Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.04.2012
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1954/2012

HOTĂRÂRE
06.04.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1954/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față: Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul cererii de chemare în judecată și procedura derulată în primă instanță Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin sub nr. 1708/115/2009 la 05 iunie 2009, reclamantul Ș.S.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, să se constate nulitatea Ordinului Ministrului de Interne nr. II/01003/1988 în baza căruia a fost trecut ilegal în rezervă, calcularea, actualizarea și plata drepturilor bănești reprezentând salariul de ofițer constituit din solda de funcție, solda de grad, gradații și indemnizația de dispozitiv corespunzătoare, reconstituirea și recunoașterea vechimii în muncă precum și plata daunelor morale de 100 mii RON pentru traumele psihice permanente suferite de la momentul trecerii abuzive în rezervă.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat, în esență, faptul că începând cu luna septembrie 1985 și-a desfășurat activitatea de ofițer în cadrul Grupului de Pompieri al Județului Bihor iar în data de 15 ianuarie 1988 i s-a comunicat că în baza ordinului Ministrului de Interne nr. II/01003 a fost trecut în rezervă conform art. 43 lit. f) din Statutul corpului ofițerilor și ca atare apreciază că a fost supus abuzurilor regimului comunist în condițiile în care ordinul de trecere în rezervă a avut la bază împrejurarea că mama și fratele său s-au stabilit în aceea perioadă în Germania. Reclamantul a apreciat că îndeplinește condițiile pentru a fi considerată o persoană persecutată politic așa cum rezultă din prevederile Decretului-lege nr. 118/1990 întrucât trecerea în rezervă s-a făcut în mod abuziv deoarece nu se încadra în niciuna din prevederile art. 43 ale Statutului Corpului Ofițerilor Forțelor Armate ale R.S.R.

aprobat prin H.C.M. nr. 1.177 din 04 octombrie 1965. Reclamantul a mai precizat în mod expres faptul că prezenta acțiune nu intră sub incidența Legii nr. 554/2004 ci are la bază în mod exclusiv dispozițiile art. 9 din Decretul-lege nr. 118/1990. Tribunalul Caraș-Severin, secția civilă, prin Sentința civilă nr. 1.110 din 27 octombrie 2009 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, apreciind că acțiunea intră sub incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 3 pct. 1 C. proc. civ. Dosarul s-a înregistrat pe rolul Secției de contencios administrativ și fiscal la data de 18 februarie 2010 iar în urma precizării de acțiune depusă de reclamant la data de 26 aprilie 2010 instanța din oficiu a invocat, la termenul de judecată din 17 mai 2010, excepția de necompetență materială a Curții de Apel Timișoara.

Prin Sentința civilă nr. 260 din 17 mai 2010 a procedat la declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin, secția civilă, și constatându-se ivit conflictul negativ de competență a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea unui regulator de competență. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 4.860 din 9 noiembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. 1708.1/115/2009 a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Ș.S.I. în contradictoriu cu Ministerul Administrației și Internelor în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Cauza s-a reînregistrat la Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 02 mai 2011, iar la termenul de judecată din data de 06 iunie 2011 instanța a pus în discuția părților excepția tardivității introducerii acțiunii, invocată de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, prin raportare la prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004. 2. Hotărârea Curții de Apel Prin Sentința nr. 244 din 6 iunie 2011 Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului ca tardiv formulată. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele considerente: Prin Decizia nr. 4.860 din 9 noiembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că reclamantul Ș.S.I.

a solicitat să se constate nulitatea Ordinului Ministrului de Interne nr. II/01003/1988 în baza căruia a fost trecut nelegal în rezervă și pe cale de consecință să se dispună reîncadrarea sa ca ofițer de pompier, cu plata drepturilor bănești aferente, cu recunoașterea și reconstituirea vechimii în muncă, solicitând totodată și plata daunelor morale de 100.000 RON pentru traumele psihice suferite. Raportat la petitul privind anularea Ordinului nr. II/01003/1988 Curtea a constatat că este întemeiată excepția tardivității introducerii acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, în condițiile în care potrivit art. 11 din Legea nr. 554/2004, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual se pot introduce în termen de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă sau de la expirarea termenului de soluționare a plângerii prealabile.

Or, în speță ordinul atacat a fost emis în anul 1988. Reclamantul susține că dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 nu sunt incidente în cauză întrucât prezenta lege a contenciosului administrativ nu era în vigoare la data emiterii ordinului atacat. Referitor la susținerea că nu sunt incidente prevederile Legii nr. 554/2004, Curtea a apreciat că deși Legea nr. 554/2004 nu era în vigoare la data emiterii Ordinului II/01003/1988, ea era în vigoare la data introducerii acțiunii, respectiv la data de 05 iunie 2009 și câtă vreme Legea nr. 554/2004 cuprinde norme de procedură acestea sunt imediat și direct aplicabile oricăror acțiuni introduse în perioada în care respectivele dispoziții de procedură sunt în vigoare.

