ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 221/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Tribunalul Suceava, prin sentința civilă nr. 1468 din 28 septembrie 2010, a admis în parte acțiunea astfel cum a fost precizată și a constatat că trecerea în rezervă a reclamantului, la 15 mai 1982, a constituit măsură administrativă cu caracter politic. Pârâtul S.R., prin M.F.P. a fost obligat să plătească reclamantului, echivalentul în lei la data plății efective al sumei de 10.000 euro, despăgubiri pentru prejudiciu moral. S-au respins, ca nefondate, cererile pentru daune materiale și pentru repunerea în drepturi, în sensul constatării vechimii în muncă cu acordare grad militar. S-a reținut că, la data de 15 mai 1982, pentru reclamant, ofițer activ operativ în cadrul Ministerului de Interne, prin Ordinul nr. II 01157 s-a dispus trecerea în rezervă ca răspuns la raportul său.

Reclamantul a afirmat că a fost forțat la întocmirea și înaintarea raportului în cauză, de conducerea de la acea vreme a I.G.M. și a M.I., față de plecarea definitivă a surorii sale, fostă M.N., căsătorită B. și a fostului cumnat B.A. în străinătate. A arătat că s-au făcut presiuni asupra sa pentru a-i convinge pe aceștia să-și retragă cererea adresată fostului Consiliu de stat, de plecare definitivă din țară și „nereușind” să-i convingă s-a ordonat trecerea sa în rezervă, sub forma deghizată a trecerii în rezervă la cerere. Această situație de fapt rezultă din declarația surorii reclamantului, coroborată cu pașaportul acesteia, care confirmă plecarea acesteia în S.U.A. în 1982. De asemenea, forțarea reclamantului să ceară trecerea în rezervă rezultă din declarația martorului S.C., care a avut o situație similară.

Deși pârâtul a invocat că nu s-a dovedit cu înscrisuri raportul de cauzalitate între trecerea în rezervă și plecarea rudelor în străinătate, tribunalul a reținut că s-a probat acest aspect față de cele arătate mai sus. S-a reținut a fi de notorietate că nu se preconstituiau probe pentru măsurile impuse de regimul comunist și că se luau măsuri împotriva rudelor celor care părăseau definitiv țara. Tribunalul a avut în vedere că ulterior trecerii în rezervă „la cerere”, reclamantul a desfășurat activități sub pregătirea sa profesională până în anul 1984, fiind „găuritor”, „primitor distribuție”, „electrician”, astfel cum rezultă din carnetul de muncă. Față de aceste împrejurări, tribunalul a reținut că reclamantul a fost obligat să ceară trecerea în rezervă, renunțând la o carieră militară pentru meserii mult sub pregătirea sa profesională.

Nici încadrarea ca jurisconsult, în anul 1984 nu i-a oferit satisfacții suficiente, retribuția nefiind cu mult mai mare decât cea acordată pentru meseriile anterioare. Deși pârâtul a arătat că reclamantul a obținut diploma de licență a Facultății de Drept abia în 1983, după care s-a angajat jurisconsult, acest aspect a fost apreciat ca lipsit de relevanță, cariera militară fiind un lucru distinct. Potrivit art. 4 alin. (2) Legea nr. 221/2009, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute de art. 3 pot solicita instanței să constate caracterul politic al acestora. Față de cele arătate mai sus, tribunalul a apreciat că trecerea în rezervă a reclamantului la 15 mai 1982 reprezintă o măsură administrativă cu caracter politic.

S-a reținut că se impune acordarea sumei maxime prevăzută de lege de 10.000 euro daune morale conform art. 5 alin. (1 1 ) Legea nr. 221/2009, văzând statutul social pe care îl dobândise reclamantul anterior trecerii în rezervă, ofițer în cadrul Ministerului de Interne, meseriile pe care a fost obligat să le accepte ulterior, mult sub pregătirea profesională, perioada mare, de 7 ani, cât au durat efectele trecerii în rezervă. Tribunalul a reținut că este de notorietate ostilitatea regimului comunist față de oponenții săi și neajunsurile vieții cotidiene la care au fost expuși. Cererile pentru daune materiale reprezentând cheltuielile de școlarizare și cererea pentru repunere în drepturi, în sensul constatării vechimii în muncă, cu acordare grad militar au fost apreciate a fi nefondate având în vedere că nu se încadrează în ipotezele reglementate de lege.

Aceste cereri pot forma obiectul altor acțiuni în justiție; a le soluționa în baza prevederilor Legii nr. 221/2009 însemnând a adăuga la lege, ceea ce nu este permis. Soluționând apelurile declarate în cauză împotriva acestei hotărâri, curtea de apel a reținut următoarele: Prin deciziile nr. 1358 și 1360 din 21 octombrie 2010 ale Curții Constituționale s-a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, care reglementează acordarea daunelor morale, sunt neconstituționale. Așa fiind, cum dispoziția din lege declarată neconstituțională nu se mai poate aplica, nemaiexistând, deci, temeiul de drept pentru acordarea daunelor morale, s-a reținut că se impune concluzia că hotărârea primei instanțe, în ceea ce privește acordarea sumei de 10.000 euro cu titlu de despăgubiri morale, este lipsită de fundament juridic.

Potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. Prin urmare, instanțele judecătorești sunt ținute a o aplica, fără a avea abilitatea de a o cenzura. În situația excepției de neconstituționalitate a unor prevederi din lege, decizia definitivă a Curții Constituționale produce efecte juridice cât privește aplicarea normei juridice, în sensul că aceasta nu mai poate fi aplicată, procesul judecându-se la instanțele judecătorești cu luarea în considerare a acestei noi realități juridice. Cu alte cuvinte, decizia prin care se constată neconstituționalitatea dispoziției legale paralizează efectele juridice ale acesteia.

