ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1357/2004

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1357/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2002)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 28

decembrie 2001 și completată cu cererea depusă la 24 ianuarie 2002, reclamanta SC

T.N. SRL București a solicitat anularea măsurilor de revocare și de anulare a

certificatului său de autorizare nr. AEC 03 din 11 iunie 2001, măsuri care au

fost luate de pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română și care i-au fost

comunicate cu adresele nr. 17649 din 14 decembrie 2001 și nr. 561 din 15

ianuarie 2002. În temeiul art. 13 din Legea nr. 29/1990, reclamanta a solicitat

chemarea în judecată și a pârâtului P.J., funcționarul autorității pârâte care

a semnat cele două acte administrative considerate nelegale, precum și

obligarea pârâților la repararea tuturor pagubelor cauzate prin revocarea și

anularea autorizației deținute pentru efectuarea lucrărilor de construcții,

reparații și întreținere la sisteme rutiere aeroportuare.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că pârâta nu are competența să revoce sau să anuleze certificatul de

autorizare pentru a executa lucrări cu specific aeroportuar și conform art. 65

din C. aerian român, această competență aparține numai Ministerului

Transporturilor. De asemenea, reclamanta a arătat că motivele invocate de

pârâtă în adresele nr. 17.649 din 14 decembrie 2001 și nr. 561 din 15 ianuarie

2002, nu justificau măsurile luate, iar disfuncționalitățile constatate la

lucrările executate nu corespund realității.

Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea

Aeronautică Civilă Română a invocat excepția de inadmisibilitate a acțiunii,

susținând că potrivit art. 2 lit. a) din Legea nr. 29/1990, deciziile

contestate de reclamantă nu sunt supuse controlului judecătoresc.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, a respins excepția inadmisibilității acțiunii prin

încheierea din ședința publică de la 7 martie 2002 și a motivat că actele a

căror anulare s-a solicitat, nu se încadrează printre cele prevăzute în art. 2 lit.

a) din Legea nr. 29/1990, ca fiind exceptate de controlul instanței de

contencios administrativ.

Aceeași instanță a pronunțat sentința

civilă nr. 329 din 28 martie 2002, prin care a admis în parte acțiunea

formulată în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română și

a anulat actul emis cu nr. 562/2002, respingând acțiunea formulată împotriva

pârâtului P.J.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că sunt neîntemeiate motivele pentru care s-a anulat

certificatul de autorizare a reclamantei, întrucât lucrările efectuate la Aeroportul Băneasa, în baza contractului nr. 5021/2000 și a actelor adiționale, au fost de

calitate și beneficiarul nu a formulat obiecțiuni cu ocazia încheierii

procesului-verbal de recepție din 18 august 2000. De asemenea, instanța de fond

a reținut că la data de 15 ianuarie 2002, în mod nelegal pârâta a anulat

certificatul de autorizare, deși se afla în curs de soluționare acțiunea

reclamantei pentru anularea măsurii de revocare a aceluiași act.

Cu cererea înregistrată la 17 mai

2002, pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română a solicitat ca în temeiul

art. 281

3

C. proc. civ, instanța să se pronunțe asupra apărărilor și

actelor de la dosar, determinante în soluționarea legală a cauzei.

Cererea pârâtei a fost respinsă de

instanță, prin sentința civilă nr. 539 din 23 mai 2002, cu motivarea că au fost

soluționate toate cererile principale accesorii din acțiune, iar completarea

considerentelor hotărârii nu poate fi solicitată în baza art. 281

2

și 281

3

C. proc. civ.

Împotriva sentinței civile nr. 329

din 28 martie 2002 și nr. 539 din 23 mai 2002, în termen legal, a declarat

recurs Autoritatea Aeronautică Civilă Română.

În recursul declarat împotriva

sentinței civile nr. 329 din 28 martie 2002, recurenta-pârâtă a invocat

motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.

Recurenta a susținut că instanța de

fond nu a analizat toate înscrisurile depuse la dosar și din care rezultă că

deficiențele constatate la lucrările executate de intimata-reclamantă la

pistele de rulare a avioanelor, pot crea un dezastru aeronautic și că pentru

siguranța infrastructurii portuare, s-a impus a fi luată de urgență măsura de

anulare a certificatului de autorizare.

