ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1588/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1588/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-a luat
în examinare recursul declarat de pârâta S.C.”R.” SA împotriva deciziei nr.14/C
din 28 ianuarie 2002 a Curții de Apel Constanța – Secția civilă.
La
apelul nominal s-au prezentat: recurenta-pârâtă reprezentată de consilier
juridic B.M.și intimații reclamanți Consiliul Local Mihai Kogălniceanu și
Comuna Mihail Kogălniceanu prin Primar ambii reprezentați de avocat O.E.
Procedura
completă.
Consilier
juridic B.M.solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, depunând
concluzii scrise.
Avocat O.E
solicită respingerea recursului ca nefondat, depune concluzii scrise și cere
cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Asupra
recursului de față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :
Prin
acțiunea înregistrată la 15 februarie 1997 la Tribunalul Constanța, Primăria
comunei Mihail Kogălniceanu reprezentată prin Primar a chemat în judecată
civilă pentru revendicare imobiliară pe pârâta “R.” SA Constanța societate
comercială, cerând să fie obligată să-i lase în deplină proprietate și
liniștită posesie terenul în suprafață de 50.000 mp situat în com.Kogălniceanu
localitatea Piatra, împreună cu construcțiile și plantațiile aflate pe el.
Totodată
s-a cerut obligarea pârâtei la plata contravalorii fructelor produse de teren
în valoare de 24.000.000 lei.
În
motivarea acțiunii, reclamanta a pretins că este proprietara terenului,
construcțiilor și plantațiilor revendicate, pe care pârâta refuză să îl
restituie deși îl deține în folosința fără titlu valabil din anul 1987.
Societatea
pârâtă a cerut respingerea acțiunii susținând că reclamanta și-a pierdut
calitatea de proprietar din anul 1979, când în temeiul hotărârii din 21
decembrie 1979 a fostului Consiliu popular Județean Constanța terenul a fost
trecut în proprietatea I.J.P.I.P.S. Constanța care l-a preluat conform
Protoclului nr.1/1987 de la Direcția Județeană de Drumuri și Poduri, iar după
1990 în temeiul Legii Societăților comerciale a fost inclus în patrimoniul său.
Prin
sentința civilă nr.749/1999 Tribunalul Constanța, Secția civilă a respins
acțiunea considerând că nici Primăria comunei Kogălniceanu, nici Consiliul
local al Comunei Kogălniceanu care a continuat acțiunea, nu ar avea calitate
procesuală activâ întrucât imobilul revendicat este proprietatea comunei, așa
încât reclamanta nu ar putea invoca disp.art.494 alin.3 C.civ.
Sentința
menționată a fost însă casată de Curtea de Apel Constanța prin decizia civilă
221/2000 cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, constatându-se că
atât Primăria cât și Consiliul local au introdus acțiunea în numele și în
interesul Comunei Mihail Kogălniceanu, fiind legitimate procesual.
După
rejudecarea litigiului în primă instanță, Tribunalul Constanța, Secția civilă,
prin decizia civilă nr.67 din 9 februarie 2001 a admis în parte acțiunea și a
obligat pe pârâtă să lase în deplină proprietate și posesie a Comunei Kogălniceanu,
terenul în suprafață de 50.000 mp situat în partea de Sud-Est a localității
Piatra, cu delimitările stabilite prin raportul de expertiză efectuat de
expert ing.E.M., precum și construcțiile împreună cu plantațiile aflate pe el.
Totodată
au fost respinse pretențiile privind plata contravalorii fructelor.
Pentru
a hotărî astfel prima instanță a constatat că terenul revendicat este
proprietatea Comunei, pârâta neavând în temeiul actelor invocate decât un
drept de folosință asupra unei cote de 70%, fără să fi dobândit vreodată
dreptul de administrare operativă directă, pe care să-și întemeieze în
condițiile legii, cererea de atestare a dreptului de proprietate.
Instanța
de fond a făcut aplic.art.492 din C.civ. cu privire la construcțiile și
plantațiile de pomi fructiferi și viță de vie, arătând că din probele
administrate în cauză nu ar rezulta că acestea au fost edificate pe cheltuiala
pârâtei.
Pentru
a respinge cererea privind plata contravalorii fructelor s-a avut în vedere că
dreptul de a culege fructele a revenit pârâtei în virtutea Protocolului
nr.1/1979 încheiat cu fostele organe județene ale administrației de stat.
Hotărârea
primei instanțe a fost confirmată de Curtea de Apel Constanța, care prin
decizia civilă nr.14 C din 28 ianuarie 2002, a respins ca nefondat apelul
declarat de pârâtă.
Împotriva
deciziei menționate a declarat recurs S.C.pârâta “R.” SA, care invocând drept
temeiuri de casare dispozițiile art.304 pct.7 și pct.10 C.proc.civ. a susținut
în esență că motivarea soluției ar fi în contradicție cu probele administrate
în cauză nejustificându-se înlăturarea dreptului său de administrare a
terenului, în virtutea căruia s-au făcut și investițiile incluse în patrimoniul
său și totodată că au fost nesocotite dispozițiile art.20 din Legea nr.146/1992
potrivit cărora acțiunea în revendicare se impunea a fi timbrată la valoare.
Recursul
nu este fondat.
Hotărârea
instanței de apel, ca de altfel și cea pronunțată de prima instanță se dovedesc
în deplină concordanță cu probele administrate la cererea părților și în
conformitate cu legea aplicabilă, fiind temeinic motivate atât prin prisma
dispozițiilor art.480-483 și 492-494 C.civ., cât și a Legilor nr.15/1990 și
18/1991.
Instanțele
au reținut corect faptul că în temeiul hotării din 21 decembrie 1979 a fostului
Consiliu Județean Constanța și a Protocolului din 21 mai 1987, autorii
societății pârâte au dobândit numai folosința terenului în litigiu, astfel că
includerea în patrimoniul său cu prilejul aplicării Legii 15/1990 nu are efecte
juridice opozabile proprietarului.
De
altfel în aceste condiții, societatea pârâtă nu putea, cum de altfel nici nu a
obținut atestarea dreptului de proprietate.
Așa
fiind refuzul de a restitui terenul în deplină proprietate și folosință proprietarului,
după intrarea în vigoare a Legii 18/1991 este vădit nejustificat.
Cât
privește investițiile efectuate pe teren de către pârâtă ca neproprietar,
soluția este deasemeni justificată prin prisma dispozițiilor art.492 din
C.civ., iar restituirea contravalorii lor inadmisibilă în lipsa cererii
reconvenționale.
În
fine, cu privire la netimbrarea acțiunii în revendicare la valoarea terenului,
critica se dovedește deasemeni neîntemeiată în raport de scutirea de plata
taxelor de timbru prevăzute de lege, în considerarea calității reclamantei.
În
consecință recursul se va respinge ca nefondat, recurenta pârâtă urmând să fie
obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimată.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge
ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C.”R.” SA Constanța împotriva
deciziei nr.14/C din 28 ianuarie 2002 a Curții de Apel Constanța – Secția
civilă.
Obligă pe recurentă la 15.000.000 lei cheltuieli de judecată
către intimații Consiliul Local Mihail Kogălniceanu și Comuna Mihai
Kogălniceanu prin Primar.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2003.