ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1646/2003

Decizia nr. 1646                                                                                                         Dosar

nr. 4819/2002

Asupra recursului de față:

Din examinarea actelor dosarului, constată

următoarele:

Prin cererea formulată la 14 iunie 2000,

contestatoarea S.C. S. S.A. Alba Iulia, în contradictoriu cu Administrația

Financiară a Municipiului Alba Iulia,  a solicitat anularea formelor de

executare silită începute de către intimată, respectiv, procesul verbal de

identificare a bunurilor mobile nr. 6359 din 6 iunie 2000, procesul verbal de

sechestru nr. 6314 din 5 iunie 2000 și poprirea ordonată de B.R.D. și B.C.R., să

se dispună suspendarea executării și obligarea la plata cheltuielilor de

judecată.

Tribunalul Alba, prin sentința civilă nr. 658

din 19 iulie 2000, a respins contestația la executare și, în temeiul art. 78

alin. (1) din O.G. nr. 11/1996, a dispus suspendarea executării silite până la

judecarea contestației.

S-a reținut în sentință că, în conformitate cu

prevederile art. 40 din O.G. nr. 11/1996, organele de executare pot folosi

succesiv sau concomitent , oricare din modalitățile de executare silită, motiv

pentru care, s-a procedat la executare atât prin poprire asupra veniturilor și

disponibilităților bănești ale debitoarei cât și asupra bunurilor mobile și

imobile ale acesteia.

Prin decizia civilă nr. 76 din 10 aprilie 2001,

Curtea de Apel Alba Iulia, a respins ca nefondat apelul declarat de

contestatoarea S.C. S. S.A. Alba Iulia împotriva sentinței civile nr. 658 din

19 iulie 2000 pronunțată de Tribunalul Alba.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a

reținut în esență că la emiterea actelor de executare silită organul de

executare a respectat O.G. nr. 11/1996 completată prin O.G. nr. 53/1997, în ce

privește evaluarea bunurilor sechestrate, modalitatea de  executare și

chestiunea înlesnirilor la plată.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs contestatoarea,

întemeindu-l pe motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În

dezvoltarea motivelor de recurs, se susține că instanța de apel a aplicat

greșit legea cu privire la folosirea concomitentă a modalităților de executare

– prin aceasta ajungându-se a se urmări valori mai mari decât suma de executat,

la evaluarea necorespunzătoare a bunurilor urmărite, cu privire la cererile de

înlesnire la plată ce trebuiau să determine oprirea executării.

Recursul nu este fondat.

Așa cum s-a reținut, în speță, organul de

executare, în temeiul art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 11/1996, a emis somația de

executare nr. 143 din 5 aprilie 2000 pentru suma de 22.464.766.460 lei, din

care suma de 18.969.769.988 lei reprezintă obligație bugetară, impozit pe

profit, impozit aferent salariilor, fondul de cercetare și dezvoltare, fond de

risc și amendă, iar suma de 3.494.996.472 lei reprezintă majorări de

întârziere.

În vederea executării silite, s-a emis

dispoziția de încasare nr. 276 din 25 mai 2000, procesul verbal de identificare

a bunurilor imobile cu anexe, procesul verbal de sechestru pentru bunurile

mobile.

Sub acest aspect, în ce privește folosirea

concomitentă a mai multor modalități de executare, organul de executare a

procedat legal în conformitate cu prevederile art. 40 din O.G. nr. 11/1996

potrivit cărora organul de executare poate folosi, succesiv sau concomitent,

oricare dintre modalitățile de executare silită prevăzute. Prin aceasta,

desigur, suma de executat nu poate fi decât cea stabilită ca debit, nefiind de

acceptat  susținerea după care, prin folosirea concomitentă a diferitelor

modalități de executare, s-ar urmări, eventual, o sumă mult mai mare, rezultată

din cele, obiect al fiecărei modalități de executare în parte.

În ce privește chestiunea evaluării bunurilor

urmărite, instanța a apreciat corect că, în raport de prevederile art. 52 din

O.G. nr. 11/1996 actul de executare întocmit, este legal, evaluarea fiind

făcută odată cu aplicarea sechestrului, ulterior, în măsura în care sunt

necesare cunoștințe de specialitate, putându-se face evaluarea prin servicii

prestate de organe sau persoane de specialitate.

Referitor la ultima critică adusă hotărârii

atacate, instanța de apel a reținut de asemeni corect că, în conformitate cu prevederile

art. 82 din O.G. nr. 11/1996 modificată și completată prin O.G. nr. 53/1997,

înlesnirile la plată puteau fi acordate atât înaintea începerii executării

silite cât și în timpul efectuării acesteia, la data judecății nemai existând

nici interdicția de a efectua executarea silită până la soluționarea cererii de

înlesnire la plată, aceasta desigur, conform  art. 82 alin. (3) din O.G. nr. 11/1996

în redactarea dată prin O.U.G. nr. 43/2001 prin care s-a prevăzut că, pentru

creanțele bugetare pentru care s-au aprobat înlesniri la plată executarea

silită nu se pornește sau nu se continuă, începând cu data comunicării

aprobării, ceea ce în speță nu era cazul.

Așa fiind, cum hotărârea atacată este legală, în

baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

contestatoarea S.C.  S. S.A. Alba Iulia împotriva deciziei nr. 76/A din 10

aprilie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 aprilie 2003.