ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7261/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 28 februarie 2002, T.F. a chemat în judecată Ministerul Justiției – Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, în temeiul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 29/1990 și a solicitat acordarea de daune pentru întârziere, în cuantum de un miliard lei. Reclamantul a arătat că prin sentința nr. 1658 din 5 decembrie 2001 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, pârâtul a fost obligat să soluționeze cererea sa, prin decizie motivată, conform art. 5 și 6 din O.U.G. nr. 214/1999, obligație pe care nu a realizat-o, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 16 din Legea nr. 29/1990.

Prin acțiunea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat și anularea deciziei nr. 2042 din 10 ianuarie 2002, prin care i-a fost respinsă cererea de acordare a calității de luptător în rezistența anticomunistă, cerere disjunsă la 4 decembrie 2003. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 2074, dată în Camera de consiliu, la 4 decembrie 2003, a respins ca neîntemeiată, cererea formulată în baza art. 16 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, reținând că sentința nr. 1658/2001 nu este definitivă, fiind în recurs și până la soluționarea lui, pârâtul nu poate fi obligat la executare și nici la daune. Considerând hotărârea, nelegală, reclamantul a declarat recurs și a solicitat admiterea lui și casarea sentinței.

Se susține că greșit s-a dispus disjungerea cauzei și soluționarea în lipsa sa, a dosarului, că nejustificat s-a reținut că s-ar fi îndeplinit cele dispuse prin hotărâre, procedeul folosit de instanță nu duce decât la o tergiversare a soluționării cererii de către Ministerul Justiției, care este vinovat de neefectuarea demersurilor legale la diferite structuri, pentru a constata că el se încadrează în dispozițiile O.U.G. nr. 214/1999. Reținerea din hotărâri că nu are dreptul la despăgubiri, este nelegală, iar sentința nu este motivată. Recursul este nefondat. Acțiunea formulată de reclamant cuprinde două capete de cerere, cu regimuri juridice diferite. Cererea întemeiată pe dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, se soluționează în camera de consiliu, în timp ce pct. 2 din acțiune, în ședință publică, cu citarea părților, după administrarea probelor.

În condițiile date, procedeul folosit de instanță, de disjungere a cauzei, este legal, ca și soluția dată în Camera de consiliu, în lipsa părților care aveau termen în cunoștință. Potrivit art. 261 C. proc. civ., hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței. Din examinarea sentinței atacate, rezultă că aceste cerințe au fost îndeplinite, astfel că nici această critică nu poate fi primită. Susținerile din recurs, privind culpa pârâtului Ministerului Justiției, care nu a făcut demersurile necesare la diferite structuri, pentru a constata că se încadrează în dispozițiile O.U.G. nr. 214/1999 și că în mod nejustificat nu s-a reținut că îndeplinește condițiile pentru a fi beneficiarul acestei reglementări, exced obiectului pricinii.

Pentru ca hotărârea să fie pusă în executare, trebuie să fie irevocabilă, ori împotriva sentinței nr. 1658/2001 s-a declarat recurs. În mod corect, instanța a reținut că pârâtul, până la soluționarea recursului, nu poate fi obligat la executarea hotărârii și nici la daune, întemeiate pe prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 29/1990. Soluția instanței fiind temeinică și legală, recursul se privește nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de T.F. împotriva sentinței civile nr. 2074 din 4 decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2004.