ÎCCJ, decizie (scj.ro #85124)

Taxe vamale. Mijloc de

transport aflat în regim de admitere temporară. Donație. Regim vamal aplicabil.

Legea

nr.141/1997

H.G.

nr.626/1997

Schimbarea, prin efectuarea unui act de donație, a destinației mijloacelor de

transport aflate în regim de admitere temporară - fără plata drepturilor de

import și fără formalități de vămuire - atrage schimbarea regimului vamal

aplicabil, astfel încât se datorează taxe vamale, comision și accize, în

conformitate cu prevederile art.141 din Legea nr.141/1997 privind Codul vamal

al României.

I.C.C.J.,

Secția de contencios administrativ și fiscal,

decizia

nr.1554 din 10 martie 2005

Notă

:

H.G. nr.626/1997 a fost abrogată prin art.2 din H.G. nr.1114/2001.

Prin acțiunea înregistrată la data de 15 martie 2001, reclamanta

F.S. a solicitat anularea actului constatator nr. 189 din 6 aprilie 2000

întocmit de Biroul Vamal Reșița, a deciziei nr. 64 din 19 iunie 2000 emisă de

Direcția Regională Vamală Timișoara și a deciziei nr. 2496 din 10 octombrie

2000 emisă de Direcția Generală a Vămilor și constatarea că nu are calitatea de

debitoare a obligațiilor stabilite prin actul constatator contestat.

În motivarea acțiunii, reclamanta arată că i-a fost donat un autoturism marca

VW Jeta de către un cetățean austriac și că nelegal a fost obligată să

plătească suma de 16.343.506 lei cu titlu de taxe vamale, comisioane și accize

și suma de  21.182.848 lei cu titlu de majorări de întârziere, cu toate că

acest bun nu a fost introdus în circuitul civil, fiind destinat unei persoane

juridice nonprofit.

Mai arată că, în cazul în care se datorează taxe vamale și celelalte sume

pretinse, obligația plății acestora revenea persoanei care a introdus

autoturismul în țară.

Curtea de Apel Timișoara – Secția comercială și de contencios administrativ,

prin sentința civilă nr.392 din 16 octombrie 2001, a admis acțiunea, anulând

actele contestate.

Recursul declarat de Direcția Regională Vamală Interjudețeană Timișoara, în

numele și pentru Direcția Generală a Vămilor, a fost admis prin decizia nr.3161

din 14 octombrie 2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție – Secția de

contencios administrativ, prin care s-a casat sentința recurată și s-a trimis

cauza aceleiași instanțe spre rejudecare, reținându-se că litigiul nu a fost

soluționat și în contradictoriu cu Biroul Vamal Reșița, emitentul actului

constatator atacat.

Rejudecând cauza, Curtea de Apel Timișoara – Secția comercială și de contencios

administrativ, prin sentința civilă nr.3/P.I. din 13 ianuarie 2004 a admis

acțiunea precizată, în sensul că a anulat actul constatator și cele două

decizii contestate cu privire la obligarea reclamantei la plata sumei de

37.526.354 lei reprezentând taxe vamale și majorări de

întârziere.

Instanța reține că actul constatator și actele administrative

jurisdicționale au fost emise ca urmare a unei interpretări greșite a

dispozițiilor legale în materie, autoturismul fiind importat în regim de

scutire de la plata taxelor vamale, conform art. 5 din O.G. nr.26/1993, el

fiind  deja proprietatea reclamantei la momentul introducerii în țară și

nici nu a fost înstrăinat  ulterior.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Regională Vamală Timișoara,

în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, în temeiul art.304 pct. 9

C.proc.civ..

Un prim motiv de recurs privește tardivitatea introducerii acțiunii, recurenta

susținând că reclamanta a introdus acțiunea peste termenul legal de 30 de zile

de la data comunicării deciziei emise de Direcția Generală a Vămilor.

În ce privește fondul cauzei, arată că autoturismul a fost introdus în țară la

o dată anterioară depunerii declarației vamale, când nu s-a solicitat nici un fel

de regim vamal și că, ulterior stabilirii regimului de admitere temporară

autoturismul a fost donat reclamantei, cu documente întocmite în România.

