ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2717/2022

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 04 noiembrie 2013, sub nr. x/2013, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Federația Română de Fotbal-Comisia Centrală a Arbitrilor, anularea Deciziei nr. 3166/22.08.2013, emise de pârâtă și obligarea acesteia la plata sumei de 10.960 RON, reprezentând meciuri nearbitrate în perioada 30 august 2013 până în prezent, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 1078 din data de 18 aprilie 2014, Tribunalul Prahova, secția I civilă a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Prahova și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, cauza fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 28 mai 2014, sub nr. x/2014. 1.

Prin cererea înregistrată la data de 06 mai 2014 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, sub nr. x/2014, reclamanții B., C., D., E., A., F., G., H., I., J., K. și L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Federația Română de Fotbal și Comisia Centrală a Arbitrilor, - anularea Hotărârii nr. 3/01.08.2012 și a Hotărârii nr. 4/13.08.2012. prin care reclamanții au fost retrogradați sau excluși din Loturile Divizionare din care făceau parte în calitate de Arbitri de fotbal, Arbitri Asistenți de fotbal sau Observatori pentru Arbitri de fotbal; - reintegrarea reclamanților în Loturile Divizionare din care făceau parte la momentul emiterii Hotărârii nr. 3/01.08.2012 și a Hotărârii nr. 4/13.08.2012; - obligarea pârâtelor la plata în solidar, către reclamanți, a sumei de 10.000 RON pentru fiecare reclamant cu titlu de daune-interese pentru prejudiciul material produs fiecăruia dintre reclamanți, prin fapta ilicită săvârșită în perioada cuprinsă între 01 august 2013 și 30 aprilie 2014; - obligarea pârâtelor la plata în solidar a sumei de 150.000 RON pentru fiecare reclamant, cu titlu de daune-interese pentru prejudiciul moral adus demnității și reputației fiecăruia dintre reclamanți, prin fapta ilicită săvârșită în perioada cuprinsă între 01 august 2013 și 30 aprilie 2014; - obligarea pârâtelor la plata in solidar, a cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces. 1.

La data de 12 decembrie 2014, reclamanții au depus la dosar cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată întemeiată pe prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, prin care au arătat că, așa cum s-a reținut în jurisprudența instanței supreme, prin prisma statutului și a atribuțiilor conferite prin Legea nr. 69/2000, Federația Romana de Fotbal face parte din categoria subiectelor asimilate autorităților publice, așa cum acestea sunt definite prin de art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004. Prin această cerere au solicitat: A) pentru toți reclamanții: 1) în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea efectelor Hotărârii nr. 3/01.08.2012 și a Hotărârii nr. 4/13.08.2012, prin care reclamanții au fost retrogradați sau excluși din Loturile Divizionare din care făceau parte in calitate de Arbitri de fotbal, Arbitri Asistenți de fotbal sau Observatori pentru Arbitri de fotbal; 2) în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004, anularea Hotărârii nr. 3/01.08.2012 și a Hotărârii nr. 4/13.08.2012, prin care au fost retrogradați sau excluși din Loturile Divizionare din care făceau parte în calitate de Arbitri de fotbal, Arbitri Asistenți de fotbal sau Observatori pentru Arbitri de fotbal; 3) reintegrarea reclamanților în Loturile Divizionare din care făceau parte la momentul emiterii Hotărârii nr. 3/01.08.2012 și a Hotărârii nr. 4/13.08.2012; 4) obligarea pârâtelor la plata în solidar către reclamanți a sumei de 150.000 RON pentru fiecare reclamant, cu titlu de daune-interese pentru prejudiciul moral adus demnității și reputației fiecăruia dintre reclamanți, prin fapta ilicita săvârșită (retrogradare sau excludere); B) obligarea pârâtelor la plata în solidar, cu titlu de daune-interese, pentru prejudiciul material produs prin fapta ilicită săvârșită în perioada cuprinsă între 01 august 2013 și 30 aprilie 2014, către următorii reclamanți: - B. - 45.000 de RON; - K. - 45.000 de RON; - F. - 10.000 de RON; - C. - 10.000 de RON; - L. - 10.000 de RON. 1.

Prin încheierea de ședință din data de 09 martie 2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr. x/2014, s-a respins excepția de litispendență, s-a admis excepția de conexitate și s-a dispus reunirea dosarului nr. x/2014 la dosarul nr. x/2014, motivat de faptul că în cele două dosare este vorba despre aceleași părți, iar obiectul și cauza acestora au între ele o strânsă legătură. 1.

