ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1398/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 29 mai

2002, Ministerul de Interne a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 48

din 8 aprilie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Galați, solicitând casarea

acesteia. S-a precizat că autoturismul marca Cielo ,cu privire la care s-a

întocmit procesul verbal nr. 39 din 2 august 2001, de executorul judecătoresc,

pentru executarea silită a contractului de împrumut încheiat între creditorul

D.A. și debitorul S.S., a fost ridicat și predat în custodia creditorului.

Recurentul a susținut că adevăratul proprietar al autoturismului, conform

contractului de vânzare-cumpărare nr. 010655 din 26 noiembrie 1996, era SC S.P.

SRL, care a formulat contestație la executare, în virtutea faptului că a fost

pornită executarea silită asupra unui bun ce nu aparține debitorului.

Inițial, prin sentința nr. 4092 din

13 septembrie 2001, pronunțată în dosarul nr. 6446/2001, Judecătoria Focșani a

admis contestația la executare, desființându-se formele de executare efectuate

de executorul judecătoresc.

Creditorul a declarat recurs,

invocând faptul că nu i s-a dat termen pentru lipsă de apărare, astfel că prin

decizia nr. 878/2001, sentința recurată a fost casată, cu trimitere pentru

rejudecare.

În rejudecare, cauza a fost

înregistrată la Judecătoria Focșani sub nr. 9933/2001, prin sentința civilă nr.

185 din 24 ianuarie 2002, admițându-se contestația la executare,

desființându-se formele de executare emise.

Sentința a fost atacată cu recurs de

creditor, ajungându-se ca prin decizia nr. 341 din 2 aprilie 2002, Tribunalul

Vrancea să admită recursul declarat de D.A. și să se respingă contestația la

executare formulată de SC S.P. SRL Focșani, împotriva formelor de executare

emise în dosarul de executare nr. 397/2001, al Biroului executorului

judecătoresc T.I.

S-a reținut de această ultimă

instanță că potrivit Legii nr. 99/1999, prin debitor se înțelege, și

proprietarul bunului, cu care s-a garantat îndeplinirea obligației și

executarea silită s-a efectuat în baza unui titlu executoriu emis în temeiul

Legii nr. 99/1999.

Recurentul a precizat că urmare a

verificărilor efectuate s-a refuzat eliberarea certificatului de înmatriculare,

constatându-se că autoturismul nu este proprietatea solicitantului, ci a SC

S.P. SRL, iar la data la care D.A. a cerut înmatricularea autoturismului,

formele de executare erau desființate, iar acesta nici nu a dovedit că este

proprietarul mașinii.

Creditorul lui S.S., respectiv D.A.,

și care a înstrăinat mașina fiului său A.D., nu putea vinde mașina către fiul

său, întrucât acestuia i se lăsase în custodie, deci nu era proprietarul ei,

pentru a o putea vinde către fiul său.

S-a invocat și faptul că posesorul

bunului mobil în această situație, nu se bucură de prezumția de bună credință,

pentru că A.D. fiul lui D.A. ce împrumutase bani lui S.S., cunoștea că mașina

fusese lăsată în custodia tatălui său, vânzarea mașinii făcându-se fără

respectarea prevederilor art. 431 și urm. C. proc. civ.

Actualul intimat, fiul lui D.A. și

care se numește tot A.D., nu este față de condițiile sus-citate, terț adjudecător,

deci nu i se aplică prevederile art. 449 C. proc. civ. Mai mult, se susține de

recurent, acesta nu se bucură nici de prezumția posesiei de bună credință,

statuată de art. 1909 C. civ.

Așa fiind, susține recurentul,

înmatricularea nu putea fi efectuată.

Din probele cauzei, Curtea Supremă

de Justiție reține că prin sentința nr. 48 din 8 aprilie 2002, Curtea de Apel

Galați, secția comercială și de contencios administrativ ,a admis acțiunea

formulată de reclamantul D.A., în contradictoriu cu Ministerul de Interne și

Inspectoratul de Poliție al județului Vrancea, conform Legii nr. 29/1990, și a

obligat pe pârâtul Inspectoratul de Poliție al județului Vrancea să-i elibereze

reclamantului certificatul de înmatriculare și cartea de identitate a

autoturismului.

Totodată, s-a respins capătul de

cerere referitor la obligarea pârâțilo,r la plata despăgubirilor solicitate.

Pârâtul Inspectoratul de Poliție al județului Vrancea a fost obligat la plata

către reclamant de 335.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Instanța a motivat soluția cu faptul

că: „întrucât reclamantul a dobândit legal dreptul de proprietate asupra

autoturismului, refuzul de a i se elibera reclamantului certificatul de

înmatriculare și cartea de identitate, sunt de natură a încălca un drept

prevăzut de lege.

Hotărârea atacată cu recurs este nelegală și

netemeinică și prin admiterea recursului, aceasta va fi desființată.

Este evident că s-a produs o

înstrăinare a autoturismului lăsat în custodia lui D.A., tatăl, către fiul său

A.D., fiind fără dubiu, dat fiind relațiile de tată și fiu, că acesta din urmă

cunoștea situația juridică a autoturismului.

În condițiile în care s-a făcut dovada că acest

autoturism de fapt nu era proprietatea lui D.A. (tatăl), căruia i se lăsase

mașina în custodie, ci a SC S.P. SRL, nu se poate susține că recurentul în

cauză, respectiv Ministerul de Interne a comis un abuz, neeliberându-i

intimatului actul solicitat, în mod nejustificat

Deci,fiind dovedită situația de fapt

că nu ne aflăm în prezența unui refuz nejustificat al autorității

administrative față de D.A. și constatându-se că hotărârea atacată este

nelegală și netemeinică, nefiind îndeplinite prevederile art. 1 din Legea nr.

29/1990, recursul declarat va fi admis, hotărârea atacată va fi casată, iar în

fond, acțiunea va fi respinsă.

Se mai reține că recursul declarat

de D.A., privind respingerea capătului de cerere referitor la obligarea

Ministerului de Interne, la 100 milioane lei daune, ce i-au fost cauzate ca

urmare a neeliberării actelor menționate în acțiune, va fi respins în mod

corelativ.

Neexistând un abuz din partea

recurentului Ministerul de Interne, în eliberarea actelor cerute de D.A., nu

poate exista nici temeiul juridic de obligare la daune, astfel încât acest

recurs va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Ministerul de Interne și Inspectoratul de Poliție a județului Vrancea,

împotriva sentinței civile nr. 48 din 8 aprilie 2002 a Curții de Apel Galaț,

secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și în fond,

respinge acțiunea.

Respinge recursul declarat de D.A.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 aprilie 2003.