ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 88/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 88/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-a luat în examinare în camera de consiliu recursul declarat de S.V.”M.” Bacău împotriva deciziei nr. 96 A din 1 martie 2001 a Curții de Apel București – secția a III – a civilă. La apelul nominal s-au prezentat recurentul-intervenient prin secretar ing. V.C.și asistat de avocații D.G.și V.M., intimatele A.G.V.P.S.din România, A.V.P.S.”S.”și A.V.P.S.”A.”, toate reprezentate de consilier juridic I.M., Ministerul Agriculturii Alimentației și Pădurilor reprezentat de consilier juridic S. F., lipsind S.V.”G.T.”– Iași. Procedura completă. Avocat D.G.nu susține motivele de recurs. Ing. V.C.solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Consilier juridic I.M. solicită respingerea recursului.
Consilier juridic S.F.solicită respingerea recursului. Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului. C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 96 A/1 martie 2001 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III – a civilă s-a luat act de renunțarea la judecata apelului formulat de S.V.”M.” – Bacău împotriva sentinței civile nr. 137 din 13 iulie 2000 pronunțată de Tribunalul București – secți a III – a civilă, în contradictoriu cu intimații A.G.V.P.S.din România, S.V.”G.T.”Iași, A.V.P.S.”S.”– București, A.V.P.S.”A.”București, Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor.
Instanța de apel a reținut că prin sentința civilă nr. 137 din 13 iulie 2000 pronunțată de Tribunalul București – secția a III – a civilă a fost admisă cererea formulată de petenta A.G.V.P.S., dispunându-se, în contradictoriu cu intimații menționați, înscrierea acesteia în registrul persoanelor juridice al Tribunalului București. A fost admisă excepția lipsei calității procesuale a S.V.“M.” – Bacău. Împotriva acestei sentințe a declarat apel S.V.”M.” – Bacău. Prin adresa nr. 28 S/17 ianuarie 2001, această persoană juridică a făcut cunoscut că apelul a fost declarat în numele său de către numitul C.V., fostul secretar al Societății, fără știrea și acordul conducerii, prin folosirea fără drept a ștampilei, astfel încât judecarea căii de atac nu corespunde voinței societății.
În consecință, instanța de apel a făcut aplicarea prevederilor art. 246 C. proc.civ. cu privire la calea de atac formulată. Împotriva deciziei a declarat recurs S.V.”M.” Bacău, susținând că pentru termenul când s-a soluționat apelul – 1 martie 2001, în dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu această persoană juridică nu a fost completată rubrica privind data procesului. Examinând actele și lucrările dosarului Curtea reține următoarele: Neînțelegerile dintre membrii persoanei juridice recurente, materializate prin alegeri repetate, excluderi, plângeri penale și alte asemenea manifestări, exced cadrului procesului și nu au relevanță cu privire la legalitatea deciziei. Esențială este împrejurarea că instanța de apel, luând act de adresa conducerii din acel moment a persoanei juridice, certă și neechivocă, a făcut în mod corect aplicarea prevederilor art. 246 C.proc.civ.
În adresă se menționează expres termenul de 1 martie 2001 iar pe de altă parte citația aflată la fila 36 dosar apel este completă, îndeplinind toate cerințele prevăzute de art. 88 C.proc.civ. Așa fiind, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de S.V.”M.” Bacău împotriva deciziei nr.96 A din 1 martie 2001 a Curții de Apel București – secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.