Prin sentința civilă nr. 2740 din 9 martie 2015, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de ședință din 20 decembrie 2016, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzelor conexate în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal. 1.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2014*. La termenul de judecată din data de 07 mai 2018, Curtea a pus în vedere reclamanților să lămurească obiectul cererii de chemare în judecată și anume dacă solicită anularea Hotărârilor nr. 3 și 4 din luna august 2013 în totalitate sau doar în ceea ce-i privește pe reclamanți, iar cu privire la reclamantul F., față de împrejurarea că nu a fost identificat în cele două hotărâri contestate să indice în concret unde există mențiune cu privire la acesta în actele contestate. Reclamanții au formulat precizări în sensul că, - în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004, au solicitat anularea în parte a Hotărârii nr. 3/01.08.2013, respectiv articolele 5, 11 si 12, prin care reclamanții B., C., E., G., H., I. și K. au fost retrogradați sau excluși din Loturile Divizionare din care făceau parte în calitate de Arbitri de fotbal si Arbitri Asistenți de fotbal; - în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004, au solicitat anularea în parte a Hotărârii nr. 4/13.08.2013, respectiv articolele 4, 7, 9, precum și a notei din Hotărârea referitoare la J., prin care reclamanții D., A., F., J. și L. au fost retrogradați sau excluși din Loturile Divizionare din care făceau parte în calitate de Arbitri de fotbal, Arbitri Asistenți de fotbal și Observatori de Arbitri; - anularea art. 163, 164, 165 (ca acte administrative interne unilaterale) din Regulamentul de Organizare și Desfășurare a Activității Arbitrilor de Fotbal (RODAF). 1.

