ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2242/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2242/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 4
decembrie 2000, reclamanta SC G. SRL Pădureni, comuna Grajduri a chemat în
judecată Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice
a județului Iași și Percepția Locală Iași, solicitând anularea deciziei nr. 1336
din 10 octombrie 2000, a procesului verbal nr. 6415 din 17 februarie 2000 și a
dispoziției nr. 29 din 15 iunie 2000.
În motivarea acțiunii reclamanta
arată că în perioada septembrie – decembrie 1999 a desfășurat două tipuri de
activități: comercializare manuale școlare persoanelor fizice, activitate
scutită de T.V.A. deductibilă și activități de producție și export, că în
februarie 2000 Percepția Fiscală Iași a considerat greșit că pentru 45.979.202
lei T.V.A., societatea nu are drept de deducere.
Curtea de Apel Iași, prin sentința
civilă nr. 110 din 9 iulie 2001, a admis acțiunea, a dispus anularea actelor
administrative atacate și a constatat că reclamanta mai are de recuperat de la
Ministerul Finanțelor suma de 28.834.709 lei.
Împotriva acestei soluții a declarat
recurs Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor
Publice Iași, Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași și Percepția Locală
Iași, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului se susține,
în esență, că instanța nu putea acorda petentei pro-rata de 100%, când din
calculele stabilite conform O.G. nr. 3/1992 și H.G. nr. 512/1998, rezulta o
pro-rata de 77,35%.
Cu privire la acordarea de către
instanță reclamantei a dreptului de recuperare de la buget a sumei de 28.834.709
lei, se arată că instanța nu se putea pronunța, ci în cel mai bun caz putea să
trimită cauza spre soluționare organelor administrative.
Recursul este nefondat.
Art. 20 din O.G. nr. 3/1992 prevede
că „Agenții economici care folosesc pentru nevoile firmei, bunuri și servicii
achiziționate pentru care se plătește T.V.A. furnizorilor, au dreptul să deducă
integral T.V.A. aferentă acestor intrări, numai dacă sunt destinate realizării
operațiunilor de la art. 18 din prezenta ordonanță”.
În situația în care bunurile
achiziționate conform alin. (1), pentru care s-a plătit T.V.A. furnizorilor,
realizând atât operațiuni prevăzute la art. 18 ,cât și alte operațiuni scutite
de T.V.A., dreptul de deducere se determină în raport cu participarea bunurilor
sau serviciilor respective la realizarea operațiunilor prevăzute la art. 18 din
prezenta ordonanță, deci prin calculul pro-rata.
În cazul în speță, manualele școlare
au fost vândute ca atare, neîncasându-se T.V.A. la cumpărare și nu s-a încasat
T.V.A. la livrare, fiind scutite de T.V.A. în baza art. 171 din Legea nr.
84/1995.
De altfel, această opinie care este
conformă cu legislația aplicabilă în materie a fost exprimată și de expertiza
contabilă efectuată de instanța de fond.
Hotărârea instanței de fond fiind legală
și temeinică, recursul declarat de pârâți se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de
Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași
și de Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași și Percepția Fiscală Iași
împotriva sentinței nr. 110/CA din 9 iulie 2001 a Curții de Apel Iași, ca
nefondat.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 10 iunie 2003.