ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 221/2012

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Tribunalul Suceava,

prin sentința civilă nr. 1468 din 28 septembrie 2010, a admis în parte acțiunea

astfel cum a fost precizată și a constatat că trecerea în rezervă a

reclamantului, la 15 mai 1982, a constituit măsură administrativă cu caracter

politic.

Pârâtul

S.R., prin M.F.P. a fost obligat să plătească reclamantului, echivalentul în

lei la data plății efective al sumei de 10.000 euro, despăgubiri pentru

prejudiciu moral.

S-au

respins, ca nefondate, cererile pentru daune materiale și pentru repunerea în

drepturi, în sensul constatării vechimii în muncă cu acordare grad militar.

S-a reținut că, la

data de 15 mai 1982, pentru reclamant, ofițer activ operativ în cadrul

Ministerului de Interne, prin Ordinul nr. II 01157 s-a dispus trecerea în

rezervă ca răspuns la raportul său.

Reclamantul a afirmat

că a fost forțat la întocmirea și înaintarea raportului în cauză, de conducerea

de la acea vreme a I.G.M. și a M.I., față de plecarea definitivă a surorii

sale, fostă M.N., căsătorită B. și a fostului cumnat B.A. în străinătate. A

arătat că s-au făcut presiuni asupra sa pentru a-i convinge pe aceștia să-și

retragă cererea adresată fostului Consiliu de stat, de plecare definitivă din

țară și „nereușind” să-i convingă s-a ordonat trecerea sa în rezervă, sub forma

deghizată a trecerii în rezervă la cerere.

Această situație de

fapt rezultă din declarația surorii reclamantului, coroborată cu pașaportul

acesteia, care confirmă plecarea acesteia în S.U.A. în 1982. De asemenea,

forțarea reclamantului să ceară trecerea în rezervă rezultă din declarația

martorului S.C., care a avut o situație similară.

Deși pârâtul a

invocat că nu s-a dovedit cu înscrisuri raportul de cauzalitate între trecerea

în rezervă și plecarea rudelor în străinătate, tribunalul a reținut că s-a

probat acest aspect față de cele arătate mai sus.

S-a reținut a fi de

notorietate că nu se preconstituiau probe pentru măsurile impuse de regimul

comunist și că se luau măsuri împotriva rudelor celor care părăseau definitiv

țara.

Tribunalul a avut în

vedere că ulterior trecerii în rezervă „la cerere”, reclamantul a desfășurat

activități sub pregătirea sa profesională până în anul 1984, fiind „găuritor”,

„primitor distribuție”, „electrician”, astfel cum rezultă din carnetul de

muncă. Față de aceste împrejurări, tribunalul a reținut că reclamantul a fost

obligat să ceară trecerea în rezervă, renunțând la o carieră militară pentru

meserii mult sub pregătirea sa profesională. Nici încadrarea ca jurisconsult,

în anul 1984 nu i-a oferit satisfacții suficiente, retribuția nefiind cu mult

mai mare decât cea acordată pentru meseriile anterioare.

Deși pârâtul a arătat

că reclamantul a obținut diploma de licență a Facultății de Drept abia în 1983,

după care s-a angajat jurisconsult, acest aspect a fost apreciat ca lipsit de

relevanță, cariera militară fiind un lucru distinct.

Potrivit art. 4 alin.

(2) Legea nr. 221/2009, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri

administrative, altele decât cele prevăzute de art. 3 pot solicita instanței să

constate caracterul politic al acestora.

Față de cele arătate

mai sus, tribunalul a apreciat că trecerea în rezervă a reclamantului la 15 mai

1982 reprezintă o măsură administrativă cu caracter politic.

S-a reținut că se

impune acordarea sumei maxime prevăzută de lege de 10.000 euro daune morale conform

art. 5 alin. (1

1

) Legea nr. 221/2009, văzând statutul social pe care

îl dobândise reclamantul anterior trecerii în rezervă, ofițer în cadrul

Ministerului de Interne, meseriile pe care a fost obligat să le accepte

ulterior, mult sub pregătirea profesională, perioada mare, de 7 ani, cât au durat

efectele trecerii în rezervă. Tribunalul a reținut că este de notorietate

ostilitatea regimului comunist față de oponenții săi și neajunsurile vieții

cotidiene la care au fost expuși.

