ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1192/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 5 ianuarie 1996, reclamanta S.C. C. S.A. Pitești a chemat în judecată pe pârâta S.C. L. S.A. Pitești, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună evacuarea acesteia din spațiul situat în cartierul P., magazinul nr. 64 și, totodată, să o oblige pe aceeași pârâtă să-i plătească suma de 7.147.481 lei chirie restantă pe perioada 30 decembrie 1992 – 31 decembrie 1995, plus daune interese în sumă de 4.624.734 lei. Prin sentința civilă nr. 122/ C din 9 februarie 2001, pronunțată în rejudecare, Tribunalul Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea și, în consecință, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 36.379.127 lei cu titlu de chirie, plus 3.524.474 lei cheltuieli de judecată.

Cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamantă în temeiul art. 281 alin. (1) C. proc. civ. prin care aceasta a solicitat ca dispozitivul sentinței menționate să fie completat, în sensul ca instanța să dispună și evacuarea pârâtei din spațiul închiriat care a constituit unul din capetele acțiunii inițiale, a fost respinsă, ca nefondată, prin încheierea din 30 martie 2001, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția comercială și contencios administrativ. Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut că cererea formulată de reclamantă nu privește o eroare sau omisiune dintre cele menționate de art. 281 C. proc. civ., ci constituie o problemă de judecată, care a fost avută în vedere la pronunțarea și redactarea sentinței.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel reclamanta S.C. C. S.A. Pitești, iar împotriva sentinței, pârâta S.C. L. S.A. Pitești. Prin decizia civilă nr. 418/ A - C din 25 iunie 2001, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și contencios administrativ, a respins, ca nefondate, atât apelul declarat de reclamanta S.C. C. S.A. Pitești, cât și de pârâta S.C. L. S.A. Pitești.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut cu privire la apelul reclamantei că, deși prin acțiunea introductivă aceasta a solicitat și evacuarea pârâtei din spațiul ocupat în baza contractului de închiriere nr. 2/1990, prin concluziile puse cu ocazia dezbaterii în fond, nu a înțeles să mai reitereze acest capăt de cerere care, de altfel nici nu mai prezenta interes din moment ce, din probe, a rezultat că aceasta a părăsit magazinul nr. 64. Pe de altă parte, instanța de apel a mai reținut că cererea de îndreptare eroare materială nu îndeplinește, așa cum bine a considerat și tribunalul, cerințele art. 281 C. proc. civ., întrucât, în ipoteza în care reclamanta a considerat că prima instanță a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere, aceasta putea ataca cu apel sentința și nu să ceară îndreptarea acesteia, în baza textului legal precizat, care este inaplicabil în situația expusă.

În ce privește respingerea apelului pârâtei, s-a reținut că pricina a fost soluționată cu respectarea formelor de procedură, în sensul că aceasta a fost prezentă prin reprezentanta sa la termenul de judecată din 17 noiembrie 2000, astfel că, potrivit art. 153 C. proc. civ. se presupune că a cunoscut toate termenele următoare. Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta S.C. C. S.A. Pitești, cât și pârâta S.C. L. S.A. Pitești. În recursul său, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., reclamanta susține că, la rejudecarea cauzei, a precizat expres că solicită obligarea pârâtei la plata chiriei datorate pe perioada 5 ianuarie 1993 – 6 aprilie 1998, în cuantum de 36.397.127 lei, precum și evacuarea acesteia din spațiul comercial, capete de cerere care au format și obiectul acțiunii inițiale.

Cu toate acestea, prima instanță s-a pronunțat numai cu privire la capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata chiriei datorate, omițând însă, să se pronunțe prin sentință și asupra celuilalt capăt de cerere, referitor la evacuarea pârâtei din spațiu, care a făcut obiectul acțiunii inițiale, motiv pentru care a formulat, în temeiul art. 281 C. proc. civ., cerere de îndreptare eroare materială și că, împotriva justeții cererii sale, aceasta a fost respinsă prin încheierea din 30 martie 2001, pronunțată de Tribunalul Argeș, cu motivarea că cererea reclamantei nu privește o situație dintre cele menționate de textul legal precizat, ci se referă la o problemă de judecată, care a fost avută în vedere la pronunțarea și redactarea sentinței.

Ca atare, susține reclamanta în continuare, greșit instanța de apel a respins apelul său îndreptat împotriva încheierii de respingere a cererii de îndreptare eroare materială, cu motivarea că, în situația în care considera că prima instanță a omis să se pronunțe cu privire la un capăt de cerere, reclamanta putea uza numai de calea de atac a apelului împotriva sentinței și nu să ceară îndreptarea erorii materiale strecurată în sentință, în sensul completării dispozitivului și cu măsura evacuării pârâtei din spațiul în litigiu. Printr-o altă critică, reclamanta invocă incompatibilitatea președintelui completului de judecată, constituit la curtea de apel care și-ar fi spus părerea la data pronunțării deciziei 551/ A - C din 15 decembrie 1999 a Curții de Apel Ploiești, casată prin decizia nr. 6148 din 8 decembrie 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială.