Susține că prin schimbarea destinației autoturismului introdus în țară în regim

de admitere temporară ia naștere datoria vamală conform art. 141 din Legea nr.

141/1997 și cum titularul declarației vamale care a solicitat regimul vamal de

import este reclamanta, aceasta este considerată ca debitor al datoriei vamale,

eventual în solidar cu donatorul.

Analizând motivele de recurs invocate, prin prisma probelor administrate în

cauză și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:

În ce privește tardivitatea introducerii acțiunii, excepție invocată de

recurentă, se reține că instanța de fond a apreciat corect că este

neîntemeiată, deoarece acțiunea s-a depus la instanță în interiorul termenului

legal de 30 de zile de la data înregistrării deciziei Direcției Generale a

Vămilor la intimată, termen prevăzut de art. 5 din Legea nr. 28/1990.

Pe fondul cauzei, recursul este întemeiat.

Astfel, se reține că cetățeanul austriac G.M. a intrat în România cu

autoturismul marca Volkswagen 19 E, an fabricație 1986, fără să solicite

acordarea vreunui regim vamal pentru autoturism, fiind considerat ca turist și

din acest motiv nu a fost impus la plata taxelor vamale  pentru

autoturismul respectiv.

După introducerea autoturismului în țară, acesta l-a donat intimatei la 14

aprilie 1998, așa cum rezultă din actul de donație autentificat  sub nr.

1350 de către Biroul Notarului public S.A..

Ulterior reprezentantul intimatei s-a prezentat la Biroul Vamal Reșița, unde a dat

declarația vamală de import din 15 aprilie 1998 și în care a menționat că

autoturismul l-a primit prin donație de la G.M..

Conform prevederilor art.19 din anexa nr.6 la H.G. nr.626/1997, „Mijloacele de

transport  și remorcile acestora, înmatriculate în străinătate, pot fi

introduse temporar în România, fără garantarea drepturilor de import și fără

formalitățile vamale, dacă aparțin persoanelor cu domiciliul în străinătate

sosite în țară ca turiști”.

Dar, pentru astfel de autoturisme nu se pot întocmi ulterior  acte prin

care să se schimbe destinația, art. 284 alin.(2) Regulamentul de aplicare a

Codului vamal al României, aprobat prin H.G. nr.626/1997, prevăzând că

mijloacele de transport aflate în regim de admitere temporară, cum este cazul

în speță, nu pot fi date în comodat, gajate sau cedate unei persoane fizice sau

juridice domiciliate sau cu reședința în România.

Art. 286 lit.c) din același Regulament prevede că, pentru scutirea de la plata

taxelor vamale, autoturismul să fie înmatriculat în afara teritoriului

României, pe numele unei persoane din afara acestui teritoriu  sau dacă nu

este înmatriculat  în străinătate să aparțină unei persoane stabilită în

străinătate.

Cum autoturismul a fost introdus în țară de cetățeanul străin, care avea

calitatea de turist, el a fost admis în regim de admitere temporară, fără plata

drepturilor de import și fără formalități de vămuire.

Însă, ulterior, s-a schimbat destinația autoturismului, el fiind donat intimatei,

astfel că din acest motiv apare datoria vamală, conform prevederilor art.141

din Legea nr. 141/1997, urmare a schimbării regimului vamal.

Ca atare, corect a stabilit organul vamal, prin actul constatator nr.189 din 6

aprilie 2000, taxe vamale, comision și accize pentru autoturism în sumă de

16.643.222 lei, din care s-a achitat suma de 299.716 lei, rămânând de plată

suma de 16.343.506 lei.

De asemenea, pentru neplata la timp a acestei datorii s-au calculat majorări de

întârziere în sumă de 21.182.848 lei.

Contestațiile formulate de intimată împotriva acestei impuneri au fost respinse

justificat prin decizia nr. 64 din 19 iunie 2000 emisă de Direcția Regională

Vamală Timișoara și prin decizia nr. 2496 din 10 octombrie 2000 emisă de

Direcția Generală a Vămilor.

Recursul a fost admis.