ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3142/2005

Asupra recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin notificările nr. 96, 97, 98 și

99 din 22 mai 2001 întocmite prin executorul judecătoresc de către numiții B.I.

și B.M.L. în temeiul Legii nr. 10/2001, și adresate Primăriei Arad, SC M. SRL

Arad, SC E. SRL Arad și SC R. SA Arad s-a solicitat restituirea în natură a

imobilului situat în municipiul Arad, imobil deținut de persoanele juridice

notificate.

La data de 24 august 2001

reclamanții B.I. și B.M.L. au chemat în judecată pe pârâții Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, SC R. SA Arad, SC M. SRL Arad și SC E. SRL Arad

pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați a le lăsa în deplină

proprietate și posesie imobilul situat în Arad, să se dispună radierea din

cartea funciară a mențiunilor referitoare la preluarea bunului și să fie

intabulat dreptul reclamanților.

În motivarea acțiunii reclamanții au

arătat că imobilul a aparținut autorului lor, B.L., dreptul de proprietate

fiind dobândit prin actul autentic de vânzare-cumpărare din 12 februarie 1948

și intabulat în C.F. Arad nr. 3649, sub nr. top. 986. Imobilul a fost nelegal

naționalizat prin Decretul nr. 92/1950, poziția nr. 720 din lista anexă,

deoarece proprietarul tabular B.L. făcea parte din categoriile sociale

exceptate de la aplicarea decretului. Mai susțin reclamanții că și-au

îndeplinit obligația prevăzută de art. 21 din Legea nr. 10/2001, în sensul că

au notificat pe pârâți, la data de 22 mai 2001, însă aceștia nu au dat nici un

răspuns.

La 18 aprilie 2002 reclamanții au

chemat în judecată și pe pârâții Primarul Municipiului Arad și Consiliul Local

Arad, cu aceeași solicitare de a li se restitui imobilul din Arad.

Investit cu soluționarea cauzei,

Tribunalul Arad, secția civilă, prin sentința nr. 204 din 29 aprilie 2002, a

respins acțiunea reclamanților ca prematur introdusă, soluție confirmată de

Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, care, prin decizia nr. 102 din 18

septembrie 2002, a respins ca nefondat apelul reclamanților.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a motivat că „Legea nr. 10/2001 a stabilit o procedură de restituire a

imobilelor naționalizate în două etape, prima având un caracter administrativ,

a doua având o natură juridică contencioasă. Prima etapă a fost deschisă de

reclamanți prin notificările depuse la Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 10/2001

de pe lângă Primăria Municipiului Arad, notificare nesoluționată până în

prezent printr-o decizie motivată, susceptibilă de a fi atacată pe cale

contencioasă în temeiul art. 24 alin. (7) din lege”.

S-a apreciat că „acțiunea

reclamanților este prematură, deoarece termenul de 60 de zile prevăzut de Legea

nr. 10/2001 pentru soluționarea cererilor de restituire a imobilelor

naționalizate este un termen de recomandare și nu un termen de decădere”.

Împotriva deciziei dată în apel,

prin care s-a confirmat sentința tribunalului, în termen legal, au declarat

recurs reclamanții B.I. și B.M.L. care au criticat hotărârile pronunțate în

cauză sub cuvânt că instanțele au dat o greșită interpretare prevederilor Legii

nr. 10/2001.

Recursul este fondat.

Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după

caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 22, unitatea

deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, dispoziție

motivată, asupra cererii de restituire în natură.

Conform art. 24 alin. (1) din

aceeași lege, dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă,

după caz, deținătorul imobilului este obligat să facă persoanei îndreptățite o

ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.

Din prevederile legale citate

rezultă că, indiferent dacă persoanei îndreptățite i se restituie în natură

imobilul ori i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un

atare drept, unitatea deținătoare este obligată ca asupra solicitării adresată

pe cale de notificare să se pronunțe printr-o decizie sau dispoziție motivată.

Cazul dedus recursului de față pune

în discuție situația în care lipsesc răspunsurile persoanelor juridice notificate,

situație generată de conduita culpabilă a acestora, care, fie din neglijență,

fie din rea-voință, au refuzat să răspundă la notificările făcute de

reclamanți, ca persoane îndreptățite. În orice caz, o atare conduită culpabilă

nu poate să afecteze interesele persoanelor îndreptățite și nici să le

lipsească de posibilitatea de a-și apăra în justiție drepturile recunoscute de

lege.

Dacă persoana notificată nu

răspunde, în termenul de 60 de zile de la sesizare, persoanei îndreptățite și

nici ulterior, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 24 alin. (7) și (8) din

Legea nr. 10/2001 privind atacarea deciziei sau dispoziției care cuprinde

oferta de restituire, deoarece, prin ipoteză, aceasta lipsește, iar prevederile

respective au caracter special, fiind de strictă interpretare și, deci,

nesusceptibile de aplicare prin analogie. Deși legiuitorul nu a reglementat în

mod expres situația în care persoana deținătoare refuză să răspundă solicitării

adresată pe cale de notificare, aceasta fiind o lacună a Legii nr. 10/2001,

totuși cei îndreptățiți se pot adresa instanței judecătorești competente,

persoana juridică notificată urmând a fi obligată în cadrul procesului să dea

un răspuns notificării, deoarece o atare obligație rezultă din lege și face

parte dintr-o procedură administrativ-jurisdicțională prealabilă, instituită în

mod imperativ.

Cum reclamanții au adresat

notificări persoanelor deținătoare, în accepțiunea juridică a acestei noțiuni,

și cum persoanele notificate nu au răspuns solicitării persoanelor îndreptățite,

în termenul prevăzut de lege, care este unul imperativ și nu de recomandare, în

mod greșit instanțele au respins acțiunea ca prematură, întrucât conduita

culpabilă a persoanelor notificate, care nu s-au conformat legii, prin a emite

decizii sau dispoziții motivate de acceptare sau de refuz a cererii de

restituire nu poate să afecteze interesele legitime ale persoanelor

solicitante.

Față de cele ce preced, recursul

reclamanților va fi admis și se vor casa hotărârile date în cauză, cu

consecința reluării judecății la instanța de fond. În rejudecare, tribunalul va

solicita persoanelor notificate de reclamanți să emită decizii sau dispoziții

motivate în sensul dispozițiilor legale citate și, în raport cu soluțiile ce

vor fi adoptate de persoanele notificate, instanța de trimitere va soluționa

litigiul având ca obiect restituirea nemișcătorului în temeiul dovezilor

administrate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții

B.I. și B.M.L. împotriva deciziei nr. 102 din 18 septembrie 2002 a Curții de

Apel Timișoara, secția civilă.

Casează

decizia, precum și sentința nr. 204 din 29 aprilie 2002 a Tribunalului Arad,

secția civilă, și trimite cauza la același tribunal pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2005.