Și în ceea ce privește apărarea reclamantului în sensul că la data emiterii ordinului nu avea asigurat accesul la justiție pentru a solicita anularea ordinului, prima instanță a statuat că anterior Legii nr. 554/2004 a fost în vigoare Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, care a abrogat Legea nr. 1/1967 cu privire la judecarea de către tribunale a cererilor celor vătămați în drepturile lor prin acte administrative ilegale, precum și orice alte dispoziții contrare, astfel încât instanța a reținut că la data emiterii Ordinului II/01003/1988 era în vigoare Legea nr. 1/1967 ce permitea accesul în instanță pentru atacarea actelor administrative ilegale, acces recunoscut de altfel pe deplin, ulterior, prin Legea nr. 29/1990.

3. Recursul declarat în cauză Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Ș.S.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în baza art. 304 1 C. proc. civ. În esență, recurentul-reclamant a arătat că instanța de fond nu a respectat dispozițiile art. 124 din Constituția României, art. 6 parag. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului și Decretul-lege nr. 118/1990, cu modificările și completările ulterioare, limitându-se la o analiză acțiunea prin raportare la prevederile art. 111 C. proc. civ., fără să rețină, ca temei al acțiunii, art. 9 din Decretul-lege nr. 118/1990, text care permite persoanelor care nu au putut a-și exercite profesia sau, după caz, ocupația, pe o perioadă în care au fost persecutate politic, să obțină o hotărâre judecătorească prin care să se constate această situație.

4. Apărările intimatului Prin întâmpinarea depusă la dosar, Ministerul Administrației și Internelor a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că acțiunea recurentului-reclamant a avut ca obiect constatarea nulității ordinului de trecere în rezervă nr. II/01003/1988, intrând sub incidența legii contenciosului administrativ. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante După cum rezultă din cele rezumate la pct. I.1.

din prezenta decizie, obiectul acțiunii cu care a fost învestită Curtea de Apel, așa cum a fost calificat de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 4.860 din 9 noiembrie 2010, ca premisă a pronunțării regulatorului de competență, a vizat nulitatea unui act administrativ, constând în Ordinul Ministrului de Interne nr. II/01003/1988, prin care recurentul reclamant a fost trecut în rezervă.

În acest context, judecătorul fondului a procedat corect, verificând respectarea termenelor de sesizare a instanței, prevăzute în art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în vigoare la data formulării acțiunii, cu precizarea adecvată că accesul la justiție a fost asigurat și anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, prin Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 și Legea nr. 1/1967 cu privire la judecarea de către tribunale a cererilor celor vătămați în drepturile lor prin acte administrative ilegale, care, de asemenea, reglementau anumite termene și condiții pentru exercitarea dreptului la acțiune.

Sub acest aspect, Curtea Constituțională a României a reținut în mod constant, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru și cu respectarea anumitor exigențe legale, între care și stabilirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. De aceea, Înalta Curte constată că motivul de recurs privind încălcarea art. 124 din Constituția României și art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale este nefondat. Nici critica referitoare la ignorarea art. 9 din Decretul-lege nr. 18/1999 (art. 11, în forma actuală a Decretului-lege nr. 118/1990, republicat în M. Of.

nr. 631 din 23 septembrie 2009) nu poate fi reținută, pentru că textul normativ respectiv se referă la acțiunea în constatarea imposibilității exercitării profesiei sau, după caz, ocupației pe perioada persecuției sau urmăririi din motive politice, în scopul recunoașterii vechimii în muncă, or, așa cum s-a arătat anterior, obiectul litigiului de față a fost calificat, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, ca fiind constatarea nulității unui act administrativ. 2. Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ș.S.I. împotriva Sentinței nr. 244 din 6 iunie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2012. Procesat de GGC - AM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-10-09
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6592/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în fața primei instanțe Prin acțiunea înregistrată la 25 ianuarie 2012, reclamantul G.G.C. a solicitat anularea Ordi
ÎCCJ 2017-12-07
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3888/2017
motive imputabile ofițerului. Urmare a acestor aspecte, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor și a Instrucțiunilor OMAI nr. 830/1999 pentru punerea în aplicare a actului normativ mai su
ÎCCJ 2012-01-18
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 221/2012
ți să suporte rigorile acestui regim. Declarația surorii reclamantului și a martorului S.C. sunt relevante pentru dovedirea împrejurării că trecerea în rezervă s-a făcut forțat. Mai mult, desfășurarea unor activități mult inferioare față de
ÎCCJ 2013-03-13
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3258/2013
menționat ca făcând parte integrantă din cuprinsul ordinului de trecere în rezervă. Recurentul a mai arătat că, deși instanța de fond i-a încuviințat la termenul din 2 mai 2012 proba cu înscrisuri pentru a dovedi modalitatea complet nelegal
ÎCCJ 2010-01-13
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 59/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamantul C.D.M. a chemat în judecată pe pârâtul M.A.I. solicitând instanței să dispună anularea ordinului prin care a fost trec
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă