ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2637/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 18 noiembrie 1999 pe rolul Tribunalului Hunedoara, reclamanta SC A.R. SA, sucursala Hunedoara, a chemat în judecată pârâta SC I.S. SRL, solicitând ca, în baza sentinței civile ce se va pronunța, să fie obligată la plata sumei de 1.751,84 dolari S.U.A., echivalentul în lei la cursul de schimb din ziua plății, precum și instituirea unui sechestru asigurător asupra autoturismului în cauză. În susținerea pretențiilor, reclamanta a arătat că, la data de 24 octombrie 1996, pârâta a achiziționat un autoturism marca Cielo GLE/AC cu plata prețului în rate, pentru care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 004438 cu dealerul autorizat SC G.T.

SA Petroșani. Conform convenției nr. 651 din 19 iunie 1996, între reclamantă și producător, pentru garantarea drepturilor de creanță constituite prin contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate, s-au încheiat, între asigurător și pârâtă, contractul de asigurare facultativă de garanție nr. A 0001683 din 24 octombrie 1996 și contractul de asigurare facultativă de avarii (C.A.S.C.O.) nr. A 0001683 din aceiași zi, cu valabilitate până la 31 octombrie 1999, aceste contracte fiind accesorii la contractul de vânzare - cumpărare. Prin contractul de asigurare facultativă de garanție, reclamanta susține că s-a obligat ca, în cazul în care cumpărătorul bunului cu plata în rate nu își va îndeplini obligația de a plăti aceste rate la scadență, să efectueze plata, subrogându-se în toate drepturile vânzătorului împotriva cumpărătorului asigurat condiționat.

Cum, la data de 6 ianuarie 1997, pârâta și-a achitat anticipat ratele, refuzând plata primelor de asigurare, a achitat suma de 1.751,84 dolari S.U.A. producătorului, urmând să o recupereze de la pârâta – beneficiară. Prin apărările făcute, pârâta solicită respingerea acțiunii, motivat de faptul că suma solicitată derivă din contractele accesorii la contractul de vânzare – cumpărare, și cum acesta a încetat ca urmare plății prețului, nu se justifică achitarea în continuare a primelor de asigurare. Instanța sesizată cu soluționarea acestei cauze, în urma probelor administrate, inclusiv expertiză de specialitate, prin sentința civilă nr. 976 din 20 septembrie 2000, a admis în parte acțiunea, obligând pârâta la plata sumei de 90,73 dolari S.U.A., reprezentând rest de preț.

În motivarea soluției date, instanța de fond a reținut că rata pe care o datora pârâta se compunea atât din prețul propriu-zis, cât și din primele de asigurare, iar în caz de întârziere, asigurătorul avea obligația de a plăti unității vânzătoare doar prețul, nu și prima de asigurare care îi revenea. Pârâta, la data de 6 ianuarie 1997, a achitat prețul autoturismului mai puțin 90,73 dolari S.U.A., care, în mod justificat, a fost suportată de reclamantă, urmând a-i fi restituită. De asemenea, pentru restul sumei pretinse, Tribunalul Hunedoara a reținut că aceasta are valoarea primelor de asigurare și cum contractele de asigurare au un caracter accesoriu contractului principal de vânzare-cumpărare, acestea și-au încetat valabilitatea.

Împotriva acestei sentințe a promovat apel reclamanta, criticile vizând modul eronat în care instanța de fond a interpretat contractele accesorii contractului de vânzare - cumpărare, contracte din care rezultă că restul de plată pe care trebuie să-l achite cumpărătorul este compus din preț și primele de asigurare în fapt achitând producătorului suma solicitată. De asemenea, arată că prima instanță a omis să se pronunțe asupra capătului de cerere privind instituirea sechestrului asigurător asupra autoturismului.

Curtea de Apel Alba-Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 487 din 13 iunie 2001, a respins apelul, ca nefondat, cu motivarea potrivit căreia primele de asigurare erau cuprinse în ratele lunare încasate de unitatea vânzătoare, care apoi trimiteau asiguratorului sumele ce s-au încasat cu titlu de prime de asigurare și reținea doar diferența ce reprezintă rata din preț, și că, la data de 6 ianuarie 1997, a achitat prețul și, ca urmare, conform prevederilor art. 1091 C. civ., acesoriul urmează principalul, contractele de asigurare la acea dată au încetat să-și mai producă efectele. Reține, de asemenea, justificată soluția instanța de fond, prin care a obligat pârâta la prima de asigurare pe perioada 24 octombrie 1996 - 6 ianuarie 1997, respectiv, suma de 90,73 dolari S.U.A.

