ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1192/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 5 ianuarie 1996,

reclamanta S.C. C. S.A. Pitești a chemat în judecată pe pârâta S.C. L. S.A.

Pitești, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să

dispună evacuarea acesteia din spațiul situat în cartierul P., magazinul nr. 64

și, totodată, să o oblige pe aceeași pârâtă să-i plătească suma de 7.147.481

lei chirie restantă pe perioada 30 decembrie 1992 – 31 decembrie 1995, plus

daune interese în sumă de 4.624.734 lei.

Prin sentința civilă nr. 122/ C din 9 februarie 2001,

pronunțată în rejudecare, Tribunalul Pitești, secția comercială și de

contencios administrativ, a admis acțiunea și, în consecință, a obligat pârâta

să plătească reclamantei suma de 36.379.127 lei cu titlu de chirie, plus

3.524.474 lei cheltuieli de judecată.

Cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de

reclamantă în temeiul art. 281 alin. (1) C. proc. civ. prin care aceasta a

solicitat ca dispozitivul sentinței menționate să fie completat, în sensul ca

instanța să dispună și evacuarea pârâtei din spațiul închiriat care a

constituit unul din capetele acțiunii inițiale, a fost respinsă, ca nefondată,

prin încheierea din 30 martie 2001, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția

comercială și contencios administrativ.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța a

reținut că cererea formulată de reclamantă nu privește o eroare sau omisiune

dintre cele menționate de art. 281 C. proc. civ., ci constituie o problemă de

judecată, care a fost avută în vedere la pronunțarea și redactarea sentinței.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel

reclamanta S.C. C. S.A. Pitești, iar împotriva sentinței, pârâta S.C. L. S.A.

Pitești.

Prin decizia civilă nr. 418/ A - C din 25 iunie 2001,

Curtea de Apel Pitești, secția comercială și contencios administrativ, a

respins, ca nefondate, atât apelul declarat de reclamanta S.C. C. S.A. Pitești,

cât și de pârâta S.C. L. S.A. Pitești.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut cu

privire la apelul reclamantei că, deși prin acțiunea introductivă aceasta a

solicitat și evacuarea pârâtei din spațiul ocupat în baza contractului de

închiriere nr. 2/1990, prin concluziile puse cu ocazia dezbaterii în fond, nu a

înțeles să mai reitereze acest capăt de cerere care, de altfel nici nu mai

prezenta interes din moment ce, din probe, a rezultat că aceasta a părăsit

magazinul nr. 64.

Pe de altă parte, instanța de apel a mai reținut că

cererea de îndreptare eroare materială nu îndeplinește, așa cum bine a

considerat și tribunalul, cerințele art. 281 C. proc. civ., întrucât, în

ipoteza în care reclamanta a considerat că prima instanță a omis să se pronunțe

asupra unui capăt de cerere, aceasta putea ataca cu apel sentința și nu să

ceară îndreptarea acesteia, în baza textului legal precizat, care este

inaplicabil în situația expusă.

În ce privește respingerea apelului pârâtei, s-a

reținut că pricina a fost soluționată cu respectarea formelor de procedură, în

sensul că aceasta a fost prezentă prin reprezentanta sa la termenul de judecată

din 17 noiembrie 2000, astfel că, potrivit art. 153 C. proc. civ. se presupune

că a cunoscut toate termenele următoare.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât

reclamanta S.C. C. S.A. Pitești, cât și pârâta S.C. L. S.A. Pitești.

În recursul său, întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 6 C. proc. civ., reclamanta susține că, la rejudecarea cauzei, a precizat

expres că solicită obligarea pârâtei la plata chiriei datorate pe perioada 5

ianuarie 1993 – 6 aprilie 1998, în cuantum de 36.397.127 lei, precum și

evacuarea acesteia din spațiul comercial, capete de cerere care au format și

obiectul acțiunii inițiale.

Cu toate acestea, prima instanță s-a pronunțat numai

cu privire la capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata chiriei

datorate, omițând însă, să se pronunțe prin sentință și asupra celuilalt capăt

de cerere, referitor la evacuarea pârâtei din spațiu, care a făcut obiectul

acțiunii inițiale, motiv pentru care a formulat, în temeiul art. 281 C. proc.

civ., cerere de îndreptare eroare materială și că, împotriva justeții cererii

sale, aceasta a fost respinsă prin încheierea din 30 martie 2001, pronunțată de

Tribunalul Argeș, cu motivarea că cererea reclamantei nu privește o situație

dintre cele menționate de textul legal precizat, ci se referă la o problemă de

judecată, care a fost avută în vedere la pronunțarea și redactarea sentinței.

Ca atare, susține reclamanta în continuare, greșit

instanța de apel a respins apelul său îndreptat împotriva încheierii de

respingere a cererii de îndreptare eroare materială, cu motivarea că, în

situația în care considera că prima instanță a omis să se pronunțe cu privire

la un capăt de cerere, reclamanta putea uza numai de calea de atac a apelului

împotriva sentinței și nu să ceară îndreptarea erorii materiale strecurată în

sentință, în sensul completării dispozitivului și cu măsura evacuării pârâtei

din spațiul în litigiu.

Printr-o altă critică, reclamanta invocă

incompatibilitatea președintelui completului de judecată, constituit la curtea

de apel care și-ar fi spus părerea la data pronunțării deciziei 551/ A - C din 15

decembrie 1999 a Curții de Apel Ploiești, casată prin decizia nr. 6148 din 8

decembrie 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială.

În consecință, reclamanta solicită admiterea

recursului, casarea hotărârilor cu modificarea în parte a sentinței, în sensul

admiterii și a capătului de cerere privind evacuarea pârâtei S.C. L. S.A.

