ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1665/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1665/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 16 februarie 2004, reclamantul B.E. a solicitat anularea sentinței civile nr. 2528 din 10 iunie 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și litigii de muncă. Prin cererea depusă la data de 4 martie 2004, B.E. a precizat că solicită constatarea nulității sentinței nr. 2528/2003, a Tribunalului București. Prin sentința civilă nr. 241/2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, s-a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și litigii de muncă, reținându-se că obiectul cererii îl formează contestația în anulare împotriva sentinței civile nr. 2528/2003, a instanței respective.
Împotriva sentinței civile nr. 241/2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, a declarat recurs în termen, contestatorul. În motivele de recurs, contestatorul aduce critici de fond care se referă la sentința civilă nr. 2528/2003, a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și litigii de muncă, astfel încât nu pot fi analizate. Având în vedere că sentința recurată este un declinator de competență, aspectul care se poate analiza din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., este cel referitor la instanța competentă să soluționeze pricina. Potrivit dispozițiilor art. 319 alin. (1) C. proc. civ., contestația se introduce la instanța a cărei hotărâre se atacată.
Așa fiind, cum contestatorul a atacat o hotărâre a Tribunalului București, în mod corect Curtea de Apel București a declinat competența, în favoarea tribunalului. Pentru considerentele expuse, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul B.E. împotriva deciziei civile nr. 241 din 4 martie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.