ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4787/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC A.L. SRL Sibiu a chemat în judecată

D.G.F.P. Sibiu în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii

Mijlocii Sibiu și A.N.A.F. solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâtele

să dispună:

- anularea deciziei din

19 decembrie 2008 privind soluționarea contestației;

- anularea în parte a

deciziei de impunere din 14 octombrie 2008, a raportului de inspecție fiscală din

14 octombrie 2008 și exonerarea reclamantei de plata sumei de 554.936 RON reprezentând

impozit pe profit suplimentar și accesorii.

În motivarea acțiunii,

reclamata a arătat că impozitul pe profit stabilit este nelegal deoarece organul

fiscal a procedat la aplicarea greșită în timp a prevederilor legale privitoare

la calculul impozitului pe profit în condițiile în care cheltuielilor din diferențele

de curs valutar înregistrate de reclamantă la 31 decembrie 2003, le sunt aplicabile

reglementările legale în vigoare la această dată, adică art. 10 din Legea nr. 414/2002

și respectiv pct. 10.6 și pct. 10.7 din H.G. nr. 859/2002 și nu cele cuprinse în

C. fisc. care a intrat în vigoare la 1 aprilie 2004.

Curtea de Apel Alba-Iulia,

secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 225/F/CA din 29 septembrie

2010 a admis acțiunea formulată de reclamantă dispunând anularea deciziei din 19

decembrie 2008 privind soluționarea contestației, a deciziei de impunere din 14

octombrie 2008 și raportul de inspecție fiscală din 14 octombrie 2008 și exonerând

reclamanta de plata sumei de 554.936 RON, reprezentând 303.781 RON impozit pe profit

și 251.155 RON majorări aferente acestui impozit.

Totodată a obligat pârâta

să plătească în favoarea reclamantei suma de 14.500 RON cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că actele administrativ fiscale sunt nelegal întocmite

și vor fi anulate parțial.

Astfel, interpretarea

sistemică și sistematică a acestor texte legale conduce la concluzia că pierderea

netă reportată pentru anul fiscal următor dobândește mai întâi regimul cheltuielilor

din diferențele de curs valutar și numai după stabilirea pierderii nete pentru anul

respectiv se poate discuta despre regimul fiscal de deducere, corespunzător cheltuielilor

cu dobânda.

Împotriva acestei sentințe,

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs D.G.F.P. Sibiu în nume propriu

precum și pentru A.N.A.F., Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Sibiu.

Recurenta a susținut în

esență că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea

nr. 414/2003 și ale art. 23 C. fisc., coroborate cu dispozițiile pct. 6.1. din Normele

de aplicare aprobate prin H.G. nr. 44/2004, în sensul că nu a stabilit corect regimul

fiscal aplicabil acestor operațiuni, în perioada supusă verificărilor, respectiv

1 ianuarie 2004-31 decembrie 2007, nerespectând procedura specială prevăzută de

aceste dispoziții, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Analizând sentința atacată

în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât

și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ. Înalta Curte constată că recursul

formulat în cauză este nefondat.

Aspectul aflat în litigiu

în cauza de față, vizează aplicarea în timp a legislației fiscale referitoare la

deducerea cheltuielilor cu dobânzile și diferențele de curs valutar, respectiv efectului

operațiunii de reportare a pierderii nete din anul fiscal anterior, astfel cum în

mod corect s-a reținut prin hotărârea atacată.

În această privință, instanța

de fond a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză,

respectiv dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 414/2002 cât și dispozițiile

pct. 10.2 alin. (3) din H.G. nr. 859/2002 aplicabile în ceea ce privește anul 2003

și dispozițiile art. 23 C. fisc. cu lămuririle prevăzute de dispozițiile pct. 61

din Normele de aplicare aprobate prin H.G. nr. 44/2004, în ceea ce privește perioada

ulterioară.

