ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 746/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 8 mai

2002, reclamantul D.C. a chemat în judecată Ministerul Justiției, solicitând să

se constate refuzul nejustificat al acestuia, de a emite pentru tatăl său,

D.A., decizia Comisiei pentru constatarea calității de luptător în rezistența

anticomunistă; aplicarea amenzii prevăzute de art. 10 alin. (3) din Legea nr.

29/1990, conducătorului autorităților pârâte, precum și obligarea acestuia la

plata daunelor de întârziere, conform art. 16 alin. (2) din Legea nr. 29/1990.

În motivarea cererii sale,

reclamantul a susținut că prin sentința civilă nr. 1281 din 4 octombrie 2001,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ,

rămasă definitivă prin decizia nr. 724 din 26 februarie 2002 a Curții Supreme

de Justiție, s-a dispus obligarea Comisiei de pe lângă Ministerul Justiției,

să-i răspundă la petițiile adresate sub nr. 54946 din 20 martie 2000 și nr.

50036 din 29 mai 2000. Cu toate că a solicitat în repetate rânduri executarea

acestei hotărâri, nu i s-a comunicat nici un răspuns.

Prin sentința civilă nr. 659 din 20

iunie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

respins ca fiind rămasă fără obiect, capătul de cerere privind eliberarea

deciziei și ca nefondate, capetele de cerere referitoare la plata de daune și

aplicarea amenzii conducătorului unității pârâte.

Instanța a reținut că decizia

solicitată a fost emisă la 29 aprilie 2002 și comunicată reclamantului la 8 mai

2002, întârzierea fiind nerelevantă, având în vedere că nu l-a vătămat în nici

un fel, calitatea de luptător în rezistența anticomunistă fiind recunoscută

retroactiv.

În ce privește daunele solicitate,

instanța a reținut că aceste măsuri de constrângere nu se impun, pe de o parte,

nefiind produsă nici o vătămare reclamantului, iar pe de altă parte, nefiind

probate în concret.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, reclamantul D.C., invocând dispozițiile art. 384 pct. 8 și 9

C. proc. civ.

Recurentul a susținut că decizia i-a

fost comunicată cu întârziere, la 24 mai 2002, astfel încât s-a făcut dovada

nerespectării dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 29/1990. În plus,

prin poziția adoptată, conducătorul Ministerului Justiției a obstrucționat

realizarea dreptului mai bine de doi ani, față de data formulării primei solicitări

– 20 martie 2000.

Recursul nu este fondat.

În conformitate cu dispozițiile art.

16 alin. (1) din Legea nr.2 9/1990, „dacă autoritatea administrativă este

obligată să elibereze un act, o adeverință sau orice alt înscris, să

înlocuiască sau să modifice actul administrativ, executarea hotărârii

definitive se va face în temeiul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui

astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a

hotărârii”.

Potrivit alin. (2) al aceluiași

articol: „în cazul în care termenul nu este respectat, se va aplica

conducătorului autorității administrative, sancțiunea pronunțată de art. 10

alin. (3), iar reclamantului i se vor plutea acorda daune pentru întârziere”.

Rațiunea aplicării acestor sancțiuni

are drept scop înlăturarea rezistenței autorității administrative – a refuzului

de a da curs solicitărilor ce-i sunt adresate.

Atât daunele de întârziere, cât și

amenda, au un evident caracter provizoriu, reprezentând un mijloc de

constrângere, scopul aplicării lor fiind acela de a obține executarea

hotărârii. O dată atins acest scop, obligarea la plata lor nu se mai justifică.

În speță, prin hotărâre definitivă

la 26 februarie 2002, Comisia pentru constatarea calității de luptător în

rezistența anticomunistă a fost obligat să răspundă petițiilor reclamantului,

adresate la 20 martie 2002, cu nr. 54946 și la 29 mai 2002, cu nr. 50036.

La 8 mai 2002, reclamantul a

solicitat aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (2), Ministerului Justiției,

pentru neexecutarea hotărârii.

Ori, nu numai că autoritatea

administrativă pârâtă obligată nu a fost Ministerul Justiției, ci Comisia

pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, dar

decizia solicitată a fost emisă la 29 aprilie 2002 și chiar dacă s-a realizat cu

depășirea termenului de 30 de zile, cum recunoașterea drepturilor s-a făcut

retroactiv, reclamantului nu i s-a produs nici o vătămare, după cum corect a

reținut de altfel și instanța fondului.

Astfel fiind, legal și temeinic s-a

apreciat ca nefiind fondată, cererea de aplicare a dispozițiilor art. 16 alin.

(2) din Legea nr. 29/1990.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D.C.,

împotriva sentinței nr. 659 din 20 iunie 2002 a Curții de Apel București,

secția de contencios administrtiv, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 februarie 2003.