ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 440/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 440/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin cererea adresată

instanței la data de 20 iulie 2009, reclamanta P.A.I. a solicitat în

contradictoriu cu Statul Român, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor

Publice Suceava, despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea

tatălui său și repunerea în drepturi post-mortem a tatălui său cu privire la

care s-a dispus decăderea din drepturi și degradarea militară.

Tribunalul Suceava,

prin sentința civilă nr. 2220 din 2 decembrie 2009, a respins ca nefondată

acțiunea.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că la termenul din 20 octombrie 2009 reclamanta și-a

precizat acțiunea înțelegând să solicite despăgubiri în cuantum de 720.000 lei

reprezentând salariul net al unui comisar de poliție, calculat pe perioada

detenției (de 8 ani) și a domiciliului obligatoriu (de 2 ani), ori dispozițiile

art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 prevăd repararea prejudiciului moral

suferit prin condamnare și nu acordarea unor despăgubiri materiale.

În ce privește cel

de-al doilea capăt de cerere, instanța a avut în vedere că prin hotărârea

penală de condamnare nu s-a dispus și decăderea din drepturi sau degradarea

militară a tatălui reclamantei, astfel că nu sunt incidente prevederile art. 5 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 221/2009.

Curtea de Apel

Suceava, prin decizia civilă nr. 15 din 17 februarie 2010, a admis apelul

reclamantei, a casat decizia tribunalului și a trimis cauza spre rejudecare.

În motivare, instanța

de apel a reținut că potrivit extrasului din hotărârea penală nr. 283 din 1

iulie 1955 a Tribunalului Militar Teritorial Iași, reclamanta a dovedit că

tatăl său, defunctul R.R., a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani detenție

„pentru crima de activitate intensă contra clasei muncitoare și a mișcării

revoluționare”, în temeiul art. 193

1

alin. (1) C. pen., condamnare

care are caracter politic, în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (2) din

Legea nr. 221/2009. Deși, reclamanta și-a precizat fără echivoc obiectul

cererii deduse judecății și temeiul de drept al acesteia, cu indicarea

principiului disponibilității părților, prima instanță a schimbat natura

daunelor solicitate, din daune morale în daune materiale, interpretând greșit

precizările reclamantei care, în lipsa unor criterii prevăzute de lege, a ales

drept bază de calcul a despăgubirilor morale solicitate, venitul net lunar al

unui comisar de poliție.

În rejudecare,

tribunalul, prin sentința civilă nr. 1524 din 5 octombrie 2010, a admis

acțiunea și a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 4000 euro cu

titlu de despăgubiri morale.

S-a reținut că față

de dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, condamnarea suferită

de tatăl reclamantei, pentru infracțiunea prevăzută de art. 193

1

C.

pen. constituie condamnare cu caracter politic, făcând incidente prevederile art.

5 ale aceluiași act normativ, așa cum au fost ele modificate prin O.U.G. nr. 62/2010.

În conformitate cu

mandatul de executare a pedepsei nr. 526 din 19 septembrie 1955 și cu adresa

M.A.I., înregistrată la Penitenciarul Gherla sub nr. 7651 din 13 septembrie

1960, tatăl petentei a fost arestat la 18 septembrie 1952 și eliberat la 15

septembrie 1960, dată de la care i s-a stabilit domiciliul obligatoriu în

comuna Lătești, raionul Fetești, regiunea Constanța.

Având în vedere

vârsta la care a fost arestat, conform actelor de stare civilă depuse la dosar

rezultând că arestarea s-a produs când avea 41 de ani, după ce în prealabil a

fost scos din poliție în cadrul căreia a activat din 1935, în perioada 1940 –

1945 îndeplinind funcția de șef de Poliție în orașul Vatra Dornei (conform

Referatului întocmit de Ministerul Afacerilor Interne - și extraselor din

cartea de muncă), având în vedere că la data arestării era căsătorit și avea

doi copii minori, precum și perioada de detenție de 8 ani, regimul de

exterminare practicat în cadrul închisorilor comuniste fiind de notorietate, cu

atât mai mult cu cât defunctul, conform referatului sus menționat, era inapt de

muncă, fiind bolnav, tribunalul a constatat că această condamnare a fost de

natură să producă grave suferințe fizice și psihice, consecințe negative, în

plan personal, familial și social, care justifică acordarea daunelor morale.

Împotriva sentinței

au declarat apel ambele părți, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

La termenul din 7

decembrie 2010 cauza a fost suspendată având în vedere dispozițiile art. 244 pct.