Pitești din spațiul în litigiu.

Prin recursul său, pârâta S.C. L. S.A. Pitești,

critică decizia instanței de apel pentru motive de netemeinicie și

nelegalitate, însă, fără a-și îndeplini obligația legală de timbrare anticipată

sau, cel mai târziu, până la termenul stabilit de instanță, a căii de atac

exercitată, cu sumele prevăzute în citația emisă pe numele acesteia.

Cu privire la recursul declarat de reclamanta S.C. C.

S.A. Pitești, se rețin următoarele:

Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că

reclamanta a solicitat, prin cerere scrisă, îndreptarea erorii materiale

strecurată în sentința instanței de fond, în sensul ca, în dispozitivul

acesteia, să fie inclusă și dispoziția privind evacuarea pârâtei din spațiu,

capăt de cerere care a format obiectul acțiunii inițiale.

Prin încheierea din 30 martie 2001, Tribunalul Argeș

a respins, ca neîntemeiată, cererea de îndreptare eroare materială, cu

motivarea că cererea reclamantei nu privește o eroare dintre cele enumerate la

art. 281 C. proc. civ., ci se referă la o problemă de judecată care a fost

avută în vedere la pronunțarea și redactarea hotărârii.

Apelul îndreptat împotriva acestei încheieri a fost

respins, ca nefondat, prin decizia nr. 418/ A - C din 25 iunie 2001, pronunțată

de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și contencios administrativ.

Instanța reținând în fundamentarea soluției, pe de o parte că reclamanta nu a

înțeles că, la reluarea judecății după suspendare, să reitereze și capătul de

cerere privind evacuarea pârâtei din spațiul în discuție care, de altfel, nici

nu mai prezenta interes din moment ce pârâta a părăsit magazinul 64, iar pe de

altă parte că cererea de îndreptare formulată nu se încadrează în dispozițiile

art. 281 C. proc. civ., astfel că dacă reclamanta considera că instanța

fondului a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere, aceasta putea uza

de calea apelului împotriva sentinței.

Din cele expuse rezultă că reclamanta, în loc să atace

cu apel sentința primei instanțe, a cerut completarea dispozitivului acesteia

printr-o cerere de îndreptare eroare materială, întemeiată pe dispozițiile art.

281 C. proc. civ., solicitând ca, în dispozitiv, să fie prevăzută și măsura

evacuării pârâtei din spațiul în discuție, cerere care, în mod justificat, a

fost respinsă de instanță întrucât, omisiunea pronunțării asupra unui capăt de

cerere este o chestiune de judecată și ca atare, hotărârea nu poate fi

completată prin admiterea unei cereri de natura celei formulată în cauză.

Dar, această situație a produs în cauză și alte

consecințe, în sensul că, nefiind atacată cu apel, sentința instanței de fond a

rămas definitivă și, totodată, irevocabilă.

Or, în condițiile speței, se reține că, deși formal,

recursul reclamantei privește decizia pronunțată de instanța de apel, în

realitate, acesta vizează o hotărâre definitivă și irevocabilă (sentința

tribunalului) și ca urmare, recursul îndreptat împotriva unei astfel de

hotărâri este inadmisibil.

În ceea ce privește critica prin care se susține că

președintele completului de judecată constituit la instanța de apel ar fi fost

incompatibil să se pronunțe în cauză, se constată că aceasta nu se încadrează

în nici una dintre situațiile prevăzute la art. 304 pct. 1 - 10 C. proc. civ.

aceasta, în afara faptului că reclamanta putea să formuleze, dacă aprecia că

este cazul, o cerere de recuzare în temeiul art. 27 C. proc. civ. și nu să

invoce o astfel de împrejurare ca motiv de recurs.

Așa fiind, recursul reclamantei urmează a fi respins

ca inadmisibil.

Cu privire la recursul declarat de pârâta S.C. L.

S.A. Pitești, se constată că, deși aceasta a fost citată, totuși nu a dat curs

obligației de timbrare a cererii sale de recurs cu sumele menționate în citația

emisă pe numele acesteia pentru termenul de astăzi 26 februarie 2003, respectiv

cu sumele de 1.413.874 lei taxă judiciară și 30.000 lei timbru judiciar.

Cum excepția netimbrării recursului prevalează asupra

oricărei alte excepții sau a examinării motivelor de casare, Curtea urmează a

soluționa pricina ținând cont de această excepție.

Astfel, se reține că, potrivit art. 11 din Legea nr.

146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995, așa cum au fost modificate și

completate ulterior, recursul pârâtei trebuia timbrat cu 1.413.874 lei taxă

judiciară și 30.000 lei timbru judiciar.

Constatând că taxele datorate nu au fost achitate

anticipat, s-a pus în vedere pârâtei, în condițiile art. 20 alin. (2) din Legea

nr. 146/1997 să plătească taxa de timbru și timbrul judiciar până la primul termen

de judecată, fiind citată cu această mențiune.

Alin. (3) al art. 20 din legea precizată,

sancționează, cu anularea acțiunii sau a cererii, neîndeplinirea obligației de

plată a taxelor de timbru și, respectiv, a timbrului judiciar până la termenul

stabilit de instanță.

Cum recurenta nu s-a conformat dispozițiilor legale

precizate, recursul declarat de pârâta S.C. L. S.A. Pitești urmează a fi anulat

ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. C. S.A.

Pitești împotriva deciziei nr. 418/ A din 25 iunie 2001 a Curții de Apel

Pitești, secția comercială și contencios administrativ, ca inadmisibil.

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta

S.C. L. S.A. Pitești, împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie

2003.