Prin încheierea de ședință din 17 septembrie 2018, Curtea a admis excepția tardivității cererii completatoare prin care s-a solicitat anularea art. 163, art. 164 și art. 165 din Regulamentul de Organizare și Desfășurare a Activității Arbitrilor de Fotbal (RODAAF), cererea fiind respinsă ca tardivă. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1753 din 20 mai 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: - a admis excepția lipsei de interes a reclamantului J. și, pe cale de consecință, a respins cererea acestuia ca lipsită de interes; - a respins, ca neîntemeiate, excepțiile tardivității formulării plângerii prealabile și a tardivității formulării cererii; - a respins, ca rămasă fără obiect excepția inadmisibilității cererii de anulare a art. 163 -165 din RODAAF; - a respins cererile conexate formulate de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., astfel cum au fost precizate, ca neîntemeiate; - a respins cererea completatoare prin care s-a solicitat anularea art. 163,164 și 165 din RODAF ca tardivă. 3. Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1753 din 20 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., K. și L., întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865, solicitând casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și anularea Hotărârilor nr. 03/01.08.2013 și nr. 04/13.08.2013, reintegrarea recurenților în loturile divizionare din care făceau parte la momentul emiterii hotărârilor, obligarea pârâtelor la plata sumei de 150.000 RON către fiecare reclamant, cu titlu de daune morale și obligarea pârâtelor la plata daunelor materiale de 45.000 RON către reclamanții B. și K. și câte 10.000 RON către reclamanții F., C. și L.. 4. Hotărârea instanței de recurs Prin decizia nr. 4873 din 21 octombrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a anulat recursul formulat de recurenții-reclamanți A., B., C., D., E., F., G., H., I., K. și L. împotriva sentinței nr. 1753 din 20 mai 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. 5. Contestația în anulare Împotriva deciziei nr. 4873 din 21 octombrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014, au formulat contestație în anulare reclamanții C., G., L., A., D., H., F., K., E., B. și I., întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. de la 1865, solicitând admiterea contestației în anulare, casarea deciziei atacate și reluarea judecății recursului, astfel cum a fost formulat. Contestatorii au susținut, în esență, că decizia contestată este nelegală întrucât a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor privind citarea părților. Astfel, deși obligația achitării taxei de timbru și cuantumul acesteia se stabilește de instanța de judecată și se comunică părții prin intermediul citației, justițiabilul în sarcina căruia s-a stabilit obligația de plată putând formula critici care să vizeze atât caracterul timbrabil al cererii, cât și cuantumul taxei exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, prin citația emisă la data de 09 august 2021 și comunicată reclamanților la domiciliul ales, nu s-a pus în vedere obligația de plată aferentă recursului declarat în cauză și nici cuantumul acesteia. Totodată, contestatorii au învederat că situația creată de măsurile speciale luate în contextul pandemiei de coronavirus, respectiv citația emisă pentru ora 9, lista de ședință ce prevedea o altă oră decât cea prevăzută în citație, accesul limitat în sala de judecată, fapt ce nu a permis apărătorului acestora un eventual studiu al dosarului anterior începerii ședinței de judecată. 6. Apărările formulate în cauză În cauză nu au fost formulate întâmpinări. II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra contestației în anulare Analizând actele și lucrările dosarului, precum și decizia atacată, prin prisma prevederilor legale incidente, Înalta Curte constată că este nefondată contestația în anulare introdusă reclamanții C., G., L., A., D., H., F., K., E., B. și I., pentru următoarele considerente: Contestatorii C., G., L., A., D., H., F., K., E., B. și I. au întemeiat calea extraordinară de atac pe prevederile art. 317 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. de la 1865, potrivit căruia: "(2) Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii". Cu titlu preliminar, Înalta Curte, având în vedere data la care au fost formulate cererile de chemare în judecată reunite în cauză, precum și faptul că judecata atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de recurs, s-a desfășurat cu aplicarea dispozițiilor prevăzute de Noul C. proc. civ., în vigoare de la 15 februarie 2013, constată că motivul privind nelegala citare, invocat de contestatori, este reglementat de art. 503 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia: "(1)Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata". Motivul de contestație în anulare reglementat de dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. vizează o situație obiectivă, în care partea nu a fost legal citată și nici nu s-a prezentat în fața instanței de judecată, legiuitorul prezumând necunoașterea de către aceasta a termenului de judecată și, prin urmare, vătămarea adusă drepturilor sale procesuale. În mod evident, în situația în care există o dovadă din care rezultă că partea a cunoscut, pe orice cale, termenul de judecată acordat în cauză, nu mai subzistă vătămarea prezumată de dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ., chiar dacă partea nu a fost prezentă în fața instanței de judecată. În cauza de față, contestatorii au învederat că decizia contestată este nelegală întrucât a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor privind citarea părților, în condițiile în care obligația de plată a taxei judiciare de timbru nu le-a fost adusă la cunoștință prin citația comunicată la domiciliul acestora ales, iar prin concluziile orale susținute în fața instanței, reprezentantul ales al contestatorilor a precizat că la momentul formulării cererii de recurs reclamanții nu aveau un domiciliu procesual ales. Referitor la procedura de citare îndeplinită în cauză, contrar susținerilor contestatorilor, se reține că reclamanții C., G., L., A., D., H., F., K., E., B. și I. au formulat recurs prin avocat M., în acest sens fiind și împuternicirile avocațiale ce se regăsesc la dosarul instanței de recurs, iar prin cererea de recurs aceștia și-au ales domiciliul procesual la Cabinet de avocat "M.", din București, bld. Râmnicu Sărat nr. 17, bl. 20i, Sector 3 . În consecință, în raport și de dispozițiile art. 158 din C. proc. civ., recurenții-reclamanți au fost citați în mod legal pentru termenul din data de 21 octombrie 2021, când a și fost soluționat recursul, la domiciliul procesual ales indicat prin cererea de recurs, astfel cum reiese din citativul și dovezile de comunicare ale citațiilor ce se regăsesc la dosarul instanței de recurs. În ceea ce privește obligația de plată a taxei judiciare de timbru stabilită în sarcina recurenților-reclamanți, precum și cuantumul acesteia, Înalta Curte constată că pe numele tuturor recurenților-reclamanți a fost emisă o citație pentru termenul din data de 21 octombrie 2021, prin care li s-a adus la cunoștință că au obligația de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 100 RON, sub sancțiunea anulării cererii, așa cum rezultă din înscrisurile de la dosarul instanței de recurs, citație ce le-a fost comunicată la data de 23 august 2021, conform dovezii de comunicare ce se regăsește la dosarul instanței de recurs. Faptul că a fost emisă o citație pe numele tuturor recurenților-reclamanți prin care li s-a adus la cunoștință obligația de a achita taxa judiciară de timbru nu este de natură să afecteze legalitatea procedurii de citare și să facă dovada unei vătămări suferită de aceștia în condițiile în care reclamanții C., G., L., A., D., H., F., K., E., B. și I. au formulat toți un singur recurs prin același reprezentant, avocat M., la sediul căruia și-au indicat cu toții domiciliul procesual ales, iar atunci când cererea de chemare în judecată, calea ordinară sau extraordinară de atac a fost introdusă de două sau mai multe persoane împreună, existând coparticipare procesuală activă pentru faza procesuală în discuție, taxa judiciară de timbru este datorată în solidar de către petenți, potrivit art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, care statuează că "În cazul cererilor sau al acțiunilor introduse în comun de mai multe persoane, dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună sau dacă drepturile ori obligațiile lor au aceeași cauză sau dacă între ele există o strânsă legătură, taxa judiciară de timbru se datorează în solidar". În plus, instanța de control judiciar amintește că, potrivit prevederilor art. 10 și ale art. 12 din C. proc. civ., părțile trebuie să își exercite drepturile procesuale cu bună-credință, având obligația de a îndeplini actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător și să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia. Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține și că procedura de citare nu a fost viciată în dosarul de recurs nici prin faptul că citația a fost emisă pentru ora 9, iar pe lista afișată la parterul instanței cauza avea ca oră recomandată intervalul 10 - 10:50, deoarece părțile aveau obligația de a se prezenta la sediul instanței la ora indicată prin citație și de a aștepta apoi pentru a fi strigată cauza pentru care au fost citați. De altfel, contestatorii nu au susținut și cu atât mai puțin dovedit, faptul că le-ar fi fost interzis sau îngrădit accesul la sala de judecată la momentul la care s-a făcut apelul în dosarul de recurs, în decizia contestată nefiind consemnată prezența recurenților-reclamanți sau a avocatului acestora, ci doar prezența avocatului uneia dintre intimatele-pârâte, care, de asemenea, fusese citată tot pentru ora

Având în vedere toate aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că judecarea recursului declarat în dosarul nr. x/2014 s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale în ceea ce privește citarea contestatorilor C., G., L., A., D., H., F., K., E., B. și I.. Pentru aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de reclamanții C., G., L., A., D., H., F., K., E., B. și I. împotriva deciziei nr. 4873 din 21 octombrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2014, ca nefondată.