ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1954/2012

Asupra recursului de

față:

Din analiza actelor

și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei.

de chemare în judecată și procedura derulată în primă instanță

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Caraș-Severin sub nr. 1708/115/2009 la 05 iunie 2009, reclamantul

Ș.S.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și

Internelor, să se constate nulitatea Ordinului Ministrului de Interne nr.

II/01003/1988 în baza căruia a fost trecut ilegal în rezervă, calcularea,

actualizarea și plata drepturilor bănești reprezentând salariul de ofițer

constituit din solda de funcție, solda de grad, gradații și indemnizația de

dispozitiv corespunzătoare, reconstituirea și recunoașterea vechimii în muncă

precum și plata daunelor morale de 100 mii RON pentru traumele psihice

permanente suferite de la momentul trecerii abuzive în rezervă.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat, în esență, faptul că începând cu luna septembrie 1985

și-a desfășurat activitatea de ofițer în cadrul Grupului de Pompieri al

Județului Bihor iar în data de 15 ianuarie 1988 i s-a comunicat că în baza

ordinului Ministrului de Interne nr. II/01003 a fost trecut în rezervă conform

art. 43 lit. f) din Statutul corpului ofițerilor și ca atare apreciază că a

fost supus abuzurilor regimului comunist în condițiile în care ordinul de

trecere în rezervă a avut la bază împrejurarea că mama și fratele său s-au

stabilit în aceea perioadă în Germania.

Reclamantul a

apreciat că îndeplinește condițiile pentru a fi considerată o persoană

persecutată politic așa cum rezultă din prevederile Decretului-lege nr.

118/1990 întrucât trecerea în rezervă s-a făcut în mod abuziv deoarece nu se

încadra în niciuna din prevederile art. 43 ale Statutului Corpului Ofițerilor

Forțelor Armate ale R.S.R. aprobat prin H.C.M. nr. 1.177 din 04 octombrie 1965.

Reclamantul a mai

precizat în mod expres faptul că prezenta acțiune nu intră sub incidența Legii

nr. 554/2004 ci are la bază în mod exclusiv dispozițiile art. 9 din

Decretul-lege nr. 118/1990.

Tribunalul

Caraș-Severin, secția civilă, prin Sentința civilă nr. 1.110 din 27 octombrie

2009 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, apreciind că acțiunea

intră sub incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

coroborate cu art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

Dosarul s-a

înregistrat pe rolul Secției de contencios administrativ și fiscal la data de

18 februarie 2010 iar în urma precizării de acțiune depusă de reclamant la data

de 26 aprilie 2010 instanța din oficiu a invocat, la termenul de judecată din

17 mai 2010, excepția de necompetență materială a Curții de Apel Timișoara.

Prin Sentința civilă

nr. 260 din 17 mai 2010 a procedat la declinarea competenței de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin, secția civilă, și constatându-se

ivit conflictul negativ de competență a fost sesizată Înalta Curte de Casație

și Justiție pentru pronunțarea unui regulator de competență.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, prin Decizia nr. 4.860 din 9 noiembrie 2010 pronunțată în

dosarul nr. 1708.1/115/2009 a stabilit competența de soluționare a cauzei

privind pe reclamantul Ș.S.I. în contradictoriu cu Ministerul Administrației și

Internelor în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Cauza s-a

reînregistrat la Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ

și fiscal, la data de 02 mai 2011, iar la termenul de judecată din data de 06

iunie 2011 instanța a pus în discuția părților excepția tardivității

introducerii acțiunii, invocată de pârâtul Ministerul Administrației și

Internelor, prin raportare la prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004.

de Apel

Prin Sentința nr. 244

din 6 iunie 2011 Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ

și fiscal, a respins acțiunea reclamantului ca tardiv formulată.

Pentru a hotărî

astfel prima instanță a reținut următoarele considerente:

Prin Decizia nr.

4.860 din 9 noiembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că

reclamantul Ș.S.I. a solicitat să se constate nulitatea Ordinului Ministrului

de Interne nr. II/01003/1988 în baza căruia a fost trecut nelegal în rezervă și

pe cale de consecință să se dispună reîncadrarea sa ca ofițer de pompier, cu

plata drepturilor bănești aferente, cu recunoașterea și reconstituirea vechimii

în muncă, solicitând totodată și plata daunelor morale de 100.000 RON pentru

traumele psihice suferite.

Raportat la petitul

privind anularea Ordinului nr. II/01003/1988 Curtea a constatat că este

întemeiată excepția tardivității introducerii acțiunii invocată de pârâtul

Ministerul Administrației și Internelor, în condițiile în care potrivit art. 11

din Legea nr. 554/2004, cererile prin care se solicită anularea unui act

administrativ individual se pot introduce în termen de 6 luni de la data

comunicării răspunsului la plângerea prealabilă sau de la expirarea termenului

de soluționare a plângerii prealabile.