Cererile pentru daune

materiale reprezentând cheltuielile de școlarizare și cererea pentru repunere

în drepturi, în sensul constatării vechimii în muncă, cu acordare grad militar

au fost apreciate a fi nefondate având în vedere că nu se încadrează în

ipotezele reglementate de lege.

Aceste cereri pot

forma obiectul altor acțiuni în justiție; a le soluționa în baza prevederilor

Legii nr. 221/2009 însemnând a adăuga la lege, ceea ce nu este permis.

Soluționând apelurile

declarate în cauză împotriva acestei hotărâri, curtea de apel a reținut

următoarele:

Prin deciziile nr. 1358

și 1360 din 21 octombrie 2010 ale Curții Constituționale s-a constatat că

prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, care

reglementează acordarea daunelor morale, sunt neconstituționale.

Așa fiind, cum

dispoziția din lege declarată neconstituțională nu se mai poate aplica,

nemaiexistând, deci, temeiul de drept pentru acordarea daunelor morale, s-a

reținut că se impune concluzia că hotărârea primei instanțe, în ceea ce

privește acordarea sumei de 10.000 euro cu titlu de despăgubiri morale, este

lipsită de fundament juridic.

Potrivit art. 31 alin.

(1) din Legea nr. 47/1992, republicată, decizia prin care se constată

neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o

lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. Prin

urmare, instanțele judecătorești sunt ținute a o aplica, fără a avea abilitatea

de a o cenzura.

În situația excepției

de neconstituționalitate a unor prevederi din lege, decizia definitivă a Curții

Constituționale produce efecte juridice cât privește aplicarea normei juridice,

în sensul că aceasta nu mai poate fi aplicată, procesul judecându-se la

instanțele judecătorești cu luarea în considerare a acestei noi realități

juridice. Cu alte cuvinte, decizia prin care se constată neconstituționalitatea

dispoziției legale paralizează efectele juridice ale acesteia.

Aplicarea deciziilor

Curții Constituționale proceselor în curs nu constituie o încălcare a

principiului neretroactivității.

Și aceasta, deoarece,

raporturile juridice deduse judecății au luat naștere în perioada anterioară

publicării acestor decizii, în temeiul unor dispoziții legale care beneficiau

de prezumția de constituționalitate, prezumție care ulterior a fost înlăturată.

Dacă s-ar aprecia că

deciziile de constatare a neconstituționalității unor norme juridice nu pot

pune în nici un fel în discuție efectele produse anterior, s-ar nega însuși

caracterul obligatoriu și opozabilitatea erga omnes a acestor acte de

jurisdicție constituțională.

Doar într-o astfel de

abordare a problemei de drept se dă eficiență practică deciziilor instanței de

contencios constituțional, obligația de aplicare a actelor jurisdicției

constituționale care profită ex nunc tuturor subiectelor de drept interesate

fiind ridicată la rang de principiu constituțional.

Așa fiind, cum nu mai

există temeiul de drept pentru acordarea daunelor morale în baza dispozițiilor

Legii nr. 221/2009, Curtea de Apel Suceava, prin decizia nr. 31 din 22

februarie 2011, în baza dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., a respins apelul

reclamantului, a admis apelul pârâtului și a schimbat în parte sentința primei

instanțe, în sensul că a înlăturat obligarea acestuia la plata către reclamant

a sumei de 10.000 Euro reprezentând daune morale. Au fost menține celelalte

dispoziții ale sentinței.

Curtea de apel a

reținut ca nefiind fondată critica reclamantului privind modalitatea de

soluționare a capătului de cerere privind acordarea daunelor materiale

reprezentând echivalentul diferenței de școlarizare la care a fost obligat

odată cu trecerea în rezervă având în vedere limitele impuse de art. 5 din

Legea nr. 221/2009 și inexistența unei hotărâri de condamnare.

