ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 513/2003

Decizia nr.513 Dosar nr.5728/2001 S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta B.M.I.A. împotriva deciziei nr. 263 din 22 octombrie 2001 a Curții de Apel Constanța, secția civilă. La apelul nominal s-a prezentat intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de consilier juridic V.C.S., lipsind recurenta-reclamantă B.M.I.A., intimații-reclamanți T.A.și T.M., Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, Consiliul Local al orașului Eforie și orașul Eforie prin Primar. Procedura completă. Curtea, luând act că nu mai sunt cereri prealabile, acordă cuvântul părților în concluziile lor asupra recursului. Consilier juridic V.C.S.a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Reprezentanta Ministerului Public a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat. C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: T.A., T.M. și B.M.I.A. au chemat în judecată Statul Român prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, Consiliul Local al orașului Eforie Sud și orașul Eforie Sud, prin primar, pentru a fi obligați să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Eforie Sud, fost Str. Mihai Viteazu nr. 37”, respectiv “Filimon Sârbu nr. 19”, format din teren de 1200 m.p. și 3 corpuri de clădire.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt moștenitorii lui C. M., proprietarul imobilului revendicat, care a fost deposedat de bunul său prin aplicarea abuzivă a Decretului de naționalizare nr. 92/1950, cu încălcarea Constituției de la 1948 și a Declarației Universale a Drepturilor Omului adoptată la Geneva la 10 decembrie 1948, care garantau dreptul de proprietate. Investită cu soluționarea cauzei, Judecătoria Constanța, prin sentința civilă nr. 341 din 15 ianuarie 2001 și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Constanța, având în vedere valoarea obiectului litigiului și dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b C.proc. civ. În primă instanță Tribunalul Constanța, Secția Civilă, prin sentința nr. 394 din 26 iunie 2001, a respins acțiunea, această soluție fiind menținută de Curtea de Apel Constanța, Secția civilă, prin decizia nr. 263/C din 22 octombrie 2001, prin care a fost respins apelul declarat de reclamanta B.M.I.A..

Pentru a hotărî astfel, instanțele au reținut că întrucât acțiunea în revendicare, prin care proprietarul ce a pierdut posesia bunului solicită restituirea acestuia de către posesorului neproprietar, pune în discuție însăși existența dreptului de proprietate al reclamantului, acesta trebuie să facă dovada că dreptul său de proprietate provine dintr-un act juridic sau dintr-un fapt juridic. Or, în cauză, reclamanții nu au probat că autorul lor C.M. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat, fie printr-un act juridic translativ de proprietate sau o hotărâre judecătorească declarativă precum cea de partaj, fie printr-un mod originar de dobândire, ocupațiune, uzucapiune, pentru ca acesta să le poată fi transmis pe cale succesorală.

Drept urmare, înscrierea imobilului în lista-anexă la Decretul nr.92/1950 pe numele autorului reclamanților reprezintă doar un început de dovadă care trebuia completat și confirmat, în sensul arătat. Împotriva deciziei instanței de apel reclamanta B.I.A. a declarat recurs, fără a indica și dezvolta vreunul din motivele de casare prevăzute expres și limitativ de art. 304 C.proc.civ., iar la primul termen fixat în cauză a cerut amânarea judecății pentru a prezenta dovezi în legitimarea procesuală activă, pe care însă nu le-a depus nici până la termenul de astăzi, cînd nu s-a mai prezentat. Recursul nu este fondat. Potrivit dispozițiilor înscrise în Titlul V, capitolul I din C.proc.civ., recursul este o cale extraordinară de atac – de reformare, nedevolutivă, calificată ca atare de lege întrucât, în principiu, nu determină o rejudecare în fond a cauzei – care poate fi exercitată numai pentru motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc.civ.

Conform alineatului 3 al textului citat, cererea de recurs “va cuprinde arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor”. Prin derogare de la regula enunțată, art. 304 1 C.proc.civ.prevede că recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele. În considerarea celor ce preced, având în vedere caracterul nedevolutiv al recursului, de unde și caracterul imperativ al dispoziției înscrisă în art. 303 (3) C. proc.civ., constatând că recurenta nu a arătat și dezvoltat motivele de casare, și că, în cauză, nu sunt incidente nici dispozițiile art. 304 1 C.proc.civ.și nici cele cuprinse în art. 306 alin. 2 din același cod, recursul se privește ca nefondat urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant B.M.I.A. împotriva deciziei nr. 263/C din 22 octombrie 2001 a Curții de Apel Constanța, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 12 februarie 2003.