ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 120/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la 31 mai 2002, S.N.

Î.F. S.A., sucursala Vaslui, a declarat recurs împotriva deciziei nr. 205 din

14 mai 2002 a Curții de Conturi a României, secția jurisdicțională, solicitând casarea

acesteia pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului recurenta a susținut că

atât instanța de fond cât și cea de recurs în mod eronat a constatat că nu

există nici o adresă de plafonare a consumului de motorină pentru autoturismele

ARO, aparținând sistemului hidro Elan.

Sub acest aspect recurenta a susținut că

unitatea a depus la dosarul cauzei adresa nr. 428 din 10 noiembrie 2000 prin

care conducătorul auto B.V. și Ț.V. erau atenționați cu privire la reducerea

cheltuielilor pentru întreținerea autoturismului iar autoturismul să fie condus

numai de către șoferul B.V., persoana ce avea în primire bunul.

Din actele cauzei Curtea Supremă de Justiție reține

următoarele: prin decizia nr. 205 din 14 mai 2002, Curtea de Conturi, secția jurisdicțională,

a respins recursul jurisdicțional declarat de S.N. Î.F. S.A., sucursala Vaslui,

împotriva sentinței nr. 2 din 22 ianuarie 2002 a Colegiului jurisdicțional

Vaslui, pronunțată în dosarul nr. 33/2001.

S-a reținut că în perioada 10 – 31 mai 2001,

subunitatea a fost supusă controlului financiar de fond de către revizuent H.N.

din cadrul sucursalei Vaslui a S.N. Î.F. S.A. ocazie cu care s-a constatat un

mare consum de motorină, fără a exista o justificare legală.

În baza actului de control, conducerea sucursalei

Vaslui, a emis decizia de imputare nr. 181 din 24 iulie 2001, prin care s-a

imputat contestatorului suma de 4.537.713 lei. Împotriva deciziei de imputare, contestatorul

Ț.V. a formulat contestație la Colegiul jurisdicțional Vaslui, înregistrată la

20 august 2001, sub nr. 33/2001.

În baza probelor administrate, Colegiul jurisdicțional

Vaslui a reținut că decizia de imputare este neîntemeiată, întrucât Ț.V., în

calitatea sa de șef de sistem hidro Elan era abilitat să aprobe deplasările mașinilor

aparținând sistemului, să confirme foile de parcurs ale mijloacelor de

transport și ale utilajelor în condițiile în care nu a existat vreo adresă prin

care să se plafoneze consumul de combustibil pentru autoturismele ARO.

S-a mai constatat că nu au existat abateri de la

consumurile normate de combustibil.

Împrejurarea că, contestatorul a condus

personal, auto ARO, în locul conducătorului auto, ce avea în primire acest

autovehicul, a fost considerată ca ținând de organizarea și planificarea

procesului de producție conducătorul auto fiind folosit în alte activități de

producție.

Ca atare prin sentința nr. 2 din 22 ianuarie

2002, Colegiul jurisdicțional Vaslui a admis contestația, iar decizia de

imputare a fost anulată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs

jurisdicțional, S.N. I.F. S.A., sucursala Vaslui, susținând că paguba imputată

contestatorului este reală și a fost cauzată de modul în care intimatul-contestator

Ț.V. și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu.

Prin decizia nr. 205 din 14 mai 2002 a Curții de

Conturi a României, secția jurisdicțională, atacată în cauză s-a respins recursul

jurisdicțional.

S-a reținut că: „angajarea răspunderii materiale

nu poate opera decât în condițiile în care angajatului unității emitente a

deciziei de imputare i se impută o anumită conduită determinată, ce a fost

considerată ca fiind cauzatoare unui anumit prejudiciu, între conduită și

prejudiciu impunându-se existența unui raport de cauzalitate.

S-a mai subliniat prin decizia atacată, că

actele care au stat la baza emiterii deciziei de imputare nu permit a se concluziona

că, în cauză s-a produs un prejudiciu ca să îndeplinească condițiile cerute de

lege pentru a fi imputat, actul de control fiind incoerent și fără o linie

clară în stabilirea prejudiciului și a responsabilității contestatorului în

raport de atribuțiile de serviciu.

Verificându-se recursul de față, împotriva deciziei

nr. 205 din 14 mai 2002 a Curții de Conturi a României, secția jurisdicțională,

în condițiile recursului de față declanșat conform art. 84

2

din

Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, așa

cum a fost modificată, Curtea Supremă de Justiție constată că recursul este neîntemeiat

și va fi respins întrucât decizia atacată este legală și temeinică.

Așa după cum rezultă din motivele de recurs

înaintate la Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ,

recurenta reia motivele formulate și în fața secției jurisdicționale a Curții

de Conturi a României, motive care au fost corect și complet analizate.

Invocarea de către recurentă a adresei prin care

se atenționa la reducerea cheltuielilor de întrebuințarea autovehiculului

(adresa 428 din 10 noiembrie 2000), nu înseamnă plafonarea consumului de combustibil

la o anumită cotă, așa cum se pretinde prin actul de control pentru a se

stabili un prejudiciu, în raport de care în prezența unei conduite culpabile a intimatului

și a unui raport de cauzalitate între prejudiciile și activitatea intimatului

să se poată susține legalitatea deciziei de imputare.

Așa fiind decizia atacată, fiind legală și temeinică

recursul declarat va fi respins, fiind neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de S.N. I.F. S.A., sucursala

Vaslui, împotriva deciziei nr. 205 din 14 mai 2002 a Curții de Conturi a

României, secția jurisdicțională.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 ianuarie 2003.