ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4084/2003

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 13 iulie 1998, reclamanta S.C. M. S.P. S.R.L. București, în contradictoriu cu pârâtele S.C. R.A. S.A. (D.A. ROMÂNIA), Craiova și S.C. A.R.

S.A., A. București, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună în principal: 1) obligarea pârâtei să procedeze la înlocuirea sau aducerea în stare normală de funcționare, pe cheltuiala sa, a celor 51 autoturisme marca „Cielo GL” 2) obligarea pârâtei în caz de neexecutare la plata de daune cominatorii de 100.000 lei pe fiecare zi de întârziere 3) sistarea plății ratelor scadente decurgând din contractul general de vânzare nr. 723 din 15 iulie 1996 4) obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 697.571.000 lei reprezentând valoarea estimativă pe opt luni a beneficiului nerealizat din culpa pârâtei; și în subsidiar, în cazul în care se va constata îndeplinirea în natură a obligației contractuale, rezilierea contractului de vânzare – cumpărare dintre părți.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat următoarele: - prin încheierea contractului de vânzare – cumpărare nr. 723 din 15 iulie 1996 reclamanta a devenit proprietara a 70 de autocamioane marca Cielo Gl - autoturismele ce au făcut obiectul contractului dintre părți au avut vicii ascunse la caroserie, vicii relevante după începerea exploatării lor, cu consecința imposibilității folosirii lor la parametrii normali - fapt ce a determinat imposibilitatea realizării obiectului de activitate pentru care au fost contractate, respectiv taximetrie. - prin încheierea din 4 iunie 1998 a Judecătoriei sectorului 2 București a fost realizată o expertiză tehnică auto care a concluzionat că defecțiunile apărute la 75,7 % din cele 70 de autoturisme au caracter sistematic și demonstrează o fiabilitate scăzută.

La termenul din 25 martie 1999 instanța s-a pronunțat pe excepția lipsei calității procesuale pasive a S.C. A.R. S.A., admițând această excepție și dispunând scoaterea din cauză a acestei pârâte. La 17 iunie 1999 instanța s-a pronunțat și asupra excepției prescripției, excepție respinsă ca neîntemeiată în baza H.G. nr. 786/1996 și H.G. nr. 394/1995. La 18 ianuarie 2001 s-a depus raportul de expertiză contabilă, urmare a încuviințării de către instanță a probei cu expertiza. La 25 ianuarie 2001 reclamanta a depus o cerere precizatoare în sensul că a solicitat înlocuirea celor 53 autoturisme marca Cielo GL, daune cominatorii de 100.000 lei pe zi de întârziere și să se constate că a achitat 60 % din prețul vânzării.

S-a mai solicitat sistarea plății ratelor scadente decurgând din contractul nr. 723/1996. Tribunalul București, secția comercială, prin sentința civilă nr. 2040 din 15 martie 2001, a admis în parte acțiunea reclamantei, astfel cum a fost precizată și, prin urmare, a obligat pârâta să înlocuiască sau să aducă în stare normală de funcționare, pe cheltuiala ei, un număr de 53 de autoturisme marca Cielo GL, a obligat pârâta la daune cominatorii de 100.000 lei pe fiecare zi de întârziere de la data rămânerii definitive a sentinței și până la executare, cu cheltuieli de judecată.

În pronunțarea acestei hotărâri instanța de fond a avut în vedere că, potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cadrul cererii de asigurare de dovezi, s-a constatat că 53 autoturisme au prezentat defecțiuni de natura lipsurilor și ruperii caroseriilor în zona de îmbinare a contra aripei stânga față cu tablierul, ponderea acestei defecțiuni demonstrând că este vorba de o defecțiune sistematică și nu accidentală. S-a mai concluzionat că defecțiunile nu se datorează derulărilor din carosabil și nu se regăsesc la alte tipuri de autoturism – aspecte în raport de care instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 10 din H.G. nr. 394/1995 și ale art. 1073 C. civ. privind obligarea la plata daunelor cominatorii.

A mai reținut instanța că, în ceea ce privește capătul de cerere privind sistarea plăților, nu poate interveni în convenția părților cu privire la plata prețului iar referitor la prejudiciul nerealizat și daune interese, că nu există nici un act emanând de la un terț care să ateste faptul că autoturismele au staționat din cauza viciilor ascunse ale acestora pe o perioadă de timp determinată pentru a se calcula întinderea prejudiciului. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamanta S.C. M.S.P. S.A. cât și pârâta S.C. D.A. ROMÂNIA S.A.