1 C. proc. civ. Urmare a cererii formulate de pârât cauza a fost repusă pe rol

la 13 ianuarie 2010. În cererea de repunere pe rol s-au invocat deciziile nr. 1354

din 20 octombrie 2010, nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360 din 21

octombrie 2010 ale Curții Constituționale.

Prin decizia civilă nr.

33 din 22 februarie 2011 a Curții de Apel Suceava – secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, s-a respins ca nefondat apelul declarat de

reclamantă; s-a admis apelul declarat de pârât și s-a schimbat în totalitate

sentința primei instanțe, în sensul că s-a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a pronunța

această decizie, Curtea a reținut următoarele:

Prin deciziile nr. 1358

și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ale Curții Constituționale s-a constatat că

prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, care

reglementează acordarea daunelor morale, sunt neconstituționale.

Așa fiind, cum

dispoziția din lege declarată neconstituțională nu se mai poate aplica,

nemaiexistând temeiul de drept pentru acordarea daunelor morale, se impune

concluzia că hotărârea primei instanțe, în ceea ce privește acordarea sumei de

4.000 euro cu titlu de despăgubiri morale, este lipsită de fundament juridic.

Potrivit art. 31 alin.

(1) din Legea nr. 47/1992, republicată, decizia prin care se constată

neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, ori a unei dispoziții dintr-o

lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. Prin

urmare, instanțele judecătorești sunt ținute a o aplica, fără a avea abilitatea

de a o cenzura în vreun fel.

În situația excepției

de neconstituționalitate a unor prevederi din lege, decizia definitivă a Curții

Constituționale produce efecte juridice cât privește aplicarea normei juridice,

în sensul că aceasta nu mai poate fi aplicată, procesul judecându-se la

instanțele judecătorești cu luarea în considerare a acestei noi realități

juridice. Cu alte cuvinte, decizia prin care se constată neconstituționalitatea

dispoziției legale paralizează efectele juridice ale acesteia.

Aplicarea deciziilor

Curții Constituționale proceselor în curs nu constituie o încălcare a

principiului neretroactivității legii. Și aceasta, deoarece, raporturile

juridice deduse judecății au luat naștere în perioada anterioară publicării

acestor decizii, în temeiul unor dispoziții legale care beneficiau de prezumția

de constituționalitate, prezumție care ulterior a fost înlăturată.

Dacă s-ar aprecia că

deciziile de constatare a neconstituționalității unor norme juridice nu pot

pune în nici un fel în discuție efectele produse anterior, s-ar nega însuși

caracterul obligatoriu și opozabilitatea erga omnes a acestor acte de

jurisdicție constituțională.

Doar într-o astfel de

abordare a problemei de drept se dă eficiență practică deciziilor instanței de

contencios constituțional, obligația de aplicare a actelor jurisdicției

constituționale care profită ex nunc tuturor subiectelor de drept interesate

fiind ridicată la rang de principiu constituțional.

Pe de altă parte,

atunci când Curtea Constituțională va declara neconstituțională o lege înaintea

promulgării ei, efectul acestei decizii, fără îndoială, se va produce pentru

viitor, deoarece trimiterea în acest caz a legii spre reexaminare parlamentului

va fi ulterioară momentului acestei decizii.

Însă, nu același este

cazul deciziilor Curții Constituționale prin care se soluționează excepțiile

ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea

legilor și ordonanțelor.

Aceasta pentru că, în

principiu, hotărârile judecătorești produc efecte declarative, ceea ce înseamnă

că ele recunosc cu efect retroactiv drepturi preexistente lor, pe care doar le

constată.

Astfel, în ceea ce

privește deciziile Curții Constituționale pronunțate asupra excepțiilor

ridicate în fața instanțelor judecătorești, ele nu vor putea avea decât un

caracter declarativ, fiind chemate să retroactiveze până în momentul când

dreptul garantat de însăși Constituție s-a născut, interpretare care este în

sensul art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

De altfel, în

legătură cu aceste acte ale Curții Constituționale se observă faptul că

dispoziția legală mai sus arătată nu mai prevede că deciziile au putere numai

pentru viitor, astfel că ele vor produce efecte retroactive, din momentul în

care actul neconstituțional a fost emis.

În apel, nu mai au

relevanță criticile părților privind cuantumul daunelor, atâta timp cât temeiul

juridic în baza căruia au fost acordate nu mai există.

Pentru aceste

considerente, Curtea, în baza dispozițiilor art. 296 C. proc. civ. a admis

apelul pârâtului și a schimbat în totalitate sentința primei instanțe, în

sensul că a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată.