În următoarele motive de recurs, a

fost criticată interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor art. 2 lit.

a) și art. 5 din Legea nr. 29/1990 și în acest sens s-a arătat că a fost greșit

admisă acțiunea pentru anularea unui act exceptat de la controlul judecătoresc

și pentru care nu a fost îndeplinită procedura prealabilă.

În ultimul motiv de casare,

recurenta a susținut că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea

dispozițiilor legale privind siguranța transporturilor și evitarea

catastrofelor aeriene.

În recursul declarat împotriva

sentinței civile nr. 539 din 23 mai 2002, recurenta-pârâtă a invocat motivele

de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., susținând că instanța de fond a aplicat greșit prevederile art. 281

2

și 281

3

C. proc. civ. și nu a analizat apărările formulate în cererile depuse la dosar.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport cu motivele de casare invocate și cu dispozițiile art. 304

și 304

1

C. proc. civ., Curtea va admite recursul declarat împotriva

sentinței civile nr. 329 din 28 martie 2002, pentru următoarele considerente:

Prin măsurile comunicate cu adresele

nr. 17.649 din 14 decembrie 2001 și nr. 561 din 15 ianuarie 2002, Autoritatea

Aeronautică Civilă Română a dispus revocarea și respectiv, anularea

certificatului de autorizare nr. AEC 03 din 1 iunie 2001, eliberat intimatei SC

T.N. SRL, pentru lucrări de construcții, reparații și întreținere sisteme de

rurale aeroportuare.

Autoritatea recurentă și-a întemeiat

măsurile luate, pe deficiențele constatate de Inspectoratul de Stat în

Construcții și de Corpul de control al Ministerului Lucrărilor Publice,

Transporturilor și Locuinței, cu privire la executarea în anul 2000 a unor lucrări de reparații la suprafețele de rulare la Aeroportul Internațional București – Băneasa, fără întocmirea corespunzătoare a documentației

tehnice (proiect de execuție, caiet de sarcini, instrucțiuni tehnice), fără a

se fi specificat tipul de beton folosit, fără efectuarea de încercări conform

normativului C22/1992 și 5R 183-1/1995 și verificarea calității de un controlor

autorizat și fără notificarea Inspectoratului de Stat în Construcții asupra

începerii lucrărilor.

Atât certificatul de autorizare, cât

și decizia de anulare reprezintă acte administrative de autoritate cu caracter

individual emise de Autoritatea Aeronautică Civilă Română, ca organism tehnic

specializat, în baza competențelor care i-au fost delegate de Ministerul Transporturilor

pentru controlul, evaluarea, autorizarea și supravegherea permanentă a

agenților aeronautici civili, conform art. 63 din O.G. nr. 29/1997, aprobată

prin Legea nr. 130/2000, art. 2 și 4 din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 405/1993 și art. 1 din Ordinul nr. 1233 din 10 septembrie 2001 emis de Ministerul

Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței.

Față de obiectul, scopul și

procedura emiterii deciziei de anulare a certificatului de autorizare,

recurenta a invocat neîntemeiat inadmisibilitatea acțiunii în anulare formulată

de intimata-reclamantă, susținând că nu pot fi atacate în justiție măsurile

urgente luate de organele puterii executive pentru evitarea unui pericol

public.

Excepția invocată cu privire la

necompetența generală a instanțelor judecătorești și la inadmisibilitatea

acțiunii a fost corect respinsă de instanța de fond, reținându-se că actul

administrativ dedus judecății nu reprezintă o măsură urgentă luată ca urmare a

stării de necesitate sau pentru combaterea calamităților naturale sau a altor

evenimente de aceeași gravitate. Acest act, deși este rezultatul exercitării

atribuțiilor de putere publică și în scopul evitării unor incidente sau

accidente de aviație civilă, nu a fost emis de recurentă ca măsură provizorie

și necesară în circumstanțele excepționale, astfel încât nu are natura juridică

a actului de guvernământ, exceptat de la controlul instanței de contencios

administrativ, conform art. 2 lit. a) din Legea nr. 29/1990.

În consecință, se va respinge ca nefondat,

motivul de casare privind soluția dată de instanța de fond excepției de

inadmisibilitate a acțiunii.