Potrivit dispozițiilor

art. 10 alin. (3) din Legea nr. 414/2002 și ale pct. 10.6 și pct. 10.7 din H.G.

nr. 859/2002:

„În cazul în care cheltuielile

din diferențele de curs valutar ale contribuabilului depășesc veniturile din diferențele

de curs valutar, diferența va fi tratată ca o cheltuială cu dobânda, în sensul

alin. (1) și alin. (3), deductibilitatea acestei diferențe fiind supusă limitărilor

prevăzute de aceste aliniate”.

Aceste prevederi au fost

preluate și de dispozițiile art. 23 alin. (3) C. fisc., potrivit căruia în cazul

în care cheltuielile din diferențele de curs valutar ale contribuabilului depășesc

veniturile din diferențele de curs valutar, diferența va fi tratată ca o cheltuială

cu dobânda în sensul alin. (1) și alin. (2); deductibilitatea acestei diferențe

fiind supusă limitărilor prevăzute de aceste aliniate.

Din perspectiva acestor

prevederi legale, instanța de control judiciar apreciază că în mod corect s-a reținut

de către instanța de fond, în baza probatoriului administrat în cauză, faptul că

pierderea netă din diferențele de curs valutar și cheltuielile cu dobânzile aferente

rămase nedeductibile la sfârșitul anului 2003 se reportează în anul următor, acestea

urmând a fi tratate ca fiind cheltuieli ale perioadei respective și supuse limitărilor

aplicabile în acea perioadă.

Susținerile recurentei

potrivit cărora prin expertiza contabilă efectuată în cauză, expertiză însușită

de către instanța de fond, în mod greșit a fost diminuată pierderea netă din diferențele

de curs valutar, nedeductibilă în anul2003, reportată în anii următori până la deductibilitatea

integrală și a diminuat-o cu veniturile din diferențele de curs valutar aferente

anilor următori, nu pot fi reținute întrucât astfel cum rezultă din interpretarea

dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 414/2002 cât și art. 23 alin. (3)

C. fisc., regimul de deductibilitate al cheltuielilor cu dobânda prevăzut de aceste

dispoziții se aplică pierderii nete rezultate din diferențele de curs valutar și

nu cheltuielilor rezultate din diferențele de curs valutar.

Nu pot fi reținute nici

criticile recurentei referitoare la nerespectarea principiului anualității evidenței

contabile și al stabilirii impozitelor și taxelor prevăzut de dispozițiile art.

16 din Legea nr. 571/2003 întrucât astfel cum rezultă din examinarea operațiunilor

contabile efectuate de intimată în perioada 2004-2006 intimata a raportat cheltuielile

cu dobânzile și cu pierderea netă din diferența de curs valutar rămase nedeductibile

înregistrate la finele anului, în perioada următoare, acestea urmând a fi considerate

drept cheltuieli ale perioadei respective și au devenit subiect al limitării aplicabile

în acea perioadă.

Având în vedere aceste

considerente, instanța de control judiciar reține că hotărârea atacată este legală

și temeinică, neexistând motive pentru casarea sau modificare acesteia, instanța

de fond procedând la aplicarea și interpretarea corectă a dispozițiilor egale incidente

în cauză, respectiv dispozițiile art. 10 din Legea nr. 414/2002, pct. 10.6 și pct.

10.7 din H.G. nr. 859/202 în ceea ce privește sumele reprezentând cheltuielile cu

dobânzile și cu pierderea netă din diferențe de curs valutar, rămase nedeductibile

la 31 decembrie 2003 și reportate în anul fiscal 2004, precum și dispozițiile

art. 23 C. fisc., respectiv pct. 60, pct. 68 și pct. 69 din Normele de aplicare

aprobate prin H.G. nr. 44/2004, aplicabile începând cu anul 2004.

În consecință, Înalta

Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul

formulat, ca nefondat.

PENTRU CESTE MOTIVE.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de D.G.F.P. Sibiu în nume propriu și pentru A.N.A.F. și Administrația pentru Contribuabili

Mijlocii Sibiu împotriva sentinței civile nr. 225/F/CA din 29 septembrie 2010 a

Curții de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la 5.000

RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC A.L. SRL Sibiu.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 11 octombrie 2011.