ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 771/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul G.M. a formulat contestație împotriva deciziei de imputație nr. 162 din 20 aprilie 2001, emisă pentru recuperarea sumei de 8.022.000 lei, de către Directorul general al R.A. A.P.P.S., contestație înregistrată la Colegiul jurisdicțional Suceava din cadrul Camerei de Conturi Suceava, la data de 10 mai 2001. În susținerea contestației a menționat contestatorul, că decizia este emisă tardiv, cu depășirea termenului prevăzut de art. 108 C. muncii, raportat la data sesizărilor sale, cu nr. 507 și nr. 515/2000, dar că și pe fond, el nu se face vinovat de acest prejudiciu creat, prin depășirea cotei lunare de benzină cu autoturismul marca Cielo.

Prin sentința nr. 45 din 28 noiembrie 2001, Colegiul jurisdicțional Suceava a respins excepția de tardivitate a emiterii deciziei și a respins acțiunea – contestația, menținând decizia de imputare nr. 162/2001, fiind obligat contestatorul, și la 10.492.250 lei, cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe, reclamantul a declarat recurs jurisdicțional, înregistrat la sSecția jurisdicțională a Curții de Conturi sub nr. 202/2002, recurs în care reia criticile formulate la depunerea contestației, în sensul că în mod greșit nu s-a constatat tardivitatea emiterii deciziei de imputare, că oricum, prejudiciul creat prin folosirea autoturismului respectiv, nu se datorează vinovăției lui, ci altor persoane din conducerea compartimentului financiar–contabil.

Secția jurisdicțională a Curții de Conturi, în urma analizei dezbaterilor făcute în cauză, prin decizia nr. 250 din 29 mai 2002 a respins recursul jurisdicțional. Pentru a pronunța această soluție, secția jurisdicțională a costatat că în ceea ce privește decizia de imputare nr. 162/2001, este emisă în termen, conducătorul unității și Consiliul de Administrație luând cunoștință de prejudiciu prin Nota nr. 122 din 6 aprilie 2001, acesta fiind actul de control care stabilește prejudiciul cert, dar și persoana care se face vinovată de producerea lui.

De asemenea s-a reținut că în calitate de conducător, de director, avea ca atribuție principală, administrarea și gestionarea în condiții de eficiență, a resurselor materiale și financiare din cadrul sucursalei Suceava, că nerespectarea dispoziției Consiliului de Administrație îi este imputabilă, după cum această răspundere se menține și față de susținerea contestatorului cu privire la existența dispoziției de limitare a cotei de carburanți, anterior urmăririi sale.

Împotriva deciziei nr. 250/2002, pronunțată de secția jurisdicțională, a formulat recurs, reclamantul G.M., criticând soluția, ca fiind nelegală și netemeinică, susținând că în mod greșit a fost respinsă excepția de tardivitate a emiterii deciziei de imputare, că în calitate de director nu avea atribuții de control preventiv, acesta fiind atributul exclusiv al șefului serviciului contabilitate . A susținut tot ca o critică a soluției, că nota cu nr. 317/1998 a fost numai în posesia serviciului financiar contabil, de care a luat cunoștință în martie 2000, că nu a folosit singur autoturismul sau că instanța nu a introdus în cauză pe G.C., așa cum a solicitat la judecarea cauzei, după cum mai susține că se puteau obține aprobări pentru depășirea consumului și aceasta a obținut-o, când a cunoscut nota nr. 317/1998, iar controlul este tendențios, deoarece a mai fost reținută abaterea sa, și pentru desfacerea contractului de muncă.

Analizând recursul sub aspectul criticilor formulate și raportat la prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce se vor expune: Recurentul-reclamant a îndeplinit funcția de director l, sucursala Suceava, în perioada 1 august 1999 – 31 decembrie 2000, numirea sa fiind efectuată prin decizia directorului general al R.A. A.P.P.S. București, iar în urma unei verificări efectuate de un revizor contabil din serviciul C.F.I. Regie, s-au constatat mai multe abateri și încălcări ale Normelor legale, de către reclamant, între care și depășirea cu 573 litri benzină, a cotei aprobate pentru autoturismul marca Cielo, cantitate pentru care a fost emisă decizia de imputare nr. 162 din 20 aprilie 2001, pentru recuperarea prejudiciului de 8.022.000 lei.

Decizia de imputare a fost emisă la 20 aprilie 2001, după ce conducătorul unității a luat cunoștință de prejudiciul creat, menționat în nota de constatare nr. 122 din 6 aprilie 2001. Reclamantul a susținut că decizia este emisă cu depășirea termenului legal de emitere prevăzut de art. 108 C. muncii, adică cu depășirea celor 60 zile de când conducătorul unității a luat cunoștință și susține ca argumente, adresele nr. 507 și nr. 515 din 22 martie 2000. Aceste note se constată a fi, așa cum rezultă din conținutul lor, centralizatorul consumului de carburanți și o solicitare a aprobării depășirii de carburanți în perioada august – decembrie 1999, note adresate Serviciului control general și care nu au fost înregistrate la Registratura generală și observate de conducătorul unității, cel în drept să decidă, dacă i se făcea cunoscută o încălcare a normelor de utilizare a autoturismului.

În speță, este, deci, în discuție recuperarea unui prejudiciu produs în legătură cu munca reclamantului și cu vinovăție, nu de recuperarea unor sume acordate necuvenit beneficiarului, deci termenul de recuperare este 3 ani de la producerea pagubei și titlul de recuperare trebuie emis de conducătorul unității, în 60 zile de la data când cel în drept să o emită, a luat cunoștință. Este demonstrat că aceste termene au fost respectate de conducerea R.A. A.P.P.S., cum, de altfel, corect s-a motivat atât de Colegiul jurisdicțional, cît și de secția jurisdicțională, fiind cert că prejudiciul a fost cunoscut numai la 6 aprilie 2001, de cel în drept să dispună nota de constatare nr. 162 din 6 aprilie 2001, fiind singurul act înregistrat la Registratura generală.

În consecință, criticile privind tardivitatea emiterii deciziei de imputare, nu își găsesc suport în probatoriul cauzei. Răspunderea materială este atrasă în sarcina reclamantului care în calitate de conducător al sucursalei, avea între alte atribuții, și obligația de a administra și gestiona în condiții de eficiență, resursele sucursalei, de a respecta, însă, în activitatea sa, și hotărârile Consiliului de Administrație, ori în speță, sub pretextul că nu avea cunoștință de nota privind respectarea consumului normat, nici nu a fost probată că este și reală susținerea, reclamantul a creat prejudiciul ce se recuperează în termen de unitate. Nu sunt întemeiate nici celelalte motive, de fapt apărări reiterate și care au primit răspuns în motivările făcute prin sentința nr. 45/2001 și decizia nr. 250/2002, de organele jurisdicționale.

Constatând, deci, că secția jurisdicțională a pronunțat o soluție temeinică și legală, judicios și complex motivată, Curtea va respinge ca fiind neîntemeiat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de G.M., împotriva deciziei nr. 250 din 29 mai 2002, a secției jurisdicționale a Curții de Conturi, ca neîntemeiat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2003.