ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5887/2004

Asupra recursurilor civile de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

S.L.

a solicitat la 16 octombrie 2001 Tribunalului Arad ca în contradictoriu cu

Primăria Municipiului Arad și U.D.M.R. să anuleze ca fiind nelegală hotărârea

5378 din 2 octombrie 2001 a Comisiei locale de aplicarea Legii nr. 10/2001,

prin care s-a dispus restituirea prin echivalent a cotei de ½ din

imobilul situat în Arad și să dispună intabularea dreptului său de proprietate

asupra acestei cote în cartea funciară.

În

motivarea plângerii se arată că refuzul comisiei de restituire în natură a cotei

de ½ din imobilul de la adresa arătată pe considerentul ca spațiul este

ocupat de U.D.M.R., filiala Arad, este în afara dispozițiunilor exprese și

limitative ale art. 16 din Legea nr. 10/2001, deoarece U.D.M.R.-ul nu este

partid politic.

Prin

sentința 58 din 6 februarie 2002, Tribunalul Arad a admis plângerea, a anulat

hotărârea 5378 din 2 octombrie 2001 a Primăriei Arad, Comisia de aplicare a

Legii 10/2001, a dispus restituirea în natură a cotei de ½ din imobil și

la rămânerea irevocabilă a hotărârii intabularea pe numele reclamantei.

S-a

reținut în considerentele sentinței că preluarea de către stat a imobilului în

litigiu s-a făcut cu titlu, respectiv în aplicarea Decretului Lege 221/1960, de

la autorul petiționarei A.L. și nelegal Primăria Arad dând curs notificării

petiționarei din 5 martie 2001, prin adresa nr. 5378 din 2 octombrie 2001

făcând în cauză aplicarea art. 16 din Legea 10/2001 a dispus restituirea cotei

de jumătate din imobil în echivalent, deoarece U.D.M.R.-ul nefiind partid

politic, nu răspunde cerințelor impuse pentru aplicarea art. 16 din legea

10/2001.

Apelurile

declarate de Primarul Municipiului Arad și de U.D.M.R. Arad, au fost admise

prin decizia 77 din 28 mai 2002 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția

civilă. Prin aceeași decizie s-a respins cererea de intervenție formulată în

favoarea reclamantei de A.K.A., de la care statul a preluat în baza Decretului

223/1974 cealaltă jumătate din imobil.

Instanța

de a apel a constatat ca esențial în soluționarea cauzei nu este statutul

ocupantului imobilului, de a fi sau nu partid politic, ci modul abuziv sau nu

al preluării imobilului de stat, de la autorul reclamantei.

În

această ordine de idei, s-a reținut în temeiul sentinței civile 190/1959 a

fostului Tribunal Pecica, ca imobilul a fost legal preluat în proprietatea

statului, în executarea unui debit de 21865, 72 lei, apaținând autorului

petiționarei, ca urmare, hotărârea 5378/2001 a Comisiei de aplicarea Legii

10/2001 a fost considerată legală.

Curtea

Supremă de Justiție, prin decizia nr. 4380 din 29 octombrie 2003, a admis

recursurile declarate de S.L. și intervenienta A.K.A. împotriva deciziei 77 din

28 mai 2002 a Curții de Apel Timișoara pe care a casat-o cu trimiterea cauzei

aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor.

Instanța

supremă a concluzionat că prin admiterea apelurilor U.D.M.R.-ului și Primăriei

Arad, Curtea de Apel Timișoara a denaturat obiectul cererii de chemare în

judecată, în loc să analizeze speța, prin prisma petitului acțiunii (plângere

împotriva dispoziției 5378 din 2 octombrie 2001 a Primăriei Arad) instanța de

apel a statuat că imobilul a fost preluat de stat cu titlu, fără a soluționa

cererea cu care instanța a fost investită, anume dacă este sau nu legală

invocarea dispozițiunilor art. 16 din Legea 10/2001 ca temei legal al refuzului

de restituire în natură a bunului.

Într-adevăr

prin dispoziția 5378/2001 Comisia locală pentru aplicarea Legii 10/2001 a

constatat că imobilul se încadrează în categoria celor preluate abuziv, în

sensul art. 2 alin. (2) lit. g), aspect necontestat de niciuna din părțile

litigante.

