ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3589/2003

Deliberând asupra recursului declarat de

C.R. și C.E.  împotriva deciziei nr. 131 din 28 octombrie 2002 a Curții de Apel

Timișoara, secția civilă, constată următoarele:

Prin “dispoziția” nr. 305 din 22 martie 2002  emisă de

primarul comunei Pecica, Arad a fost respinsă cererea prin care C.R., C.E.,

M.S.T. și M.I.T. solicitaseră - în condițiile Legii nr. 10/2001 - restituirea

în natură  a cotei de ½ din imobilul situat în comuna Pecica nr. 204

înscris în cartea funciară (CF) 5827 TOP 223/a Rovine.

Prin aceeași dispoziție au fost acordate în favoarea

petiționarelor  C.R. și  C.E. despăgubiri bănești în valoare de 10 000 dolari

SUA.

La  22 aprilie 2002 C.R., C.E., M.S.T. și M.I. au

formulat o contestație împotriva acestei dispoziții, cauza fiind înregistrată

pe rolul Tribunalului Arad, secția civilă cu numărul de dosar 3275/2002.

Prin sentința  civilă nr. 289 pronunțată la 17 iunie

2002 instanța astfel sesizată a  respins contestația.           Apelul făcut

ulterior împotriva acestei sentințe de C.R., C.E., M.S.T. și M.I. a fost de

asemenea respins prin decizia nr. 131 pronunțată de secția civilă a Curții de

Apel  Timișoara în dosarul nr. 5432/C/2002.

Pronunțând această decizie instanța de apel a reținut

în esență că reclamanții M.S.T. și M.I. nu se legitimau procesual deoarece nu

au făcut dovada  calității de succesori ai  proprietarilor originari ai

imobilului.

Totodată s-a  reținut că C.R. și  C.E. aveau calitate

procesuală activă însă nu erau îndreptățite să li se restituie în natură  cota

de proprietate solicitată întrucât imobilul a fost preluat de către stat cu

titlu legal și este utilizat ca sediu al D.G.F.P.C.F.S. a jud. Arad, împrejurări confirmate și de mențiunile efectuate în cartea funciară.

La 22 noiembrie 2002 C.R. și C.E. au declarat  recurs

împotriva acestei decizii, cauza fiind apoi înregistrată pe rolul secției

civile a Curții Supreme de Justiție cu numărul  de dosar  5432/2002.

În motivarea  recursului  întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. au fost formulate mai multe critici referitoare

la modul de soluționare a cauzei în fond și în apel.

În acest sens s-a afirmat că hotărârile pronunțate

în cauză au fost date cu încălcarea prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001, instanțele  considerând fără temei ca imobilul în litigiu s-ar

număra printre acelea care - fiind nominalizate ca atare într-o hotărâre de

guvern - nu pot fi restituite în natură.

Printr-o altă critică s-a susținut că

instanțele au încălcat și prevederile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001

neținând seama de împrejurarea că  imobilul menționat  a fost preluat fără

titlu valabil.

În altă ordine de idei recurentele au relevat că

respingerea cererii de restituire în natură a imobilului este nejustificată și

pe considerentul că “Administrația Fiscală Pecica poate funcționa și în alte

clădiri pe care Ministerul de Finanțe le are în proprietate în comuna Pecica”.

Tot în susținerea recursului s-a afirmat că “dreptul

de folosință operativă” a bunului  aflat în litigiu, drept de care beneficiază

Administrația Fiscală Pecica  a fost înscris în cartea funciara “în mod

abuziv” numai după ce antecesorul recurentelor a pornit proces pentru

restituirea respectivului  imobil.

Prin întâmpinarea formulată la 17 iulie 2003 primarul

comunei Pecica a susținut că motivele invocate de recurente sunt nefondate și

că prin urmare recursul se impune a fi respins.

În ceea ce îi privește intimatii M.S.T. și M.I. au

precizat că sunt de acord cu admiterea recursului.

Recursul este nefondat.

În acest sens Curtea reține că prin cele

două hotărâri succesive pronunțate  în speță  și mai cu seamă prin decizia

instanței de recurs au fost analizate toate probele administrate în cauză care

aveau relevanță pentru soluționarea litigiului.

