ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 243/2004

Asupra recursului

de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția

pentru conflicte de muncă și litigii de muncă, prin sentința civilă nr. 40 din 12

iunie 2003 a admis excepția de necompetență materială și a trimis cauza privind

pe reclamantul L.S. în contradictoriu cu pârâții Ministerul de Interne, Compania

de Pompieri Petroșani, Ministerul de Interne, Consiliul de Onoare de la Grupul

de Pompieri al județului Hunedoara, Ministerul de Interne, Grupul de Pompieri

Hunedoara, Ministerul de Interne, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție, secția parchetelor militare, Spitalul municipal Petroșani, Ministerul

de Interne, Consiliul județean al Inspectoratului General al Corpului

Pompierilor Militari, spre soluționare în fond Tribunalului București, secția

conflicte de muncă și litigii de muncă.

În motivarea soluției instanța a

reținut că față de obiectul acțiunii, respectiv plata drepturilor salariale cu

începere de la 10 martie 1997 când reclamantul solicitant a fost trecut în

rezervă și până la data rămânerii definitive a hotărârii, competentă să

soluționeze litigiul în primă instanță era conform art. 2 pct. 1 lit. b

1

)

C. proc. civ. tribunalul, fiind vorba de un conflict de muncă.

În contra acestei sentințe a

declarat recurs L.S. pe motiv că ar fi nelegală și netemeinică, și de natură

a-i favoriza pe pârâți întrucât competența de soluționare a pricinii revenea

Curții de Apel București, secția pentru conflicte de muncă și litigii de muncă,

ca prim grad de jurisdicție.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 2 pct. 1 lit. b

1

)

C. proc. civ.

, tribunalele judecă în primă instanță conflictele de

muncă, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe.

În speță, litigiul promovat de

reclamant intră în categoria conflictelor de muncă acesta fiind nemulțumit de

faptul că a fost trecut în rezervă cu începere de la 14 martie 1997 și pe cale

de consecință a fost privat de încasarea drepturilor salariale ce i s-ar fi

cuvenit dacă respectiva măsură nu ar fi fost luată.

Astfel fiind, sub aspectul

drepturilor bănești pretinse, competența era cea prevăzută de art. 2 pct. 1

lit. b

1

) C. proc. civ.

Este de verificat însă și dacă

petentul insistă și în desființarea Ordinului nr. II/01305 din 30 aprilie 1997

al Ministerului Administrației și Internelor, situație în raport de care

primează dispozițiile Legii nr. 29/1990 a Contenciosului administrativ,

respectiv art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

Față de cele ce preced recursul

urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2004.