ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 853/2003

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sesizarea Procurorului financiar de pe lângă Camera de Conturi Arad, de la 13 februarie 2002, s-a solicitat obligarea Oficiului Județean de Consultanță Agricolă Arad să vireze la bugetul asigurărilor sociale de stat, suma de 1.919.836 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente C.A.S. nevirat, precum și obligarea pârâților A.G., A.A. și B.M., la plata. în solidar, către Oficiul Județean de Consultanță Agricolă: - a sumei de 17.213.223 lei, reprezentând contravaloarea convorbirilor telefonice adiționale, pentru care s-au calculat foloase nerealizate, în sumă de 4.883.462 lei, precum și - a sumei 13.852.784 lei, prejudiciu cauzat, ca urmare a depășirii consumului normat lunar de combustibil, la care s-au calculat foloase nerealizate, în sumă de 5.628.940 lei.

S-a mai solicitat obligarea pârâților A.G. și B.M., și la plata: - despăgubirilor civile, în sumă de 5.942.150 lei, reprezentând cheltuieli din credite bugetare, fără realizarea contraprestației, pentru care s-au calculat foloase nerealizate, în sumă de 2.314.467 lei, precum și la - plata sumei de 2.469.869 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente nevirării la scadență a C.A.S., în sumă de 1.919.836 lei. Colegiul jurisdicțional al Camerei de Conturi Arad, prin sentința nr. 7 din 19 martie 2002, a admis în parte sesizarea Procurorului financiar și în consecință: - a obligat pârâtul Oficiul Județean de Consultanță Agricolă Arad să vireze la bugetul asigurărilor sociale de stat, suma de 1.919.836 lei, reprezentând obligații financiare restante, precum și suma de 2.469.869 lei, majorări de întârziere aferente.

A constatat virarea sumelor cu O.P. nr. 19/2002; - a obligat pe pârâții A.G. și B.M. să plătească. în solidar. Oficiului Județean de Consultanță Agricolă Arad. suma de 13.297.841 lei. reprezentând contravaloarea convorbirilor telefonice peste limita abonamentului lunar și foloase nerealizate. în sumă de 4.314.084 lei, calculate până la data de 4 decembrie 2001, iar în continuare. din data de 5 decembrie 2001. se va calcula dobânda practicată de Banca Națională a României, în cotă de 34,2%, la data pronunțării hotărârii, până la plata efectivă a creanței; - a obligat pe pârâtul A.A. să plătească Oficiului Județean de Consultanță Agricolă Arad. suma de 4.415.382 lei. reprezentând contravaloarea convorbirilor telefonice peste limita abonamentului, precum și suma de 569.378 lei, foloase nerealizate.

calculate până la data de 4 decembrie 2001, iar în continuare, din 5 decembrie 2001, se va calcula dobânda practicată de Banca Națională a României, în cotă de 34,2%, la data pronunțării hotărârii, până la plata efectivă a creanței; - a obligat pârâții A.G. și B.M. să plătească, în solidar, Oficiului Județean de Consultanță Agricolă Arad, suma de 13.852.784 lei, reprezentând contravaloarea cantității de carburanți consumați peste normativul legal, precum și suma de 5.628.940 lei, foloase nerealizate, calculate până la data de 14 decembrie 2001, iar în continuare, din 15 decembrie 2001, se va calcula dobânda practicată de Banca Națională a României, în cotă de 34,2%, la data pronunțării hotărârii, până la plata efectivă a creanței; - a obligat pârâții A.G.

și B.M. să plătească, în solidar, Oficiului Județean de Consultanță Agricolă Arad, suma de 2.469.968 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente nevirării la scadență, a sumei de 1.919.836, la bugetul asigurărilor sociale de stat. A constatat achitarea acestei sume. A respins capătul din sesizare privind obligarea pârâților A.G. și B.M. la plata către Oficiul Județean de Consultanță Agricolă Arad, a sumei de 5.942.150 lei, reprezentând cheltuieli din credite bugetare, precum și a sumei de 2.314.467 lei, foloase nerealizate. A obligat pârâții A.G. și B.M. să plătească statului câte 100.000 lei, cheltuieli de judecată. Motivându-și soluția, instanța a reținut că pârâții A.G. și B.M.

nu pot fi obligați la plata sumei de 5.942.150 lei, reprezentând cheltuieli din credite bugetare și a sumei de 2.314.467 lei, foloase nerealizate, deoarece suma a fost utilizată pentru efectuarea de abonamente la „Monitorul Oficial” și „Tribuna Economică”, faptul că publicațiile nu au fost livrate corect, nefiindu-le imputabil, aceștia făcând demersurile necesare, de rezolvare a situației. Pârâții A.G., în calitate de director și B.M., în calitate de contabil-șef, au totuși culpă pentru depășirea abonamentului lunar la convorbirile telefonice (ca, de altfel, și pârâtul A.A., căruia i s-a reținut culpa pentru același motiv), precum și pentru depășirea normativului la cantitatea de carburanți consumată și pentru depășirea termenului de plată a contribuției la bugetul asigurărilor sociale de stat.

