ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1357/2004

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 28 decembrie 2001 și completată cu cererea depusă la 24 ianuarie 2002, reclamanta SC T.N. SRL București a solicitat anularea măsurilor de revocare și de anulare a certificatului său de autorizare nr. AEC 03 din 11 iunie 2001, măsuri care au fost luate de pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română și care i-au fost comunicate cu adresele nr. 17649 din 14 decembrie 2001 și nr. 561 din 15 ianuarie 2002. În temeiul art. 13 din Legea nr. 29/1990, reclamanta a solicitat chemarea în judecată și a pârâtului P.J., funcționarul autorității pârâte care a semnat cele două acte administrative considerate nelegale, precum și obligarea pârâților la repararea tuturor pagubelor cauzate prin revocarea și anularea autorizației deținute pentru efectuarea lucrărilor de construcții, reparații și întreținere la sisteme rutiere aeroportuare.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta nu are competența să revoce sau să anuleze certificatul de autorizare pentru a executa lucrări cu specific aeroportuar și conform art. 65 din C. aerian român, această competență aparține numai Ministerului Transporturilor. De asemenea, reclamanta a arătat că motivele invocate de pârâtă în adresele nr. 17.649 din 14 decembrie 2001 și nr. 561 din 15 ianuarie 2002, nu justificau măsurile luate, iar disfuncționalitățile constatate la lucrările executate nu corespund realității. Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română a invocat excepția de inadmisibilitate a acțiunii, susținând că potrivit art. 2 lit. a) din Legea nr. 29/1990, deciziile contestate de reclamantă nu sunt supuse controlului judecătoresc.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins excepția inadmisibilității acțiunii prin încheierea din ședința publică de la 7 martie 2002 și a motivat că actele a căror anulare s-a solicitat, nu se încadrează printre cele prevăzute în art. 2 lit. a) din Legea nr. 29/1990, ca fiind exceptate de controlul instanței de contencios administrativ. Aceeași instanță a pronunțat sentința civilă nr. 329 din 28 martie 2002, prin care a admis în parte acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română și a anulat actul emis cu nr. 562/2002, respingând acțiunea formulată împotriva pârâtului P.J.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că sunt neîntemeiate motivele pentru care s-a anulat certificatul de autorizare a reclamantei, întrucât lucrările efectuate la Aeroportul Băneasa, în baza contractului nr. 5021/2000 și a actelor adiționale, au fost de calitate și beneficiarul nu a formulat obiecțiuni cu ocazia încheierii procesului-verbal de recepție din 18 august 2000. De asemenea, instanța de fond a reținut că la data de 15 ianuarie 2002, în mod nelegal pârâta a anulat certificatul de autorizare, deși se afla în curs de soluționare acțiunea reclamantei pentru anularea măsurii de revocare a aceluiași act. Cu cererea înregistrată la 17 mai 2002, pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română a solicitat ca în temeiul art. 281 3 C. proc.

civ, instanța să se pronunțe asupra apărărilor și actelor de la dosar, determinante în soluționarea legală a cauzei. Cererea pârâtei a fost respinsă de instanță, prin sentința civilă nr. 539 din 23 mai 2002, cu motivarea că au fost soluționate toate cererile principale accesorii din acțiune, iar completarea considerentelor hotărârii nu poate fi solicitată în baza art. 281 2 și 281 3 C. proc. civ. Împotriva sentinței civile nr. 329 din 28 martie 2002 și nr. 539 din 23 mai 2002, în termen legal, a declarat recurs Autoritatea Aeronautică Civilă Română. În recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 329 din 28 martie 2002, recurenta-pârâtă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc.

civ. Recurenta a susținut că instanța de fond nu a analizat toate înscrisurile depuse la dosar și din care rezultă că deficiențele constatate la lucrările executate de intimata-reclamantă la pistele de rulare a avioanelor, pot crea un dezastru aeronautic și că pentru siguranța infrastructurii portuare, s-a impus a fi luată de urgență măsura de anulare a certificatului de autorizare. În următoarele motive de recurs, a fost criticată interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor art. 2 lit. a) și art. 5 din Legea nr. 29/1990 și în acest sens s-a arătat că a fost greșit admisă acțiunea pentru anularea unui act exceptat de la controlul judecătoresc și pentru care nu a fost îndeplinită procedura prealabilă.

