ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3589/2003

Deliberând asupra recursului declarat de C.R. și C.E. împotriva deciziei nr. 131 din 28 octombrie 2002 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, constată următoarele: Prin “dispoziția” nr. 305 din 22 martie 2002 emisă de primarul comunei Pecica, Arad a fost respinsă cererea prin care C.R., C.E., M.S.T. și M.I.T. solicitaseră - în condițiile Legii nr. 10/2001 - restituirea în natură a cotei de ½ din imobilul situat în comuna Pecica nr. 204 înscris în cartea funciară (CF) 5827 TOP 223/a Rovine. Prin aceeași dispoziție au fost acordate în favoarea petiționarelor C.R. și C.E. despăgubiri bănești în valoare de 10 000 dolari SUA. La 22 aprilie 2002 C.R., C.E., M.S.T. și M.I. au formulat o contestație împotriva acestei dispoziții, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția civilă cu numărul de dosar 3275/2002.

Prin sentința civilă nr. 289 pronunțată la 17 iunie 2002 instanța astfel sesizată a respins contestația. Apelul făcut ulterior împotriva acestei sentințe de C.R., C.E., M.S.T. și M.I. a fost de asemenea respins prin decizia nr. 131 pronunțată de secția civilă a Curții de Apel Timișoara în dosarul nr. 5432/C/2002. Pronunțând această decizie instanța de apel a reținut în esență că reclamanții M.S.T. și M.I. nu se legitimau procesual deoarece nu au făcut dovada calității de succesori ai proprietarilor originari ai imobilului. Totodată s-a reținut că C.R. și C.E. aveau calitate procesuală activă însă nu erau îndreptățite să li se restituie în natură cota de proprietate solicitată întrucât imobilul a fost preluat de către stat cu titlu legal și este utilizat ca sediu al D.G.F.P.C.F.S.

a jud. Arad, împrejurări confirmate și de mențiunile efectuate în cartea funciară. La 22 noiembrie 2002 C.R. și C.E. au declarat recurs împotriva acestei decizii, cauza fiind apoi înregistrată pe rolul secției civile a Curții Supreme de Justiție cu numărul de dosar 5432/2002. În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. au fost formulate mai multe critici referitoare la modul de soluționare a cauzei în fond și în apel. În acest sens s-a afirmat că hotărârile pronunțate în cauză au fost date cu încălcarea prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, instanțele considerând fără temei ca imobilul în litigiu s-ar număra printre acelea care - fiind nominalizate ca atare într-o hotărâre de guvern - nu pot fi restituite în natură.

Printr-o altă critică s-a susținut că instanțele au încălcat și prevederile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 neținând seama de împrejurarea că imobilul menționat a fost preluat fără titlu valabil. În altă ordine de idei recurentele au relevat că respingerea cererii de restituire în natură a imobilului este nejustificată și pe considerentul că “Administrația Fiscală Pecica poate funcționa și în alte clădiri pe care Ministerul de Finanțe le are în proprietate în comuna Pecica”. Tot în susținerea recursului s-a afirmat că “dreptul de folosință operativă” a bunului aflat în litigiu, drept de care beneficiază Administrația Fiscală Pecica a fost înscris în cartea funciara “în mod abuziv” numai după ce antecesorul recurentelor a pornit proces pentru restituirea respectivului imobil.

Prin întâmpinarea formulată la 17 iulie 2003 primarul comunei Pecica a susținut că motivele invocate de recurente sunt nefondate și că prin urmare recursul se impune a fi respins. În ceea ce îi privește intimatii M.S.T. și M.I. au precizat că sunt de acord cu admiterea recursului. Recursul este nefondat. În acest sens Curtea reține că prin cele două hotărâri succesive pronunțate în speță și mai cu seamă prin decizia instanței de recurs au fost analizate toate probele administrate în cauză care aveau relevanță pentru soluționarea litigiului. Pe baza acestor probe instanțele au conchis, in mod justificat, că “asupra imobilului evidențiat in CF nr. 5827 Rovine, casa cu nr. 204 și teren de 1570 mp au fost proprietari tabulari C.M.

și soția acestuia [C.] E. născută H.” și că dintre cei patru contestatori inițiali numai C.R. și C.E. se legitimau procesual în calitatea lor de fiice - și deci moștenitoare legale - ale proprietarilor originari. Relevant în legătură cu acest aspect este și faptul că M.S.T. și M.I. nu au declarat recurs împotriva deciziei prin care instanța de apel a stabilit că nu au calitate procesuală activă. În același timp Curtea constată că în susținerea recursului lor C.R. și C.E. s-au limitat la o reiterare a motivelor de apel, deși respectivele critici fuseseră analizate și înlăturate argumentat de către instanța investită cu judecarea acelei căi de atac.

De exemplu cu prilejul soluționării apelului s-a reținut că imobilul a fi fost preluat de la proprietarii originari cu “titlul de drept de prescripție extinctivă” întemeiat pe dispozițiile Decretului nr. 218/1960 și ale Decretului nr. 712/1966, instanța evocând în acest sens și mențiunea expresă făcută în cartea funciară cu ocazia intabulării dreptului de proprietate al statului român sub nr. 1428 din 15 martie 1967. Sub aspect probatoriu existența acestui din urmă titlu de proprietate a fost demonstrată prin depunerea în dosarul de fond a copiei cărții funciare. Reiterând în recurs aserțiunile conform cărora imobilul ar intra sub incidența art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, deoarece ar fi fost preluat de stat fără titlu C.R.

și C.E. aveau, conform art. 1169 C. civ., obligația de a face dovada temeiniciei acestor afirmații. În acest sens în dosarul de recurs au fost depuse doar copiile a doua înscrisuri care atestă că în anul 1955 C.M. a fost înregistrat “pe lista foștilor exploatatori”. Aceste înscrisuri sunt însă irelevante deoarece nu cuprind nici o referire la imobilul aflat în litigiu și nici nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză. Așa fiind nu există temeiuri care să infirme instanței de apel conform căreia art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 nu se aplică imobilului menționat. Curtea reține de asemenea că recurentelor le revenea și obligația de a demonstra pretinsul caracter abuziv al mențiunii făcute în cartea funciară sub numărul 12444 din 20 iulie 1993 și prin care s-a procedat la intabularea unui drept “de folosință operativă pe 50 de ani în favoarea D.G.F.P.C.S.

a jud. Arad”. C.R. și C.E. nu s-au conformat însă nici din acest punct de vedere obligației prevăzute de art. 1169 din C. civ., în dosar neexistând probe care să infirme temeinicia aprecierii instanțelor potrivit căreia imobilul urmează regimului juridic prevăzut de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Împrejurarea că nu a fost emisă încă hotărârea de guvern prevăzută de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 este - în acest context - lipsită de relevanță nefiind de natură a determina o altă soluție a cauzei decât cea dată în fond și în apel. Tot irelevantă este eventuală existența în comuna Pecica a altor clădirii susceptibile de a fi utilizate ca sediu al organelor administrative locale cu atribuții în materie fiscală; de altfel nici din acest punct de vedere situația de fapt evocată de recurente nu a fost dovedită.

În raport cu considerentele expuse se constată că nici dispozițiile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. și nici alte prevederi ale aceluiași text de lege nu își găsesc incidența în cauză. În consecință Curtea urmează a face aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ. respingând recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de C.R. și C.E. împotriva deciziei nr. 131 din 28 octombrie 2002 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2003.