ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5887/2004

Asupra recursurilor civile de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: S.L. a solicitat la 16 octombrie 2001 Tribunalului Arad ca în contradictoriu cu Primăria Municipiului Arad și U.D.M.R. să anuleze ca fiind nelegală hotărârea 5378 din 2 octombrie 2001 a Comisiei locale de aplicarea Legii nr. 10/2001, prin care s-a dispus restituirea prin echivalent a cotei de ½ din imobilul situat în Arad și să dispună intabularea dreptului său de proprietate asupra acestei cote în cartea funciară. În motivarea plângerii se arată că refuzul comisiei de restituire în natură a cotei de ½ din imobilul de la adresa arătată pe considerentul ca spațiul este ocupat de U.D.M.R., filiala Arad, este în afara dispozițiunilor exprese și limitative ale art. 16 din Legea nr. 10/2001, deoarece U.D.M.R.-ul nu este partid politic.

Prin sentința 58 din 6 februarie 2002, Tribunalul Arad a admis plângerea, a anulat hotărârea 5378 din 2 octombrie 2001 a Primăriei Arad, Comisia de aplicare a Legii 10/2001, a dispus restituirea în natură a cotei de ½ din imobil și la rămânerea irevocabilă a hotărârii intabularea pe numele reclamantei. S-a reținut în considerentele sentinței că preluarea de către stat a imobilului în litigiu s-a făcut cu titlu, respectiv în aplicarea Decretului Lege 221/1960, de la autorul petiționarei A.L. și nelegal Primăria Arad dând curs notificării petiționarei din 5 martie 2001, prin adresa nr. 5378 din 2 octombrie 2001 făcând în cauză aplicarea art. 16 din Legea 10/2001 a dispus restituirea cotei de jumătate din imobil în echivalent, deoarece U.D.M.R.-ul nefiind partid politic, nu răspunde cerințelor impuse pentru aplicarea art. 16 din legea 10/2001.

Apelurile declarate de Primarul Municipiului Arad și de U.D.M.R. Arad, au fost admise prin decizia 77 din 28 mai 2002 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă. Prin aceeași decizie s-a respins cererea de intervenție formulată în favoarea reclamantei de A.K.A., de la care statul a preluat în baza Decretului 223/1974 cealaltă jumătate din imobil. Instanța de a apel a constatat ca esențial în soluționarea cauzei nu este statutul ocupantului imobilului, de a fi sau nu partid politic, ci modul abuziv sau nu al preluării imobilului de stat, de la autorul reclamantei. În această ordine de idei, s-a reținut în temeiul sentinței civile 190/1959 a fostului Tribunal Pecica, ca imobilul a fost legal preluat în proprietatea statului, în executarea unui debit de 21865, 72 lei, apaținând autorului petiționarei, ca urmare, hotărârea 5378/2001 a Comisiei de aplicarea Legii 10/2001 a fost considerată legală.

Curtea Supremă de Justiție, prin decizia nr. 4380 din 29 octombrie 2003, a admis recursurile declarate de S.L. și intervenienta A.K.A. împotriva deciziei 77 din 28 mai 2002 a Curții de Apel Timișoara pe care a casat-o cu trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor. Instanța supremă a concluzionat că prin admiterea apelurilor U.D.M.R.-ului și Primăriei Arad, Curtea de Apel Timișoara a denaturat obiectul cererii de chemare în judecată, în loc să analizeze speța, prin prisma petitului acțiunii (plângere împotriva dispoziției 5378 din 2 octombrie 2001 a Primăriei Arad) instanța de apel a statuat că imobilul a fost preluat de stat cu titlu, fără a soluționa cererea cu care instanța a fost investită, anume dacă este sau nu legală invocarea dispozițiunilor art. 16 din Legea 10/2001 ca temei legal al refuzului de restituire în natură a bunului.