În ultimul motiv de casare, recurenta a susținut că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale privind siguranța transporturilor și evitarea catastrofelor aeriene. În recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 539 din 23 mai 2002, recurenta-pârâtă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., susținând că instanța de fond a aplicat greșit prevederile art. 281 2 și 281 3 C. proc. civ. și nu a analizat apărările formulate în cererile depuse la dosar. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de casare invocate și cu dispozițiile art. 304 și 304 1 C. proc.

civ., Curtea va admite recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 329 din 28 martie 2002, pentru următoarele considerente: Prin măsurile comunicate cu adresele nr. 17.649 din 14 decembrie 2001 și nr. 561 din 15 ianuarie 2002, Autoritatea Aeronautică Civilă Română a dispus revocarea și respectiv, anularea certificatului de autorizare nr. AEC 03 din 1 iunie 2001, eliberat intimatei SC T.N. SRL, pentru lucrări de construcții, reparații și întreținere sisteme de rurale aeroportuare.

Autoritatea recurentă și-a întemeiat măsurile luate, pe deficiențele constatate de Inspectoratul de Stat în Construcții și de Corpul de control al Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, cu privire la executarea în anul 2000 a unor lucrări de reparații la suprafețele de rulare la Aeroportul Internațional București – Băneasa, fără întocmirea corespunzătoare a documentației tehnice (proiect de execuție, caiet de sarcini, instrucțiuni tehnice), fără a se fi specificat tipul de beton folosit, fără efectuarea de încercări conform normativului C22/1992 și 5R 183-1/1995 și verificarea calității de un controlor autorizat și fără notificarea Inspectoratului de Stat în Construcții asupra începerii lucrărilor.

Atât certificatul de autorizare, cât și decizia de anulare reprezintă acte administrative de autoritate cu caracter individual emise de Autoritatea Aeronautică Civilă Română, ca organism tehnic specializat, în baza competențelor care i-au fost delegate de Ministerul Transporturilor pentru controlul, evaluarea, autorizarea și supravegherea permanentă a agenților aeronautici civili, conform art. 63 din O.G. nr. 29/1997, aprobată prin Legea nr. 130/2000, art. 2 și 4 din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 405/1993 și art. 1 din Ordinul nr. 1233 din 10 septembrie 2001 emis de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței. Față de obiectul, scopul și procedura emiterii deciziei de anulare a certificatului de autorizare, recurenta a invocat neîntemeiat inadmisibilitatea acțiunii în anulare formulată de intimata-reclamantă, susținând că nu pot fi atacate în justiție măsurile urgente luate de organele puterii executive pentru evitarea unui pericol public.

Excepția invocată cu privire la necompetența generală a instanțelor judecătorești și la inadmisibilitatea acțiunii a fost corect respinsă de instanța de fond, reținându-se că actul administrativ dedus judecății nu reprezintă o măsură urgentă luată ca urmare a stării de necesitate sau pentru combaterea calamităților naturale sau a altor evenimente de aceeași gravitate. Acest act, deși este rezultatul exercitării atribuțiilor de putere publică și în scopul evitării unor incidente sau accidente de aviație civilă, nu a fost emis de recurentă ca măsură provizorie și necesară în circumstanțele excepționale, astfel încât nu are natura juridică a actului de guvernământ, exceptat de la controlul instanței de contencios administrativ, conform art. 2 lit. a) din Legea nr. 29/1990.

