ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5060/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Recurenta Ș.D. a formulat plângere penală în temeiul dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., împotriva ordonanței nr. 6417/P/2002 din 27 martie 2003, dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești și a Rezoluției nr. 301/P/2003 din 28 octombrie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, fiind nemulțumită de cele dispuse. Cum soluția pronunțată în ceea ce îl privește pe învinuitul M.L. a fost scoaterea de sub urmărire penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen., apreciindu-se că nu există pericolul social specific unei infracțiuni și amendarea administrativă, petenta a considerat că s-a făcut o greșeală.

Aceasta a arătat că nu poate fi lipsit de pericol social un fals sub semnătură privată care conduce la o vânzare fictivă. Petenta și-a exprimat nemulțumirea și în privința neînceperii urmăririi penale față de lt. col. rez. S.V., comisarul T.I., agentul de poliție S.G. și agentul principal V.D.M., pentru infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 26, raportat la art. 291 C. pen., considerându-i vinovați pentru efectuarea operațiunii de radiere din circulație a unui autoturism în baza unui contract de vânzare-cumpărare fals. În susținerea afirmațiilor s-au depus în copie, înscrisuri și anume: cartea de identitate a vehiculului, certificatul de radiere al autoturismului, sentința civilă nr. 2930 din 20 octombrie 1999 a Judecătoriei Câmpina, contract de vânzare-cumpărare, chitanțele fiscale de achitare a impozitului autoturismului.

Curtea de Apel Ploiești a dispus din oficiu, atașarea dosarului de urmărire penală. Prin sentința nr. 33 pronunțată la 13 mai 2004, în dosarul penal nr. 2077/2004, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca neîntemeiată, plângerea, menținând soluțiile pronunțate. Petiționara a fost obligată la cheltuieli judiciare statului. În motivarea sentinței s-a arătat despre M.L. că a cumpărat autoturismul de la o persoană care i-a înmânat și actele autoturismului și căreia i-a plătit prețul dar, întrucât autoturismul trecuse prin mai multe vânzări succesive, pentru a-și rezolva situația a trecut în fals numele petiționarei. Pentru obținerea radierii el a prezentat actele lucrătorului de poliție care a efectuat operațiunea fără să aibă posibilitatea de a observa că semnătura vânzătoarei era falsă.

După semnalarea falsului, lucrătorii de poliție au început cercetările. Față de această situație, instanța a apreciat că fapta falsificatorului, în condițiile date, nu prezintă pericol social al unei infracțiuni, iar lucrătorii de poliție și-au exercitat corect atribuțiile de serviciu. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, petenta a declarat recurs, criticând-o sub aspectul legalității și temeiniciei în raport de motivul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. Recurenta a arătat că fapta prevăzută de art. 290 C. pen., comisă de M.L. constituie infracțiune, iar activitatea polițiștilor a fost nelegală, având caracterul intenționat de a-l ajuta pe acesta. S-a solicitat casarea hotărârii, trimiterea în judecată a inculpatului M.L.

și începerea urmăririi penală în ceea ce îi privește pe lucrătorii de poliție. Înalta Curte de Casație și Justiție examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor aduse, constată că recursul este nefondat, impunându-se doar unele completări ale motivării rezoluției. Atât ordonanța nr. 6417/P/2002, cât și rezoluția nr. 301/P/2003, ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, sunt corecte. Făptuitorul M.L. prin falsificarea contractului de vânzare-cumpărare nu a conștientizat acoperirea unei eventuale infracțiuni, el „cumpărând” autoturisme, dar de la deținătorul autoturismului și al actelor acestuia, nu direct de la proprietar. Activitatea acestuia s-a manifestat ca o soluție practică (evident nelegală).

Adevărata persoană care a cauzat neajunsuri petentei a fost G.N., cel care a dispus de autoturism abuziv și cu care s-a judecat pe cale civilă. Lucrătorii de poliție nu aveau obligația de a efectua radierea din circulație a autoturismului în prezența atât a vânzătorului cât și a cumpărătorului, ci numai a celui din urmă. În aceste împrejurări a fost posibil să treacă neobservată prezentarea unui înscris semnat în fals fără să se observe când s-a semnalat falsul, lucrătorii de poliție au declanșat cercetări. Motivarea ordonanței de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ privind pe învinuitul M.L., nr. 6417/P/2002, ar fi trebuit să cuprindă referiri la înscrisul fals, în sensul că se anulează și precizarea privind latura civilă ce se va rezolva separat.

Aceste precizării nu sunt cu caracter formal, existând interes legitim din partea petentei. Pentru petiționară nu este același lucru să se anuleze actul fals în procesul penal sau să ceară anularea pe cale civilă unde s-ar putea pune problema cumpărătorului de bună credință. Cu aceste precizări completătoare se poate aprecia legală și temeinică hotărârea care a menținut actele întocmite și deci nefondat recursul. În conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge recursul, cu cheltuieli judiciare statului, 300.000 lei, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta Ș.D. împotriva sentinței penale nr. 33 din 13 mai 2004 a Curții de Apel Ploiești. Obligă recurenta petentă la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 300.000 lei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 octombrie 2004.