De asemenea, este neîntemeiat

motivul de recurs prin care s-a invocat neîndeplinirea procedurii prealabile

prevăzute de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, constatându-se că actele

administrative contestate produc aceleași efecte juridice în privința

valabilității autorizării și împotriva actului de revocare, comunicat cu adresa

nr. 17.649 din 14 decembrie 2001, intimata-reclamantă a formulat reclamația

administrativă înregistrată la autoritatea recurentă sub nr. 18.036 din 21

decembrie 2001.

Criticile formulate de recurentă pe

fondul pricinii sunt întemeiate, constatându-se că este nelegală și netemeinică

hotărârea de admitere a acțiunii.

Din procesul-verbal de inspecție

încheiat la 7 decembrie 2001 de Inspectoratul de Stat în Construcții și din

raportul nr. CCM/499 din 15 octombrie 2001, întocmit de Corpul de control al

Ministrului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței rezultă că

lucrările de reparații la calea de rulare și pista de decolare-aterizare la Aeroportul Internațional București – Băneasa au fost executate de intimata-reclamantă, cu

încălcarea legislației privind calitatea în construcții, punând în pericol

rularea în siguranță a avioanelor.

Intimata-reclamantă a motivat în

acțiune că situația de fapt reținută în cele două acte de control nu corespunde

realității, dar nu a făcut dovada susținerilor sale.

Astfel, se constată că intimata-reclamantă,

prin reprezentantul său legal, a semnat fără obiecțiuni procesul-verbal de

inspecție din 7 decembrie 2001 și nu a îndeplinit măsura stabilită de echipa de

control ca până la data de 15 ianuarie 2002 să efectueze o expertiză tehnică a

lucrărilor executate.

Intimata-reclamantă a susținut că nu

avea obligația efectuării unei asemenea expertize, pentru că beneficiarul,

Aeroportul Internațional București – Băneasa, a aprobat fără obiecțiuni

recepția lucrărilor și comisia de recepție a certificat realizarea acestora

prin procesul-verbal încheiat la 18 august 2000.

Această apărare este nefondată,

întrucât intimata-reclamantă, în calitate de antreprenor general, a fost

obligată prin actul de control necontestat să efectueze expertiza tehnică și

obligația sa a fost stabilită în conformitate cu dispozițiile art. 1 din H.G.

nr. 925/1995, care prevăd că verificarea sau expertizarea tehnică poate fi

solicitată de proprietari, după caz investitori, dar și de către

administratorii construcțiilor. Aceeași concluzie se impune și față de

reglementarea procedurii de autorizare, în care autoritatea recurentă a

prevăzut că fiecare agent economic aeronautic civil autorizat în domeniul

aeroportuar poartă întreaga responsabilitate pentru siguranța și securitatea

activităților pe care le desfășoară.

Lipsa de temei a acestei apărări

rezultă și din faptul că intimata-reclamantă nu a propus altă probă decât

procesul-verbal de recepție a lucrărilor, deși nu a depus acest act la dosar

pentru dovedirea susținerilor sale și pentru a se verifica dacă la data de 18

august 2000 a avut loc recepția finală a tuturor lucrărilor, dat fiind că în

contractul pentru realizarea lor încheiat cu nr. 5021 din 11 iulie 2000 s-a

prevăzut durata de execuție de 2 luni, iar ulterior s-au încheiat actele

adiționale nr. 1 din 19 iulie 2000 și nr. 2 din 14 septembrie 2000, pentru

efectuarea unor lucrări de reparații suplimentare.

În atare situație, se constată că

instanța de fond și-a însușit greșit apărarea intimatei-reclamante privind

imposibilitatea expertizării lucrărilor executate și constatării eventualelor

remedieri necesare, fiindu-i interzis accesul în incinta Aeroportului

Internațional București – Băneasa.

Intimata-reclamantă a formulat

cereri în acest sens, numai la 11 februarie 2002 și la 13 martie 2002, după

expirarea termenului stabilit prin actul de control din 7 decembrie 2001 și

după anularea actului său de autorizare și implicit, pierderea calității de

agent aeronautic pentru lucrări de construcții, reparații și întreținere pentru

sisteme rutiere aeroportuare.

