ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2400/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe data de 10 iulie 2002

la Curtea de Apel Constanța, reclamantul D.V. a chemat în judecată Ministerul

de Interne – Direcția de Evidență Informatizată a Persoanei, solicitând ca

pârâtul să fie obligat să-i soluționeze cererea de înmatriculare a

autoturismului, precum și să-i predea certificatul de înmatriculare și

tăblițele aferente numărului acordat autoturismului menționat. De asemenea, a

solicitat să i se restituie actele depuse la sediul Serviciului de Evidență

Informatizată a Persoanei, respectiv cartea de identitate a autoturismului

respectiv, să fie obligat pârâtul la plata sumei de 3.000.000 lei pentru

fiecare lună de întârziere și să i se acorde cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat că a cumpărat

autoturismul de la numita F.M. și apoi prezentându-se la compartimentul de

specialitate de la I.J.P. Tulcea, a depus actele necesare înmatriculării,

achitând și suma de 222.000.000 lei reprezentând c/val numerelor sub care urma

să fie înmatriculat autoturismul.

Ulterior, i s-a adus la cunoștință că autoturismul figura ca

„furat” în evidența electronică și, drept urmare, i s-a refuzat înmatricularea.

Instanța sesizată, prin sentința civilă nr.167/CA din 28

noiembrie 2002, a respins ca nefondată acțiunea cu motivarea că înmatricularea

nu poate fi făcută decât cu respectarea prevederilor regulamentare pentru

aplicarea Decretului nr.328/1966, situație ce nu este realizată în speță câtă

vreme nu a fost clarificată proveniența licită a autovehicolului.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, criticând

soluția dată sub următoarele aspecte:

1.Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

2.Instanța nu s-a pronunțat în raport cu cererea de obligare

a pârâtului la efectuarea operațiilor ulterioare înmatriculării.

3.În cauză, a făcut dovada, cu copia fișei de înmatriculare,

că înmatricularea fusese operată, această dovadă nefiind analizată la judecarea

cauzei în fond.

Recursul este nefondat.

După cum a rezultat din expunerea actelor și

lucrărilor dosarului, în cauză a fost declanșată activitatea de înmatriculare a

autoturismului de către reclamant, care nu a putut fi finalizată întrucât

mașina figura ca bun furat în evidența informatizată al organelor de poliție.

În atare situație, nu i se putea efectua înmatricularea,

adică valida pe această cale o transmisiune de proprietate cu privire la care

legalitatea

vânzării era suspicioasă, o asemenea

interdicție rezultând din principiile generale de drept aplicabile în materie.

Tot astfel și cererile ulterioare de a i se restitui actele

autoturismului nu puteau fi satisfăcute până la clarificarea situației

autoturismului (proveniența acestuia), întrucât ar fi putut servi drept probe

într-un eventual proces penal.

După ce se va fi procedat la verificările necesare, în

funcție de constatările ce s-ar face, se va putea satisface și cererea sa,

desigur în măsura în care nu s-ar reține nici o faptă cu caracter penal sau

contravențional, justificând refuzul opus de către organele de poliție.

Față de considerentele expuse, motivele de casare apar

nefondate și urmează a fi respinse, menținându-se soluția pronunțată de prima

instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de D.V. împotriva sentinței

civile nr.167/CA din 28 noiembrie 2002 a Curții de Apel Constanța, secția de

contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2003.