ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 771/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantul G.M. a formulat

contestație împotriva deciziei de imputație nr. 162 din 20 aprilie 2001, emisă

pentru recuperarea sumei de 8.022.000 lei, de către Directorul general al R.A.

A.P.P.S., contestație înregistrată la Colegiul jurisdicțional Suceava din cadrul

Camerei de Conturi Suceava, la data de 10 mai 2001.

În susținerea contestației a

menționat contestatorul, că decizia este emisă tardiv, cu depășirea termenului

prevăzut de art. 108 C. muncii, raportat la data sesizărilor sale, cu nr. 507

și nr. 515/2000, dar că și pe fond, el nu se face vinovat de acest prejudiciu

creat, prin depășirea cotei lunare de benzină cu autoturismul marca Cielo.

Prin sentința nr. 45 din 28

noiembrie 2001, Colegiul jurisdicțional Suceava a respins excepția de

tardivitate a emiterii deciziei și a respins acțiunea – contestația, menținând

decizia de imputare nr. 162/2001, fiind obligat contestatorul, și la 10.492.250

lei, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe,

reclamantul a declarat recurs jurisdicțional, înregistrat la sSecția

jurisdicțională a Curții de Conturi sub nr. 202/2002, recurs în care reia

criticile formulate la depunerea contestației, în sensul că în mod greșit nu

s-a constatat tardivitatea emiterii deciziei de imputare, că oricum,

prejudiciul creat prin folosirea autoturismului respectiv, nu se datorează

vinovăției lui, ci altor persoane din conducerea compartimentului

financiar–contabil.

Secția jurisdicțională a Curții de

Conturi, în urma analizei dezbaterilor făcute în cauză, prin decizia nr. 250

din 29 mai 2002 a respins recursul jurisdicțional.

Pentru a pronunța această soluție,

secția jurisdicțională a costatat că în ceea ce privește decizia de imputare

nr. 162/2001, este emisă în termen, conducătorul unității și Consiliul de

Administrație luând cunoștință de prejudiciu prin Nota nr. 122 din 6 aprilie

2001, acesta fiind actul de control care stabilește prejudiciul cert, dar și

persoana care se face vinovată de producerea lui. De asemenea s-a reținut că în

calitate de conducător, de director, avea ca atribuție principală,

administrarea și gestionarea în condiții de eficiență, a resurselor materiale

și financiare din cadrul sucursalei Suceava, că nerespectarea dispoziției

Consiliului de Administrație îi este imputabilă, după cum această răspundere se

menține și față de susținerea contestatorului cu privire la existența

dispoziției de limitare a cotei de carburanți, anterior urmăririi sale.

Împotriva deciziei nr. 250/2002, pronunțată de secția

jurisdicțională, a formulat recurs, reclamantul G.M., criticând soluția, ca

fiind nelegală și netemeinică, susținând că în mod greșit a fost respinsă

excepția de tardivitate a emiterii deciziei de imputare, că în calitate de

director nu avea atribuții de control preventiv, acesta fiind atributul

exclusiv al șefului serviciului contabilitate . A susținut tot ca o critică a

soluției, că nota cu nr. 317/1998 a fost numai în posesia serviciului financiar

contabil, de care a luat cunoștință în martie 2000, că nu a folosit singur

autoturismul sau că instanța nu a introdus în cauză pe G.C., așa cum a

solicitat la judecarea cauzei, după cum mai susține că se puteau obține

aprobări pentru depășirea consumului și aceasta a obținut-o, când a cunoscut

nota nr. 317/1998, iar controlul este tendențios, deoarece a mai fost reținută

abaterea sa, și pentru desfacerea contractului de muncă.

Analizând recursul sub aspectul

criticilor formulate și raportat la prevederile art. 304

1

C. proc.

civ., Curtea constată că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce se

vor expune:

Recurentul-reclamant a îndeplinit

funcția de director l, sucursala Suceava, în perioada 1 august 1999 – 31

decembrie 2000, numirea sa fiind efectuată prin decizia directorului general al

R.A. A.P.P.S. București, iar în urma unei verificări efectuate de un revizor

contabil din serviciul C.F.I. Regie, s-au constatat mai multe abateri și

încălcări ale Normelor legale, de către reclamant, între care și depășirea cu

573 litri benzină, a cotei aprobate pentru autoturismul marca Cielo, cantitate

pentru care a fost emisă decizia de imputare nr. 162 din 20 aprilie 2001,

pentru recuperarea prejudiciului de 8.022.000 lei.

Decizia de imputare a fost emisă la

20 aprilie 2001, după ce conducătorul unității a luat cunoștință de prejudiciul

creat, menționat în nota de constatare nr. 122 din 6 aprilie 2001.

Reclamantul a susținut că decizia

este emisă cu depășirea termenului legal de emitere prevăzut de art. 108 C.

muncii, adică cu depășirea celor 60 zile de când conducătorul unității a luat

cunoștință și susține ca argumente, adresele nr. 507 și nr. 515 din 22 martie

2000.

Aceste note se constată a fi, așa

cum rezultă din conținutul lor, centralizatorul consumului de carburanți și o

solicitare a aprobării depășirii de carburanți în perioada august – decembrie

1999, note adresate Serviciului control general și care nu au fost înregistrate

la Registratura generală și observate de conducătorul unității, cel în drept să

decidă, dacă i se făcea cunoscută o încălcare a normelor de utilizare a

autoturismului.

În speță, este, deci, în discuție

recuperarea unui prejudiciu produs în legătură cu munca reclamantului și cu

vinovăție, nu de recuperarea unor sume acordate necuvenit beneficiarului, deci

termenul de recuperare este 3 ani de la producerea pagubei și titlul de

recuperare trebuie emis de conducătorul unității, în 60 zile de la data când

cel în drept să o emită, a luat cunoștință.

Este demonstrat că aceste termene au

fost respectate de conducerea R.A. A.P.P.S., cum, de altfel, corect s-a motivat

atât de Colegiul jurisdicțional, cît și de secția jurisdicțională, fiind cert

că prejudiciul a fost cunoscut numai la 6 aprilie 2001, de cel în drept să

dispună nota de constatare nr. 162 din 6 aprilie 2001, fiind singurul act

înregistrat la Registratura generală.

În consecință, criticile privind

tardivitatea emiterii deciziei de imputare, nu își găsesc suport în probatoriul

cauzei.

Răspunderea materială este atrasă în

sarcina reclamantului care în calitate de conducător al sucursalei, avea între

alte atribuții, și obligația de a administra și gestiona în condiții de

eficiență, resursele sucursalei, de a respecta, însă, în activitatea sa, și

hotărârile Consiliului de Administrație, ori în speță, sub pretextul că nu avea

cunoștință de nota privind respectarea consumului normat, nici nu a fost

probată că este și reală susținerea, reclamantul a creat prejudiciul ce se

recuperează în termen de unitate. Nu sunt întemeiate nici celelalte motive, de

fapt apărări reiterate și care au primit răspuns în motivările făcute prin

sentința nr. 45/2001 și decizia nr. 250/2002, de organele jurisdicționale.

Constatând, deci, că secția

jurisdicțională a pronunțat o soluție temeinică și legală, judicios și complex

motivată, Curtea va respinge ca fiind neîntemeiat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de G.M., împotriva deciziei nr.

250 din 29 mai 2002, a secției jurisdicționale a Curții de Conturi, ca

neîntemeiat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 februarie 2003.