1. Apelanta reclamantă a solicitat schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul admiterii cererii invocând următoarele motive: - în mod greșit instanța de fond a obligat pârâta să înlocuiască autoturismele sau să le aducă în stare de funcționare întrucât la termen din 25 ianuarie 2001 s-a solicitat doar înlocuirea lor - deși a reținut că autoturismele prezentau vicii ascunse, instanța nu a obligat pârâta la plata de daune interese - instanța de fond nu a avut în vedere că rezoluțiunea poate fi pronunțată și pentru executarea necorespunzătoare a obligației contractuale - instanța de fond nu a ținut cont de actele depuse la dosar cu privire la prețul vânzării - instanța de fond a acordat în mod greșit cheltuieli de judecată, neacordând onorariul de avocat și cel de expertiză tehnică solicitate de reclamantă.

2. Pârâta a solicitat schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, formulând următoarele critici: - instanța de fond nu a luat în considerare întregul material probatoriu administrat în cauză cât privește termenul și condițiile în care poate fi antrenată răspunderea uzinei furnizoare - instanța de fond nu a avut în vedere anumite acte depuse, respectiv cele privind relațiile furnizate de Brigada de Poliție Rutieră din care rezultă că mașinile expertizate și reclamate ca defecte, se aflau în circulație. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 1461 din 19 decembrie 2001, a respins ca nefondate ambele apeluri, reținând, în esență, următoarele: 1. În ceea ce privește apelul reclamantei: - instanța de fond s-a pronunțat în limitele investirii - reclamanta nu a probat raportul de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta cauzatoare de prejudiciu.

- capătul de cerere privind rezoluțiunea contractului a fost corect respins, dat fiind caracterul subsidiar al cererii. - cât privește prețul vânzării, S.C. A. S.A., în calitate de garant, a plătit pârâtei contravaloarea autoturismelor, având calea acțiunii în regres împotriva asiguratorului - în mod corect instanța de fond a acordat cheltuieli de judecată. 2. În ceea ce privește apelul pârâtei: - H.G. nr. 394/1995 stabilește durata minimă a perioadei de garanție pentru autoturisme la 18 luni termen care înlătură, prin efectul legii, termenul convenit de părți la încheierea contractului - faptul că autoturismele se află în circulație nu echivalează cu folosirea acestora întrucât nu s-a făcut dovada radierii lor, - pârâta nu a dovedit susținerea potrivit căreia reclamanta urmărește o îmbogățire fără justă cauză, date fiind concluziile raportului de expertiză.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta S.C. M. S.P. S.R.L., București și pârâta S.C. D.A. S.A. Craiova, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice. Recurenta reclamantă își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 10, criticile formulate vizând următoarele aspecte: 1. Instanța de apel a apreciat greșit că cererea de renunțare formulată de reclamantă la 25 ianuarie 2001 nu îndeplinea cerințele enunțate de art. 246 C. proc. civ., confirmând soluția instanței de fond cu privire la înlocuirea de către pârâtă a autoturismelor. 2. Instanța de apel nu a apreciat corect actele depuse la dosarul cauzei cu privire la raportul de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta cauzatoare de prejudiciu.

3. Instanța de apel a menținut în mod greșit soluția instanței de fond cu privire la respingerea capătului de cerere privind rezoluțiunea contractului de vânzare – cumpărare, fără să țină cont că neîndeplinirea în natură a obligației nu mai era posibilă. Recurenta pârâtă își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9, C. proc. civ. Criticile formulate vizează, în esență, următoarele aspecte: 1. Instanța de apel a pronunțat hotărârea cu neobservarea faptului că la data introducerii cererii de chemare în judecată era prescris dreptul la acțiune. 2. Hotărârea atacată este netemeinică întrucât menține hotărârea instanței de fond care, prin obligarea pârâtei la înlocuirea autoturismelor sau aducerea lor în stare normală de funcționare a determinat o îmbogățire fără justă cauză a reclamantei.

Curtea, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată nefondat recursul reclamantei și întemeiat recursul pârâtei pentru motivele ce se vor arăta în continuare. I. Cu privire la recursul reclamantei S.C. M.S.P. S.R.L. soluția de respingere a cererii se fundamentează pe următoarele considerente: 1. Din actele existente la dosar se constată că prin cererea depusă la dosarul instanței de fond la 25 ianuarie 2001 reclamanta și-a precizat acțiunea raportat la primul capăt de cerere, solicitând înlocuirea celor 53 autoturisme marca Cielo GL, cu obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii. Rezultă așadar că reclamanta nu a formulat în mod expres o cerere de renunțare la judecată – în condițiile enunțate de art. 246 C. proc.

civ., motiv pentru care nu poate fi reținută culpa instanțelor cu privire la acest aspect. 2. În mod legal și temeinic instanța de apel a menținut soluția instanței de fond și cu privire la constatarea inexistenței raportului de cauzalitate dintre prejudicii și fapta cauzatoare de prejudiciu. Astfel, actele depuse în probatoriu de A., (procesele verbale de constatare), raportul de expertiză contabilă prin care se pretinde a se dovedi starea de nefuncționare a autovehiculelor și implicit lipsa profitului, raportul de expertiză tehnică au făcut obiectul analizei și judecății ambelor instanțe, acestea pronunțându-se punctual pe probele administrate în sensul constatării lipsei valorii probante a acestora cât privește raportul de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta cauzatoare de prejudiciu.