De asemenea, instanța de fond a

reținut eronat că la expirarea termenului de valabilitate a certificatului de

autorizare – 10 aprilie 2002, recurenta avea posibilitatea să refuze

intimatei-reclamante, eliberarea unui nou certificat.

În art. 4.28 din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 405/1993, art. 1 din Ordinul nr. 1233/2001 emis de Ministerului Lucrărilor Publice,

Transporturilor și Locuinței și în procedura de autorizare s-a prezentat expres

competența autorității recurente, de a revoca sau anula autorizațiile emise,

dacă se constată că nu au fost menținute condițiile existente la acordarea

autorizării inițiale, dacă nu au fost respectate cerințele specifice menționate

în certificatul de autorizare și în reglementările aeronautice civile în

vigoare.

În consecință, instanța de fond a

constatat greșit că în perioada pentru care a fost eliberat, certificatul de

autorizare este irevocabil, fără să examineze apărările autorității emitente

privind existența condițiilor legale de revocare și de anulare, comunicate

intimatei-reclamante prin însuși actul de autorizare.

Sub acest aspect, se constată că

intimata-reclamantă nu a motivat în fapt și în drept susținerile sale privind

nelegalitatea actului de anulare a autorizării și nu a făcut dovada respectării

cerințelor impuse de autoritatea recurentă, ca o condiție pentru menținerea

autorizației pentru întreaga perioadă de valabilitate.

Astfel, intimata-reclamantă nu a

întocmit proiectul de execuție, caietul de sarcini, planul calității lucrării,

cartea tehnică a construcției, nu a verificat calitatea lucrărilor printr-o

persoană autorizată, nu a efectuat încercări pe betonul proaspăt și întărit și

nu a notificat Inspectoratul de Stat în Construcții asupra începerii

lucrărilor.

În atare situație, măsurile de

revocare și de anulare a autorizării au intervenit în cadrul reglementat al

supravegherii ulterioare autorizării, realizată prin inspecții periodice de

verificare a respectării condițiilor de autorizare, și au fost justificate prin

neîndeplinirea de către intimata-reclamantă, a cerințelor impuse la data eliberării

certificatului de autorizare, așa cum s-a constatat în actele de control

menționate anterior.

Din acest punct de vedere, se

constată că nu prezintă relevanță în prezenta cauză, înlăturarea răspunderii

contravenționale a intimatei-reclamante prin sentința civilă nr. 4907 din 7

august 2003, în care Judecătoria sectorului 1 București a anulat procesul-verbal

nr. 438 din 7 decembrie 2001 întocmit de Inspectoratul de Construcții al municipiului

București, pentru contravenția prevăzută de art. 33 alin. (2) lit. d) din Legea

nr. 10/1995.

Actele administrative contestate pe

cale contenciosului administrativ au fost întocmite de o altă autoritate

publică și s-au întemeiat pe răspunderea juridică a intimatei-reclamante, în

calitate de agent economic aeronautic civil autorizat, constatându-se că nu mai

sunt îndeplinite condițiile relevante de autorizare pentru efectuarea

lucrărilor de infrastructură destinate transportului aerian, condiții impuse de

recurentă în baza reglementărilor obligatorii din domeniul aeronauticii civile.

Pentru considerentele expuse, Curtea

va admite recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 329 din 28 martie

2002, va casa această sentință și pe fond, va respinge acțiunea formulată și

completată ulterior de intimata-reclamantă SC T.N. SRL București.

Față de soluția dată recursului

împotriva hotărârii pronunțate pe fondul cauzei, se constată că a rămas fără

obiect recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 539 din 23 mai 2002,

pronunțată în baza art. 281 C. proc. civ. și în consecință, Curtea va respinge

acest recurs, fără a se mai impune cercetarea motivelor de casare invocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Autoritatea Aeronautică Civilă Română împotriva sentinței civile nr. 329 din 28

martie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și pe fond

respinge acțiunea formulată de SC T.N. SRL București.

Respinge recursul declarat de

Autoritatea Aeronautică Civilă Română împotriva sentinței civile nr. 539 din 23

mai 2002 a aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 aprilie 2004.