Pentru aceleași

considerente și având în vedere același temei de drept, apelul declarat de

reclamantă a fost respins ca nefondat, neavând relevanță criticile referitoare

la modalitatea de soluționare a excepției de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. I pct. 1 și art. II din O.U.G. nr. 62/2010 pentru

modificarea și completarea Legii nr. 221/2009, în condițiile în care, chiar

textul avut în vedere la stabilirea daunelor morale a fost declarat

neconstituțional.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta P.A.I.

Criticile formulate

prin motivele de recurs vizează, în esență, următoarele aspecte:

Respingerea acțiunii

a avut la bază o decizie pronunțată de Curtea Constituțională

, prin care s-a reglementat

situația

daunelor morale, în sensul că acordarea acestora ar fi neconstituțională.

Această decizie a

Curții Constituționale emisă în octombrie 2010, deci în perioada în care

prezentul litigiu era pe rol, în mod firesc, nu poate avea aplicabilitatea

corespunzătoare decât pentru viitor, respectiv pentru acțiunile de acest gen

care vor fi promovate și soluționate după apariția acestor decizii și după

publicarea lor efectivă în M. Of.

În condițiile în care,

acest litigiu a fost deschis în anul 2009, deci cu mai bine de un an de zile

înainte de emiterea deciziei Curții Constituționale, în mod normal aceasta nu

poate avea aplicabilitatea corespunzătoare, pentru că orice fel de asemenea

acte nu pot fi aplicate retroactiv și, drept urmare, aprecierea făcută de către

instanța de apel este vădit nelegală și netemeinică. Soluția, ca atare, pronunțată

este de natură să prejudicieze reclamanta în mod efectiv, să își pună amprenta

în mod evident, în același timp și pe memoria tatălui său, care a suferit în

mod nemeritat o condamnare politică în perioada de început a dictaturii

comuniste.

Se critică, în continuare,

faptul că fondul cauzei nu a mai fost soluționat în nici un fel, în sensul

admiterii cererii, ori respingerii acesteia, în funcție de situația de fapt

existentă și de probele administrate în cauză.

Cu alte cuvinte,

litigiul a fost soluționat în exclusivitate pe o excepție, raportată la decizia

Curții Constituționale privind neconstituționalitatea unui text din Legea nr. 221/2009,

astfel încât este necesar, în aceste condiții, să se admită recursul, să se

caseze hotărârea instanței de apel, ca și a instanței de fond, iar dosarul să

se trimită pentru rejudecare, pe fondul cauzei, la prima instanță, respectiv

Tribunalul Suceava.

Temeiul de drept al acestui

recurs îl constituie dispozițiile art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ.

Examinând recursul în

limitele criticilor invocate, ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este fondat, urmând a-l respinge,

pentru considerentele ce succed:

Referitor la

criticile formulate, Înalta Curte constată că cele referitoare la respingerea

cererii de acordare a daunelor morale față de greșita înlăturare a

dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, urmează a fi

analizate din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011, publicată în M.

Of. al României, Partea I, Nr. 789 din 7 noiembrie 2011, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.

Problema de drept,

din perspectiva căreia a fost soluționată speța în mod definitiv, nu este cea a

îndreptățirii reclamantei la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege mai

poate fi aplicat cauzei supusă soluționării în recurs, în condițiile în care a

fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de

constituționalitate, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21

octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010,

dată de la care a devenit obligatorie pentru instanțele de judecată.

După cum a reținut și

instanța de apel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României,

dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își

încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții

Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord

prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata

acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al

articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la

data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere

numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art.

31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale,

cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Se reține că această

problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011

pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, mai

sus-menționată, în sensul că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale

produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data

publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată

era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte,

urmare Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin.

(1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot

constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță, la data

publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza

nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune

nici că, fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului

de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare,

întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte

să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este vorba

despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este

incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit

înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie

cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă, de ordine

publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece

altfel, ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte

juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică,

ceea ce Constituția interzice în mod categoric.

Pe de altă parte,

împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru

viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al

neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor

drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există

însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanta nu era titulara unui bun

susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, câtă vreme la data

publicării deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre

definitivă, care să fi confirmat dreptul său.

Concluzionând, prin

intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia

cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal

într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de

constituționalitate.

De aceea, nu se poate

susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea

lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că

acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal

constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței

dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Pentru toate aceste

considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii

deciziei pronunțate de instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta P.A.I. împotriva deciziei civile nr. 33 din 22

februarie 2011 a Curții de Apel Suceava - secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 ianuarie 2012.