În

considerentele deciziei de casare s-a dispus ca instanța de trimitere să

analizeze aplicabilitatea în speță a art. 16 din Legea 10/2001 tinând seama și

de modificarea acestui text prin O.U.G. 184/2002 și normele metodologice pentru

aplicarea legii.

Prin

decizia civilă nr. 102 din 6 februarie 2004, instanța de trimitere, Curtea de

Apel Timișoara a admis apelurile declarate de pârâții U.D.M.R. Arad și Primarul

Municipiului Arad împotriva sentinței 58 din 6 februarie 2002 a Tribunalului

Arad schimbând în totalitate sentința apelată, instanța a respins contestația

petentei S.L. și cererea de intervenție accesorie formulată în interesul

petentei de A.K.A.

Curtea

a reținut în considerentele deciziei ca U.D.M.R. deși nu este înregistrată ca

partid politic, din punct de vedere juridic este echivalentul unui partid legal

înregistrat și că astfel beneficiază în speță de incidența art. 16 din Legea

10/2001.

În

privința apelului declarat de Primarul Municipiului Arad, instanța reține că

pretinsa „hotărâre” a Comisiei locale pentru aplicarea Legii 10/2001, a cărei

anulare s-a solicitat prin contestație, nu reprezintă de fapt decât o

comunicare efectuată de comisie, care nu poate fi asimilată dispoziției sau deciziei

la a cărei emitere este obligat Primarul, după notificarea sa de către persoana

îndreptățită, în condițiile art. 21 din Legea 10/2001 și că în cazul refuzului

nejustificat de emitere a dispoziției sau deciziei, persoana îndreptățită nu se

poate prevala de dispozițiunile art. 23 din Legea 10/2001 în temeiul cărora

poate sesiza instanța de judecată.

Câtă

vreme instanța nu a fost investită cu soluționarea unui astfel de petit, sub

acest aspect, instanța de apel a reținut prematuritatea contestației formulată

împotriva Primăriei Municipiului Arad, care în contextul prevederilor actului

normativ menționat, în acest caz este lipsită de legitimare procesuală pasivă,

nefiind decât o structura funcțională cu activitate permanentă conform

prevederilor art. 92 din Legea 215/2001 privind administrația publică locală.

Împotriva

deciziei civile 102 din 6 februarie 2004 au declarat recursuri S.L. și A.K.A..

Invocând

nulitățile prevăzute de art. 304 pct. 9, pct. 6 și 7 C. proc. civ., recurenta

petiționară S.L., critică decizia Curții de Apel Timișoara, sub mai multe

aspecte.

Curtea

de apel admițând apelul formulat de U.D.M.R. a interpretat și aplicat greșit

art. 16 din legea 10/2001 deoarece textul face o enumerare limitativă a celor

ce beneficiază de incidența acestuia, printre altele și partidele politice.

U.D.M.R.-ul nefiind pe lista partidelor politice care se ține la Tribunalul

București nu poate beneficia de excepția instituită de art. 16 din lege.

Facilitățile politice și financiare acordate prin actele normative enumerate în

motivarea deciziei recurate nu sunt de natură să modifice legea în sensul că

U.D.M.R.-ul s-ar încadra în prevederile art. 16.

Instanța

de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut și a judecat aspecte cu care nu a fost

investită și întemeindu-și decizia pe materii contradictorii. Pe de o parte

soluționează apelul privind aplicabilitatea art. 16 din Legea 10/2001, iar pe

de altă parte respinge cererea petiționarei ca fiind prematură.

În

speță nu se pune în discuție lipsa dispoziției sau deciziei Comisiei de

aplicare a Legii 10/2001, deoarece comunicarea 5378/2001 exprimă modul de

soluționare a cererii.

Recursul

declarat de intervenienta A.K.A. vizează aceleași aspecte de nelegalitate a

deciziei 102/6 februarie 2004 ca cele enumerate și dezvoltate de S.L.

Recursurile

sunt întemeiate în sensul celor ce vor fi expuse mai jos.

Instanța

de rejudecare a fondului după casare trebuie să soluționeze pricina în cadrul

celor stabilite în decizia de casare. Regula statuată de art. 315 C. proc. civ.

cu privire la obligativitatea aspectelor ce trebuie dezlegate, este firească și

decurge din chiar natura controlului judiciar și al principiului ierarhiei

instanțelor.

