ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1921/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe calea

contenciosului administrativ, reclamantul T.M. a chemat în judecată Ministerul

Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței și pe M.A., Directorul

Academiei Române de Aviație, solicitând anularea deciziei nr. MM 3608 din 23 iulie

2001, prin care a fost eliminat din Academia Română de Aviație și să-i fie

recunoscut dreptul de a continua cursurile Academiei Române de Aviație.

Totodată, a solicitat obligarea

celor doi pârâți în solidar, la repararea pagubei pricinuite.

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat că prin actul administrativ contestat, emis la propunerea directorului

M.A., a fost eliminat abuziv din Academia Română de Aviație.

Prin sentința nr. 57 din 30 aprilie

2002, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis excepția de necompetență materială a instanței de

contencios administrativ, invocată de Ministerul Lucrărilor Publice,

Transporturilor și Locuinței și a respins acțiunea formulată de T.M., ca

inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că reclamantului i s-a desfăcut contractul încheiat cu Academia

Română de Aviație, la data de 1 februarie 2000, prin hotărârea nr. 8 din 8

august 2001, a Consiliului de Conducere al Academiei Române.

Această hotărâre a fost comunicată

acestuia, cu adresa de răspuns nr. 3608 din 23 iulie 2001.

Prin urmare, adresa contestată de

reclamant nu are caracterul unui act administrativ, în sensul art. 1 din Legea

nr. 29/1990.

Reclamantul avea posibilitatea să

conteste pe calea dreptului comun, hotărârea nr. 8 din 8 august 2001, prin care

a fost eliminat de la cursurile organizate de Academia Română de Aviație.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamantul T.M.

Recurentul a susținut că instanța a

interpretat greșit actul juridic dedus judecții, schimbând înțelesul lămurit și

vădit neîndoielnic al acestuia.

A precizat că prin decizia nr. 3608

din 23 iulie 2001, s-a decis eliminarea sa din cadrul cursului formare piloți,

acest fapt rezultând și din adresa nr. 1448 din 2 august 2001 a Academiei

Române de Aviație, iar potrivit art. 2 din O.G. nr. 15/1999, Academia Română de

Aviație este instituția publică cu personalitate juridică în subordinea

Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței.

Curtea, analizând actele și

lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale aplicabile, constată că

recursul este fondat, însă pentru alte motive, decât cele susținute de

recurent, după cum urmează:

Între Academia Română de Aviație și

T.M. s-a încheiat la data de 1 noiembrie 2000, contractul de școlarizare nr.

1663, cuprinzând la art. 10 clauze de încetare a contractului, respectiv de

eliminare a cursantului din cadrul academiei.

Cu ocazia prezentării concluziilor

rezultatelor controalelor de evaluare a nivelului de pregătire în zbor, comisia

de instructori constituită în acest sens, a propus întreruperea programului de

pregătire pentru mai mulți elevi, printre care și reclamantul T.M.,

reținându-se că nu au calitățile necesare unui pilot. de a zbura în limitele

unei depline siguranțe a zborului.

Prin hotărârea nr. 8 din 8 august

2001 s-a decis eliminarea cursantului T.M., considerându-se îndeplinite

condițiile prevăzute la lit. d) din contractul de școlarizare nr. 1663/2000,

iar prin adresa nr. MM 3608 din 23 iulie 2001, contestată în condițiile Legii

nr. 29/1990, s-a comunicat petentului această decizie.

Potrivit art. 1 din Legea nr.

29/1990, „orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în

drepturile sale recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin

refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a-i rezolva cererea

referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanțelor

judecătorești competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului

pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

În acest sens, prin act

administrativ se înțelege acea formă juridică principală a activității

organelor administrației publice, care constă într-o manifestare unilaterală de

voință, de a da naștere, modifica și stinge drepturi și obligații, în

realizarea puterii publice sub controlul de legalitate al instanțelor

judecătorești.

Or, în speță, drepturile și

obligațiile reclamantului T.M. derivă dintr-un contract de școlarizare încheiat

cu Academia Română de Aviație.

Din aceste motive, actul juridic

dedus judecății, respectiv adresa nr. MM 3608 din 23 iulie 2003, nu este un act

administrativ, pentru a atrage competența de soluționare a instanței de

contencios administsrativ.

Sub acest aspect, considerentele

reținute de instanța de fond au fost temeinice și legale.

Având în vedere, însă, dispozițiile

art. 158 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora „dacă instanța se declară

necompetentă (...) dosarul va fi trimis instanței competente sau după caz,

altui organ cu activitate jurisdicțională competent”, soluția care se impunea

în cauză, era trimiterea dosarului spre competentă soluționare, Judecătoriei

sectorului 1 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de T.M.,

împotriva sentinței nr. 57 din 30 aprilie 2002 a Curții de Apel Ploiești,

secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre competentă soluționare, Judecătoriei sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 20 mai 2003.