În consecință, se va respinge ca nefondat, motivul de casare privind soluția dată de instanța de fond excepției de inadmisibilitate a acțiunii. De asemenea, este neîntemeiat motivul de recurs prin care s-a invocat neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, constatându-se că actele administrative contestate produc aceleași efecte juridice în privința valabilității autorizării și împotriva actului de revocare, comunicat cu adresa nr. 17.649 din 14 decembrie 2001, intimata-reclamantă a formulat reclamația administrativă înregistrată la autoritatea recurentă sub nr. 18.036 din 21 decembrie 2001. Criticile formulate de recurentă pe fondul pricinii sunt întemeiate, constatându-se că este nelegală și netemeinică hotărârea de admitere a acțiunii.

Din procesul-verbal de inspecție încheiat la 7 decembrie 2001 de Inspectoratul de Stat în Construcții și din raportul nr. CCM/499 din 15 octombrie 2001, întocmit de Corpul de control al Ministrului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței rezultă că lucrările de reparații la calea de rulare și pista de decolare-aterizare la Aeroportul Internațional București – Băneasa au fost executate de intimata-reclamantă, cu încălcarea legislației privind calitatea în construcții, punând în pericol rularea în siguranță a avioanelor. Intimata-reclamantă a motivat în acțiune că situația de fapt reținută în cele două acte de control nu corespunde realității, dar nu a făcut dovada susținerilor sale.

Astfel, se constată că intimata-reclamantă, prin reprezentantul său legal, a semnat fără obiecțiuni procesul-verbal de inspecție din 7 decembrie 2001 și nu a îndeplinit măsura stabilită de echipa de control ca până la data de 15 ianuarie 2002 să efectueze o expertiză tehnică a lucrărilor executate. Intimata-reclamantă a susținut că nu avea obligația efectuării unei asemenea expertize, pentru că beneficiarul, Aeroportul Internațional București – Băneasa, a aprobat fără obiecțiuni recepția lucrărilor și comisia de recepție a certificat realizarea acestora prin procesul-verbal încheiat la 18 august 2000. Această apărare este nefondată, întrucât intimata-reclamantă, în calitate de antreprenor general, a fost obligată prin actul de control necontestat să efectueze expertiza tehnică și obligația sa a fost stabilită în conformitate cu dispozițiile art. 1 din H.G.

nr. 925/1995, care prevăd că verificarea sau expertizarea tehnică poate fi solicitată de proprietari, după caz investitori, dar și de către administratorii construcțiilor. Aceeași concluzie se impune și față de reglementarea procedurii de autorizare, în care autoritatea recurentă a prevăzut că fiecare agent economic aeronautic civil autorizat în domeniul aeroportuar poartă întreaga responsabilitate pentru siguranța și securitatea activităților pe care le desfășoară.

Lipsa de temei a acestei apărări rezultă și din faptul că intimata-reclamantă nu a propus altă probă decât procesul-verbal de recepție a lucrărilor, deși nu a depus acest act la dosar pentru dovedirea susținerilor sale și pentru a se verifica dacă la data de 18 august 2000 a avut loc recepția finală a tuturor lucrărilor, dat fiind că în contractul pentru realizarea lor încheiat cu nr. 5021 din 11 iulie 2000 s-a prevăzut durata de execuție de 2 luni, iar ulterior s-au încheiat actele adiționale nr. 1 din 19 iulie 2000 și nr. 2 din 14 septembrie 2000, pentru efectuarea unor lucrări de reparații suplimentare. În atare situație, se constată că instanța de fond și-a însușit greșit apărarea intimatei-reclamante privind imposibilitatea expertizării lucrărilor executate și constatării eventualelor remedieri necesare, fiindu-i interzis accesul în incinta Aeroportului Internațional București – Băneasa.