Aplicarea deciziilor Curții Constituționale proceselor în curs nu constituie o încălcare a principiului neretroactivității. Și aceasta, deoarece, raporturile juridice deduse judecății au luat naștere în perioada anterioară publicării acestor decizii, în temeiul unor dispoziții legale care beneficiau de prezumția de constituționalitate, prezumție care ulterior a fost înlăturată. Dacă s-ar aprecia că deciziile de constatare a neconstituționalității unor norme juridice nu pot pune în nici un fel în discuție efectele produse anterior, s-ar nega însuși caracterul obligatoriu și opozabilitatea erga omnes a acestor acte de jurisdicție constituțională. Doar într-o astfel de abordare a problemei de drept se dă eficiență practică deciziilor instanței de contencios constituțional, obligația de aplicare a actelor jurisdicției constituționale care profită ex nunc tuturor subiectelor de drept interesate fiind ridicată la rang de principiu constituțional.

Așa fiind, cum nu mai există temeiul de drept pentru acordarea daunelor morale în baza dispozițiilor Legii nr. 221/2009, Curtea de Apel Suceava, prin decizia nr. 31 din 22 februarie 2011, în baza dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., a respins apelul reclamantului, a admis apelul pârâtului și a schimbat în parte sentința primei instanțe, în sensul că a înlăturat obligarea acestuia la plata către reclamant a sumei de 10.000 Euro reprezentând daune morale. Au fost menține celelalte dispoziții ale sentinței. Curtea de apel a reținut ca nefiind fondată critica reclamantului privind modalitatea de soluționare a capătului de cerere privind acordarea daunelor materiale reprezentând echivalentul diferenței de școlarizare la care a fost obligat odată cu trecerea în rezervă având în vedere limitele impuse de art. 5 din Legea nr. 221/2009 și inexistența unei hotărâri de condamnare.

Motivul de apel invocat de pârât vizând constatarea trecerii în rezervă ca fiind o măsură administrativă cu caracter politic a fost reținut de asemenea ca neîntemeiat. Astfel, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, s-a apreciat a fi de notorietate că nu se preconstituiau probe pentru măsurile dispuse de regimul comunist și că cei care aveau rude plecate în străinătate erau obligați să suporte rigorile acestui regim. Declarația surorii reclamantului și a martorului S.C. sunt relevante pentru dovedirea împrejurării că trecerea în rezervă s-a făcut forțat. Mai mult, desfășurarea unor activități mult inferioare față de pregătirea profesională după trecerea în rezervă este o dovadă a faptului că această trecere nu s-a făcut de bună voie, în ciuda raportului întocmit chiar de reclamant.

Fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, curtea a apreciat că acest capăt de cerere a fost soluționat corect. Împotriva susmenționatei hotărâri a declarat recurs pârâta D.G.F.P.J. Suceava criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut că acțiunea reclamantului nu se circumscrie prevederilor Legii nr. 221/2009. S-a arătat că prin decizia de pensionare nr. 90123 din 25 iulie 1981, reclamantului M.I., i s-a acordat dreptul de pensie pentru gradul militar de colonel, în sumă de 4.375 lei, sumă considerabilă pentru perioada respectivă, astfel încât „statul român nu a fost deloc abuziv” în ceea ce-l privește pe reclamant.

A susținut că trecerea sa în rezervă cu consecința pierderii privilegiilor oferite de stat militarilor, nu poate fi considerată/ asimilată unei măsuri administrative cu caracter politic. Intenția legiuitorului a fost de a despăgubi persoanele care s-au opus regimului comunist și care au avut de suferit datorită acestei atitudini, iar nu celor care au beneficiat de anumite drepturi și privilegii până la un moment dat și care „dintr-un concurs de împrejurări, nu s-au mai bucurat de acestea”. Recursul nu este fondat. Probațiunea administrată în cauză confirmă susținerile reclamantului privind caracterul politic al măsurii dispuse asupra sa, de trecerea în rezervă din funcția de ofițer activ operativ în cadrul Ministerului de Interne.

S-a dovedit astfel că măsura menționată a fost consecința plecării definitive din țară a surorii sale și a soțului acesteia, legătura de cauzalitate între cele două evenimente fiind demonstrată atât cu declarațiile martorilor audiați în cauză cât și pe prezumții simple, corect reținute de instanțe. S-a constatat astfel legal că, ulterior trecerii în rezervă, reclamantul a fost nevoit să desfășoare activități mult sub pregătirea sa profesională și cu plata unor retribuții mult inferioare celei obținute ca militar. Potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 „persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute de art. 3 pot solicita instanței să constate caracterul politic al acestora”.

Legea nu limitează deci, astfel cum eronat susține recurenta, categoria măsurilor considerate drept măsuri administrative cu caracter politic la cele expres indicate de art. 3, ci permite, astfel cum prevede norma legală evocată, stabilirea caracterului politic al oricărei măsuri/ altele decât cele enumerate de art. 3 din lege, de către instanța de judecată. Or, determinarea reclamantului (pentru motive ce exced voinței și conduitei sale) să părăsească serviciul deținut la un moment dat, cu consecința trecerii sale în rezervă și a ocupării unei îndelungi perioade de timp a unor activități mult inferioare pregătirii sale profesionale, toate acestea pe motiv că sora sa și soțul acesteia au părăsit definitiv țara, nu poate fi considerată, cum legal au reținut instanțele, decât o măsură administrativă a fostului regim comunist care, astfel cum este de notorietate, lua măsuri severe împotriva rudelor celor care părăseau definitiv țara.

Față de considerentele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecății urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefundat, recursul declarat de pârâtul S.R. prin M.F.P. prin D.G.F.P.J. Suceava împotriva deciziei nr. 31 din 22 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2012.