ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1588/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1588/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S.C.”R.” SA împotriva deciziei nr.14/C din 28 ianuarie 2002 a Curții de Apel Constanța – Secția civilă. La apelul nominal s-au prezentat: recurenta-pârâtă reprezentată de consilier juridic B.M.și intimații reclamanți Consiliul Local Mihai Kogălniceanu și Comuna Mihail Kogălniceanu prin Primar ambii reprezentați de avocat O.E. Procedura completă. Consilier juridic B.M.solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, depunând concluzii scrise. Avocat O.E solicită respingerea recursului ca nefondat, depune concluzii scrise și cere cheltuieli de judecată.
CURTEA, Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele : Prin acțiunea înregistrată la 15 februarie 1997 la Tribunalul Constanța, Primăria comunei Mihail Kogălniceanu reprezentată prin Primar a chemat în judecată civilă pentru revendicare imobiliară pe pârâta “R.” SA Constanța societate comercială, cerând să fie obligată să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 50.000 mp situat în com.Kogălniceanu localitatea Piatra, împreună cu construcțiile și plantațiile aflate pe el. Totodată s-a cerut obligarea pârâtei la plata contravalorii fructelor produse de teren în valoare de 24.000.000 lei.
În motivarea acțiunii, reclamanta a pretins că este proprietara terenului, construcțiilor și plantațiilor revendicate, pe care pârâta refuză să îl restituie deși îl deține în folosința fără titlu valabil din anul 1987. Societatea pârâtă a cerut respingerea acțiunii susținând că reclamanta și-a pierdut calitatea de proprietar din anul 1979, când în temeiul hotărârii din 21 decembrie 1979 a fostului Consiliu popular Județean Constanța terenul a fost trecut în proprietatea I.J.P.I.P.S. Constanța care l-a preluat conform Protoclului nr.1/1987 de la Direcția Județeană de Drumuri și Poduri, iar după 1990 în temeiul Legii Societăților comerciale a fost inclus în patrimoniul său.
Prin sentința civilă nr.749/1999 Tribunalul Constanța, Secția civilă a respins acțiunea considerând că nici Primăria comunei Kogălniceanu, nici Consiliul local al Comunei Kogălniceanu care a continuat acțiunea, nu ar avea calitate procesuală activâ întrucât imobilul revendicat este proprietatea comunei, așa încât reclamanta nu ar putea invoca disp.art.494 alin.3 C.civ. Sentința menționată a fost însă casată de Curtea de Apel Constanța prin decizia civilă 221/2000 cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, constatându-se că atât Primăria cât și Consiliul local au introdus acțiunea în numele și în interesul Comunei Mihail Kogălniceanu, fiind legitimate procesual.
După rejudecarea litigiului în primă instanță, Tribunalul Constanța, Secția civilă, prin decizia civilă nr.67 din 9 februarie 2001 a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâtă să lase în deplină proprietate și posesie a Comunei Kogălniceanu, terenul în suprafață de 50.000 mp situat în partea de Sud-Est a localității Piatra, cu delimitările stabilite prin raportul de expertiză efectuat de expert ing.E.M., precum și construcțiile împreună cu plantațiile aflate pe el. Totodată au fost respinse pretențiile privind plata contravalorii fructelor. Pentru a hotărî astfel prima instanță a constatat că terenul revendicat este proprietatea Comunei, pârâta neavând în temeiul actelor invocate decât un drept de folosință asupra unei cote de 70%, fără să fi dobândit vreodată dreptul de administrare operativă directă, pe care să-și întemeieze în condițiile legii, cererea de atestare a dreptului de proprietate.
Instanța de fond a făcut aplic.art.492 din C.civ. cu privire la construcțiile și plantațiile de pomi fructiferi și viță de vie, arătând că din probele administrate în cauză nu ar rezulta că acestea au fost edificate pe cheltuiala pârâtei. Pentru a respinge cererea privind plata contravalorii fructelor s-a avut în vedere că dreptul de a culege fructele a revenit pârâtei în virtutea Protocolului nr.1/1979 încheiat cu fostele organe județene ale administrației de stat. Hotărârea primei instanțe a fost confirmată de Curtea de Apel Constanța, care prin decizia civilă nr.14 C din 28 ianuarie 2002, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs S.C.pârâta “R.” SA, care invocând drept temeiuri de casare dispozițiile art.304 pct.7 și pct.10 C.proc.civ.
a susținut în esență că motivarea soluției ar fi în contradicție cu probele administrate în cauză nejustificându-se înlăturarea dreptului său de administrare a terenului, în virtutea căruia s-au făcut și investițiile incluse în patrimoniul său și totodată că au fost nesocotite dispozițiile art.20 din Legea nr.146/1992 potrivit cărora acțiunea în revendicare se impunea a fi timbrată la valoare. Recursul nu este fondat. Hotărârea instanței de apel, ca de altfel și cea pronunțată de prima instanță se dovedesc în deplină concordanță cu probele administrate la cererea părților și în conformitate cu legea aplicabilă, fiind temeinic motivate atât prin prisma dispozițiilor art.480-483 și 492-494 C.civ., cât și a Legilor nr.15/1990 și 18/1991.
Instanțele au reținut corect faptul că în temeiul hotării din 21 decembrie 1979 a fostului Consiliu Județean Constanța și a Protocolului din 21 mai 1987, autorii societății pârâte au dobândit numai folosința terenului în litigiu, astfel că includerea în patrimoniul său cu prilejul aplicării Legii 15/1990 nu are efecte juridice opozabile proprietarului. De altfel în aceste condiții, societatea pârâtă nu putea, cum de altfel nici nu a obținut atestarea dreptului de proprietate. Așa fiind refuzul de a restitui terenul în deplină proprietate și folosință proprietarului, după intrarea în vigoare a Legii 18/1991 este vădit nejustificat. Cât privește investițiile efectuate pe teren de către pârâtă ca neproprietar, soluția este deasemeni justificată prin prisma dispozițiilor art.492 din C.civ., iar restituirea contravalorii lor inadmisibilă în lipsa cererii reconvenționale.
În fine, cu privire la netimbrarea acțiunii în revendicare la valoarea terenului, critica se dovedește deasemeni neîntemeiată în raport de scutirea de plata taxelor de timbru prevăzute de lege, în considerarea calității reclamantei. În consecință recursul se va respinge ca nefondat, recurenta pârâtă urmând să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimată. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C.”R.” SA Constanța împotriva deciziei nr.14/C din 28 ianuarie 2002 a Curții de Apel Constanța – Secția civilă. Obligă pe recurentă la 15.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimații Consiliul Local Mihail Kogălniceanu și Comuna Mihai Kogălniceanu prin Primar. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.