Intimata-reclamantă a formulat cereri în acest sens, numai la 11 februarie 2002 și la 13 martie 2002, după expirarea termenului stabilit prin actul de control din 7 decembrie 2001 și după anularea actului său de autorizare și implicit, pierderea calității de agent aeronautic pentru lucrări de construcții, reparații și întreținere pentru sisteme rutiere aeroportuare. De asemenea, instanța de fond a reținut eronat că la expirarea termenului de valabilitate a certificatului de autorizare – 10 aprilie 2002, recurenta avea posibilitatea să refuze intimatei-reclamante, eliberarea unui nou certificat. În art. 4.28 din Anexa nr. 1 la H.G.

nr. 405/1993, art. 1 din Ordinul nr. 1233/2001 emis de Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței și în procedura de autorizare s-a prezentat expres competența autorității recurente, de a revoca sau anula autorizațiile emise, dacă se constată că nu au fost menținute condițiile existente la acordarea autorizării inițiale, dacă nu au fost respectate cerințele specifice menționate în certificatul de autorizare și în reglementările aeronautice civile în vigoare. În consecință, instanța de fond a constatat greșit că în perioada pentru care a fost eliberat, certificatul de autorizare este irevocabil, fără să examineze apărările autorității emitente privind existența condițiilor legale de revocare și de anulare, comunicate intimatei-reclamante prin însuși actul de autorizare.

Sub acest aspect, se constată că intimata-reclamantă nu a motivat în fapt și în drept susținerile sale privind nelegalitatea actului de anulare a autorizării și nu a făcut dovada respectării cerințelor impuse de autoritatea recurentă, ca o condiție pentru menținerea autorizației pentru întreaga perioadă de valabilitate. Astfel, intimata-reclamantă nu a întocmit proiectul de execuție, caietul de sarcini, planul calității lucrării, cartea tehnică a construcției, nu a verificat calitatea lucrărilor printr-o persoană autorizată, nu a efectuat încercări pe betonul proaspăt și întărit și nu a notificat Inspectoratul de Stat în Construcții asupra începerii lucrărilor.

În atare situație, măsurile de revocare și de anulare a autorizării au intervenit în cadrul reglementat al supravegherii ulterioare autorizării, realizată prin inspecții periodice de verificare a respectării condițiilor de autorizare, și au fost justificate prin neîndeplinirea de către intimata-reclamantă, a cerințelor impuse la data eliberării certificatului de autorizare, așa cum s-a constatat în actele de control menționate anterior. Din acest punct de vedere, se constată că nu prezintă relevanță în prezenta cauză, înlăturarea răspunderii contravenționale a intimatei-reclamante prin sentința civilă nr. 4907 din 7 august 2003, în care Judecătoria sectorului 1 București a anulat procesul-verbal nr. 438 din 7 decembrie 2001 întocmit de Inspectoratul de Construcții al municipiului București, pentru contravenția prevăzută de art. 33 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 10/1995.

Actele administrative contestate pe cale contenciosului administrativ au fost întocmite de o altă autoritate publică și s-au întemeiat pe răspunderea juridică a intimatei-reclamante, în calitate de agent economic aeronautic civil autorizat, constatându-se că nu mai sunt îndeplinite condițiile relevante de autorizare pentru efectuarea lucrărilor de infrastructură destinate transportului aerian, condiții impuse de recurentă în baza reglementărilor obligatorii din domeniul aeronauticii civile. Pentru considerentele expuse, Curtea va admite recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 329 din 28 martie 2002, va casa această sentință și pe fond, va respinge acțiunea formulată și completată ulterior de intimata-reclamantă SC T.N.

SRL București. Față de soluția dată recursului împotriva hotărârii pronunțate pe fondul cauzei, se constată că a rămas fără obiect recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 539 din 23 mai 2002, pronunțată în baza art. 281 C. proc. civ. și în consecință, Curtea va respinge acest recurs, fără a se mai impune cercetarea motivelor de casare invocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Autoritatea Aeronautică Civilă Română împotriva sentinței civile nr. 329 din 28 martie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și pe fond respinge acțiunea formulată de SC T.N. SRL București. Respinge recursul declarat de Autoritatea Aeronautică Civilă Română împotriva sentinței civile nr. 539 din 23 mai 2002 a aceleiași instanțe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2004.