ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3218/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3218/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 1330 din 1 octombrie 2003 Curtea de Apel București, secția pentru conflicte de muncă și litigii de muncă, a respins ca nefondat recursul declarat de contestatorul B.D.C. împotriva sentinței civile nr. 394 din 20 iulie 2003 pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția civilă. Contestația în anulare formulată împotriva deciziei de mai sus de către B.D.C. a fost respinsă ca nefondată prin decizia civilă nr. 1767 din 26 noiembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, secția pentru conflicte de muncă și litigii de muncă. Aceeași instanță, prin decizia civilă nr. 125 L.M. din 27 februarie 2004, a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc.
civ. de către B.D.C. împotriva deciziei nr. 1330 din 1 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția pentru conflicte de muncă și litigii de muncă. La data de 17 decembrie 2003 B.D.C. a declarat recurs împotriva deciziei date asupra contestației în anulare, iar la 11 martie 2004 a declarat recurs împotriva deciziei instanței de revizuire. Amândouă recursurile fac obiectul prezentului dosar de pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Recursurile sunt inadmisibile. Decizia atacată pe calea contestației în anulare și pe calea revizuirii este irevocabilă potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., fiind dată de o instanță de recurs. Potrivit art. 320 alin. (3) și art. 328 alin. (1) C. proc.
civ., hotărârile date în contestație și, respectiv, asupra revizuirii sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată. Ca urmare, hotărârile obiect ale recursurilor de față sunt irevocabile, recursurile declarate în contra lor fiind inadmisibile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca inadmisibile recursurile declarate de B.C. împotriva deciziilor civile nr. 1767 din 26 noiembrie 2003 și nr. 125 LM din 27 februarie 2004 pronunțate de Curtea de Apel București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.