Într-adevăr prin dispoziția 5378/2001 Comisia locală pentru aplicarea Legii 10/2001 a constatat că imobilul se încadrează în categoria celor preluate abuziv, în sensul art. 2 alin. (2) lit. g), aspect necontestat de niciuna din părțile litigante. În considerentele deciziei de casare s-a dispus ca instanța de trimitere să analizeze aplicabilitatea în speță a art. 16 din Legea 10/2001 tinând seama și de modificarea acestui text prin O.U.G. 184/2002 și normele metodologice pentru aplicarea legii. Prin decizia civilă nr. 102 din 6 februarie 2004, instanța de trimitere, Curtea de Apel Timișoara a admis apelurile declarate de pârâții U.D.M.R. Arad și Primarul Municipiului Arad împotriva sentinței 58 din 6 februarie 2002 a Tribunalului Arad schimbând în totalitate sentința apelată, instanța a respins contestația petentei S.L.

și cererea de intervenție accesorie formulată în interesul petentei de A.K.A. Curtea a reținut în considerentele deciziei ca U.D.M.R. deși nu este înregistrată ca partid politic, din punct de vedere juridic este echivalentul unui partid legal înregistrat și că astfel beneficiază în speță de incidența art. 16 din Legea 10/2001.

În privința apelului declarat de Primarul Municipiului Arad, instanța reține că pretinsa „hotărâre” a Comisiei locale pentru aplicarea Legii 10/2001, a cărei anulare s-a solicitat prin contestație, nu reprezintă de fapt decât o comunicare efectuată de comisie, care nu poate fi asimilată dispoziției sau deciziei la a cărei emitere este obligat Primarul, după notificarea sa de către persoana îndreptățită, în condițiile art. 21 din Legea 10/2001 și că în cazul refuzului nejustificat de emitere a dispoziției sau deciziei, persoana îndreptățită nu se poate prevala de dispozițiunile art. 23 din Legea 10/2001 în temeiul cărora poate sesiza instanța de judecată.

Câtă vreme instanța nu a fost investită cu soluționarea unui astfel de petit, sub acest aspect, instanța de apel a reținut prematuritatea contestației formulată împotriva Primăriei Municipiului Arad, care în contextul prevederilor actului normativ menționat, în acest caz este lipsită de legitimare procesuală pasivă, nefiind decât o structura funcțională cu activitate permanentă conform prevederilor art. 92 din Legea 215/2001 privind administrația publică locală. Împotriva deciziei civile 102 din 6 februarie 2004 au declarat recursuri S.L. și A.K.A.. Invocând nulitățile prevăzute de art. 304 pct. 9, pct. 6 și 7 C. proc. civ., recurenta petiționară S.L., critică decizia Curții de Apel Timișoara, sub mai multe aspecte.

Curtea de apel admițând apelul formulat de U.D.M.R. a interpretat și aplicat greșit art. 16 din legea 10/2001 deoarece textul face o enumerare limitativă a celor ce beneficiază de incidența acestuia, printre altele și partidele politice. U.D.M.R.-ul nefiind pe lista partidelor politice care se ține la Tribunalul București nu poate beneficia de excepția instituită de art. 16 din lege. Facilitățile politice și financiare acordate prin actele normative enumerate în motivarea deciziei recurate nu sunt de natură să modifice legea în sensul că U.D.M.R.-ul s-ar încadra în prevederile art. 16. Instanța de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut și a judecat aspecte cu care nu a fost investită și întemeindu-și decizia pe materii contradictorii.

Pe de o parte soluționează apelul privind aplicabilitatea art. 16 din Legea 10/2001, iar pe de altă parte respinge cererea petiționarei ca fiind prematură. În speță nu se pune în discuție lipsa dispoziției sau deciziei Comisiei de aplicare a Legii 10/2001, deoarece comunicarea 5378/2001 exprimă modul de soluționare a cererii. Recursul declarat de intervenienta A.K.A. vizează aceleași aspecte de nelegalitate a deciziei 102/6 februarie 2004 ca cele enumerate și dezvoltate de S.L. Recursurile sunt întemeiate în sensul celor ce vor fi expuse mai jos. Instanța de rejudecare a fondului după casare trebuie să soluționeze pricina în cadrul celor stabilite în decizia de casare. Regula statuată de art. 315 C. proc.