Pe baza acestor probe instanțele au

conchis, in mod justificat, că “asupra imobilului evidențiat in CF nr. 5827

Rovine, casa cu nr. 204 și teren de 1570 mp au fost proprietari tabulari C.M.

și soția acestuia [C.] E. născută H.” și că  dintre cei patru contestatori

inițiali numai C.R. și  C.E. se legitimau procesual în calitatea lor de fiice -

și deci moștenitoare legale - ale proprietarilor originari.

Relevant în legătură cu acest aspect este

și faptul că M.S.T. și M.I.  nu au  declarat recurs împotriva deciziei prin

care instanța de apel  a stabilit că nu au calitate procesuală activă.

În același timp Curtea constată că în

susținerea recursului lor C.R. și  C.E. s-au limitat la o reiterare a motivelor

de apel, deși respectivele critici fuseseră analizate și înlăturate argumentat

de către instanța investită cu judecarea acelei căi de atac.

De exemplu cu prilejul  soluționării

apelului s-a  reținut  că  imobilul a fi fost preluat de la proprietarii

originari cu “titlul de drept de prescripție extinctivă”  întemeiat pe

dispozițiile Decretului nr. 218/1960 și ale Decretului nr. 712/1966, instanța

evocând  în acest sens și mențiunea expresă făcută în cartea funciară cu ocazia

intabulării dreptului de proprietate al statului român sub  nr. 1428 din 15

martie 1967.

Sub aspect probatoriu existența acestui

din urmă titlu de proprietate a fost demonstrată prin depunerea în dosarul de

fond a copiei cărții funciare.

Reiterând în recurs aserțiunile conform

cărora imobilul ar intra sub incidența art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001,

deoarece ar fi fost preluat de stat fără titlu C.R. și  C.E. aveau, conform

art. 1169 C. civ., obligația de a face dovada temeiniciei acestor afirmații.

În acest sens în dosarul de recurs au fost

depuse doar copiile a doua înscrisuri care atestă că în anul 1955 C.M. a fost

înregistrat “pe lista foștilor exploatatori”.

Aceste înscrisuri sunt însă irelevante

deoarece nu cuprind nici o referire la imobilul aflat în litigiu și nici nu se

coroborează cu alte probe administrate în cauză.

Așa fiind nu există temeiuri care să

infirme instanței de apel conform căreia art. 16 alin. (4) din Legea nr.

10/2001 nu se aplică imobilului menționat.

Curtea reține de asemenea că recurentelor

le revenea și obligația de a demonstra pretinsul caracter abuziv al mențiunii

făcute în cartea funciară sub  numărul 12444 din  20 iulie 1993 și prin care

s-a procedat la intabularea unui drept “de folosință operativă pe 50 de ani în

favoarea D.G.F.P.C.S. a jud. Arad”.

C.R. și C.E. nu s-au conformat însă nici

din acest punct de vedere  obligației prevăzute de art. 1169 din C. civ., în

dosar neexistând  probe care să infirme temeinicia aprecierii instanțelor

potrivit căreia imobilul urmează  regimului juridic prevăzut de art. 16 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001.

Împrejurarea că nu a fost emisă încă

hotărârea de guvern prevăzută de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 este -

în acest context - lipsită de relevanță nefiind de natură a determina o altă

soluție a cauzei decât cea dată în fond și în apel.

Tot irelevantă este eventuală  existența

în comuna Pecica a altor clădirii susceptibile de a fi utilizate ca sediu al

organelor administrative locale cu atribuții în materie fiscală; de altfel nici

din acest punct de vedere situația de fapt evocată de recurente nu a fost dovedită.

În raport cu considerentele expuse se

constată că nici dispozițiile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. și nici alte

prevederi ale aceluiași text de lege nu își găsesc incidența în cauză.

În consecință Curtea urmează a face aplicarea  art.

312 alin. (1) C. proc. civ.  respingând recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de C.R. și C.E.

împotriva deciziei nr. 131 din 28 octombrie 2002 a  Curții de Apel  Timișoara,

secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi  23  septembrie   2003.