ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 513/2003

Decizia nr.513                                                                                                               Dosar

nr.5728/2001

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta

B.M.I.A. împotriva deciziei nr. 263 din 22 octombrie 2001 a Curții de Apel

Constanța,  secția civilă.

La apelul

nominal s-a prezentat intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, reprezentat de consilier juridic V.C.S., lipsind recurenta-reclamantă

B.M.I.A., intimații-reclamanți T.A.și T.M., Direcția Generală a Finanțelor

Publice Constanța, Consiliul Local al orașului Eforie și orașul Eforie prin

Primar.

Procedura

completă.

Curtea, luând

act că nu mai sunt cereri prealabile, acordă cuvântul părților în concluziile

lor asupra recursului.

Consilier

juridic V.C.S.a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Reprezentanta

Ministerului Public a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat.

C U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

T.A., T.M. și

B.M.I.A. au chemat în judecată Statul Român prin Direcția Generală a Finanțelor

Publice Constanța, Consiliul Local al orașului Eforie Sud și orașul Eforie Sud,

prin primar, pentru a fi obligați să le lase în deplină proprietate și posesie

imobilul situat în Eforie Sud, fost Str. Mihai Viteazu nr. 37”, respectiv

“Filimon Sârbu nr. 19”, format din teren de 1200 m.p. și 3 corpuri de clădire.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că sunt moștenitorii lui C. M., proprietarul

imobilului revendicat, care a fost deposedat de bunul său prin aplicarea

abuzivă a Decretului de naționalizare nr. 92/1950, cu încălcarea Constituției

de la 1948 și a Declarației Universale a Drepturilor Omului adoptată la Geneva

la 10 decembrie 1948, care garantau dreptul de proprietate.

Investită cu

soluționarea cauzei,  Judecătoria Constanța,  prin sentința civilă nr. 341 din

15 ianuarie 2001 și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Constanța,

având în vedere valoarea obiectului litigiului și dispozițiile art. 2 pct. 1

lit.  b C.proc. civ.

În primă

instanță Tribunalul Constanța, Secția Civilă, prin sentința nr. 394 din 26

iunie 2001, a respins acțiunea, această soluție fiind menținută de Curtea de

Apel Constanța, Secția civilă, prin decizia nr. 263/C din 22 octombrie 2001,

prin care a fost respins apelul declarat de reclamanta B.M.I.A..

Pentru a

hotărî astfel, instanțele au reținut că întrucât acțiunea în revendicare, prin

care proprietarul ce a pierdut posesia bunului solicită restituirea acestuia de

către posesorului neproprietar, pune în discuție  însăși existența dreptului de

proprietate al reclamantului, acesta trebuie să facă dovada că dreptul său de

proprietate provine dintr-un act juridic sau dintr-un fapt juridic.

Or, în cauză,

reclamanții nu au probat că autorul lor C.M. a dobândit dreptul de proprietate

asupra imobilului revendicat, fie printr-un act juridic translativ de

proprietate sau o hotărâre judecătorească declarativă precum cea de partaj, fie

printr-un mod originar de dobândire, ocupațiune, uzucapiune, pentru ca acesta

să le poată fi transmis pe cale succesorală. Drept urmare, înscrierea

imobilului în lista-anexă la Decretul nr.92/1950 pe numele autorului

reclamanților reprezintă doar un început de dovadă care trebuia completat și

confirmat, în sensul arătat.

Împotriva

deciziei instanței de apel reclamanta B.I.A. a declarat recurs, fără a indica

și dezvolta vreunul din motivele de casare prevăzute expres și limitativ de

art. 304 C.proc.civ., iar la primul termen fixat în cauză a cerut amânarea

judecății pentru a prezenta dovezi în legitimarea procesuală activă, pe care

însă nu le-a depus nici până la termenul de astăzi, cînd nu s-a mai prezentat.

Recursul nu

este fondat.

Potrivit

dispozițiilor înscrise în Titlul V, capitolul I din C.proc.civ., recursul este

o cale extraordinară de atac – de reformare, nedevolutivă, calificată ca atare

de lege întrucât, în principiu, nu determină o rejudecare în fond a cauzei –

care poate fi exercitată numai pentru motivele prevăzute limitativ de art. 304 C.

proc.civ.

Conform

alineatului 3 al textului citat, cererea de recurs “va cuprinde arătarea

motivelor de casare și dezvoltarea  lor”.

Prin derogare

de la regula enunțată, art. 304

1

C.proc.civ.prevede că recursul

declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu

apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța

putând să examineze cauza sub toate aspectele.

În

considerarea celor ce preced, având în vedere caracterul nedevolutiv al

recursului, de unde și caracterul imperativ al dispoziției înscrisă în art. 303

(3) C. proc.civ., constatând că recurenta nu a arătat și dezvoltat motivele de

casare, și că, în cauză, nu sunt incidente nici dispozițiile art. 304

1

C.proc.civ.și nici cele cuprinse în art. 306 alin. 2 din același cod, recursul

se privește ca nefondat urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

DECIDE:

Respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamant B.M.I.A. împotriva deciziei nr. 263/C

din 22 octombrie 2001 a Curții de Apel Constanța, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 12 februarie 2003.