civ. cu privire la obligativitatea aspectelor ce trebuie dezlegate, este firească și decurge din chiar natura controlului judiciar și al principiului ierarhiei instanțelor. În virtutea regulei instituită de art. 315 C. proc. civ., potrivit considerentelor deciziei 4380 din 29 octombrie 2003 a Curții Supreme de Justiție, instanța de trimitere trebuia să analizeze numai aplicabilitatea în speță a dispozițiunilor art. 16 din Legea 10/2001, ținând seamă de modificarea acestui text prin O.U.G. 184/2002 și de normele metodologice pentru aplicarea legii. Fără suport juridic, instanța de apel reține în considerentele deciziei că acțiunea petiționarei S.L.

este prematură pe considerentul că pretinsa hotărâre a comisiei locale pentru aplicarea Legii 10/2001 a cărei anulare s-a solicitat, nu reprezintă decât o comunicare efectuată de comisie, care nu poate fi asimilată cu decizia sau dispoziția pe care primarul este obligat să o emită, deși niciuna din părți nu a invocat această excepție, iar instanța de apel nu a pus-o în discuția părților și nici nu era îndrituită să o pună, deoarece în decizia Curții Supreme se recunoscuse cu autoritate de lucru judecat eficiența comunicării 5378/2001 a comisiei locale, cu valoare de dispoziție, „decizie”, dovadă în acest sens fiind și limitele casării cu trimitere. Inexistența dispoziției sau deciziei constituia un fine de neprimire a incidenței art. 16 din legea 10/2001, astfel că toate concluziile pe care instanța le formulează în considerentele deciziei privitoare la asimilarea U.D.M.R.

cu un partid politic, rămân fără suport. Invocând faptul că adresa 5378/2001 nu constituie o decizie, o dispoziție în sensul legii și respingând ca prematură contestația, instanța de apel a lăsat nesoluționată cauza în fond, în afară de faptul că între considerentele deciziei există o flagrantă și ireconciliabilă contradicție „deoarece pe de o parte reține în favoarea U.D.M.R. beneficiul art. 16 din Legea 10/2001 iar pe de altă parte se respinge contestația ca prematură”. Mai mult, instanța de apel a înrăutățit situația reclamantei și a intervenientei în propria lor cale de atac. Rejudecarea fondului după casare intervine ca urmare a inițiativei părții care exercită calea de atac a recursului, însă dacă ar exista posibilitatea ca ea să-și înrăutățească situația, ar putea fi determinată să nu-și asume un astfel de risc și să renunțe datorită acestui motiv la atacarea unei hotărâri nelegale și prin care i s-a lezat un drept subiectiv.

Este adevărat că situația părții se poate înrăutății în cazul în care și partea adversă a introdus recurs și numai dacă acesta a fost admis. În speță numai reclamanta și intervenienta au atacat decizia 77/2002, prin care urmare admiterii apelurilor declarate de U.D.M.R. și Primarul Municipiului Arad s-a schimbat sentința 58/2002 și s-a respins plângerea. Această soluție prin care era menținută comunicarea 5378/2001 de acordare a despăgubirilor urmare a recursului declarat de petiționara S.L. și intervenienta în interesul acesteia, a fost înlăturată prin decizia 102/2004 a Curții de Apel Timișoara, care respingând ca prematură contestația formulată de S.L. a înlăturat astfel și măsura acordării despăgubirilor din comunicarea 5378/2001.

De altfel și dispozitivul deciziei 102/2004 este defectuos întocmit, deoarece din conținutul acestuia rezultă că pricina a fost soluționată pe fond, deși din considerente se reține o soluționare a cauzei pe excepția de prematuritate. Procedând în acest mod, instanța de apel a lăsat nesoluționată cauza pe fondul său și nu s-a conformat îndrumărilor deciziei 4380/2003 a Curții Supreme de Justiție. Se impune așadar ca decizia recurată să fie casată în temeiul art. 314 C. proc. civ. fiind incidente dispozițiunile art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ., instanța de trimitere urmând a se conforma celor dispuse prin decizia 4380 din 29 octombrie 2003 a Curții Supreme de Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de S.L. și de intervenienta A.K.A. împotriva deciziei nr. 102 din 6 februarie 2004 a Curții de Apel Timișoara, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe, pentru rejudecarea apelurilor. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2004.