ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3388/2003

la 14 octombrie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de IC împotriva sentinței civile nr.1130 din 21 noiembrie 2002 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 14 octombrie 2003 iar pronunțarea deciziei s-a amânat la 21 octombrie 2003. C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 15 iunie 2001 reclamantul IC a solicitat anularea hotărârii Comitetului de Urgență al Federației Române de Footbal din data de 17 mai 2001, dată cu privire la memoriul nr.1378 din 9 mai 2001 și să fie obligată pârâta să soluționeze memoriul, plus cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii s-a arătat că în data de 3 mai 2001, Comisia Centrală a Arbitrilor, organism de specialitate al Federației Române de Footbal, a decis restructurarea loturilor divizionare și încetarea activității reclamantului ca arbitru în lotul divizionar B invocându-se prevederile art.7 lit.l) din Regulamentul de organizare și desfășurare a activității arbitrilor. Reclamantul a mai precizat că a atacat decizia Comisiei Centrale a Arbitrilor la Comitetul de Urgență al F.R.F. care, prin hotărârea nr.1378/2001 i-a respins plângerea, actul fiind nelegal, deoarece a fost emis de un organ necompetent, organismul abilitat să soluționeze plângerea fiind Comitetul Executiv al F.R.F. Prin sentința civilă nr.1003/2001 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ, acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, reținându-se că reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă administrativă prevăzută de dispozițiile art.5 din Legea nr.29/1990.

Prin decizia nr.1290 din 3 aprilie 2002 a Curții Supreme de Justiție – Secția de contencios administrativ, a fost admis recursul declarat de reclamant, s-a casat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru soluționarea fondului pricinii. În fond după casare, prin sentința civilă nr.1130/2002 a Curții de Apel București – Secția contencios administrativ, acțiunea a fost respinsă ca nefondată, reținându-se că măsura luată este legală și justificată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeincie, cu invocarea dispozițiilor art.304 pct.7,8, 9 și 10 Cod procedură civilă.

În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea: nu are în vedere susținerile reclamantului; a schimbat natura și înțelesul actului dedus judecății pentru care s-a invocat nelegalitatea lui; ignoră prevederile legale (Regulamentul de organizare și desfășurare a activității arbitrilor: art.85.1, 85.2, art.7 lit.l) m) n) o) p), art.97.2); nu s-a pronunțat asupra faptului că procedura prealabilă a fost soluționată de un organ necompetent, nu există temei juridic și nici de fapt pentru încetarea activității reclamantului. Verificând cauza în funcție de motivele de recurs formulate, Curtea constată că sentința este legală și temeinică. Din probele administrate în cauză rezultă că actul administrativ prin care s-au dispus măsuri disciplinare împotriva recurentului este decizia nr.183 din 3 mai 2001, intitulată „comunicat”, emisă de Comisia Centrală a Arbitrilor.

Reclamantul a urmat procedura de contestare prevăzută de art.85.2 din Regulamentul de organizare și desfășurare a activității arbitrilor, atacând actul la Comitetul Executiv al FRF la data de 9 mai 2001. Comitetul de Urgență al Federației Române de Footbal, la data de 17 mai 2001, a dispus, prin hotărârea nr.5, încetarea activității în loturile divizionare a unor arbitri, printre care și IC, în urma însușirii „comunicatului” nr.183 din 3 mai 2001. Măsura a fost legal adoptată, întrucât, potrivit art.97.2 din Regulamentul de organizare și desfășurare a activității arbitrilor, Comitetul Executiv al federației de footbal a hotărât să delege Comitetului de Urgență exercitarea competențelor sale prevăzute la art.7 lit.m) n) o) p) din regulament.

Ulterior, Comitetul Executiv al FRF, prin hotărârea nr.7 din 26 iunie 2001, a confirmat măsura luată împotriva petentului. În ce privește temeinicia sancțiunii, se constată că măsura a fost dispusă în mod corect, pentru următoarele motive: Clasamentele anuale l-au poziționat pe recurent printre ultimii clasați în fiecare an competițional. Astfel, pentru anul competițional 1998/1999 a ocupat poziția 35 din 39 de arbitri; în anul 1999/2000 a ocupat locul 43 din 44 de arbitri; în anul 2000/2001 a ocupat poziția 42 din 44 de arbitri. În tabelul privind lotul B, se menționează că IC a fost notat cu note de 6; 6,5; 6; 5,20 în anii competiționali 1998/1999, perioadă în care a avut și 6 etape de suspendare, iar la data de 22 februarie 2001 a primit avertisment.

Potrivit art.7 lit.l) și m) din Regulamentul de organizare și desfășurare a activității arbitrilor, Comisia Centrală a arbitrilor decide și cu privire la retrogradarea, excluderea arbitrilor dacă prestațiile acestora sunt mediocre. Or, în cazul de față, prestațiile reclamantului privind arbitrajul au fost slabe. Cât privește excepția de necompetență materială a instanței de a soluționa pricina, invocată de intimata pârâtă, Curtea constată că această dezlegare în drept a fost dată prin decizia nr.1290/2001 a Curții Supreme de Justiție – Secția contencios administrativ, prin care s-a apreciat că instanța de contencios administrativ este competentă să judece acțiunea reclamantului, cauza fiind trimisă curții de apel pentru soluționarea fondului.

Pentru considerentele expuse, nici unul din motivele de recurs nu sunt fondate, astfel încât recursul va fi respins, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine publică în conformitate cu dispozițiile art.306 alin.2 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de IC împotriva sentinței civile nr.1130 din 21 noiembrie 2002 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2003.