Or, în speță ordinul

atacat a fost emis în anul 1988. Reclamantul susține că dispozițiile art. 11

din Legea nr. 554/2004 nu sunt incidente în cauză întrucât prezenta lege a

contenciosului administrativ nu era în vigoare la data emiterii ordinului

atacat.

Referitor la

susținerea că nu sunt incidente prevederile Legii nr. 554/2004, Curtea a apreciat

că deși Legea nr. 554/2004 nu era în vigoare la data emiterii Ordinului

II/01003/1988, ea era în vigoare la data introducerii acțiunii, respectiv la

data de 05 iunie 2009 și câtă vreme Legea nr. 554/2004 cuprinde norme de

procedură acestea sunt imediat și direct aplicabile oricăror acțiuni introduse

în perioada în care respectivele dispoziții de procedură sunt în vigoare.

Și în ceea ce

privește apărarea reclamantului în sensul că la data emiterii ordinului nu avea

asigurat accesul la justiție pentru a solicita anularea ordinului, prima

instanță a statuat că anterior Legii nr. 554/2004 a fost în vigoare Legea

contenciosului administrativ nr. 29/1990, care a abrogat Legea nr. 1/1967 cu

privire la judecarea de către tribunale a cererilor celor vătămați în drepturile

lor prin acte administrative ilegale, precum și orice alte dispoziții contrare,

astfel încât instanța a reținut că la data emiterii Ordinului II/01003/1988 era

în vigoare Legea nr. 1/1967 ce permitea accesul în instanță pentru atacarea

actelor administrative ilegale, acces recunoscut de altfel pe deplin, ulterior,

prin Legea nr. 29/1990.

în cauză

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamantul Ș.S.I., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, în baza art. 304

1

C. proc. civ.

În esență,

recurentul-reclamant a arătat că instanța de fond nu a respectat dispozițiile

art. 124 din Constituția României, art. 6 parag. 1 din Convenția europeană a

drepturilor omului și Decretul-lege nr. 118/1990, cu modificările și completările

ulterioare, limitându-se la o analiză acțiunea prin raportare la prevederile

art. 111 C. proc. civ., fără să rețină, ca temei al acțiunii, art. 9 din

Decretul-lege nr. 118/1990, text care permite persoanelor care nu au putut a-și

exercite profesia sau, după caz, ocupația, pe o perioadă în care au fost

persecutate politic, să obțină o hotărâre judecătorească prin care să se

constate această situație.

intimatului

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, Ministerul Administrației și Internelor a solicitat

respingerea recursului ca nefondat, arătând că acțiunea recurentului-reclamant

a avut ca obiect constatarea nulității ordinului de trecere în rezervă nr.

II/01003/1988, intrând sub incidența legii contenciosului administrativ.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

și de drept relevante

După cum rezultă din

cele rezumate la pct. I.1. din prezenta decizie, obiectul acțiunii cu care a

fost învestită Curtea de Apel, așa cum a fost calificat de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia

nr. 4.860 din 9 noiembrie 2010, ca premisă a pronunțării regulatorului de

competență, a vizat nulitatea unui act administrativ, constând în Ordinul

Ministrului de Interne nr. II/01003/1988, prin care recurentul reclamant a fost

trecut în rezervă.

În acest context,

judecătorul fondului a procedat corect, verificând respectarea termenelor de

sesizare a instanței, prevăzute în art. 11 din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004, în vigoare la data formulării acțiunii, cu

precizarea adecvată că accesul la justiție a fost asigurat și anterior intrării

în vigoare a acestui act normativ, prin Legea contenciosului administrativ nr.

29/1990 și Legea nr. 1/1967 cu privire la judecarea de către tribunale a

cererilor celor vătămați în drepturile lor prin acte administrative ilegale,

care, de asemenea, reglementau anumite termene și condiții pentru exercitarea

dreptului la acțiune.

Sub acest aspect,

Curtea Constituțională a României a reținut în mod constant, în acord cu

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, că exercitarea unui drept

de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru și cu

respectarea anumitor exigențe legale, între care și stabilirea unor termene,

după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.

De aceea, Înalta

Curte constată că motivul de recurs privind încălcarea art. 124 din Constituția

României și art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și

libertăților fundamentale este nefondat.

Nici critica

referitoare la ignorarea art. 9 din Decretul-lege nr. 18/1999 (art. 11, în

forma actuală a Decretului-lege nr. 118/1990, republicat în M. Of. nr. 631 din

23 septembrie 2009) nu poate fi reținută, pentru că textul normativ respectiv

se referă la acțiunea în constatarea imposibilității exercitării profesiei sau,

după caz, ocupației pe perioada persecuției sau urmăririi din motive politice,

în scopul recunoașterii vechimii în muncă, or, așa cum s-a arătat anterior,

obiectul litigiului de față a fost calificat, printr-o hotărâre judecătorească

irevocabilă, ca fiind constatarea nulității unui act administrativ.

al soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de

reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau

art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Ș.S.I. împotriva Sentinței nr. 244 din 6 iunie 2011 a Curții de

Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 aprilie 2012.

Procesat de GGC - AM