ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1646/2003

Decizia nr. 1646 Dosar nr. 4819/2002 Asupra recursului de față: Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: Prin cererea formulată la 14 iunie 2000, contestatoarea S.C. S. S.A. Alba Iulia, în contradictoriu cu Administrația Financiară a Municipiului Alba Iulia, a solicitat anularea formelor de executare silită începute de către intimată, respectiv, procesul verbal de identificare a bunurilor mobile nr. 6359 din 6 iunie 2000, procesul verbal de sechestru nr. 6314 din 5 iunie 2000 și poprirea ordonată de B.R.D. și B.C.R., să se dispună suspendarea executării și obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Tribunalul Alba, prin sentința civilă nr. 658 din 19 iulie 2000, a respins contestația la executare și, în temeiul art. 78 alin. (1) din O.G.

nr. 11/1996, a dispus suspendarea executării silite până la judecarea contestației. S-a reținut în sentință că, în conformitate cu prevederile art. 40 din O.G. nr. 11/1996, organele de executare pot folosi succesiv sau concomitent , oricare din modalitățile de executare silită, motiv pentru care, s-a procedat la executare atât prin poprire asupra veniturilor și disponibilităților bănești ale debitoarei cât și asupra bunurilor mobile și imobile ale acesteia. Prin decizia civilă nr. 76 din 10 aprilie 2001, Curtea de Apel Alba Iulia, a respins ca nefondat apelul declarat de contestatoarea S.C. S. S.A. Alba Iulia împotriva sentinței civile nr. 658 din 19 iulie 2000 pronunțată de Tribunalul Alba.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut în esență că la emiterea actelor de executare silită organul de executare a respectat O.G. nr. 11/1996 completată prin O.G. nr. 53/1997, în ce privește evaluarea bunurilor sechestrate, modalitatea de executare și chestiunea înlesnirilor la plată. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs contestatoarea, întemeindu-l pe motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, se susține că instanța de apel a aplicat greșit legea cu privire la folosirea concomitentă a modalităților de executare – prin aceasta ajungându-se a se urmări valori mai mari decât suma de executat, la evaluarea necorespunzătoare a bunurilor urmărite, cu privire la cererile de înlesnire la plată ce trebuiau să determine oprirea executării.

Recursul nu este fondat. Așa cum s-a reținut, în speță, organul de executare, în temeiul art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 11/1996, a emis somația de executare nr. 143 din 5 aprilie 2000 pentru suma de 22.464.766.460 lei, din care suma de 18.969.769.988 lei reprezintă obligație bugetară, impozit pe profit, impozit aferent salariilor, fondul de cercetare și dezvoltare, fond de risc și amendă, iar suma de 3.494.996.472 lei reprezintă majorări de întârziere. În vederea executării silite, s-a emis dispoziția de încasare nr. 276 din 25 mai 2000, procesul verbal de identificare a bunurilor imobile cu anexe, procesul verbal de sechestru pentru bunurile mobile. Sub acest aspect, în ce privește folosirea concomitentă a mai multor modalități de executare, organul de executare a procedat legal în conformitate cu prevederile art. 40 din O.G.

nr. 11/1996 potrivit cărora organul de executare poate folosi, succesiv sau concomitent, oricare dintre modalitățile de executare silită prevăzute. Prin aceasta, desigur, suma de executat nu poate fi decât cea stabilită ca debit, nefiind de acceptat susținerea după care, prin folosirea concomitentă a diferitelor modalități de executare, s-ar urmări, eventual, o sumă mult mai mare, rezultată din cele, obiect al fiecărei modalități de executare în parte. În ce privește chestiunea evaluării bunurilor urmărite, instanța a apreciat corect că, în raport de prevederile art. 52 din O.G. nr. 11/1996 actul de executare întocmit, este legal, evaluarea fiind făcută odată cu aplicarea sechestrului, ulterior, în măsura în care sunt necesare cunoștințe de specialitate, putându-se face evaluarea prin servicii prestate de organe sau persoane de specialitate.

Referitor la ultima critică adusă hotărârii atacate, instanța de apel a reținut de asemeni corect că, în conformitate cu prevederile art. 82 din O.G. nr. 11/1996 modificată și completată prin O.G. nr. 53/1997, înlesnirile la plată puteau fi acordate atât înaintea începerii executării silite cât și în timpul efectuării acesteia, la data judecății nemai existând nici interdicția de a efectua executarea silită până la soluționarea cererii de înlesnire la plată, aceasta desigur, conform art. 82 alin. (3) din O.G. nr. 11/1996 în redactarea dată prin O.U.G. nr. 43/2001 prin care s-a prevăzut că, pentru creanțele bugetare pentru care s-au aprobat înlesniri la plată executarea silită nu se pornește sau nu se continuă, începând cu data comunicării aprobării, ceea ce în speță nu era cazul.

Așa fiind, cum hotărârea atacată este legală, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea S.C. S. S.A. Alba Iulia împotriva deciziei nr. 76/A din 10 aprilie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2003.