- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 13 ianuarie 2004
Decizia nr. 8/2004 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal
S-a luat în examinare recursul declarat de Federația Română de Volei împotriva sentinței civile nr.50 din 22 ianuarie 2003 a Curții de Apel București-Secția contencios administrativ. La apelul nominal s-au prezentat: recurenta-pârâtă Federația Română de Volei, prin consilierul juridic B.C.C. și intimata-reclamantă Asociația Arbitrilor de Volei din România, prin S.C., membru al asociației. Procedura completă. Consilierul juridic B.C.C. a precizat, la cererea instanței, că fondul cauzei a fost soluționat în primă instanță, cauza aflându-se în recurs, în termen de judecată la 20 februarie 2003, astfel că recursul de față a rămas fără obiect și a solicitat ca instanța să se pronunțe în consecință, iar în cazul în care, Curtea apreciază că acest recurs nu a rămas fără obiect, a solicitat admiterea lui, așa cum a fost formulat.
Reprezentantul intimatei-reclamante a solicitat respingerea recursului. CURTEA Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 4 decembrie 2002, Asociația Arbitrilor de Volei din România a chemat în judecată Federația Română de Volei, solicitând suspendarea executării deciziei nr.117 din 12 august 2002 până la data soluționării pe fond a contestației formulate împotriva acestei decizii. In motivarea cererii se arată că, prin respectiva decizie li s-a interzis arbitrilor de volei afiliați Asociației Arbitrilor de Volei din România să desfășoare activități în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Curtea de Apel București-Secția de contencios administrativ prin sentința nr.50 din 22 ianuarie 2003, a admis cererea astfel cum a fost formulată.
Impotriva acestei soluții a declarat recurs, Federația Română de Volei, susținând că nu erau îndeplinite cerințele art.9 din Legea nr.29/1990. Recursul este nefondat. Prin sentința civilă nr.684 din 20 mai 2003, Curtea de Apel București-Secția contencios administrativ, a soluționat fondul litigiului admițând acțiunea Asociației Arbitrilor de Volei și anulând actul administrativ a cărui suspendare s-a solicitat în prezenta cauză. Așa fiind, recursul declarat de pârâtă a rămas fără obiect, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge recursul declarat de Federația Română de Volei împotriva sentinței civile nr.50 din 22 ianuarie 2003 a Curții de Apel București-Secția contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2004.