În ce privește capătul de cerere privind instituirea sechestrului asigurător, instanța de apel a apreciat că nu se justifică această măsură, din moment ce suma mai sus arătată a fost achitată cu O.P. nr. 44 din 13 decembrie 2000. La data de 21 august 2001, reclamanta a declarat recurs, criticile formulate făcând referire la aspecte de nelegalitate și netemeinicie, conform art. 304 pct. 6, 9 și 11 C. proc. civ.

Se susține că instanțele au omis să se pronunțe asupra capătului de cerere privind instituirea sechestrului asigurător, și că hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv, s-a interpretat eronat contractele de asigurare accesorii la contractul de vânzare-cumpărare al autoturismului, faptul că rata includea pe lângă preț și dobânda aferentă și prima de asigurare facultativă și C.A.S.C.O., și faptul că ambele instanțe au refuzat să aibă în vedere adresa vânzătorului SC D. SA Craiova, prin care-l înștiința pe cumpărător de acordarea reducerii de dobândă, cu condiția achitării sumei în litigiu, ce reprezintă primele de asigurare. Recursul este nefondat.

Art. 304 pct. 6 se referă la modificarea hotărârii în cazul în care instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut, motiv ce nu corespunde criticii formulate. Deși susține că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind măsura asiguratorie, instanța de apel, făcând o aplicațiune judicioasă a dispozițiilor art. 294 și urm. C. proc. civ., s-a pronunțat asupra acestei cereri, apreciind că, față de soluția dată și achitarea debitului, nu se impune aplicarea acestei măsuri. Cu privire la aplicarea greșită a legii, Curtea apreciază că nu se justifică criticile formulate. Contractele de asigurare sunt contracte accesorii contractului de vânzare-cumpărare a autoturismului, clauzele acestor contracte fiind valabile, potrivit art. 3, pe toată durata achitării ratelor pentru autoturism.

Contractul de asigurare facultativă de garanție s-a încheiat pentru riscul de neplată a ratelor de către cumpărător, prin care s-a stipulat o primă de asigurare lunară. La pct. II alin. (2) prevede expres că prezentul contract este un accesoriu la contractul de vânzare-cumpărare nr. 004438 – factură – contract, la fel și asigurarea C.A.S.C.O. Probele administrate cauzei relevă faptul că, până la data de 6 ianuarie 1997, s-a achitat întreaga sumă, reprezentând contravaloarea autoturismului cumpărat, astfel că obligația față de vânzătoarea autoturismului s-a stins efectiv prin plată, și, așa cum a reținut și instanța de apel, conform prevederilor art. 1091 C. civ.

și conform principiului accesoriul urmează soarta principalului, au încetat să producă efecte și cele două contracte accesorii de asigurare de la data de 6 ianuarie 1997. În aceste condiții, așa cum au reținut și instanțele inferioare, intimata – pârâtă datora primă de asigurare numai pentru perioada 24 octombrie 1996 - 6 ianuarie 1997, dată la care contractul de vânzare – cumpărare s-a stins, prin plata anticipată a ratelor. Prin adresa Direcției vânzări din 23 ianuarie 1997, SC D. SA face mențiunea că, în cazul achitării integrale, inclusiv a sumei din litigiu, autoturismul rămâne asigurat C.A.S.C.O. pe întreaga perioadă a contractului, deși, la acea dată, prețul era achitat, încercând să impună continuarea contractului de asigurare facultativă pentru avarii.

Deși, la data de 6 ianuarie 1997, intimata a achitat integral prețul autoturismului, în mod inexplicabil, în anul 1999, recurenta-reclamantă achită producătorului, atât suma de 1.501,16 dolari S.U.A., reprezentând preț, cât și primele de asigurare, aceasta confirmând lipsa de colaborare și verificarea debitelor în raportul comercial intervenit. Față de cele arătate în considerarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.S.R. SA, sucursala Hunedoara – Deva, împotriva deciziei nr. 487 din 13 iunie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 16 mai 2003.