Motivul de apel

invocat de pârât vizând constatarea trecerii în rezervă ca fiind o măsură

administrativă cu caracter politic a fost reținut de asemenea ca neîntemeiat. Astfel,

așa cum în mod corect a reținut prima instanță, s-a apreciat a fi de

notorietate că nu se preconstituiau probe pentru măsurile dispuse de regimul

comunist și că cei care aveau rude plecate în străinătate erau obligați să

suporte rigorile acestui regim. Declarația surorii reclamantului și a

martorului S.C. sunt relevante pentru dovedirea împrejurării că trecerea în

rezervă s-a făcut forțat. Mai mult, desfășurarea unor activități mult

inferioare față de pregătirea profesională după trecerea în rezervă este o

dovadă a faptului că această trecere nu s-a făcut de bună voie, în ciuda

raportului întocmit chiar de reclamant. Fiind întrunite condițiile prevăzute de

art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, curtea a apreciat că acest capăt de

cerere a fost soluționat corect.

Împotriva

susmenționatei hotărâri a declarat recurs pârâta D.G.F.P.J. Suceava criticând-o

pentru nelegalitate, sens în care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., a susținut că acțiunea reclamantului nu se circumscrie prevederilor Legii

nr. 221/2009.

S-a arătat că prin

decizia de pensionare nr. 90123 din 25 iulie 1981, reclamantului M.I., i s-a

acordat dreptul de pensie pentru gradul militar de colonel, în sumă de 4.375

lei, sumă considerabilă pentru perioada respectivă, astfel încât „statul român

nu a fost deloc abuziv” în ceea ce-l privește pe reclamant.

A susținut că

trecerea sa în rezervă cu consecința pierderii privilegiilor oferite de stat

militarilor, nu poate fi considerată/ asimilată unei măsuri administrative cu

caracter politic.

Intenția

legiuitorului a fost de a despăgubi persoanele care s-au opus regimului

comunist și care au avut de suferit datorită acestei atitudini, iar nu celor

care au beneficiat de anumite drepturi și privilegii până la un moment dat și

care „dintr-un concurs de împrejurări, nu s-au mai bucurat de acestea”.

Recursul nu este

fondat.

Probațiunea

administrată în cauză confirmă susținerile reclamantului privind caracterul

politic al măsurii dispuse asupra sa, de trecerea în rezervă din funcția de

ofițer activ operativ în cadrul Ministerului de Interne.

S-a dovedit astfel că

măsura menționată a fost consecința plecării definitive din țară a surorii sale

și a soțului acesteia, legătura de cauzalitate între cele două evenimente fiind

demonstrată atât cu declarațiile martorilor audiați în cauză cât și pe

prezumții simple, corect reținute de instanțe.

S-a constatat astfel

legal că, ulterior trecerii în rezervă, reclamantul a fost nevoit să desfășoare

activități mult sub pregătirea sa profesională și cu plata unor retribuții mult

inferioare celei obținute ca militar.

Potrivit art. 4 alin.

(2) din Legea nr. 221/2009 „persoanele care au făcut obiectul unor măsuri

administrative, altele decât cele prevăzute de art. 3 pot solicita instanței să

constate caracterul politic al acestora”.

Legea nu limitează

deci, astfel cum eronat susține recurenta, categoria măsurilor considerate

drept măsuri administrative cu caracter politic la cele expres indicate de art.

3, ci permite, astfel cum prevede norma legală evocată, stabilirea caracterului

politic al oricărei măsuri/ altele decât cele enumerate de art. 3 din lege, de

către instanța de judecată.

Or, determinarea

reclamantului (pentru motive ce exced voinței și conduitei sale) să părăsească

serviciul deținut la un moment dat, cu consecința trecerii sale în rezervă și a

ocupării unei îndelungi perioade de timp a unor activități mult inferioare

pregătirii sale profesionale, toate acestea pe motiv că sora sa și soțul

acesteia au părăsit definitiv țara, nu poate fi considerată, cum legal au

reținut instanțele, decât o măsură administrativă a fostului regim comunist

care, astfel cum este de notorietate, lua măsuri severe împotriva rudelor celor

care părăseau definitiv țara.

Față de

considerentele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul

dedus judecății urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefundat,

recursul declarat de pârâtul S.R. prin M.F.P. prin D.G.F.P.J. Suceava împotriva

deciziei nr. 31 din 22 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția

civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 ianuarie 2012.