3. Se constată că în mod legal și temeinic instanța de apel a menținut dispoziția instanței de fond și cu privire la respingerea capătului de cerere privind rezilierea contractului de vânzare – cumpărare, dat fiind faptul că această cerere a fost făcută cu titlu subsidiar. Instanța, obligând la executarea în natură a obligației asumate prin contract, s-a pronunțat asupra cererii principale cu consecința înlăturării cererii subsidiare. II. Cu privire la recursul pârâtei S.C. D.A. ROMÂNIA S.A., soluția de admitere a recursului se fundamentează pe următoarele considerente: 1. Reclamanta și-a plasat acțiunea în câmpul contractual configurat de raporturile juridice izvorând din contractul de vânzare – cumpărare nr. 723 din 15 iulie 1996, natura răspunderii fiind cea pentru vicii ascunse ale lucrului transmis.

În raport de natura răspunderii antrenate în prezenta cauză sunt incidente, în materia prescripției, dispozițiile art. 11 din Decretul nr. 167/1958 potrivit cărora „prescripția dreptului la acțiune privind viciile ascunse ale unui lucru transmis începe să curgă de la data descoperirii viciilor, însă cel mai târziu de la împlinirea unui an de la predarea lucrului sau lucrării. În raport de dispozițiile legale mai sus invocate prezintă relevanță în cauză două momente: cel al descoperirii viciilor ascunse și/sau în lipsa acestuia, - cel cu caracter subsidiar – al predării bunurilor ce au făcut obiectul contractului de vânzare – cumpărare. Prin înscrisul existent la dosar fond volum I, datat 13 noiembrie 1997 reprezentantul reclamantei face cunoscută pârâtei existența unor defecțiuni la autoturismele contractate, cu solicitarea efectuării unor constatări de către specialiștii pârâtei în vederea remedierii defecțiunilor astfel relevate.

Prin înscrisul existent la dosar fond volum I, datat 17 noiembrie 1997 reclamanta redă punctual defecțiunile descoperite la fiecare dintre autoturisme. Așadar, se constată că, în raport de înscrisurile mai sus menținute, termen de la care începe să curgă prescripția, este cel de 17 noiembrie 1997. Cum termenul de prescripție aplicabil este cel enunțat de art. 5 din Decretul nr. 167/1958 – 6 luni – în cazul în care viciile nu au fost ascunse cu viclenie și având în vedere că acțiunea a fost introdusă la 13 iulie 1998, se reține că dreptul la acțiune al reclamantei era prescris. Atât instanța de fond cât și instanța de apel au reținut eronat ca incidente în cauză dispozițiile H.G. nr. 394/1995, aceste norme nefiind aplicabile la data încheierii contractului, potrivit adagiului „tempus regit actum”.

2. Din dosar fond volum II – Notă de constatare rezultă că urmare a deplasării unor reprezentanți ai S.C. D.A. ROMÂNIA S.A. au fost remediate prin efectuarea unor lucrări de sudură la suportul braț inferior” 10 autoturisme Cielo GL ce aveau la data constatării kilometraje cuprinse între 115.000 km și 198.000 km, fapt care, coroborat cu cel privind primirea autorizațiilor tehnice necesare pentru activitatea de taximetrie, conduc la concluzia că o parte din autoturismele contractate au fost în stare normală de funcționare. În susținerea acestui punct de vedere trebuie invocate și înscrisurile existente la dosar apel, care converg în sensul reținerii faptului folosirii autovehiculelor, societatea reclamantă solicitând și primind despăgubiri CASCO pentru autoturismele care suferiseră avarii urmare a accidentelor suferite pe drumurile publice.

În raport de materialul probatoriu la care am făcut referire, apare injustă soluția instanței de apel de a menține dispoziția alternativă a instanței de fond de a obliga pârâta să înlocuiască cele 53 de autoturisme marca Cielo GL, întrucât o atare dispoziție ar conduce la o evidentă îmbogățire fără justă cauză a reclamantei. În considerarea celor ce preced, Curtea, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul reclamantei va admite recursul pârâtei, va admite apelul aceleiași părți, va schimba în tot sentința apelată în sensul că va respinge acțiunea ca prescrisă și va respinge apelul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C.M. S.P.S.R.L. împotriva deciziei nr. 1461 din 19 decembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Admite recursul declarat de pârâta S.C. D.A. ROMÂNIA S.A., admite apelul aceleiași părți declarat împotriva sentinței nr. 2040 din 15 martie 2001 a Tribunalului București, schimbă în tot sentința apelată în sensul că respinge acțiunea ca prescrisă, respinge apelul reclamantei S.C. M.S.P. S.R.L. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2003.