ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5011/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 3 aprilie 2003, S.L. a chemat în judecată Ministerul de Interne, Grupul de Pompieri „Iancu de Hunedoara” al Județului Hunedoara, Compania de Pompieri Petroșani și Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, solicitând anularea Ordinului Ministrului de Interne nr. II/01305 din 30 aprilie 1997, privind trecerea sa în rezervă și reintegrarea în aceeași funcție, cu plata drepturilor bănești cuvenite. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a fost ofițer, cu grad de căpitan, în cadrul Ministerului de Interne - Grupul de Pompieri „Iancu de Hunedoara” – Compania de Pompieri Petroșani până la data de 30 aprilie 1997, când, prin ordinului Ministrului de interne, a fost trecut în mod abuziv în rezervă în baza unor documente false.

Curtea de Apel București, secția pentru conflicte de muncă și litigii de muncă, prin sentința civilă nr. 26 din 16 aprilie 2003, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamant, cu motivarea că, „din analiza actelor depuse la dosar nu s-a constatat existența nici unui abuz referitor la trecerea sa în rezervă”. Împotriva soluției pronunțate reclamantul a declarat recurs reiterând susținerile referitoare la abuzul ce s-ar fi comis prin trecerea sa în rezervă, determinat de falsitatea documentelor conținute de dosarele „Consiliului de Onoare” și „Consiliului de judecată”. Totodată, recurentul reproșează primei instanțe faptul că nu a analizat conținutul înscrisurilor invocate și lipsa de preocupare în completarea materialului probator.

Recursul va fi admis, pentru motivele invocate din oficiu, în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., în sensul celor ce preced. Fără să instituie condiții anume în legătură cu forma sau conținutul considerentelor, Codul de procedură civilă dispune, prin art. 261 pct. 5, că hotărârea trebuie să cuprindă „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”. În această privință se impune concluzia că instanța trebuie să se refere în motivare la toate capetele de cerere cu soluționarea cărora a fost investită și la considerentele pentru care s-au respins unele cereri. Cu alte cuvinte, instanța trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut prin acțiune și asupra tuturor mijloacelor ce au stat la temelia pretențiilor ridicate de părți.

Motivarea, care nu poate privi numai împrejurările de fapt sau numai pe cele de drept, trebuie să fie deopotrivă în strictă concordanță cu măsurile luate de instanță, prin dispozitiv, scopul motivării fiind tocmai acela de a fundamenta și explica măsurile adoptate de instanță. Examinând conținutul sentinței recurate, prima constatare ce se impune este aceea referitoare la neconcordanța dintre considerentele potrivit cărora „nu a putut fi primită excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtul Ministerul de Interne” și dispozitivul hotărârii, în care nu se regăsește soluția de respingere a acestei excepții.

Tot astfel, în dispozitivul hotărârii nu se regăsesc măsurile luate de instanță cu privire și la alte excepții, care de altfel nici nu au fost enunțate în considerente, respectiv: excepția de inadmisibilitate a acțiunii invocată de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție; excepția de necompetență materială a instanței civile invocată de Ministerul de Interne, care a cerut trimiterea cauzei la instanța de contencios administrativ din moment ce reclamantul însuși și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 29/1990 și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, Grupul de Pompieri „Iancu de Hunedoara” al județului Hunedoara, unitate fără personalitate juridică subordonată Ministerului de Interne și, respectiv, Compania de Pompieri Petroșani, cu același statut juridic, excepție motivată și prin faptul că actul administrativ a cărui anulare se cere a fost emis de Ministerul de Interne.

În sfârșit, observând considerentele sentinței, se constată că doar referirea instanței la „diverse” memorii și sesizări formulate de reclamant și la „răspunsurile primite”, din care „nu s-a constatat existența unui abuz referitor la trecerea sa în rezervă”, nu poate fi reținută ca „motivare” în sensul art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Față de cele ce preced, în baza art. 304 pct. 9, art. 312 și art. 313 C. proc. civ., va fi admis recursul, casată hotărârea atacată și trimisă cauza la aceeași instanță pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul S.L. împotriva sentinței nr. 26 din 16 aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția pentru conflicte de muncă și litigii de muncă, pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță, pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2003.