În

virtutea regulei instituită de art. 315 C. proc. civ., potrivit considerentelor

deciziei 4380 din 29 octombrie 2003 a Curții Supreme de Justiție, instanța de

trimitere trebuia să analizeze numai aplicabilitatea în speță a dispozițiunilor

art. 16 din Legea 10/2001, ținând seamă de modificarea acestui text prin O.U.G.

184/2002 și de normele metodologice pentru aplicarea legii.

Fără

suport juridic, instanța de apel reține în considerentele deciziei că acțiunea

petiționarei S.L. este prematură pe considerentul că pretinsa hotărâre a

comisiei locale pentru aplicarea Legii 10/2001 a cărei anulare s-a solicitat,

nu reprezintă decât o comunicare efectuată de comisie, care nu poate fi

asimilată cu decizia sau dispoziția pe care primarul este obligat să o emită,

deși niciuna din părți nu a invocat această excepție, iar instanța de apel nu a

pus-o în discuția părților și nici nu era îndrituită să o pună, deoarece în

decizia Curții Supreme se recunoscuse cu autoritate de lucru judecat eficiența

comunicării 5378/2001 a comisiei locale, cu valoare de dispoziție, „decizie”,

dovadă în acest sens fiind și limitele casării cu trimitere.

Inexistența

dispoziției sau deciziei constituia un fine de neprimire a incidenței art. 16

din legea 10/2001, astfel că toate concluziile pe care instanța le formulează

în considerentele deciziei privitoare la asimilarea U.D.M.R. cu un partid

politic, rămân fără suport. Invocând faptul că adresa 5378/2001 nu constituie o

decizie, o dispoziție în sensul legii și respingând ca prematură contestația,

instanța de apel a lăsat nesoluționată cauza în fond, în afară de faptul că

între considerentele deciziei există o flagrantă și ireconciliabilă

contradicție „deoarece pe de o parte reține în favoarea U.D.M.R. beneficiul

art. 16 din Legea 10/2001 iar pe de altă parte se respinge contestația ca

prematură”.

Mai

mult, instanța de apel a înrăutățit situația reclamantei și a intervenientei în

propria lor cale de atac.

Rejudecarea

fondului după casare intervine ca urmare a inițiativei părții care exercită

calea de atac a recursului, însă dacă ar exista posibilitatea ca ea să-și

înrăutățească situația, ar putea fi determinată să nu-și asume un astfel de

risc și să renunțe datorită acestui motiv la atacarea unei hotărâri nelegale și

prin care i s-a lezat un drept subiectiv.

Este

adevărat că situația părții se poate înrăutății în cazul în care și partea

adversă a introdus recurs și numai dacă acesta a fost admis.

În

speță numai reclamanta și intervenienta au atacat decizia 77/2002, prin care

urmare admiterii apelurilor declarate de U.D.M.R. și Primarul Municipiului Arad

s-a schimbat sentința 58/2002 și s-a respins plângerea. Această soluție prin

care era menținută comunicarea 5378/2001 de acordare a despăgubirilor urmare a

recursului declarat de petiționara S.L. și intervenienta în interesul acesteia,

a fost înlăturată prin decizia 102/2004 a Curții de Apel Timișoara, care

respingând ca prematură contestația formulată de S.L. a înlăturat astfel și

măsura acordării despăgubirilor din comunicarea 5378/2001.

De

altfel și dispozitivul deciziei 102/2004 este defectuos întocmit, deoarece din

conținutul acestuia rezultă că pricina a fost soluționată pe fond, deși din

considerente se reține o soluționare a cauzei pe excepția de prematuritate.

Procedând

în acest mod, instanța de apel a lăsat nesoluționată cauza pe fondul său și nu

s-a conformat îndrumărilor deciziei 4380/2003 a Curții Supreme de Justiție.

Se

impune așadar ca decizia recurată să fie casată în temeiul art. 314 C. proc.

civ. fiind incidente dispozițiunile art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ.,

instanța de trimitere urmând a se conforma celor dispuse prin decizia 4380 din

29 octombrie 2003 a Curții Supreme de Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de S.L. și

de intervenienta A.K.A. împotriva deciziei nr. 102 din 6 februarie 2004 a

Curții de Apel Timișoara, pe care o casează și trimite cauza aceleiași

instanțe, pentru rejudecarea apelurilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2004.