ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 553/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 2

martie 2005, reclamanta A.C. a chemat în judecată Ministerul Administrației și

Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a

Vehiculelor, solicitând obligarea acesteia la îndeplinirea formalităților de

radiere din evidențele sale, a autoturismului N., înmatricularea acestui

autoturism pe numele reclamantei și obligarea la plata unor daune morale în

cuantum de 20.000.000 lei.

În motivarea acțiunii, reclamanta

arată că este dobânditor de bună credință al autoturismului, cumpărat în baza

unei convenții de vânzare-cumpărare de la S.C., că, ulterior, vânzătorul a

refuzat sistematic perfectarea documentelor de vânzare-cumpărare, situație în

care a fost obligată să se adreseze instanței de judecată care a constatat

valabilitatea convenției și că după aceea s-a adresat Inspectoratului de

Poliție al județului Prahova, în vederea punerii în executare a hotărârii, dar

i s-a comunicat că nu se pot efectua formalitățile de radiere a autoturismului,

pentru că asupra lui este înființat un sechestru asigurător de către Curtea de

Apel Ploiești.

Mai arată că s-a soluționat

definitiv cauza penală, că s-a adresat în mai multe rânduri Inspectoratului de

Poliție al județului Prahova și Ministerului de Interne, dar că a fost

îndrumată să se adreseze instanței de judecată, pentru ridicarea măsurilor

asigurătorii asupra autoturismului, însă consideră că nu i se poate refuza

cererea de radiere, ținându-se cont că este dobânditor de bună credință, necunoscând

la data cumpărării autoturismului, că asupra acestuia erau instituite măsuri

asigurătorii.

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 772 din

21 aprilie 2005, a respins acțiunea, ca neîntemeiată, reținând că în cauză nu

sunt îndeplinite condițiile unui refuz nejustificat al pârâtei de radiere a

autoturismului și de înmatriculare a acestuia pe numele reclamantei.

Reține că autoturismul nu poate fi

radiat, pentru că a fost blocat de la radiere, prin adresa nr. 2784/II/13 din

22 octombrie 2001, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, din cauză

că vânzătorul a fost subiectul unui proces penal, iar Curtea de Apel Ploiești a

menținut toate măsurile asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale asupra

bunurilor mobile și imobile ale acestuia, inclusiv asupra autoturismului în

discuție.

Reclamanta a declarat recurs

împotriva sentinței, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Susține că sentința cuprinde motive

străine de natura pricinii, și anume, s-a reținut greșit că autoturismul l-a

achiziționat după instituirea măsurilor asigurătorii în cadrul unui proces

penal al cărui subiect a fost S.C., menținute de Curtea de Apel Ploiești, cu

toate că vânzătorul nu a fost subiectul unui proces penal și nu au fost

instituite măsuri asigurătorii asupra bunurilor sale, ci acesta dobândise

autoturismul de la SC S.T. SRL Ploiești, în cadrul unei licitații publice,

administratorul acestei societăți fiind subiectul unui proces penal în cadrul căruia

s-au instituit măsuri asigurătorii.

Arată că măsurile asigurătorii au

fost ridicate în cursul urmăririi penale și că licitația a avut loc înainte de

reinstituirea lor de către Curtea de Apel Ploiești.

Menționează că instanța nu a avut în

vedere întregul material probatoriu administrat în cauză, și anume, că dreptul

său de proprietate asupra autoturismului a fost constatat printr-o hotărâre

irevocabilă, nu are posibilitatea să se adreseze unei instanțe de judecată,

pentru a solicita ridicarea măsurii asigurătorii asupra acestuia, că l-a

dobândit de la o persoană fizică, și nu de la SC S.T. SRL și că îndestularea

asupra creanței se poate face pe seama vânzătorului.

Intimata Direcția Regim Permise de

Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, din cadrul Ministerului

Administrației și Internelor, a formulat întâmpinare, prin care solicită ca

recursul să fie respins ca nefondat.

Analizând motivele de recurs

invocate de recurentă, în raport cu materialul probatoriu administrat în cauză

și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Prin sentința nr. 26 din 9 ianuarie

2004, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios

administrativ, s-a admis acțiunea formulată de A.C., în contradictoriu cu S.C.

și SC S.T. SRL, în sensul că s-a constatat valabilitatea convenției de

vânzare-cumpărare încheiată de părți, cu privire la autoturismul marca N., (cel

în discuție în cauza de față), hotărârea urmând să țină loc de contract de

vânzare-cumpărare.

Instanța reține, în motivarea sentinței,

că în luna octombrie 2001 a operat transferul dreptului de proprietate asupra

autoturismului către recurenta A.C., prin efectul realizării acordului de

voință dintre părți.

Dar, organul de urmărire penală

aplicase deja sechestru asigurător și asupra acestui autoturism, prin

procesul-verbal din 22 iunie 1999, măsură care ulterior a fost ridicată prin

sentința penală nr. 203 din 20 iunie 2001, pronunțată de Tribunalul Prahova,

secția penală, dar reintrodusă prin decizia nr. 476 din 23 noiembrie 2001, pronunțată

de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și menținută prin decizia nr. 4083

din 29 septembrie 2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția

penală.

Până în prezent, măsura asigurătorie

aplicată asupra acestui autoturism nu a fost ridicată, situație care este de

necontestat.

Faptul că prin hotărâre

judecătorească irevocabilă s-a stabilit că recurenta este cumpărătoarea

autoturismului, nu este de natură să ducă la admiterea acțiunii, ținându-se

cont că asupra acestuia grevează o sarcină stabilită ca o măsură asigurătorie

pentru recuperarea unui prejudiciu produs de către numitul N.L.C. și până la

ridicarea acestei măsuri, intimata nu poate să dispună radierea autoturismului

de pe numele SC S.T. SRL și înmatricularea pe numele recurentei.

Prin hotărâre penală irevocabilă s-a

menținut măsura asigurătorie asupra autoturismului, bun care făcea parte din

patrimoniul SC S.T. SRL, al cărei administrator, N.L.C., a fost condamnat

pentru săvârșirea mai multor infracțiuni în exercitarea acestei atribuții.

Este irelevant în soluționarea

cauzei că S.C. nu a fost subiectul unui proces penal sau că recurenta a fost de

bună credință la cumpărarea de la acesta, a autoturismului, care la rândul său

îl dobândise în urma unei licitații de vânzare a unor bunuri ale SC S.T. SRL,

pentru că bunul s-a transmis cu sarcina ce era instituită asupra lui, măsură ce

este și astăzi în vigoare.

Unele situații de fapt reținute

eronat de către instanța de fond în cuprinsul sentinței ce se atacă prin

prezentul recurs, nu sunt de natură să ducă la casarea acesteia, ținându-se

cont că hotărârea este legală și temeinică, iar erorile cuprinse în sentință se

rectifică prin această decizie.

Pentru considerentele arătate mai

sus, în temeiul art. 299 și 312 C. proc. civ., se va respinge recursul, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta A.C. împotriva sentinței civile nr. 772 din 21 aprilie 2005 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 februarie 2006.