ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7261/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 28

februarie 2002, T.F. a chemat în judecată Ministerul Justiției – Comisia pentru

constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, în temeiul art. 16

alin. (2) din Legea nr. 29/1990 și a solicitat acordarea de daune pentru

întârziere, în cuantum de un miliard lei.

Reclamantul a arătat că prin

sentința nr. 1658 din 5 decembrie 2001 a Curții de Apel București, secția de

contencios administrativ, pârâtul a fost obligat să soluționeze cererea sa,

prin decizie motivată, conform art. 5 și 6 din O.U.G. nr. 214/1999, obligație

pe care nu a realizat-o, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 16 din

Legea nr. 29/1990.

Prin acțiunea de chemare în

judecată, reclamantul a solicitat și anularea deciziei nr. 2042 din 10 ianuarie

2002, prin care i-a fost respinsă cererea de acordare a calității de luptător

în rezistența anticomunistă, cerere disjunsă la 4 decembrie 2003.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința nr. 2074, dată în Camera de consiliu,

la 4 decembrie 2003, a respins ca neîntemeiată, cererea formulată în baza art. 16

alin. (2) din Legea nr. 29/1990, reținând că sentința nr. 1658/2001 nu este

definitivă, fiind în recurs și până la soluționarea lui, pârâtul nu poate fi

obligat la executare și nici la daune.

Considerând hotărârea, nelegală,

reclamantul a declarat recurs și a solicitat admiterea lui și casarea

sentinței.

Se susține că greșit s-a dispus

disjungerea cauzei și soluționarea în lipsa sa, a dosarului, că nejustificat

s-a reținut că s-ar fi îndeplinit cele dispuse prin hotărâre, procedeul folosit

de instanță nu duce decât la o tergiversare a soluționării cererii de către

Ministerul Justiției, care este vinovat de neefectuarea demersurilor legale la

diferite structuri, pentru a constata că el se încadrează în dispozițiile

O.U.G. nr. 214/1999.

Reținerea din hotărâri că nu are

dreptul la despăgubiri, este nelegală, iar sentința nu este motivată.

Recursul este nefondat.

Acțiunea formulată de reclamant

cuprinde două capete de cerere, cu regimuri juridice diferite.

Cererea întemeiată pe dispozițiile art.

16 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, se soluționează în camera de consiliu, în

timp ce pct. 2 din acțiune, în ședință publică, cu citarea părților, după

administrarea probelor.

În condițiile date, procedeul

folosit de instanță, de disjungere a cauzei, este legal, ca și soluția dată în Camera

de consiliu, în lipsa părților care aveau termen în cunoștință.

Potrivit art. 261 C. proc. civ., hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde motivele de fapt și de drept care

au format convingerea instanței.

Din examinarea sentinței atacate,

rezultă că aceste cerințe au fost îndeplinite, astfel că nici această critică

nu poate fi primită.

Susținerile din recurs, privind

culpa pârâtului Ministerului Justiției, care nu a făcut demersurile necesare la

diferite structuri, pentru a constata că se încadrează în dispozițiile O.U.G. nr.

214/1999 și că în mod nejustificat nu s-a reținut că îndeplinește condițiile

pentru a fi beneficiarul acestei reglementări, exced obiectului pricinii.

Pentru ca hotărârea să fie pusă în

executare, trebuie să fie irevocabilă, ori împotriva sentinței nr. 1658/2001

s-a declarat recurs.

În mod corect, instanța a reținut că

pârâtul, până la soluționarea recursului, nu poate fi obligat la executarea

hotărârii și nici la daune, întemeiate pe prevederile art. 16 alin. (2) din

Legea nr. 29/1990.

Soluția instanței fiind temeinică și

legală, recursul se privește nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ.,

urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de T.F.

împotriva sentinței civile nr. 2074 din 4 decembrie 2003 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 septembrie 2004.