu s-a
reținut în sentința atacată nici faptul că prin acțiunea sa societatea
reclamantă a invocat motive de fond, iar nu pe cele menționate de instanța de
fond.
Examinând sentința atacată în raport
cu toate criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu
toate dispozițiile legale incidente pricinii se constată că recursul nu este
fondat pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
Este necontestat că prin decizia
penală nr. 1418 din 26 august 1999 a Curții de Apel Craiova, secția penală, au
fost menținute măsurile asiguratorii luate împotriva inculpaților S.I.G.,
B.E.I. și S.T. care au fost obligați în solidar la plata sumei de 7.115.373.970
lei prejudiciu datorat bugetului de stat, reprezentând accize și T.V.A.,
datorat de societatea comercială, dar neachitat din vina celor care nu au ținut
evidența contabilă în mod legal.
De altfel, chiar Ministerul
Finanțelor a reținut că, deoarece la data sesizării sale, cauza penală
(referitoare la debitul care face obiectul plângerii împotriva dispoziției nr.
82/1997 și în care Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului
Financiar de Stat a județului Dolj s-a constituit parte civilă), era pe rolul
instanței și având în vedere principiul de drept potrivit căreia penalul ține
în loc civilul, nu se poate învesti cu soluționarea cauzei în faza respectivă,
statul putându-și recupera prejudiciul în cadrul acțiunii penale care include
și latura civilă.
În aceste condiții se constată că în
mod corect a apreciat instanța de fond că fiind stabilită răspunderea
delictuală a administratorilor pentru aceeași sumă nu se mai poate reține și
răspunderea societății.
De altfel, dacă nu s-ar proceda la
anularea actului de control, s-ar ajunge la existența a două tipuri de
răspundere vizând aceeași sumă, același prejudiciu.
Prin urmare, se constată că nu au
fost greșit aplicate dispozițiile legale în materie de accize, ci instanța de
fond a reținut corect că sumele respective nu se mai datorează de contribuabil,
întrucât cei condamnați de instanța penală pentru producerea prejudiciului
(care cuprinde și aceste sume) sunt obligați la achitarea lui către Direcția
Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat a județului Dolj
care s-a constituit parte civilă ca reprezentant al Ministerului Finanțelor în
numele statului, iar denumirea dată prejudiciului în penal, aceea de
despăgubiri, nu este de natură a da altă destinație sumelor respective, acestea
urmând să fie achitate tot către stat.
Faptul că motivele invocate în
vederea anulării actelor atacate nu coincid în întregime cu motivele instanței
nu este de natură a schimba soluția, întrucât potrivit dispozițiilor art. 261
alin. (1) C. proc. civ., hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde atât
obiectul cererii și susținerile părților (pct. 3), cât și motivele de fapt și
de drept care au format convingerea instanței (pct. 5), nefiind obligatoriu ca
motivele respective să coincidă în totul. În plus, în baza dispozițiilor art.
129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie prin
toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea
adevărului în cauză, având și dreptul de a examina, în condițiile legii, și
motive ce nu sunt menționate în cereri sau întâmpinare.
În ceea ce privește greșita
aplicarea art. 11 din Legea nr. 29/1990 invocată de recurentă se constată că
nici aceasta nu poate fi apreciată ca atare în raport cu faptul că instanța de
fond, în mod legal, în baza unor considerente de fapt și de drept corect
reținute, a dispus anularea actelor de control atacate.
Prin urmare, constatându-se că
sentința atacată este legală și temeinică, urmează a se respinge recursul
declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de
D.G.F.P. a județului Dolj în nume propriu, în numele Direcției Controlului
Financiar de Stat Dolj și în numele Ministerului Finanțelor Publice împotriva
sentinței nr. 437 din 8 octombrie 1999 a Curții de Apel Craiova, secția de
contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședința publică,
astăzi 27 martie 2003.