În consecință, reclamanta solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor cu modificarea în parte a sentinței, în sensul admiterii și a capătului de cerere privind evacuarea pârâtei S.C. L. S.A. Pitești din spațiul în litigiu. Prin recursul său, pârâta S.C. L. S.A. Pitești, critică decizia instanței de apel pentru motive de netemeinicie și nelegalitate, însă, fără a-și îndeplini obligația legală de timbrare anticipată sau, cel mai târziu, până la termenul stabilit de instanță, a căii de atac exercitată, cu sumele prevăzute în citația emisă pe numele acesteia. Cu privire la recursul declarat de reclamanta S.C. C. S.A.

Pitești, se rețin următoarele: Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că reclamanta a solicitat, prin cerere scrisă, îndreptarea erorii materiale strecurată în sentința instanței de fond, în sensul ca, în dispozitivul acesteia, să fie inclusă și dispoziția privind evacuarea pârâtei din spațiu, capăt de cerere care a format obiectul acțiunii inițiale. Prin încheierea din 30 martie 2001, Tribunalul Argeș a respins, ca neîntemeiată, cererea de îndreptare eroare materială, cu motivarea că cererea reclamantei nu privește o eroare dintre cele enumerate la art. 281 C. proc. civ., ci se referă la o problemă de judecată care a fost avută în vedere la pronunțarea și redactarea hotărârii. Apelul îndreptat împotriva acestei încheieri a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 418/ A - C din 25 iunie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și contencios administrativ.

Instanța reținând în fundamentarea soluției, pe de o parte că reclamanta nu a înțeles că, la reluarea judecății după suspendare, să reitereze și capătul de cerere privind evacuarea pârâtei din spațiul în discuție care, de altfel, nici nu mai prezenta interes din moment ce pârâta a părăsit magazinul 64, iar pe de altă parte că cererea de îndreptare formulată nu se încadrează în dispozițiile art. 281 C. proc. civ., astfel că dacă reclamanta considera că instanța fondului a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere, aceasta putea uza de calea apelului împotriva sentinței. Din cele expuse rezultă că reclamanta, în loc să atace cu apel sentința primei instanțe, a cerut completarea dispozitivului acesteia printr-o cerere de îndreptare eroare materială, întemeiată pe dispozițiile art. 281 C. proc.

civ., solicitând ca, în dispozitiv, să fie prevăzută și măsura evacuării pârâtei din spațiul în discuție, cerere care, în mod justificat, a fost respinsă de instanță întrucât, omisiunea pronunțării asupra unui capăt de cerere este o chestiune de judecată și ca atare, hotărârea nu poate fi completată prin admiterea unei cereri de natura celei formulată în cauză. Dar, această situație a produs în cauză și alte consecințe, în sensul că, nefiind atacată cu apel, sentința instanței de fond a rămas definitivă și, totodată, irevocabilă. Or, în condițiile speței, se reține că, deși formal, recursul reclamantei privește decizia pronunțată de instanța de apel, în realitate, acesta vizează o hotărâre definitivă și irevocabilă (sentința tribunalului) și ca urmare, recursul îndreptat împotriva unei astfel de hotărâri este inadmisibil.

În ceea ce privește critica prin care se susține că președintele completului de judecată constituit la instanța de apel ar fi fost incompatibil să se pronunțe în cauză, se constată că aceasta nu se încadrează în nici una dintre situațiile prevăzute la art. 304 pct. 1 - 10 C. proc. civ. aceasta, în afara faptului că reclamanta putea să formuleze, dacă aprecia că este cazul, o cerere de recuzare în temeiul art. 27 C. proc. civ. și nu să invoce o astfel de împrejurare ca motiv de recurs. Așa fiind, recursul reclamantei urmează a fi respins ca inadmisibil. Cu privire la recursul declarat de pârâta S.C. L. S.A. Pitești, se constată că, deși aceasta a fost citată, totuși nu a dat curs obligației de timbrare a cererii sale de recurs cu sumele menționate în citația emisă pe numele acesteia pentru termenul de astăzi 26 februarie 2003, respectiv cu sumele de 1.413.874 lei taxă judiciară și 30.000 lei timbru judiciar.

Cum excepția netimbrării recursului prevalează asupra oricărei alte excepții sau a examinării motivelor de casare, Curtea urmează a soluționa pricina ținând cont de această excepție. Astfel, se reține că, potrivit art. 11 din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995, așa cum au fost modificate și completate ulterior, recursul pârâtei trebuia timbrat cu 1.413.874 lei taxă judiciară și 30.000 lei timbru judiciar. Constatând că taxele datorate nu au fost achitate anticipat, s-a pus în vedere pârâtei, în condițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 să plătească taxa de timbru și timbrul judiciar până la primul termen de judecată, fiind citată cu această mențiune. Alin. (3) al art. 20 din legea precizată, sancționează, cu anularea acțiunii sau a cererii, neîndeplinirea obligației de plată a taxelor de timbru și, respectiv, a timbrului judiciar până la termenul stabilit de instanță.

Cum recurenta nu s-a conformat dispozițiilor legale precizate, recursul declarat de pârâta S.C. L. S.A. Pitești urmează a fi anulat ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. C. S.A. Pitești împotriva deciziei nr. 418/ A din 25 iunie 2001 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și contencios administrativ, ca inadmisibil. Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta S.C. L. S.A. Pitești, împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie 2003.