ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 803/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 324/2001

pronunțată la data de 28 noiembrie 2001 în dosarul nr. 2245/2001, Curtea de

Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, a admis

acțiunea formulată de reclamanta SC G. SRL Dumbrăveni, județul Sibiu și a anulat

decizia nr. 399 din 30 martie 2001 emisă de Ministerul Finanțelor Publice și

procesul-verbal nr. 1036 din 19 februarie 2001 încheiat de Administrația

Finanțelor Publice Dumbrăveni, exonerând-o de plata sumelor de 159.357.940 lei

impozit pe profit și, respectiv, 96.743.804 lei majorări de întârziere aferente

impozitului pe profit datorat, pârâtele fiind obligate la plata sumei de

29.443.172 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție,

Curtea de apel a reținut, în esență, că întrucât reclamanta a exportat direct

marfa și a încasat prețul în valută, pe care a depus-o în cont la banca

autorizată, în cauză erau îndeplinite condițiile pentru ca aceasta să

beneficieze de facilitățile prevăzute de art. 7 din O.U.G. nr. 217/1999, de art.

17 pct. B lit. a) din O.U.G. nr. 17/2000 și pct. 9.3 din H.G. nr. 401/2000,

astfel că actele administrative atacate sunt nelegale și netemeinice.

Împotriva acestei hotărâri au

formulat recurs Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor

Publice Sibiu și Administrația Finanțelor Publice Dumbrăveni, susținând că

instanța de fond a aplicat în mod greșit prevederile art. 7 din O.U.G. nr.

217/1994, pentru modificarea și completarea O.G. nr. 70/1994 privind impozitul

pe profit.

Recursul este întemeiat.

Prin procesul-verbal nr. 1036 din 19

februarie 2001 încheiat de organele de control ale Administrației Finanțelor

Publice Dumbrăveni au verificat activitatea societății comerciale intimate pe

perioada 1 iulie 1999 – 31 decembrie 2000 și au stabilit în sarcina acesteia

obligații fiscale de plată de:

- 430.134.183 lei, diferențe la

T.V.A.;

- 265.486.578 lei, majorări de

întârziere aferente;

- 159.357.940 lei, diferențe la

impozitul pe profit;

- 96.743.804 lei, majorări de

întârziere aferente.

Organele de control au reținut că,

în perioada controlată, unitatea a încasat în numerar valuta pentru 17 facturi

cu livrări la export de produse finite, prin depunerea valutei în numerar, iar

nu prin transferuri bancare din contul beneficiarului extern.

Prin decizia nr. 399 din 30 martie

2001, Ministerul Finanțelor Publice a respins contestația formulată pentru

sumele de 159.357.940 lei impozit pe profit și 96.743.804 lei majorări de

întârziere aferente, cu motivarea că potrivit prevederilor art. 7 din O.G. nr.

70/1994 privind impozitul pe profit, modificată și completată prin O.U.G. nr.

217/1999, beneficiază de cota de 5% impozit pe profit contribuabilii care au

încasat printr-un cont bancar din România, venituri în valută.

Or, instanța de fond, a ignorat

aceste prevederi legale, considerând că intimata-reclamantă beneficiază de

facilitatea respectivă, deși a încasat valuta respectivă din depuneri în

numerar.

În speță, reclamanta nu s-a

conformat normei legale menționate, deoarece încasarea sumelor de bani în valută

aferente facturilor verificate a fost făcută prin depuneri în numerar la

casieria unității.

Obligativitatea utilizării

conturilor bancare deschise la băncile comerciale autorizate trebuie înțeleasă

ca o măsură prin care statul se asigură că, în toate cazurile, valuta încasată

de agenții economici provine din livrarea produselor exportate și nu de pe

piața valutară internă ori din alte surse.

Având în vedere că societatea

comercială reclamantă nu a încasat contravaloarea mărfurilor livrate la export

prin cont bancar, adică prin transfer bancar între conturile importatorului și

exportatorului, neputând demonstra astfel proveniența sumelor de bani în

valută, concluzia ce se impune este aceea a justeței refuzului de rambursare a

T.V.A., din partea organului financiar.

Pentru această concluzie pledează și

alte argumente de text și anume, reglementarea instituită în materie prin acte

administrative cu caracter normativ.

Potrivit art. 16 din Regulamentul

nr. 3 din 23 decembrie 1997 emis de Banca Națională a României, urmărirea și

controlul încasărilor valutare aferente exportului de bunuri se realizează prin

formularul „Declarație de Încasare Valutară” (D.I.V.) conform prevederilor din

Normele privind controlul valutar asupra încasărilor din exporturi și din celelalte

operațiuni cu străinătatea NRV. 9.

Aceste norme prevăd obligația

persoanelor juridice autorizate în condițiile legii să efectueze operații cu

străinătatea, de a încasa în termenele legale sumele în valută convertibilă în

lei aferente acestor operațiuni în conturile lor la bănci.

Băncile prin care se derulează

operațiunile și tranzacțiile externe urmăresc încasarea sumelor nete în valută

și în lei aferente operațiilor cu străinătatea, pe baza documentelor prevăzute

în prezentele norme.

În fine, potrivit art. 4 pct. 2 din

O.G. nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a

agenților economici, persoanele juridice și fizice prevăzute la art. 1 sunt

obligate să încaseze sumele în valută aferente exporturilor de mărfuri,

executările de lucrări și prestațiilor de servicii în străinătate, precum și

din orice alte operațiuni și tranzacții externe, prin conturile deschise în

România la bănci autorizate.

Actele normative menționate exclud,

deci, orice plăți făcute prin depuneri în numerar, stabilind în mod expres

obligația efectuării unor asemenea operațiuni numai prin virament bancar.

Ca atare, este lipsită de relevanță

juridică aprecierea instanței, susținută de opinia favorabilă a unui expert

contabil, că sumele de bani încasate de reclamantă, în valută, de la partenerul

extern, au fost depuse la bănci în aceeași zi ori cel mai târziu a doua zi.

Față de considerentele expuse,

recursurile au fost admise și s-a casat sentința în sensul respingerii

acțiunii, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice a județului Sibiu, în nume propriu, precum și în

numele Ministerului Finanțelor Publice și al Administrației Finanțelor Publice

a orașului Dumbrăveni, județul Sibiu, împotriva sentinței civile nr. 324 din 28

noiembrie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios

administrativ.

Casează sentința atacată și, în

fond, respinge acțiunea.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 februarie 2003.