Împotriva sentinței au declarat recursuri jurisdicționale, B.M., A.G. și A.A., susținând că sumele menținute ca obligații de plată în sarcina lor, nu sunt datorate, întrucât directorul și contabilul-șef aveau abonamente lunare cu convorbiri incluse, în valoare de 40 dolari SUA, consumul carburanților s-a efectuat exclusiv în interes de serviciu, iar întârzierile la plata unor contribuții către bugetul asigurărilor sociale de stat, nu le sunt imputabile, deoarece sumele cu această destinație le-au fost virate peste termen, de către Ministerul de Resort. Curtea de Conturi, secția jurisdicțională, prin decizia nr. 320 din 18 iunie 2002, a admis recursurile jurisdicționale declarate de A.G. și B.M.

A modificat sentința, în sensul că a înlăturat obligarea recurenților, de la plata sumei de 13.297.848 lei și de 4.314.084 lei și, în consecință, a înlăturat și obligarea lui A.A., de la plata sumei de 4.415.382 lei și 569.378 lei, precum și a dobânzii aferente (contravaloarea convorbirilor telefonice). A menținut celelalte dispoziții ale sentinței și a respins recursul jurisdicțional declarat de A.A., pe care l-a obligat la 100.000 lei, cheltuieli de judecată, către stat. Decizia a fost atacată atât de B.M., cât și de A.G., care au formulat împotriva ei, recursuri. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se constată că pârâtului A.G. i s-a comunicat decizia recurată, la data de 19 iulie 2002 și că acesta a declarat recurs, la data de 7 august 2002, înregistrându-l, însă, în mod eronat la Curtea Supremă de Justiție, care l-a transmis spre înregistrare, Curții de Conturi a României.

Practic, recursul a fost depus la instanța competență, la data de 16 august 2002. Cum, potrivit dispozițiilor art. 301 C. proc. civ., termenul de declarare a recursului este de 15 zile de la data comunicării hotărârii ce se atacă, rezultă că recursul lui A.G. a fost declarat cu depășirea acestui termen. Având în vedere natura imperativă a termenului fix prevăzut de legea procesuală, pentru exercitarea unui drept, reiese că nerespectarea acestuia atrage sancțiunea decăderii, în conformitate cu dispozițiile art. 103 alin. (1) teza I C. proc. civ. Cum, însă, recursul lui A.G. a fost înregistrat inițial la Curtea Supremă de Justiție și conform prevederilor art. 302 C. proc. civ., nefiind depus la instanța, a cărei hotărâre se atacă, este lovit de nulitate - sancțiune care primează decăderii -, Curtea urmează să-l constate nul.

În recursul său, recurenta B.M. a susținut că hotărârea este nelegală, deoarece i s-a menținut obligația de plată a sumelor reprezentând contravaloarea combustibilului consumat peste normativul legal și a majorărilor de întârziere aferente, fără să-i fie imputabil acest lucru, din două motive: folosirea autoturismului s-a realizat exclusiv în folosul unității și eventuala culpă în acest caz a aparține directorului A.G., care a folosit acest mijloc de transport și a dispus utilizarea lui. Recurenta nu a făcut decât să-și dea un aviz pur formal, după efectuarea cheltuielilor. Analizând criticile formulate în raport cu actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat. Astfel, cunoașterea și respectarea dispozițiilor O.U.G.

nr. 63/1994, aprobată prin Legea nr. 13/1995, în ceea ce privește consumul lunar de carburanți pentru autoturismul din dotare, reprezintă o obligație și pentru contabilul-șef, conform prevederilor Legii nr. 72/1996, privind funcțiile publice și Legii contabilității nr. 82/1991. Contabilul-șef trebuie să urmărească și să nu permită depășirea acestui normativ și cheltuirea alocației bugetare, peste limitele legal permise. De altfel, recurenta a recunoscut că a cunoscut și avizat efectuarea cheltuielilor cu această destinație. Prin urmare, întrucât Curtea de Conturi a reținut exact situația de fapt dedusă judecății și a aplicat și interpretat corect dispozițiile legale incidente, a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, recursul declarat de B.M.

urmând a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de A.G., împotriva deciziei nr. 320 din 18 iunie 2002, a Curții de Conturi, secția jurisdicțională. Respinge ca nefundat, recursul declarat de B.M., împotriva aceleiași sentințe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2003.